Top 10 maşini
Scris de lupulJul 28
Pe scurt, va fi vorba (pe lung) despre top 10 maşini pe care mi le-aş dori.
Hah, articolu’ ăsta eu nu l-aş scrie. Pentru că nu-mi place, nu, e ceva total neplăcut. Din nefericire însă, m-a provocat A.Faith şi n-am de ales. E o ofertă pe care n-o pot refuza ![]()
Vă avertizez că spre deosebire de el, nu intenţionez să vă menajez şi să fiu pământean. Eu chiar am să vă zic topul meu. Dar ca să vă demonstrez că nu sunt chiar aşa de maniac pe cât par am să încep cu un diesel (singurul din acest top) pe locul 10.
Locul 10 – Tatra T813 (Kolos)
Numele şi imaginea au cam dat de gol povestea. Gălăţenii au văzut câţiva mastodonţi mai des pentru că până acum vreo 2-3 ani combinatul siderurgic folosea maşini de genul ăsta să care foi de tablă. Mă rog, nu e prea important, ce e de ştiut este că acest camion face de râs pe teren accidentat orice “gipan” vă imaginaţi. Am condus pentru câteva minute aşa ceva, mă rog, condus e mult spus, am direcţionat aşa ceva la vreo 7-8 ani din braţele lu’ taică-miu care se ocupa de pedale şi treptele de viteză. Ca să vă explic de ce îl vreau trebuie să înţelegeţi o chestie. În momentul în care se debriază aşa ceva, nu începe camionu să se mişte înainte, începe lumea să se mişte încet înapoi.
Locul 9 – Pontiac GTO (2004-2006)
Există două motive bune în spatele alegerii acestei maşini. Are o stilizare cuminte, relaxată şi nişte abilităti dinamice extraordinare. Practic e un dansator profesionist care se preface că-i şchiop. A, să nu uit, are şi un ditai V8-ul care face un sunet corespunzător.
Locul 8 – Ford Focus RS
Probabil cea mai cuminte maşină ce o voi lista pe aici însă una din cele mai importante şi mai accesibile. Şi e o noţiune importantă, această maşină reprezintă cam cel mai bun compromis posibil ce poate lua fiinţă într-o maşină.
Locul 7 – Mercedes-Benz SLR McLaren
Trebuie să fac clar două lucruri, nu sunt fan Mercedes şi nu sunt fan McLaren dar maşina asta aş vrea-o şi pentru un singur motiv. Doar pentru ăla pentru că în rest mă strofoc să văd de ce aş putea vrea aşa ceva.
Motivul pentru care aş vrea-o este sunetul pe care-l face.
Locul 6 – Lamborghini Murcielago Roadster
Pus simplu, este genul de maşină pentru veritabile senzaţii tari şi prin asta nu mă refer la ce rahat mănâncă anumite ştiri de la ora 5. Arată demenţial şi n-are acoperiş lucru care facilitează ascultarea motorului ăla complet fioros. Şi pentru că senzaţiile tari implică riscuri, o parte din ele sunt eliminate de sistemul de tracţiune integrală.
Locul 5 – Aston Martin DB9
Ar fi destule de spus, dar ce e important e că e genul de maşină cu care te poţi duce dimineaţa la curse, după un duş să mergi la un prânz de afaceri şi seara s-o parchezi la teatru fără probleme. Eleganţă este cel mai bun rezumat al său.
Locul 4 – Bentley Brooklands
Dacă la DB9 vorbeam de eleganţa aici vorbim mai degrabă de opulenţă. Şi asta e ok, la fel cum e ok să ai maşină în două uşi lungă cât un microbuz.
Locul 3 – BMW M5 E39
După mine, cel mai complet BMW făcut vreodată, puternic, discret, frumos şi probabil fără vârstă.
Locul 2 – BMW M3 E36
M5-ul de la locul medaliat cu bronz este excelent dar sincer să fiu, eu nu simt încă nevoia de patru uşi, nici de atât de multă tehnologie. Mă mulţumesc cu nişte condiţii la limita comodităţii renunţând la restul pentru a trăi experienţa supremă a condusului.
