Cum mă perindam eu prin diverse site-uri, forumuri şi altele asemeni, găsii un banner către un joc browser. Mi-a adus aminte de “bătrânul” Triburile şi minunile în care m-am implicat acolo din partea TE (Tribal Empire). Am dat click-u, am făcut turul jocului şi m-am înscris gratis să mă pun pe jucat testat. Sunt înscris de trei zile şi n-am găsit probleme.

Interfata

Mi-am asumat rolul de patron al unui orăşel pe o insulă liniştită, am adus ceva ofrande zeilor în speranţa unei minuni, m-am apucat de ridicat ziduri şi strâns resurse… Jocul urmează linii “simple” <adică mai avansat puţin decât Triburile, dar mai puţin avansat decât “Caesars”, “Empire Earth” sau “Capitalism”.

O părere finală n-am cum să-mi fac încă la cât de puţin l-am păzit, dar vi-l recomand totuşi

Jocul îl găsiţi aici iar pe mine pe lumea Epsilon.

Vreau atât cât pot… să fiu copil. Ce era aşa fermecător la copilărie pe lângă lipsa grijilor? Aveai prieteni cu care te băteai pe surprize la gume Turbo, nu-ţi convenea un schimb, spuneai că nu mai vorbeşti cu el şi dura 15 minute. Dacă era chiar aşa de jalnică negocierea, spuneai că nu mai vorbeşti cu el niciodată şi dura 15 minute.

Dacă vroiai să-ţi faci prieteni noi trebuia doar să ştii că respectivu’ are vreun apelativ, de orice natură oficială sau vreo poreclă inventată pe loc. Aveai nevoie de ea, să-l strigi la jocuri, jocuri de care mulţi am uitat, dar mulţi nu le mai învaţă. Şi e păcat…

Apar noi jocuri, care te consumă psihologic în loc să elibereze energia specifică vârstei. Zicea un artist dinăsta mai obscur pe la noi, Bitză parcă… cum că generaţia lui e formată din copii îmbătrâniţi înainte de timp. Oare doar generaţia aia?

Nu impun să facă toţi ce vreau eu că nu-s un copil rău… dar rog să-mi dea fiecare câte o poreclă să-i strig la joc… orice joc… numai să fie suficient de simplu să poată fi jucat de oricine şi pe oricine să pot numi prieten pe baza poreclei respective. E chiar aşa de greu?

Nu vă imaginaţi cât e…

Vă recomand o notă muzicală, ascultaţi cu atenţie şi încercaţi să eliminaţi ideea: voi fi copil cu nepoţii mei… când voi avea totul asigurat. Niciodată nu poţi garanta asta… dar ce e garantat e că-ţi va fi mult mai greu să fii copil cu un şold artritic, osteoporoză, tensiune deviată de la normal sau alte minuni. Ar mai fi şi problema cu care s-a confruntat chiar interpreta melodiei…

Nu era frumos când o minge şi fuga ţineau de foame? Sau când aveai telefon mobil care nu ştia decât “Hello, operator here!” şi vreo 5 tipuri de bipuri? Sau când stăteai pur şi simplu şi te uitai la trenuri, la maşini sau după avioane şi-ţi ziceai… Vreau să mă fac…!

Da, seara dintre 7 şi 8 martie a fost o seară specială. Nu, nu pentru ele, ele sunt şi vor fi în continuare suficient de importante să facă pe cineva să scrie o serie de articole, să le lege într-o cărtiţă, să inspire mulţii alţii, să atragă atenţia media şi să inspire altfel alte zeci şi sute să le dedice ce pot. Cei care n-au făcut-o nu a fost din căuză că nu sunt conştienţi… ce pentru că n-au “potrivit” cuvintele, pentru că şi-au folosit vocea şi nu degetele, pentru că … las să spună ei (dă bă… invitaţie s-o faceţi aici dacă în altă parte nu vreţi ). Revenind, seara cu pricina a fost specială pentru că ne-am adunat puţin noi tinerii minune la o serată de activităţi inteligente, mâncat infamul “junk food” în faţa monitoarelor care ne ard neuronii proiectând violenţă inutilă. Da… violenţă dinaia care te omoară dom’le. Nu-i aşa, cel puţin nu pentru trei oameni anormali ca noi. Simultan cu trecerea dincolo de sângele şi morţile implicate intervine distracţia prin absurdele arme, tactici, unităţi şi reacţii ce apar. Quake 3, Red Alert II, Counter-Strike,… şi alte rude dinastea inteligente ale jocurilor care n-au vreo categorisire decentă din partea ESRB, jocurile la care “te-oftici”, după care de multe ori râzi cu mai multă poftă decât după reclamele de genul:

[youtube=http://youtube.com/watch?v=WX8Du9pusdA]

Nu-ţi scade suficient IQ-ul după jocurile astea şi astfel de reclame?

Încearcă să bei suc în timp ce joci ceva şi unu dintre combatanţi începe să sforăie uşor!

Nici asta n-ajunge? Combină cu râsul nostru isteric la fazele de mai sus, cu tentativele de somn, cu tenativele de a stinge soarele înjurând pe cel care a lăsat lumina aprinsă în toiu nopţii :eek: . Gata dom’le… revenim la program inteligent, jucăm ceva constructiv în mulţimea de timp liber de care dispunem… care se riscă la un Scrabble?

Nu mai spun că Ceferistu’ a reuşit, undeva pe parcursul serii să facă o mică baltă în patul în care se afla…(de suc bineînţeles, doar nu credeaţi că a făcut pe el iar.