Evident, cu aşa ocazie sunt tot soiul de întâmplăţiuni şi procedee prin oraş de câteva zile, azi duse la maxim. Nu sunt încântat de toate, dar sunt multe plăcute şi fără îndoială am să iau parte la câteva.

Ce mi-a trecut prin cap recent e că nu părem a avea un blog cu care să reprezinte oraşul. Chiar dacă la mine în ‘roll cea mai mare parte din legături duc la un blog al unui gălăţean, nu e niciunu’ concentrat asupra oraşului.

Galati

La o scurtă căutare pe google n-am găsit nimic cu adevărat important în aspectul ăsta. Avem destui angajaţi în aceste practici, prea puţini au câte un articol răzleţ despre oraş.

Atunci când e, vorbim de vreun eveniment sau de o listă de plângeri. Aparţin de Galaţi lucrurile astea şi trebuie să ni le asumăm dar nu mi se pare corect să ne rezumăm doar la ele.

Până acum, am găsit din Galaţi (cu uşurinţă) următoarele intrări:

blog.dinGalati.ro – are ceva timp de când e activ (August 2007), cu toate astea conţinutul e cam de amatori. Greşeli de la prima pagină, imagini care nu se încarcă bine şi acel iz total antipatic mie de implicare bisericească.

Galati blog – parcă am găsit o dată ceva conţinut pe el, dar acum pare să fie totul dus. Mă gândesc să întreb de starea lui şi de o eventuală achiziţie în viitor.

Boldea Mihail – blog de politician gălăţean. Nu-l cunosc, nu-mi pasă, ce pot spune cu certitudine e că ce apare la el pe blog nu poate fi imparţial aşa că nu recomand.

Galatiul Meu – blog aparent cu ştiri. Copy paste e operaţia principală acolo, lipsa de success probabil l-a dus pe autor la abandon pe 14 decembrie 2010.

Nu prea se prezintă bine situaţia până acum. Galaţiul nu pare să aibă un blog calumea.

Cel mai reuşit efort al cuiva din Galaţi este Diverse diversificate. Are şi un număr considerabil de articole despre Galaţi, doar că majoritatea sunt pe evenimente şi poze.

Eu unu cred că se poate mai bine. Aşa că pe viitor am să încerc să desenez Galaţiul în online, prin acest blog.

P.S. Dacă aveţi de nominalizat ceva bloguri “mai gălăţene”, nu vă sfiiţi.

Evident, cu tot programu şi stresu’ de zilele astea, n-am avut altceva în cap decât munca mea şi cum să-mi termin toate pe ziua aia. Aiurea, l-am sunat pe om să văd când ne găsim “la o bere”.

Un pic surprins de faptu’ că oamenii deja aveau cazare şi despachetau, a rămas să ne auzim mai târziu. Ceva ore mai târziu l-am stresat cu un alt telefon şi s-a întâmplat şi marea întâlnire.

Trebuie să spun ceva legat de întâlnirea cu băieţii de la Redescoperă România pe două roţi de la bun început:

1) Localurile unde am fost nu sunt tocmai pe gustul meu.
2) Din motive tehnice şi ocuparea mea, n-am băut nimic cu alcool în seara aia.
3) Atât seara cât şi găseala de azi s-au terminat cam rapid.

În ciuda acestor probleme, trebuie să spun că e o experientă frate. Să stai la o masă, într-un moment de relaxare cu un om care are ceva de spus şi, mai ales, care ştie cum s-o spună. Ne mai tachinam noi cu câte o scăpare de vocabular sau gramatică dictată de oboseală sau bere, dar a fost o seară memorabilă.

Traseul Redescopera Romania pe doua roti

Eu oricum am în plan pe viitor să fac un tur al ţării mai haiducesc; fără prea multe bagaje, fără biserici sau mânăstiri, cu mâncare făcută la ceaun şi cât mai mult dormit prin cort. Eu vreau cu maşina, nu cu motocicleta, dar indiferent de situaţie, păţaniile şi experienţele celor doi redescopeciclişti mă fac să vreau să fac acel tur cât mai curând.

Până acolo, încă mai e destul de citit pe blog la Visurât despre restul ţării care-l mai au oamenii de acoperit. Dacă nu urmăriţi, problema voastră, dar e mai mare pierdere pentru voi să nu puneţi mâna pe cel telefon să sunaţi şi să stabiliţi o întâlnire. Fie ea la bere sau nu.

Cum ziceam şi mai devreme: Drum bun şi spor la adunat povestiri pentru cei care urmăresc povestea Redescoperă România pe două roţi.

După experienţa de ieri în care m-am ales cu un tratement şi-un drum bun, aseară şi azi noapte am murit de durere, drept urmare am căutat un nou dentist.

Cum multe recomandări n-aveam, am ajuns să caut cu disperare Internetul iar prima variantă a fost una pe care mă mai uitasem zilele trecute, este vorba de Cabinetul Chirodent.

Chirodent

Site-ul e simpluţ ca design dar are toate datele de care ai nevoie iar în ce o priveşte pe doamna doctor Trif Magdalena, la ea se referă partea cu “dentist excelent” din titlu.

Când am ajuns acolo (un pic cam devreme) eram la limita rezistenţei, tremuram tot şi clăteam cu apă rece constant să pot curma durerea. Abia puteam vorbi.

