ASE nu-i, ISE nu mai e, FSEA nu prea mai e…. să zicem FSE. Chiar nu are atâta importanţă, e facultatea aia de e în staţie la “ASE” :lol:

Păi ce vă enervează dragii mei?

Că programul e anapoda?

Că profesorii (dar, să fim sinceri în special profesoarele) sunt nefe?

Că aveţi colegi care au vârsta voastră?

Că examenele la ştiinţe exacte se dau oral, dar de fapt eşti nevoit să scrii?

Că lumea nu mai merge in Copa ca anu trecut?

Că sunt persoane jenante care cer, printr-o formulare uşor coercitivă, respect?

Că unii sunt proşti?

Că alţii îi întrec?

Vă cred, şi în acelaşi timp mi se rupe (formulare inspirată dintr-un comentariu, în general nu-mi pasă de durerile idioate ale altora).

Vă cred că sunt proşti unii, dar să fim sinceri: Ce ne-am face fără aceşti alfa şi omega ai universului? Cum ne-am mai amuza şi noi?

Vă cred că alţii îi întrec, dar să fim sinceri: De unde am mai creea bancuri dacă n-ar exista persoane care să le trăiască?

Vă cred că lumea vrea respect dar nu ştie să răspundă la salut.

Vă cred că lumea nu mai merge în Copa da noi o să menţinem tradiţia vie.

Vă cred că examenele se dau oral dar e posibil să avantajeze pe câtiva oameni corecţi asta (în detrimentul multora de altă natură)

Vă mai cred că aveţi colegi care acu şi-au făcut recent majoratul, copiilor, dar dacă respectivii cred că pot absolvi cursurile nu văd cu ce v-ar deranja. Dacă nu pot absolvi, iar nu văd cu ce v-ar deranja.

Vă cred mai ales că profesorii (daaaaar mai ales profesoarele) sunt nefe dar trebuie să fim sinceri, în cele mai multe cazuri sunt genul de persoane pentru care ai nevoie de două pungi de pus pe cap. Una e pentru tine în caz că se sparge a ei.

Vă cred şi că programul e anapoda, doar se planifică cu o lună în avans şi tot există zeci de corecturi ulterioare, dar trebuie să recunoaşteţi că pe voi chiar nu vă deranjează atât de tare ca pe săracii, amărâtii, profesori, care abia-şi duc traiul în facultatea asta plină de studenţi proşti.

Ce credul sunt… totuşi vreau să văd cât de creduli sau ofticaţi sunt alţii?

Eu m-am împăcat cu ideea rapid. El nu.
Altcineva?

Ştiu că Ceferistu o coace, dar mai vreau păreri… de oriunde. Fie prin comentarii fie prin articole, ce naiba… mă ofer să vă public eu cuvintele furioase sau liniştite.

În piaţa mare… Adică 30 decembrie. Începând de azi şi până duminică găsiţi acolo ediţia a şaptea a târgului de toamnă. Drept urmare nu mai găsiţi prea multe legume de uz general şi verdeţuri necesare. În schimb, standuri ale PREMIUM (), Pâine ARCADA, Panificaţie dolcissimo ceva, produse din carne, semipreparate etc şi cel mai important: produse viticultură. Pentru 2 lei serveşti un litru dintr-un must care bate tot sufletu’ din orice suc natural găseşti pe piaţă.

Mai sunt şi ceva standuri rătăcite cu flori sau cu mâncare pentru animale

Afară însă, te loveşte adevărul crunt: un banner al Centrului Cultural Dunărea de Jos pe care scrie: “Suntem ceea ce facem”

Adică ei sunt bere? Sau sunt mici, ceafa, cotlet la grătar? Grav, grav, de asta nu prea e aşa culturalizat orăşelul ăsta a nostru.

Cam mic articolul din două motive:
În al doilea rând: nu v-ar strica să vedeţi ce “se coace” pe acolo.

Şi în primul rând: mă aşteaptă mustul

Azi mi-am luat o minge în faţă.

Apoi am aflat cum e să încerci să ajuţi pe cineva spunând ceva neplăcut într-un mod cât mai decent şi la auzul unor vorbe mi-am spus în sine: “No good deed goes unpunished”.

Tot azi am fost la dentist cu al meu frate. Cabinet public. Grafitti pe exterior. Scrijelituri în var pe interior. Cabinet şi tratament impecabil. Cât îmi intrau picioarele în posterior pe hol mai lecturam minunile din popor şi pe lângă arhiîntâlnitele numere de telefon, nume de “bronzaţi” şi id-uri de messenger am văzut una caldă: “Vând pizdă la colţ!” şi imediat după, în paranteză “(cât costă?)”.

