Deşi când mă urc pe cântar citirea de acolo ar indica altceva, mi-e mai dor de experienţa grătarului în sine decât de altceva.

Afară vremea e parcă tot mai umană şi tot mai pregătitoare pentru un astfel de eveniment. Grătarul este la modul cel mai simplu, epicentrul distracţiei în viaţa mea.

Nu vă zic mai mult că deja devin prea melancolic şi-o să râdă lumea de mine. Pentru mine e foarte important ce crede lumea

Legat de următorul grătar, sper ca până atunci să nu uit că vreau să facem asta:

…de articole plictisitoare şi personale, vreau să vă spun că abia ce m-am întors de la un grătar (ora 5:07 am intrat în casă) şi că mă simt bine.

Grătarul ăsta a avut ceva special şi anume a fost primul pe anul ăsta. Anterioara tentativă de primul pe anul ăsta s-a ratat complet datorita vremii care în seara de azi n-a fost deloc specifică lui 1 aprilie fiind previzibil de frumoasă.

Adunarea conscripţilor (pentru că eu nu prea dau multe variante celor care pot veni) s-a iniţiat pe la 20:55 şi s-a terminat pe la 21:35 fiind urmată de o “cursă” către Real. Aici a fost prima surpriză a serii, deşi estem în postu ăl mare românii e păcătoşi… toate tăvile cu mici fuseseră vândute. În afară de acest mic impediment şi câteva răzgândiri uşoare în privinţa meniului cumpărăturile au decurs lejer.

Asta spre deosebire de grătarul efectiv unde problemele au curs lanţ. În linii mari au fost cam aşa

1. Poliţia Română ne-a dat târcoale la începuturi
2. n-am avut lumină suficientă la prepararea chestiunilor de pus pe grătar
3. n-au vrut lemnele să ia foc
4. pasta de mici a fost la ciclu şi tot arunca grăsime pe cărbunii încişi lucru care rezulta în flăcări spectaculoase
5. lumea nu a avut răbdare suficientă
6. lumea nu a avut rezistenţă la somn şi condiţii grele suficientă
7. lumea abia aştepta să plece pe final

Pe de altă parte asta n-a fost aşa rău, am rămas eu cu beţivu cu vreo 50% din haleu şi beutură să ne punem pe scandal la final. De la ora 3 la ora 5 ne-am săturat, am vorbit de maşini, de viitor şi alte chestii relevante pentru noi după care ne-am  urcat în bestie până în parcare (30 metri mai încolo de garajul unde a avut loc grătăreala) şi ne-am luat la revedere gândindu-ne la ce sandwichuri ne facem acasă şi ce bine ar fi să avem dacii V16 (eventual cu o bujie care nu merge).

Regret că n-avem poze, chiar e ceva să vezi grătarul unde sunt scaune, e masă şi alte minuni civilizate şi totuşi lumea stă grămadă pe capota Daciei mele şi se înfruptă care din ce apucă.

După ceva timp… am păstrat tradiţia vie, cu un grătar liniştit, cuminte şi perfect normal.

În ciuda unor mici deficienţe de organizare, mulţimea adunată a fost decentă, si cosul de cumparaturi ajungea la ceva distractie.

Am ajuns frumos la locul faptelor, ne-am pus pe pregătirile de rigoare când un personaj prezent a descoperit o lipsa cheie maşină. Noroc că ştia cineva unde era.

“Băăă, care a văzut cheia mea?”

“Am văzut-o eu sigur, e în portbagaj.”

“Aaaa, bun, bun.”

Bun bun, numai că respectiva cheie era în portbagajul închis. Nu-i nimic, un mic impediment. Bine că n-aveam chei fixe să dăm jos bancheta. Cu puţin ajutor extern s-a rezolvat şi beleaua asta.

Revenim… Puţină muzică, puţine plimbări, putin patinaj şi ceva emotii la un şanţ, toate finalizate cu bine slavă domnului.

Apoi a venit momentul serii.

GRĂTARUL!

Ceferistu’ ne fu’ bucătar şi merită depline laude, micii şi cârnaţii nu erau prea speciali însă pieptul de pui era aproape comestibil! Oricum la ce foame aveam nu conta, ciocu era mic şi joc de încheieturi după muştar :eek: .

Plini, ne-am adunat gunoaiele, am mers de am dat ceva telefoane (unele interurbane, altele intercontinentale) şi ne-am pus uşor pe drum spre case. Uşorul ăla s-a ambalat un pic intr-una din maşini, creeând emoţia serii pentru cei din cealaltă şi probabil şocul vieţii pentru cei din cea ambalată. Un noroc fantastic a făcut ca totul să iasă iar fără pagube umane sau materiale (aproape…). Problema era de scos beleazna de maşină din grădina blocului (grădină care fusese deja violată, deci gard n-avea) fără să chice în groapa de canal ce fugise sub roţi. Nu-i nimic, cu ajutorul băieţilor forţoşi de eram de fată n-a fost mare lucru. Doar că la aşezare norocu’ se terminase. Cum nu s-a anunţat eliberarea, am fost premiat cu degetele umflate.

După un mic shakedown, ne-am găsit pe terenul de baschet la o partidă nocturnă. Nea paznicu un pic şocat de apariţia noastră la o oră atât de devreme (2 a.m cred). Şi mai zice guvernu’ că tinerii nu fac sport. Chiar periculos sportu nostru. Am făcut un mic derapaj de mi-am ştanţat un aspect de zgură pe partea dreaptă a posteriurului.

