Zilele astea mi-am redus timpul pus pe jocuri la un program minimalist şi deşi la început le cam căutam, m-am acomodat cu lipsa lor.

M-am întâlnit recent şi cu un prieten mai intens în ce priveşte gaming-ul şi experienţele lui prin beta testing şi demo-uri oficiale la concursuri m-a încurajat.

Invitatie Dota 2

Multe jocuri video din ce urmează să fie lansate sunt o dezamăgire, inferioare faţă de variantele anterioare şi decizia mea părea tot mai uşor de justificat.

Din puţina mea experienţa de viaţă până acum ştiu totuşi ceva destul de bine contactul cu sarcasmul şi ironia. Asta din urmă e cea care tocmai m-a muşcat.

Abia ce mi-am terminat muncile, ceva lucru la alte proiecte şi mă pregăteam să mă bag în pat când “ding” un nou e-mail. Ce să fie dacă nu ironia.

“Congratulations! You’ve been selected to beta test Dota 2!”

Argh, unul din cele mai aşteptate jocuri ale viitorului apropiat. Predecesorul mi-a fost alături ore bune şi, totodată, unul din puţinele jocuri la care mai aveam speranţe pe viitor să mă intereseze.

E aici, (cât am scris articolul ăsta s-a instalat în steam) şi pe lângă programul oricum încărcat al ultimelor zile, mi se duce naibii şi weekend-ul pentru o problemă care implică plecatul din localitate.

Daaaa, accesul meu în beta test la Dota 2 nu miroase deloc a ironie. N-are importanţă, în seara asta tot intru măcar la un meci să mă fac de râs.

Apropo, invitaţia mea include două adiacente pentru prietenii mei, că deh, e joc de echipă totuşi. Aud ceva amatori interesaţi de Dota 2 care ocazional e posibil să mă includă şi pe mine?

P.S. Oferta e valabilă doar pentru cei care au cont de Steam sau bere.

Văzând clipul, reamintindu-mi ceva evident şi uitându-mă la activitatea mea recentă pot spune că am făcut paşi mari spre a nu avea acelaşi CV cu omul în cauză.

Era în urmă cu ceva timp un sondaj prin care se stabilise că în condiţiile actuale, oamenii îşi pierd, în medie 4 ani din viaţă în trafic. Sună cam nasol, mai ales când adaugi poluare şi costuri…pe de altă parte, în trafic stai pentru că te duci sau vii de undeva unde creezi valoare adăugată, fie pentru tine, fie pentru alţii.

La calculator dacă petreci acelaşi timp în jocuri nu ştiu ce anume creezi, vorba omului, realizări virtuale… valoare 0? Chiar dacă eşti fan WoW sau Xbox dinăla “hardcore” (prietenii ştiu de ce) tot nu vei produce ceva util nici prin realizări “realm first”, primu’ loc nicăieri.

Gândeşte!

Via Dragoş.

Am terminat Undercover.

Ştiţi voi, tot setu’ deblocat şi încerc să găsesc un lucru care să-mi fi plăcut la el. Grafica nu aduce nimic revoluţionar (dar arată totuşi ok), muzica e ceva fad şi pe fundal destul cât să nu fie linişte. Povestea, ca la orice NFS e o colecţie de clipuri idioate care par să se lege dar nu prea au mare sens pe ansamblu.

Să mai detaliem un pic:

Gameplay slab… nu poţi schimba controalele pe PS2, lucru de rahat, singura optiune posibilă e să porneşti şi să opreşti vibraţiile. Dificultatea e ceva relativ, tot depinde mult de noroc, şoferii şi maşinile AI (atât ale adversarilor cât şi ale poliţiei) pot face lucruri miraculoase.

