Toţi impătimiţii seriei NFS aşteptau ultima creaţie, Prostreet, cu două emoţii de descoperire, prima dacă rulează jocul şi a doua ce conţinut are. Apariţia demo-ului a fost doar un subiect de bârfă la fel ca toate demo-urile de până atunci. Într-un final a apărut şi jocul. Unii l-au adorat, alţii l-au urât, deci era bun. L-am încercat şi m-a prins uşor, atât de uşor că eram aproape de a-mi pierde nopţile pe el. Îmi plăcea la nebunie cum arată, nivelul de atenţie la detaliu, posibilitatea de a mai avaria ceva prins de cărămida de şasiu (cel puţin acum doar şasiul e cărămidă comparativ cu cele vechi unde toată maşina era), senzaţia efectivă de viteză foarte aproape de realitate… ce mai, am căzut în păcat şi l-am jucat de m-am îndoit până a căzut el în păcat. A căzut el în păcat când am ajuns în cariera lui Ryan Cooper (aşa te numeşti in joc şi nu poţi schimba asta) la un punct în care trebuia să mă confrunt cu cel mai bun (după mine bineînţeles). Prima cursă, una de viteză (traseu lung, viraje de viteză foarte mare ce urmau baza unui canion). Se aliniază la start “jucăria” mea, un Ford GT bine preparat pentru tipul ăsta de curse. De altfel maşina după care a fost creată asta e renumită pentru victorii la genul ăsta de curse. Apare infamul “rege” într-un Mitsubishi Lancer Evo, ce-i drept ultima versiune “X”. Hmm, maşina asta e ok la raliuri, curse de stradă, dar pentru mare viteză nu prea ar merge. În fine, începe cursa şi zboară de lângă mine. Asta mă bucură: e specific maşinii de raliu să facă asta, dar aici ar fi costat mult acceleraţia în defavoarea vitezei maxime mari (pe care o aveam eu). Cu toate astea, ajung la peste 400 km/h şi abia mă apropiam, nu-i problemă în viraje sigur va fi nevoit să frâneze mai mult, e mai înaltă maşina, e mai îngustă, urma clar să-l ajung. Dar nimic… mergea aproape constant cu undeva la 390 km/h (într-o maşină cu un motor de dimensiunea unei sticle de Pepsi). După câteva încercări ratate am renunţat.

S-a pus praful pe joc până recent când am făcut o vizită aici. Acolo am găsit ceva detalii despre cum s-ar debloca ceva maşini suplimentare, ce se cumpără pe post de pachete speciale. N-am rezistat tentaţiei şi am efectuat modificările. Intru în joc, găsesc rezultatele şi aleg să fac o cursă cu ceea ce astăzi reprezintă absolutul în tehnologie pentru automobilism: Bugatti Veyron. Oricine l-a condus, oricât l-ar fi criticat înainte şi-a schimbat părerea apoi. O fi total nepotrivit şi fără sens, dar e o maşină care îmi chinuie de ceva timp curiozitatea. N-am uitat de F1 şi nici n-o voi face, dar 16.4 e în altă clasă…

Revenind la povestea cu jocul şi modificările, mă văd aliniat undeva în spatele unor panarame de maşini ieftine, stoarse de toată puterea lor şi colorate viu pentru a atrage atenţia. Deja trecusem de meniul care prezenta maşina ca având tracţiune spate şi doar 180 de cai, eram curios cum va reacţiona când cronometru ajungea la 0 şi mai mult, cum reacţiona când ajungea în viraj. Spre surprinderea mea… s-a simţit la plecare (fie ea şi virtuală) foarte slab şi nu pentru că nu s-a mişcat ci pentru că oponenţii mei calculaţi au plecat mai rapid. În două viraje găsisem 7 poziţii mai bune, dar tot nu găsisem agitaţia pentru maşina asta. Termin cursa, şi fac un test final, îmi iau un Shelby Mustang 500 modern şi fac o cursă pentru care a fost născut, cea de 400 metri. Termin aceşti 400 metri la puţin peste 300 km/h şi 3 secunde mai târziu termină şi adversarul la 189 km/h. GATA! S-a pus capac! NFS a stricat nu numai un joc al lor prin idioţenii de setări şi inteligenţa artificială proastă ci a stricat o legendă prin lansarea sa într-un astfel de joc.

Nu ajung să-mi schimb declaraţia pentru că rămân ferm convins că aia nu e doar o maşină ce atinge 0.36 Mach şi n-am nimic cu ea. În schimb NFS Prostreet este genial până la punctul în care devine stupid.

Dacă totuşi credeţi că puteţi face ceva sacrifcii la realism anunţaţi-mă şi pe mine cum arată ultimul filmuleţ in-game după câştigarea titlului.

Între timp…revin la NFS Porsche.