După cam 40-45 minute am ieşit din cabinet un om schimbat. Pe bune, când mi-a zis iniţial doamna Dr. Trif că o să uit rapid de durerea asta nu prea eram convins dar acum s-a schimbat situaţia.

Lista de preţuri e afişată acolo şi cred că e una de bun simţ. Peste serviciile ireproşabile va trebui să luaţi în calcul că aveţi de afacere cu un profesionist care ştie şi ceva relaţii cu publicul.

Pe alte limbi, dacă sunteţi mai fricoşi în mod cert o să vă dea încredere de la primele interacţii. În cazul meu, m-a întrebat dacă mi-e frică, am zis “nu” şi cam atât, cu ocazionale întrebări dacă mă doare ceva.

De fiecare dată răspunsul a fost acelaşi ca la frică.

Cred că-i suficient, de căutaţi dentist să nu spuneţi că nu v-am dat o recomandare calumea

Am plecat spre gară, şi cum asta e la 5 minute de unde stau, am observat ceva ciudat. Gara nu mai era cea nouă din Galaţi, ci cea în care, copil fiind, mergeam numai cu privirea în sus uitându-mă la “tablourile” impresionante de deasupra.

Scurtul moment de nostalgie trece, îmi iau bilet şi pornesc către acelaşi peron pavat în aşa natură inteligentă că toate trollerele care trec p-acolo sună ca nişte pistoale mitralieră Uzi.

Ce este foarte interesant în schimb e trenul în care mă urc, e unul nou, diferit şi mult, mult mai bun (nu că s-ar putea mai rău în cazul multor garnituri de la CFR).

Tot oarecum ciudat e faptul că acest tren nu sună a diesel, dar ce contează, poate au terminat de electificat toate secţiunile de drum şi mergem şi noi generând mai puţină poluare fonică. În plus, am ocazia să stau jos comod, cu loc pentru ambele picioare şi pentru eventualele bagaje.

Interior TGV

Pornim, în cam 20 minute ajungem la prima staţie, dar spre uimirea mea, nu este Barboşi aşa cum eram obişnuit, ci Tecuci.

Un pic dezamăgit că nu am reuşit să mă uit pe fereastră la casa bunicii, întreb controlorul CFR care trece prin vagoane imediat după pornirea trenului şi acesta îmi spune cu zâmbetul pe buze că de când cu garniturile astea noi de tren multă lume e uimită de viteză şi nu ştie că s-au scos câteva opriri de pe traseu.

<În continuare nu sunt sigur dacă visez sau nu>

Mai trec vreo 10 minute şi ajungem la Bârlad iar după vreo 20 suntem la Vaslui. Ăştia de la CFR îşi bat joc de noi.

Ce va fi cel mai greu pentru această situaţie va fi să fac un top, aşa că n-am să-l fac. Am să încerc pe cât posibil să scriu despre ei nu în ordinea în care îi voi ţine minte, nu în ordinea în care îi voi respecta ci într-o ordine realizată pe anumite considerente pe care le voi ţine pentru mine. O mică menţiune, înainte de a începe povestioara asta, pentru mine n-au avut niciodată relevanţă numărul de prescurtări dinaintea numelui. O altă menţiune ar fi că o parte dintre cei pe care-i voi lista aici s-au aflat la cursul festiv, acolo unde am luat cuvântul şi am avut câte ceva de zis însă aici voi veni cu completări.

Trebuie să vă avertizez, acest articol este IMENS aşa că rezervaţi-vă un moment în care aveţi un răgaz sau o cafea la îndemână să îl parcurgeţi cât de cât.

Cum trebuie început de undeva, voi începe de undeva de unde nu e mult de spus, doamna Udrescu Doina, profesoara din anul I la materia intitulată “Dreptul Afacerilor”. Cu dumneaei trebuie să recunosc că nu prea m-am văzut la curs. Sau la seminar. Dar puţinele ocazii la care am fost m-au făcut s-o reţin ca un suflet călduros, primitor la cursul introductiv şi ca cineva care ia foc atunci când noi îi dezvăluiam nepăsarea pentru ce avea de zis. Ăsta e un lucru bun, înseamnă că îi pasă, asta pentru mine depăşea importanţa unor uşoare ticuri verbale care ne dădeau amuzament în anumite momente.

Mai departe, voi vorbi despre doamna Puşcaşu Violeta, în primul an de facultate ea a fost cea care a predat Geografia Economică. Practic, materia asta era Geografia care o ştim cu toţii numai că munţi, hidrografie şi alte aspecte ale teritoriului unei ţări erau mai importante pentru un potenţial de a scoate bani din ei decât de a studia originea pietrelor sau fenomenelor care le-au format. Genială materia. Cursu’ a fost probabil cel la care am ajuns cel mai rar în anul I dar nu e din cauza materiei sau a predării. Ce se întâmplă, era dimineaţa, lunea. Variantele mele erau următoarele: mă trezesc, mă duc la curs sau mai dorm jumătate de oră şi mă uit la ultimul episod din Top Gear în timp ce-mi iau micul dejun.