Exemplu: Modul Highway battle (pentru cei ce n-au mai jucat recent un NFS e similar cu Outrun-ul din NFSU2 doar că aici mai variază distanţa necesară) Eu am un 2008 Porsche 911 GT2 cu toate modificările posibile şi cu uşoare setări personalizate de mine (trust me on this, I know my shit), merg cu 350 km/h şi am cam 400 metri faţă de oponentul care conduce o Zonda F şi care tocmai lovise un participant la trafic. În cam 3-4 secunde în care eu am viteza constantă el recuperează distanţa asta, zboară pe lângă mine şi reuşeste să se înscrie în virajul următor fără nici o problemă. Hai să facem un pic de matematică. 350km/h înseamnă 97.3 m/s, deci în cele 4 secunde am parcurs încă 389.2 metri. În aceleaşi 4 secunde omul nostru a parcurs 389.2 metri + 400 metri ce erau între noi + a făcut un mic avans dar îl neglijăm. Total 789.2 metri, în 4 secunde, deci 197 m/s… care în km/h pe oră înseamnă o viteză medie de…………. 710 km/h, mai are rost să luăm în calcul ritmul de accelerare?. Cum dracu frate a ajuns ăla la 710 km/h şi cum s-a înscris el după asta într-un viraj?

Traficul este din carton, orice maşină ai zbori prin ei… imaginaţi-vă un Lotus Elise, la aproximativ 800-900 kg cum vine la 180 km/h intr-un ditamai suv-ul şi îl zboară cât colo după care îşi continuă drumul cu peste 120…. Doar camioanele pun problemă, te opreşti lovindu-te de ele, dacă vii frontal, se opresc şi ele. Vă zic eu, la cât de uşoare sunt panaramele astea mici de bâzâie tare prin NFS, izbite de zeci de tone la peste 300 la oră viteză de impact nu rămân nici stopurile intacte… şi alea se lovesc de radiatorul camionului.

Mai sunt misiuni la care trebuie să loveşti nişte AI…dar tu poţi dezactiva damage-ul luat de maşina ta,

Modul multiplayer e de rahao tare… nu poţi face nimic la maşini, joci cu ele standard, nu poti incarca masinile din cariera, şi nu poţi pune trafic.

Video stă bine… nu e nimic revoluţionar dar arată foarte bine, inclusiv părţile de simulare cinematică.

Audio jalnic. Păi mă nene, când a apărut NFSU2 juma din colegii mei de clasă aveau coloana sonoră seperat… exista chiar un progrămel care o extrăgea din joc de n-aveai cum altfel să faci rost. Aici e doar zgomot.

Modificare ulterioară: Legat de sunet, motoarele sună trist, niciunu nu e specific, multe sunete par reciclate şi e dezamăgitor….

Storyline: lucrezi pentru o gagică să te infiltrezi printre mafioţii auto ai unui oraş să faci şi să dregi mare rahat, de fapt la final tipa încearcă să te însceneze şi dezvălui că eşti un adevărat poliţist după ce o prinzi. Duuude… not cool.

Per total, aş spune că e un joc slab. Are câteva puncte ok, şi foarte multe puncte imbecile. Încă un joc de stricat seria.

Eu mi l-am alocat spre pierzanie, spre un pic de sport şi la ceva gândire. Prin gândirea aia seacă mi-am adus aminte o mulţime de lucruri faine dar de ele n-am să scriu nimic. În schimb, prezint deliciile fiind rău de iste sărbători arătând cu deştu’.

Există multe chestii care mă enervează cu adevărat. Pe poziţii de lider se găsesc blogurile/siteurile gen pitzipoanca.org care nu sunt pitzipoanca.org. Nu le dau adresă pentru că nu vreau să le promovez (nici dacă aş avea bounce rate 99.9% nu aş da adresa, atâta ciudă ce am pe ei) dar sunt de cele mai multe ori lucruşoare simple, făcute într-o grabă şi cu o lipsă de gust fantastică, poate chiar de către un ciob, să râdă şi el de oale sparte. Înainte să mă iau tare de ceilalţi, am să zic de site-ul cu piţipoance, l-am ales ca exemplu pentru că din ce ştiu a fost cel care a reprezentat un blog de nişă, ce a urmat după el fiind clone. Clonele sunt, aproape prin definiţie, mai slabe decât originalul. Nu mai vizitez eu nici piţipoancele, dar site-urile şi toate minunile apărute recent care “fac mişto de proşti” mă scârbesc la culme. Nu neapărat pentru că ilustrează anumite imagini ce depăşesc orice limite şi nu pot adăuga decât un titlu sec şi fumat gen “Gigolo italiano” sau “Tunnninggg Ferarrrri 1310″ cât pentru faptul că atunci când reuşesc să se forţeze şi devin tăstăreţi, demonstrează că sunt printre cei mai apropiaţi oameni de termenul de “homo erectus” aplecaţi la birou.