Locul 1 – Alfa Romeo 8C Competizione
Sincer, problema în a face acest top n-a fost ce maşină să pun pe primul loc, problema a fost ce model de Alfa Romeo să aleg pentru a-i da medalia de aur. Din nefericire, este cea mai rară din toate visele de aici doar 500 fiind realizate în total, toate vândute dinainte să ajungă pe vreo piaţă şi toate motiv de salivat.
Am o machetă cu aşa ceva şi când le şterg de praf pe toate, asta primeşte atenţie în plus.
Fiind o leapşă, tre s-o dau mai departe aşa că Ea, Bogdan şi beţivu sunt chemaţi la apel.










23 comentarii
bre, tatra aia face toţi banii. cât despre primul loc, aşa a fost şi la mine: cel mai greu a fost să ajung acolo, să mă limitez la numai 10 chestii :)) am mai făcut eu artificii pe ici pe colo, da’ am scos-o la capăt. frumos :-)
Nu stiu cum ai rezistat sa scrii despre un subiect asa de anost. :))
O sa incerc sa scriu si eu ceva daca tot mi-ai dat sarcina, dar oricat m-as chinui eu top 10 nu am de unde sa scot pentru simplu fapt ca nu stiu sa-ti zic 10 modele de masini… eventual o sa incerc sa scot un top 3 :))
Bun şi ăla
Subiectul a fost întradevăr… oribil de tratat.
Eu un Golf 4 sau un BMW mai misto as vrea peste cateva luni cand fac 18. :D Top n-am.
Golf 4 şi anumite BMW-uri trebuie căutate destul de mult unele bune din pricina ofertei destul de mare.
Deeeeci, acum am realizat. Unde e Veyronu?!
Veyronul nu intră în Top 10.
Veyronul are topul său special. Şi mai sunt câteva maşini p-acolo cu care poate o să fac un alt articol.
M3 pisică RULZ! :D
N-am scris, dar partea cu reputaţia pe stradă şi “pisicuţa” îi strică toată imaginea maşinii, toţi tăranii vrea dom’le bemveu pisică. Şi uite aşa vezi unele într-o stare tehnică deplorabilă şi pline de zorzoane.
@Lupul: Asta ca sa nu recunosti tu ca ai gresit. :P
Nope, pe bune zic. Despre fiecare din maşinile de aici cred că pot vorbi vreo 10 minute.
Despre Veyron cred că pot vorbi câteva ore.
intradevar, la ora actuala exista o cerere ENORMA de pisici in randul românilor. Asta pentru ca sunt fiabile si in general au motoare relativ mici (1,6 1,8d, 2.0 etc) deci taxe ieftine si consum mic.
Chiar si eu vreau una dar momentan pretul la cele intretinute depaseste bugetul actual :)
Poate un schimb cu E34..
apropo… in top10-ul meu.. cred ca pe 10 ar fi E34M5.. undeva pe 6 toyota supra, pe 5 Range Rover, pe 4 Mercedes CLS 320cdi, pe 3 BMW M6 AC Schnitzer, pe 2 Porsche Carrera 4s (996) si pe 1 Oltcit Turbo :D:X:D
Bugatti Veyron rulz… pacat ca nu-i in topul asta:(
ahem, influente” top gear”?
parca Lamborghini Murcielago, nu mai stiu daca era roadster, era undeva in top 5 la emisiunea Top Gear.
Nu îmi aduc aminte să fi făcut topuri, cel mult garajul preferat. Dar oricum aproape toate maşinile listate aici sunt de partea bună a echipei de acolo
era acel clasament ptr cel mai bun timp al unei masini de o anumita clasa, stii tu despre ce vbesc :P
Nu stiu la ce te referi cu topul unei anumite clase. Murcielago a fost in top la timpii din clasament dar de mult, tare de mult
Sa ma laud… am vazut si eu un episod din Top Gear… ala filmat in Romania. :))
Şi ţi-a plăcut sau ai fost revoltat?
Cam astea au fost reacţiile :))
Mi-a placut; parerea mea e ca inca ne-a prezentat bine tinand cont de realitatile de la noi…
A ta?
Mi-a plăcut la nebunie şi având în vedere numărul de spectatori pe care-i strâng şi numărul de ţări în care e difuzată emisiunea cred c-a fost unul din cele mai reuşite show-uri de promovare ale ţării.
S-au prezentat şi aspectele neplăcute, dar au fost foarte impresionaţi în ciuda lor şi asta contează.