Rămânând la anul I trebuie să vă spun că în ciuda faptului că absolvisem înainte un liceu cu profil economic, de o singură materie eram sigur pe mine indiferent de situaţie. Limba engleză. Aici m-am aflat de partea opusă a unei catedre unde se afla doamna Maftei Carmen. Deşi tânără mi-a lăsat impresia unei gândiri îmbătrânite înainte de timp. A fi la ora de engleza era un soi de prezenţă la ore cu profesori de care-şi aminteşte mama de prin şcoală. Nu m-am înţeles cu ea. M-a mâncat şi pe mine prin părţile mai moi dar nu pot spune c-avea stofa aia de-i trebuie unui om să fie un profesor măreţ.

Dacă tot am adus vorba de stofa aia trebuie să vă povestesc de un uşor paradox, o doamnă, pe numele său Man Otilia, care are stofa asta, care o văd ca având spirit antreprenorial, care se menţine la un nivel ridicat de actualitate şi cu care, în mod ciudat, n-am făcut decât cursuri a căror “cotă” n-avea strălucirea (academică) unor materii la care mi-a fost profesoară de seminar. O fi fost din cauză că nu eram tocmai profilul ei primar… oricum ar fi, e pe lista de favoriţi, doar nu am prezentat-o la cursul festiv degeaba ca fiind mătuşa noastră, întotdeauna ne-a răsfăţat într-un fel sau altul… totodată, din ce ştiu, e singura dintre ai noştri profesori de facultate care are cont pe twitter şi pe softpedia. Cum ar zice un veritabil fan al internetului “epic win”. Fiind clasată foarte sus în topul meu al profesorilor am să caut să mai scurtez laudele că deja articolul ăsta a ajuns să fie imens.

Domnul Chirilă Mihai, unii încă prind un fior când aud numele ăsta, aşa eram majoritatea la primele întruniri. Pe parcursul a doi ani am făcut trei materii sub îndrumarea sa: Microeconomie, Macroeconomie, Economia Turismului. După mine este unul din cei mai controversaţi proversori pe care i-am cunoscut. În ciuda acestei situaţii, în ciuda faptului că în primul an din două examene ale sale, două restanţe mi-au ieşit… trebuie să recunosc că am învăţat multe de la el. Ce am învăţat eu de la el nu se regăseşte în cursuri sau notiţe în schimb. Cine n-a prins aceste mesaje sau cine n-a avut ocazia îl va reţine ca pe un moş antipatic însă nu e toată povestea acolo. Nu e nimeni perfect la urma urmei şi mult prea puţini sunt aproape de aşa ceva. Trebuie spuse două lucruri importante în ce-l priveşte pe cel afecţios numit “Mihăiţă” într-un grup restrâns de colegi. Primul ar fi că a fost un factor decisiv în soarta creării profilului nostru, iar al doilea că nimeni nu-l va uita… din varii motive.

Doamna Vârlan Gabriela ne-a predat Elemente de informatică aplicată în economie… bine, partea cu “în economie” e cam de dragul reclamei, da’ n-are importanţă. N-am înţeles niciodată de ce era nevoie ca un economist să ştie detaliat hardware şi să facă transformări în codul binar. Oricum le ştiam, care nu le ştiau au avut ceva probleme, dar ca profesoară mi-a plăcut pentru că în ciuda vârstei destul de înaintate ţinea pasul cu acest domeniu într-o revoluţie continuă şi a avut bunăvoinţa să recunoască faptul că nu ştie tot dar că e dispusă să se documenteze pe anumite teme de interes ale studenţilor.

Doamna Nechita Dana… Eheee, câte bătăi de cap i-am provocat în excursia de practică în care ne-a însoţit în anul II, câte am adăugat la listă în anul III pentru nişte blestemate de note şi câte altele au mai apărut pe parcurs. Cu toate astea încă ne zâmbeşte când ne întâlnim şi ne salutăm mai degrabă ca doi foşti colegi decât profesor/student. Mai e ceva, a avut o inovaţie foarte interesantă în ceea ce priveşte ultimul curs la care am predat şi dat note noi studenţii în timp ce dumneai şi-a asumat rolul nostru. Spun eu, legat de top şi pe lângă mine sunt sigur că mai sunt mulţi care-mi împărtăşesc opinia. O chestie memorabilă (poate sunt un pic ciudat) a fost prin primele conversaţii telefonice avute cu dumneaei, când a încheiat cu “Bine George, te-am pupat, pa” şi m-am blocat un pic.

Mişu Nicoleta. Doamna profesoară de Finanţele întreprinderii sau ceva de gen. A avut la noi o inspecţie la care s-a emoţionat mai rău ca noi la anumite examene. A fost bine cam tot ce e legat de curs, seminar şi examen. Toate astea sunt umbrite de o chestie … relativ importantă. Mi-a picat cu tronc rău de cum am văzut-o şi într-un amuzament, la banchetul de final i-am şi mărturisit asta. (Paragrafu’ ăsta l-am scris, l-am şters, l-am rescris… dar până la urmă am ajuns la concluzia că asta a fost situaţia şi trebuie spusă)

Domnul Georgescu Cristian a reprezentat pentru mine unul din misterele facultăţii. A predat colegilor “Baze de date” o materie cu o importanţă destul de mare prin domeniu, pe care o făcea să pară mult mai complicată decât e. Spun că a predat colegilor pentru că am fost de vreo două ori pe la cursul lui după care mi-am dat seama că dacă mai stau pe-acolo nu fac altceva decât să mă enervez şi eventual să ajung in belele. Ei bine, dacă e vorba de curs şi spun că l-a complicat de examen pot spune că l-a transformat într-o combinaţie între Cubul lui Rubik, un labirint şi examenul teoretic pentru obţinerea permisului – fiecare poate fi foarte simplu de rezolvat dar dacă ai fi nevoit să le faci pe toate simultan rezulatul n-ar fi aşa de vesel.