Apoi mai o chestiune enervantă. E dom’le mare scandal dincolo de Prut şi marele şi bravul lor conducător nu l-a dus mintea decât să declare cum că e vina profesorilor dom’le. Vezi treabă, ăia au lăsat elevii şi studenţii de capu’ lor să umble seara la întruniri şi şedinţe în loc să stea acasă să rupă cărţile oră de oră. Păi fi-ţi-ar capu’ crăpat de capră-n patru de comunist împuţit (de menţionat că anumite chestiuni de la comunism în plac) te mai crezi în 2009 pe vremea lu’ Lăpuşneanu’ să crezi că oricât de mulţi ar fi, dacă-s proşti îi aranjezi repede cum vrei tu?

Încă una: Domnul George Becali, zis Gigi, e la mititica încă ceva ore, apoi e pus sub control judiciar. Sper să ţină treaba asta doar cât ţin sărbătorile iar apoi să îşi petreacă iar timpul la răcoare. Tot vin acu’ căldurile. Ştiţi ce? Mă doare-n pix că a făcut donaţii şi alte chestiuni similare. Dura lex, sed lex.

Şi încă una… stau mult pe la taste şi îmi ocup timpul cu diverse activităţi printre care se include, destul de frecvent, o partidă sau două de joacă. Cum Internetul schimbă lucrurile un pic, joaca aia nu mai e singură împotriva unui sistem automatizat slab comparativ cu ce duce mintea pe unii ci e împotriva oricui vrea să se joace din orice colţ al ţării. Am jucat de vreo 2-3 ori cu persoane din alte colţuri ale lumii şi am observat un lucru tare interesant. În general, adulţii şi persoanele cu o vârstă psihologică mai înaintată încearcă să aplice, sau să adapteze anumite principii occidentale la condiţiile şi situaţiile dintr-o ţară, atât de dezinvolt numită, în curs de dezvoltare. Acest lucru nu are loc în lumea tinerilor mai grei de cap şi a copiilor. Aici regulile se fac altfel: toate dobitoceniile emanate de un plod gras şi fără viaţă din Caracal sunt copiate şi adaptate din China până în SUA.
Nu poţi intra pe un chat anexat unui sistem de joacă fără să auzi un puşti de 12 ani cum îl înjură de mama focului pe unu de 13 spunând ce-şi bagă el şi pe unde.
Nu poţi sta cinci minute fără să vezi “noob”, “nap”, “n00bz0r”, “face leave” sau cireaşa de pe tort: “S-o… pe maică-ta aia proastă care nu ţi-a dat repick la naştere”.

Ziceau Paraziţii acu ceva ani buni că ei sunt degeneraţia următoare dar habar n-aveau ce urma…

Vă urez totuşi Paşte Fericit şi numai de bine zilele ce urmează şi tot restul anului (la anu’ coc eu altă urare) iar pentru cei care n-au de gând să respecte “postul” o recomandare aici menită să apere nu doar de probleme într-un viitor apropiat cât de unele într-unul mult mai îndepărtat.

Aseară a fost un pic diferit, fix inainte să încep siesta sună un beţiv că na, e singurel săracu şi-i e frică de întuneric şi nu l-ar deranja un pic de joace :eek:

Iniţial nu m-a tentat, doar vinerea am seminar la conta de la 10. Apoi s-a zis ceva de o bere şi deja eram tentat, apoi şi de o pizza şi deja negociam cu încă un beţiv. Cu chiu cu vai, vreo 40 minute mai târziu ne urcam într-un taxi spre o seară sălbatică, da sălbatică rău… Cum am ajuns, cum l-am lăsat fără net. După vreo alte 20 minute doza de bere se dusese şi aştepta acoperiri de la fraţi mai mari, pizza era pe drum, joacele în toi şi oftica în aer. Ne-am luat bătaie cam de fiecare dată. A mai trecut vremea un pic, a ajuns pizza (şi foarte rapid apoi în stomacul unora) şi deja deveneam suficient de obosiţi cât să râdem de mai orice prostie, fie ea eroare de chat, joc sau în replicile (majoritatea foarte decente în anumite baruri obscure) dintre noi.