Pentru liniştirea sufletului şi fizicului am făcut o mică plimbare care ne-adus şi pe la o mică plimbare spre vamă (locul ştiut :-”) şi prin orăşel puţin… unde ne-am spus ultimu la revedere, în jur de…4 a.m.

Cum am ajuns cu toţii acasă cu bine trebuie să mulţumim celor care ne-au susţinut: Real, jaru’ şi ceru’ şi bineînţeles fantasticului organizator, care îşi cere scuze pentru întârziere în a anunţa anumite personi.

Eu in culmea fericirii

Cam acum 24 de ore se dezlănţuia haosul pe la mine pe acasă. În urmă cu vreo două zile stătui eu şi mă gândişi:

“Băi ce bine arată gagica!”

De fapt nu, altceva:

“Băi… grupu ăsta a nostru se distrează la grătare bine de tot. Când ne mai distrăm binişor? Păi, pe la un chef unde e şi ceva băutură. Mai e ceva? Păi… ar fi LAN Party-u… Oare reuşesc să le unesc pe toate? Cred că da, numai că trebuie să negociez cu cei implicaţi”

Şi uite aşa se născuse ideea şi chefu de acţiune, apoi am prezentat o schiţă nefinisată a proiectului câtorva persoane… După reacţiile minunate se vestea ceva la fel de mare pecât părea pe hârtie. Trece o zi, se face prima consulatare serioasă a programelor, apar avertizările de eliberare a lor acolo unde era cazu, se face o estimare de buget… şi se planifică pentru ieri toată târăşenia. Ieri pe la ora 14:30 am început să ne plimbăcim pe colo colo trei dintre noi şi am mai stabilit ordinea întâmplărilor mai detaliat şi am început cumpărăturile pregătitoare. Am dat ceva telefoane şi am pus treaba pe drum.

Poveste scurtată puţin pe la ora 22:00 majoritatea aveam nervii întinşi la maxim, unu avea nervii stresaţi din pricina unor setări inteligente are unor “uindoze” de aceeaşi natură, unu era nemulţumit de cum avea să refacă ceva setări ale unui ISP diştept rău, alta era super fericită că prinsese loc de cinste la sclavie în bucătărie (glumesc… mai toţi ne-am luat ceva sectoare de făcut, doar că s-au realocat ceva muncitori şi s-au dezechilibrat volumele de muncă) şi tot aşa.

Pe la miezu nopţii ne-am pus pe mâncare (adăpatu’ începuse mai devreme), eveniment care pe lângă munţi de mâncare a inclus discuţii idioate şi puţină degenerare din partea a doi membri ba mai obosiţi, ba mai … consumaţi…

Într-un final am ajuns si la partea cu LAN din party. De menţionat că majoritatea celor implicaţi aici erau conectaţi prin wLAN şi micul meu router MSI RG60SE a făcut faţă cu brio, loss-ul fiind mai puţin decât  ne-am fi aşteptat.

S-a jucat Counter-Strike, aici am ieşit foarte bine din ecuaţie… prin faptul că eu ca prin minune n-aveam lag ca mulţi alţii care erau mult mai buni de fapt.

S-a jucat Quake III, aici am ieşit pe locul secund pentru că alţii n-aveau lag şi na… era previzibil…

S-a jucat o tentativă de Red Alert 2, pentru o victorie de mai puţin de 2 minute.

S-a jucat DotA unde ne-am luat bătaie jenibil de la Dragoş după care ne-am luat bătaie jenibil de la compuri, după care am bătut şi noi compurile.

Distracţia principală a fost la Counter-Strike datorită multor personaje implicate, la Quake a fost un pic mai anostă situaţia datorită unui tirangiu însă surpriza serii a avut loc la Need For Speed Underground II unde din patru locuri pe linia de start… cea mai mare bătălie la cea finală a fost pentru locul trei.

Fiind ora 9:00 am trezit personajele care plecaseră să stea întinse la 3 pentru o oră, am împachetat tot şi i-am evacuat pe omuleţi, pe unii ajutându-i cu ceva transport.

Am ajuns acasă, am făcut puţin service la desktop şi am făcut cea mai mare parte a curăţeniei după care am căzut la datorie reveninnd la orele 17:00 pentru finalizare.

O seară plăcută, nu ştiu dacă la general, dar nu cred că aş mai repeta-o în condiţiile astea.

La mulţi ani nea Cristea de ne-ai dat ocazia să păzim cărbuni încişi :lol:

N-a ieşit din prima focu’ aşa că am scos de la sticla de benzină din portbagaj (numită PECO) putin ajutor. Explozii flăcări şi râsete de victorie! Grătaru e pe drum. Primii puşi la probă… cârnaţii. Băi da ce cârnaţi, după ce că erau cârnaţi când era de mutat, erau cârnaţi când venea vorba de grăsime şi erau cârnaţi şi când dezertau războiu cu flăcările.

Şi se duce unu, se duce altu’, pe al treilea l-am prins fugind! Cum dom’le să dezertezi în halu ăsta… ruşine să vă fie. Cârnaţilor!

Apoi a venit partea mai obscenă cu pulpele, nu zicem multe acolo şi finalul războiului şi tratativele de pace cu ciupercile şi porcu.

Undeva pe parcurs au mai fost ceva cârnaţi care şi-au demonstrat talentele la a da 2 minute în maşină şi a rupe spoilere, şi cârnaţii care nu înţeleg ce le spui şi cârnaţii care se tem de câini.

N-am ceva anume cu cârnaţii (au fost delicioşi) da azi m-au enervat cârnaţii şi aş fi vrut să-i mănânc şi pe ei. Nu s-a putut, îmi vine şi mie rându… Momentan 4.

Speranta