Oarecum legată de prezenţa domnului Georgescu în viaţa mea academică se află cunoaşterea doamnei Rizescu Geanina, profesoară tânără, capabilă, sincer un singur lucru am să-l reţin legat de ea. După ce am văzut-o de două ori prin catierul meu am întrebat-o la un moment dat dacă locuieşte acolo şi pentru prima oară am aflat ce înseamnă ca un profesor să se teamă de un elev. (Calm, n-are geamuri sparte nici la apartament nici la maşină).

Gheorghiu Gabriel, profesorul meu de sport din facultate. Mă rog, s-o fi chemat altfel materia în orar dar era un prilej să-mi mai fugăresc oasele. Pasionat de maşini, ceea ce in catalogul meu e un + mare şi gras. Orele de sport erau un fel de găseală în familie din două motive, era distractiv, şi nu venea mai nimeni la ele.

Doamna Neculiţă Mihaela, ne-am întâlnit la mai multe ocazii. Economie Europeană, Mediul de Afaceri European, Negociere Comercială, a fost de faţă la cursul festiv unde i-am spus că s-a prezentat întotdeauna în faţa noastră cu o figură de mamă. Asta spune destul de mult şi, ca o mamă, ne-a fost alături şi ne-a dat multe lecţii despre o parte nevăzută a vieţii economice. Mă rog, unii au reţinut şi partea din cursuri da asta contează mai puţin.

Rămânând pe un ton demn de emisiunile de pe la prânz de duminică trebuie să vă spun despre doamna Muntean Mihaela. Printre altele, e o cronică subiectivă dar cred că dacă eram nevoiţi să facem vreo acţiune caritabilă pentru ceva cauză onorabilă la care apărea ideea de a licita pentru o ieşire cu unul profesorii tăi, cam aici s-ar fi ajuns la cea mai mare sumă a serii. Acum că am lămurit partea asta, trebuie să vă spun că la primele ore au fost momente de… nelinişte printre ăştia de ne ziceam studenţi când zâmbetu’ dumneai dispărea din cadru. Eh, ca profesor bun, trebuie să-ţi marchezi cumva autoritatea nu? (Şi ca să vezi, tot eu am să răspund) Desigur, mai ales atunci când studenţii te plac atât de mult… Tot legat de doamna Muntean, la unul din seminare a apărut în mod suspect pe ecranul folosit pentru varii prezentări o inimioară desenată de mână. Total inexplicabil eveniment, sigur n-am avut nimic a face cu asta.

Doamna Manea Daniela, sincer să fiu, nu-mi aduc aminte multe despre ea. Asta e de bine în sensul că nu au fost mari conflicte şi de rău că nici mare lucru important n-a avut loc. Legat de una din materiile ei a fost însă unul din cele mai mari scandaluri din grupa noastră.

Gabriela Opaiţ, unul din numele mai putin sonore prin facultate datorită unei identificări mai uşoare după varii porecle mai mult sau mai puţin meritate. Odată depăşit acest aspect aflai că e una din cele mai distractive profesoare din facultate. Materia a fost nasoală rău, Bazele Statisticii, dar cumva a trecut bine şi frumos fără probleme. Mai puţin atunci când am fost dat afară de la oră pentru faptul că în lipsa unui anume coleg n-avea cu cine să se certe.

Anul următor, statistica nu ne-a dat pace şi s-a regrupat sub denumirea Statistica Afacerilor şi ni s-a prezentat prin domnul Ştefănescu Răzvan. Situaţia a fost total diferită, relativ previzibilă. O singură chestie a fost întotdeauna ciudată. La un moment dat s-a enervat, ceva nespecific, şi am fost primul găsit ca ţintă pentru ameninţări disciplinare. Nu ca nume, doar vizual, întâmplarea a fost să fiu primul pe care s-a concentrat când a spus că e posibil că anu’ trecut să fi trecut cam mulţi la materia lui şi că anul ăsta poate n-o să mai fie la fel. Problemă serioasă, singura chestie e că privirea şi înfăţişarea lui îmi aduceau aminte de un fost coleg de liceu care oricât s-ar fi enervat, nu făcea altceva decât să îmi provoace amuzament. Nu vă pot spune cât m-am abţinut să nu râd atunci…

Tot pe o notă a previzibilităţii dar uşor mai bine a fost la materia intitulată Monedă şi Credit, prezidată de doamna Dumitriu Ramona. Cursurile erau simpluţe, seminarele aveau o evaluare accesibilă dar uneori incomodată de anumite întrebări şi examenul a fost ok. Ce a fost de reţinut la această profesoară a fost reacţia la invitaţia la cursul festiv dar mai ales la banchetul organizat cu ocazia finalizării cursurilor prin această mirifică facultate. A fost clar un moment de bucurie, atât de mare încât a uitat momentan direcţia în care se ducea înainte s-o fi invitat.