Eh, până aici nimic special, doar de jucat ne-am mai jucat, de văzut pe Dragoş fără net am mai văzut şi de mâncat două mese la intervale mici între ele nu mai spunem. Important este că eu chiar vroiam să ajung la conta, iar ceferistu pusese ochii pe matematicile ce aveau să-i iasă în cale azi. Uite aşa… pe la 4… ceferistu trage un pui de somn iar eu mă pun pe făcut tema de seminar cât Dragoş, foarte, foarte meticulos juca ba heroes, ba TD, ba altceva cu castele, ba DotA.

Termin tema şi cum ceferistu deja se prelingea în faţa compului noi facem ceva tentative de joc. Şi zic tentative prin faptul că ocazional aţipeam şi fie muream, fie eram trotilat bine… Într-un final zic să-mi servesc şi eu vreo 2 ore de somn, deci caut telefonu’ să mi-l pun să sune. Telefonu… ia-l de unde nu-i. Metoda maximă: se apelează telefonu’ să îl localizam după sursa sunetului. Metoda asta pare infailibilă, dar dacă eşti suficient de obosit şi telefonu e căzut în spatele canapelei ai impresia că îţi sună fix în fund…

Rezolvăm şi asta, închidem tot şi tentativăm să dormim. Aşa de terminaţi eram că nu mişca nici unu de unde căzuse, dar venise dimineaţa şi telefonul suna – adevăratul test de forţă – Unu s-a dat la fund. (Aş spune care, da mai bine mă abţin că se supără Dragoş). Am ajuns la facultate unde am aflat o veste fantastică şi una scumpă.

Ce bine e acasă!

Am uitat că mai avem de adus acasă o râşniţă…

Cum am reuşit? Păi… relativ simplu.

Cum a plecat mama frate-miu şi-a mai scris un exerciţiu din câte avea şi a sărit de la caiet la tastatură. Nimic neobişnuit. S-a jucat, eu am mâncat (pare un nimic dar durează!), am fost să-mi rezolv ceva treburi pe la poştă, am încercat să particip la organizarea unui fotbal, mi-am făcut floricele, întins rufele, lămurit ceva probleme cu un proiect şi eventual pus pe joace browser – mess.

Apare ideea să termin un download şi să jucăm ceva împreună. De menţionat că a apărut deja târzior oferta asta. Cam după ce a apărut un personaj care mi-a contribuit la stricat ziua. Şi începem… terminăm rapid din pricina unui mod aleatoriu de joc ce m-a favorizat. Se revine asupra stricăciunii zilei şi eventual se revine la joc cu şi mai mulţi nervi însă cu forţe proaspete. Se implică ceferistu’ în bătaia cruntă.

Se termină jocul la… 21:20, în condiţiile în care mama urma să apară pe la 21:35 acasă.

El: PFff… nu mi-ai spus! Că uite cât am din cauza ta!

Eu: N-aveai dinainte mă? Cine te-a ţinut legat?

El: Păi eu aveam timp când am calculat eu!

Eu: Ai calculat prost mă!

El: Ofticat urât de tot întoarce cartea şi începe să pescuiască soluţii de la capătul cărţii.

Personajul, pus pe fapte mari… se pune pe luat şi de frate-miu:

Aha…. scrie acu la ora asta, sigur ai aşa un spor.

Mi-l aduc pe frate-miu aproape să evităm fericirea şi să îi dictez (mi-a şoptit o păsărică să-l ajut…). Începem, pe la jumătate… frate-miu sare cu ideea: Închide uşa!

Eu: Pentru?

El: Închide-o!

Eu: Pentru?

El: Să nu vadă mama!

Eu: Taci şi scrie acolo că pierzi timp certându-te.

El o ţinea pe a lui: Închide mă că nu se uită!

Eu: Eşti debil? I-o fi greu să deschidă uşa la sufragerie.

El: Haaai zi-mi.