Apoi am adormit şi nu ştiu ce oi fi visat de m-am trezit salivând, şi nu-mi era foame că abia mâncasem. Am o mică bănuială. Începe cu A şi se termină cu ndreea.

Bine, sună mai sec acum, ultima oara a sunat mai bine că era cineva care aştepta să audă asta. Acum era doar căsuţa mea. A, da, era şi grasu pe acolo.

Plecat de la 5:45 şi ajuns aici la 6:45 comod în stânga faţă a unei maşini decente. Te-ai aştepta ca la ora aia să fie relativ liber drumu, nici vorba… şi unde e ceva trafic, inevitabil sunt şi aproape şoferi. Vârful de gamă din dimineaţa asta a fost o tanti, blondă, la volanul unui Audi fără un stop şi fără un far. Obosea claxonu’ de atâta tatonaj să nu mai mearga doamne pe mijlocul drumului la 70 în afara localităţii… Alte nimicuri precum schimbatul direcţiei fără semnalizare, proiectoare aprinse, faza lungă d-aiurea sau ajustată prost nu mai au rost să fie dezvoltate.

Trebuie menţionat că răsăritul peste dealurile de la ieşire din Cuca ajutat de un cer senin a fost fantastic. Mai trebuie menţionat că un mic dejun cu Pate Sibiu, pâine de casă, brânză şi roşii proaspete e cam la fel de bun pe cât se laudă oamenii ăştia prin reclame

Oraşu e la fel cum mi-l amintesc, la ora respectivă nu e nici naiba de poliţist pe drum sau pe marginea lui, lumea bâzâie în toate direcţiile, traficul începe să devină din ce în ce mai serios, şi pentru prima oară de când mă ştiu aerul din oraş mi-a părut curat. Am intrat din partea metro deci nu e mare zonă industrială pe acolo dar aerul parcă nu mai era la fel de încărcat. O fi fost filtrele maşinii, o fi fost entuziasmul meu de sosire… n-are importanţă.

Oraşul ăsta e minunat. :eek:

Cum ştiam cu mult timp inainte, situatia fiind planificata cu cateva ore. în care eu trebuia să las orice plan aveam, m-am trezit deodata în drum spre “ţară”.  Cum alta varianta nu renta sau nu exista… am ales trenul. Bătrânul CFR, cel cu un personal drag mie, m-a primit cu braţele deschise şi am început călătoria de 80 km cu un pilotaj ce ţinea până în prima staţie. În timpul ăsta cineva care ştia drumurile ajungea la destinaţia mea fără probleme. Trecem peste, ne bucurăm de liniştea din vagonul aproape gol… cam în aceeaşi în care ne bucurăm de curentul din el. Asta e situaţia, încă nu i-a venit rândul să întinerească sau să iasă la pensie.

Şi mergând noi aşa târâş grăpiş… micuţul trenuleţ părea din ce în ce mai jecmănit pe măsură ce se întuneca. După câteva opriri începuse să accelereze din ce în ce mai serios, pe final se apropia de uimitoarea viteză a mirosului, drept urmare se auzea din ce mai bine şi mai des trosnitul la fiecare traversă strâmbă sau podeţ.

În ciuda orei relativ târzii căldura era insuportabilă aşa că mi-am zis să-mi pun ceva muzică şi să mă joc pentru a-mi ţine mintea la altele. Deschid companionul de luptă, aprind, uindoz şi dăi nene. Fac un playlist scurt şi-mi deschid NFS Porsche şi mă pun pe “condus”. După vreo oră de activitate de genul ăsta, aveam 2 fani pe o banchetă din diagonală care analizau situaţia: “De unde s-aude muzica, bă?”.

A fost prima ocazie de a juca Porsche cu force feedback, culmea… de pe un laptop. Am avut o cursă la care trenul s-a sincronizat aproape exact cu traseul meu şi simţeam cam fiecare groapă din joc (nu vă gândiţi la forţe G şi alte prostii d-astea… aproape tot drumul e fără curbe). Deja trecuse mai bine de o oră jumătate şi mă plictiseam la culme. Tot mai erau vreo 15 minute de mers în hruba aia pe roţi metalice aşa că am dat un restart şi am pornit linuxu, pentru muzică şi jucat d-aiurea cu interfaţa .

Acu deja se duce a treia seară de când sunt aici, după calculele mele, ultima. Au fost destule nefericiri de rezolvat şi vreau şi eu acasă. Tre să mai lenevesc (de fapt nu pot, am ceva de lucru şi acasă), tre să mai stau de vorbă până la 3 dimineaţa, tre să mai ies cu beţivii, tre să-mi revin.

Peste vreo jumătate de oră mă uit la eclipsă… apoi cred că o să cad ca soldatu din prima linie.