Finanţe publice am învăţat de la doamna Susanu Monica, pe dumneai n-am reţinut-o decât pentru două chestii. Avea un fler imens la a dicta cu o viteză de vreo două ori mai mare decât cea la care puteam să scriu şi cândva a fost olimpică la limba română.

Tot finanţe, de fapt, Analiză economico-financiară am învăţat de la domnul Buhociu Florin. Ţinea cursul într-un mod destul de antipatic, şi lăsa o impresie de stricteţe nenecesară. La examen s-a schimbat situaţia.

Ambele seminare la finanţe le-am făcut cu domnul Antohi Valentin, singurul profesor care ne-a spus că suntem praf fără să ne simţim aşa. El ne-a zis că suntem de la istorie după notele prin lucrările lui dar măcar ştim economia într-o măsură mai mare decât ştiu unii de la inginerie matematica. Mare profesor, ocupa şi ceva funcţie pe undeva de nu se plângea de bani, da asta nu era totu’ dintr-un motiv sau altu’ plăcea dom’le la fete. Ghiciţi de ce? Unul din profesorii importanţi după mintea şi singurul de care mi-a părut rău că n-a putut fi cu noi la cursul festiv şi banchet, dar mă consolez cu gândul că faptul că pe datele respective era în China e un motiv destul de bun.

Administrarea întreprinderilor de comerţ, turism şi servicii e genul de titlu de materie ce se face cu cineva din conducerea facultăţii. În cazul de faţă, doamna Şarpe Daniela. Cum să spun eu treaba asta Îmi aduc aminte mai multe lucruri legate de cum e ca persoană din administraţie decât ca profesoară (s-ar părea că am fost cam chiulangiu) însă din ce-mi aduc aminte legat de nivelul ăsta treaba e bună. La puţinele ore la care am fost, chiar mi-a plăcut atmosfera.

Dacă tot am ajuns prin zona asta a lucrurilor care pică nasol celor ce studiază istoria… Matematici aplicate în economie s-a numit materia şi sincer puteau să-i zică “Coşmarul tau” sau orice alt nume complet nelegat de conţinutul cursului că oricum n-avea legătură cu economia neam. A fost cea mai nasoală experienţă din facultate şi nu ştiu dacă doar pe profesor, domnul Mirică Ion ar trebui să dau vina. Bine că s-a dus.

Pe acelaşi nivel are unei problematici trebuie să vorbesc neapărat de Management General, făcut sub îndrumarea doamnei Olaru Adriana. Nu-mi aduc aminte prenumele, nu-i nimic, oricum e suficient numele să sperii pe jumătate din cei ce vor citi acest articol. Ca idee a de ce se întâmplă asta să vă spun cum se manifesta un examen de-al ei în sesiunea de restanţe. Se dădea sala I30, o capacitate imensă,  se umplea, restanţierii stăteau în picioare în sală aşteptând ocazia să dea. Şi apoi mai stăteau şi pe micul hol de lângă sala. Şi apoi pe scări de la etajul doi până jos. Şi mai erau şi câţiva pe afară. Cred c-aţi prins ideea, numai termenul “legendară” i s-ar putea asocia.

De o situaţie diferită, dar nu cu mult, am avut parte la Bazele Contabilităţii şi la Contabilitate Financiară. Deşi la financiară a fost mai bine, trebuie să recunosc că certurile cu contabilitatea m-au urmărit din liceu până în anul III în ultima sesiune. Bazele contabilităţii a fost ultimul examen dat înainte de licenţă… Nu l-am dat însă cu profesoara de atunci, doamna Moisescu Florentina. La doamna Radu Riana situaţia a fost diferită, m-am împăcat mult mai uşor cu materia şi eventual cu examenul deşi nici aici n-a fost totul aurit. Probabil personalitatea complet diferită a fost cea de care m-am legat mai bine. Tot în grupa mare şi ferice a contabilităţii trebuie, dar trebuie menţionată persoana care ne-a ţinut seminarele doamna Balcu Florina. Stilul său de a preda ne cam înnebunea pe la ore, la fel şi stuaţia cu absenţele şi notarea dar până la urmă ne-am spus la revedere cu zâmbetul pe buze şi am învăţat ceva dansuri noi

Cred că ăsta a fost lucrul care mi-a afectat cel mai mult cariera academică.

Doamna Soare Ionica, cursul “Ecoturism şi turism rural”, unul din cursurile pe care le-am găsit cel mai puţin interesante din facultate, după unele voci datorită faptului că o parte din creşterea mea a avut loc la ţară şi pentru că am bunici p-acolo. Problema a fost că doamna Soare denotă foarte multă pasiune când vorbeşte despre materia asta încât mi-am zis că-i mai bine că n-am dat pe la curs să nu cumva să ajung să avem probleme. Încă nu sunt sigur dacă a fost o decizie prea deşteaptă.