Pe la etajul inferior se auzeau paşi domoli urcând pe trepte. Frate-miu: Vineeee, acuş intră pe uşă! Zi mai repede! Eu deja mustăceam un zâmbet. Ajunge la capătul treptelor sunetul dar uşa nu se deschide. “Era la trei… haaaai!”. Deja i-am pus cartea în faţă… şi intră mama. Frate-miu cu o moacă dinaia de câine milog dădea în lacrimi.

Mama direct: La ora asta scrii mă?

Eu mâncam floricele şi butonam, când frate-miu i-a dat replica: daa… din cauza lui! şi hop lacrimogene ca la crocodilii din Irak în timpul “Furtunii în deşert”. Îmi sare siguranţa, şi mă păleşte un râs aproape isteric, singura problemă a sa fiind faptul că mâncam atunci… şi râd.. râd…şi deodată rămân fără aer şi-ncep să tuşesc. Au fost câteva secunde foaaaarte lungi trăite pe tuse după care mi-am eliberat gâtu şi am început să respir normal şi să râd la fel de isteric.

Interfata

Mi-am asumat rolul de patron al unui orăşel pe o insulă liniştită, am adus ceva ofrande zeilor în speranţa unei minuni, m-am apucat de ridicat ziduri şi strâns resurse… Jocul urmează linii “simple” <adică mai avansat puţin decât Triburile, dar mai puţin avansat decât “Caesars”, “Empire Earth” sau “Capitalism”.

O părere finală n-am cum să-mi fac încă la cât de puţin l-am păzit, dar vi-l recomand totuşi

Jocul îl găsiţi aici iar pe mine pe lumea Epsilon.

Dacă vroiai să-ţi faci prieteni noi trebuia doar să ştii că respectivu’ are vreun apelativ, de orice natură oficială sau vreo poreclă inventată pe loc. Aveai nevoie de ea, să-l strigi la jocuri, jocuri de care mulţi am uitat, dar mulţi nu le mai învaţă. Şi e păcat…

Apar noi jocuri, care te consumă psihologic în loc să elibereze energia specifică vârstei. Zicea un artist dinăsta mai obscur pe la noi, Bitză parcă… cum că generaţia lui e formată din copii îmbătrâniţi înainte de timp. Oare doar generaţia aia?

Nu impun să facă toţi ce vreau eu că nu-s un copil rău… dar rog să-mi dea fiecare câte o poreclă să-i strig la joc… orice joc… numai să fie suficient de simplu să poată fi jucat de oricine şi pe oricine să pot numi prieten pe baza poreclei respective. E chiar aşa de greu?

Nu vă imaginaţi cât e…

Vă recomand o notă muzicală, ascultaţi cu atenţie şi încercaţi să eliminaţi ideea: voi fi copil cu nepoţii mei… când voi avea totul asigurat. Niciodată nu poţi garanta asta… dar ce e garantat e că-ţi va fi mult mai greu să fii copil cu un şold artritic, osteoporoză, tensiune deviată de la normal sau alte minuni. Ar mai fi şi problema cu care s-a confruntat chiar interpreta melodiei…

Nu era frumos când o minge şi fuga ţineau de foame? Sau când aveai telefon mobil care nu ştia decât “Hello, operator here!” şi vreo 5 tipuri de bipuri? Sau când stăteai pur şi simplu şi te uitai la trenuri, la maşini sau după avioane şi-ţi ziceai… Vreau să mă fac…!

Nu-ţi scade suficient IQ-ul după jocurile astea şi astfel de reclame?

Încearcă să bei suc în timp ce joci ceva şi unu dintre combatanţi începe să sforăie uşor!

Nici asta n-ajunge? Combină cu râsul nostru isteric la fazele de mai sus, cu tentativele de somn, cu tenativele de a stinge soarele înjurând pe cel care a lăsat lumina aprinsă în toiu nopţii :eek: . Gata dom’le… revenim la program inteligent, jucăm ceva constructiv în mulţimea de timp liber de care dispunem… care se riscă la un Scrabble?

Nu mai spun că Ceferistu’ a reuşit, undeva pe parcursul serii să facă o mică baltă în patul în care se afla…(de suc bineînţeles, doar nu credeaţi că a făcut pe el iar.