Nistor Costel, cunoscut afecţios sub numele de Decanu’. Hmm, nu-mi imaginez de unde o fi venit porecla. Oricum, la trei materii ne-a ţinut cursul şi la mai niciuna n-am fost decât la seminar. După cum văd eu situaţia problema era că se apropia vertiginos de numărul maxim de acţiuni ce pot fi inteprinse simultan. Tot timpul părea să fie într-o fugă către undeva şi din motivul ăsta când ajungea în faţa noastră la cursuri prindea un moment de respiro, lucru care-l făcea să-şi coboare vocea pe un ton destul de obositor de urmărit. Chiar mi-ar fi plăcut să am ocazia să-l cunosc mai bine ca profesor pentru că îmi lasă a impresia a avea potenţial.

Susanu Irina, Marketing General, treaba-i ceas. Nu mi-a părut niciodată a fi născută pentru a preda, mai degrabă aş zice o doamnă cu un considerabil succes în domeniu după care a profitat de ocazia de a mai împărtăşi din cunoştiinţe şi ălora mai necopţi. Am prins-o de vreo două ori în offside în trafic, nu e tocmai o imagine bună dar poate am prins eu momentele greşite.

Managementul relaţiilor cu clienţii, domnul Căpăţână Alexandru, curs bine făcut, seminar ireproşabil, ce mai, treaba a fost bună, poate un pic cam clinic şi rece uneori, dar pe ansamblu mi-a lăsat impresia a fi un profesor “aşa cum trebuie”. Chiar şi-a găsit timp să-mi citească o scriere destul de voluminoasă şi sa-mi dea o părere deşi n-avea mare legătură cu cursul.

Încă un soi de management, de data asta cel al calităţii serviciilor, cel ţinut de doamna Totolici Sofia. Un curs relativ greoi, un seminar cu emoţii şi un examen imprevizibil. Să rezum activitatea şi situaţia ar trebui să spun de modă veche dar în ciuda vârstei doamnei Totolici n-aş vrea să las impresia de decrepitudine pentru că nu e deloc cazul.

Primul în topul preferinţelor mele va fi însă domnul Stanciu Silvius, cu care am făcut două materii ambele privind Mărfurile şi Siguranţa consumatorului. Între noi fie vorba, materia nu era aşa de captivantă. Asta în principal deoarece o parte o ştiam deja de prin liceu şi altă parte nu mă interesa neam. De bine de rău am ajuns s-o învăţ şi mai important decât atât sunt sigur că nu sunt singurul. Ce mi-a plăcut a fost faptul că ştia să implice studenţii în curs şi să-i ţină atraşi acolo, fie cu o glumă, fie cu o mică informaţie ciudată, fie cu o atenţionare… erai acolo şi nu doar psihic. Examenul era iarăşi prilej important, stăteai neliniştit destul de mult până îţi făceai curajul să intri şi, în mod ciudat, acolo mai învăţai ceva. Ăsta da profesor. Şi a mai fost o chestie importantă, s-a prezentat la banchetul de capăt de drum şi împreună cu doamna Muntean mi-au prezentat o situaţie de genu’ “plecăm în vreo două ore să nu incomodăm tineretu” şi au rămas până dădea soarele să răsară. Era vorba de nişte ore de făcut prin altă localitate în dimineaţa următoare.

Cei de 13-14 ani nu-şi mai pot vrăji gagica aşa uşor că întârzie unde ajung şi calcă pe bec de la prima ocazie.

Cei de 18-19 ani sunt neinteresaţi de eveniment, accesul la bar fiind încă destul de bun iar pentru cei care nu frecventează aceast minunat adăpost al celor însetaţi se mulţumesc cu:
“Bă, ai văzut că afară ninge!”
“Nu, dă şi mie link…”

Cei de peste vârsta asta îşi fac probabil cei mai mulţi draci datorită condiiţiilor din trafic. Nu e problema că ninge, problema e că ninge şi lumea se adaptează destul de greu la condiţiile astea. Problema lor se manifestă pe trei planuri:

1) Autorităţile locale, care, după cum spuneam, sunt total nepregătite atât din punct de vedere al echipamentelor insuficiente pentru cât de mare e oraşul cât şi din punct de vedere al pregătirii operatorilor acestor utilaje; exemplul cel mai concludent fiind defilarea de pe o arteră importantă unde trei lame ce mutau zăpada erau urmate de un o singură maşină care arunca sare. Lamele curăţau 2 benzi sau 3 în funcţie de cât de strânsă era formaţia iar maşina cu sare doar o bandă. Drept urmare se ajungea la zăpadă tasată peste tot şi pe o banda se topea. Apa rezultată se scurgea pe altă bandă unde îngheţa şi era ulterior acoperită de încă un strat zăpadă. Treabă ceas! Alt exemplu, pantă uşoară, un Unimog (vezi poză) pregătit pentru deszăpeziri, nu reuşea să pornească.

2) Şoferii, care, nu au cunoştiinţele necesare pentru mers iarna. Nu îşi cunosc maşina, nu cunosc un pic de fizică de bază, nu simt diferenţele de aderenţă, conduc cu ghete sau alte încălţări cu talpa foarte groasă, nu îşi curăţă corespunzător maşina şi mai ales, nu au echipare corespunzătoare (cauciucuri, lanţuri, eventual nisip, lopata)

3) Pietonii, care ies pur şi simplu afară să cumpere o pâine sau orice, îmbrăcaţi insuficient aşa că se grăbesc. Graba cam strică treaba şi se întâmplă să sară în faţa unei maşini fără să se asigure, să alunece pe şosea încercând să treacă printre ele şi alte minuni.

Ce mai, e gravă treaba.

Da măcar ninge aşa frumos

Gata cu articolele, mă duc să mă uit pe geam

Modificare ulterioară: Care vine la o bătaie cu zăpadă azi?

Modificare ulterioară 2: Probleme prin trafic, în continuare zăpada in mijlocul lui decembrie este o surpriză pentru mai bine de jumătate din ţară. Nu contează, diseară e distracţie

Modificare ulterioară 3: Am redus numărul de fulgi, poate aşa vi se mişcă şi vouă tigăile mai bine.

Modificare ulterioară 4: Mi-am făcut distracţia, am ieşit la zăpadă, nici n-am coborât din scară şi deja aveam bulgărul pe mine, tratament pe care l-am aplicat ulterior şi altora.

Am fost şi într-un părculeţ unde zăpada încă avea himen şi am rezolvat “problema” asta, ne-am trântit în zăpadă, am mâncat zăpadă, ne-am încălţat cu zăpadă şi am folosit-o pe post de fes, mănuşi şi chiar fular. Am avut o tentativă la un om de zăpadă da ne-a trecut.

În schimb, şi aici cred că o să vină beţivu’ cu un clip, am găsit alte modalităţi de a ne simţi înzăpeziţi. Apropo de asta, am primit un telefon din ţară de la A.Faith care vroia să ştie dacă mass-media informează corespunzător. Probleme pentru cei mai creduli: Ninge şi sunt pe alocuri probleme în trafic, dar nu suntem izolaţi de lume, nu ne aduce armata provizii cu elicopteru’ sau alte minuni.

Alte chestiuni, am ieşit şi ne-am comportat ca doi copii în preajma crăciunului, cel puţin doi dintre noi. Restu’ ne-am maturizat. Nu zic că nu e distractiv să foloseşţi geamul lateral pe post de parbriz, dar parcă mai faină e zăpada în contact direct. Şi da, după ce aveam ghetele pline de apă, blugii îngheţaţi pe mine (la propriu, în casă i-am dat jos şi stăteau singuri în picioare dacă-i propteai de ceva am avut grijă să verific corespondenţa înainte de a intra în casă. Vedeţi, sunt matur!

Oricum ar fi, a fost o seară de tradiţie şi veselie.

Modificare ulterioară 5: ÎNCĂ NINGEEEEEEE!

Modificare ulterioară 6: Hai beţiv cu documentaţia oricât e puţină e!

La Suceava şi la Şcoala de Vară organizată de AFER.

Deşi ambele au fost în acelaşi loc şi aceeaşi perioadă pentru mine au fost două lucruşoare total diferite.

Şcoala de vară a fost o nouă experienţa, în care am păşit cu uşoare dubii, era ceva ce uram să aud până acum, era ceva ce părea, pentru mine, să te eticheteze drept tocilar. Am folosit o mulţime de referiri la trecut pentru că multe s-au schimbat. Şcoala de vară acum îmi pare ca o ocazie de întâlnire a unor studenţi aparte. N-am să accept prea mult termenul de “elită” ce a fost aruncat spre noi pe acolo pentru că îmi pare ceva absolut, ceva de o rigiditate ce îmi place să cred că nu ne-a descris. Găzduirea şi planificarea celor de la USV a fost cam încărcată, dar datorită unor lacune şi neprezentări ale unor profesori a suferit o continuă schimbare. (Bine, au mai fost modificări făcute şi de nişte studenţi, în special băieţii de la 119 care au fost reprezentanţi pentru Galaţi, Timişoara şi un pic clandestin cazaţi cei de la Suceava, dar schimbările au fost atât de mici că doar noi şi paznicii ştiam de ele.) Toate peste toate, a fost o experienţa plăcută, cu nişte cursuri relativ interesante la care s-a văzut spiritul tânăr al unor profesori mai mult sau mai puţin aşa şi spiritul complet paralizand al altora. A fost şi un concurs axat pe o distribuţie pe grupe pe care mai bine nu-l comentez pentru că am o părere cum că el a cam stricat treaba.

În ce priveşte mersul la Suceava, aici avem altă discuţie, era ultima locaţie unde mă aşteptam să petrec 10 zile ca astea, era ultima locaţie unde mă aşteptam să vizitez de atâtea ori magazinul “Vieşnic” dar mai presus de toate era ultima locaţie unde mă aşteptam să găsesc nişte băieţi cu care să mă înţeleg aşa de bine. La capitolul ăsta n-am altceva de zis decât că mi-am făcut în mod cert nişte prieteni cu care oricât de rar m-aş vedea ştiu că vor fi printre cei mai buni ai mei.

De la Galaţi, salutări pentru toţi cei şi cele ce au fost (mai mult sau mai puţin) cazaţi la 119 şi toţi cei ce s-au perindat pe acolo căutând o clipă de linişte, o clipă de veselie sau pur şi simplu… o bere.

Articol preluat de pe Viaţa Liberă.

SMURD a intervenit marţi noaptea la unul dintre cele mai grave accidente rutiere petrecute în Galaţi, în ultima vreme. Un bărbat a decedat, iar tânăra care îl însoţea agonizează, în comă, la Terapie Intensivă.
În jurul orei 1.00, cei doi, aflaţi la bordul unui autoturism Renault Clio, circulau pe strada Basarbiei. Potrivit comunicatului Inspectoratului de Poliţie Judeţean, ajuns în intersecţia cu strada Domnească, automobilul Renault a acroşat un Volkswagen Passat. În urma impactului, maşina în care se aflau cei doi tineri, Manuel G. în vârstă de 28 de ani, şi Florentina G., de 23 de ani, a fost proiectată într-un stâlp.
“Primii au ajuns paramedicii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi echipajul de la Descarcerare. Renault-ul avea uşile blocate şi nu se putea ajunge la victime. M-am strecurat prin cadrul lunetei sparte şi aşa am constatat că bărbatul de la volan era în stop cardiorespirator. Colegii de la Descarcerare au tăiat stâlpii, iar eu am încercat între timp să-l resuscitez atât cât se putea. După 40 de minute, s-a reuşit scoaterea lor dintre resturile maşinii. Tânăra era în comă profundă şi a fost trimisă în mare viteză la Unitatea de Primiri Urgenţe. Bărbatul începuse să aibă puls slab în urma medicamentelor administrate, aşa că am început să-i facem manevre energice de resuscitare. Am continuat timp de aproape trei sferturi de oră însă, din păcate, inutil, căci, în final a decedat. Ne-am oprit în jurul orei 4.00.
Culmea este că Passat-ul acroşat a fost puţin avariat la o bară, iar şoferul acesteia, Ştefan V., de 20 de ani, s-a ales doar cu o sperietură zdravănă văzând ce au păţit cei doi tineri din Renault.
Potrivit poliţiştilor rutierişti, nici una dintre victimele accidentului nu purta centura de siguranţă.

După ceva căutări dau in final de ceva relatări pe marginea accidentului dintr-o sursă, să spunem, plauzibilă.

Pe dracu… Am următoarele variante, poliţiştii care au făcut constatarea sunt retardaţi, ziaristul scrie din zvonuri sau caută senzaţional.

Am văzut maşina, Clio-ul este lovit în dreapta şi a fost aruncat într-un stâlp. Cât de tembel tre să fii să consideri că maşina aia a acroşat pe cealaltă? Asta aşa ca idee a ce precizie să ai legat de un eveniment care se află la 2 intersecţii de sediul redacţiei.

Condoleanţe

Eu am auzit alte lucruri, lucruri care îmi confirmă bănuielile. Nu au importanţă foarte mare, mai trist este că s-a stins un suflet şi că altul zace în chinuri dar ei se preocupă să scrie despre băi de sânge şi alte minuni.

Ştiu unde au avut loc ceremoniile, dar nu vreau să am prezenţă, e a doua ocazie de gen. Până acum am pierdut două persoane care nu mi-au fost foarte apropiate în decursul vieţii dar care m-au influenţat şi care mi-au influenţat dezvoltarea ca om. Din nefericire el a fost lovit de o societate de căcat cu exprimări diştepte să vindem ziaru’ la colţuri că nu ştie lumea oricum ce s-a întâmplat, măcar prezentăm o variantă.

Condoleanţe mamei în mod special şi apoi restul familiei, fie ei şi membri mai noi.

Modificare ulterioară: Altă idioţenie, baie de sânge bla bla bla…. unde dracu o fi fost baia aia de sânge că am văzut maşina de aproape şi nu e mai nimic vizibil… ce tehnologie pe tapiseriile renault ma.

Altă modificare ulterioară: Întrucât mulţi încă accesează acest articol m-am gândit să fac ceva completări. Nu am nici o sursă oficială însă din ce am auzit şi din ce explicaţie pare să aibă logică după cum arăta maşina după, situaţia a fost cam aşa:

În jurul orei 1 Manuel venea pe strada Basarabiei (6 Martie) îndreptându-se spre intersecţia cu strada Domnească. Intersecţia în cauză este semaforizată însă la ore târzii se transformă în semnale intermitente portocalii şi în mod normal s-ar urma semnele de circulaţie corespunzătoare. În această situaţie Manuel trebuia să oprească la Stop însă n-a făcut-o, a încetinit si avansat în intersecţie. Pe Domnească în cam acelaşi timp se apropia un Passat cu viteză cam mare. Sincronizarea neprielnică a făcut ca Renault-ul Clio al lui Manu să îi iasă practic în faţă. Passat-ul a lovit Clio-ul pe partea dreaptă cu suficientă forţă să-l proiecteze într-un stâlp, care a lovit maşina fix pe partea şoferului. Conform legii, Manuel este vinovat, iar faptul că nu purtau centură a fost un lucru grav dar nu cred că le salva viaţa, având în vedere natura impactului şi urmările. Iarăşi am o umbră de îndoială în privinţa însoţitoarei, unii spun că era nevasta lui alţii o prietenă de-a acesteia…

Cam asta este ce ştiu şi cam atât ar fi de spus. Vina lui sau nu, este o pierdere pentru cei care-l ştiu…

Ei bine, atunci a avut loc ceva ce m-a făcut să urăsc Săgeata, vorbeam la telefon ce bine e în drum spre Soveja, cu maşina, şi se aude în fundal: “Stimaţi călători, urmează staţia Bârlad!”. În momentul respectiv, aveam mintea plină de cuvinte pe jumătate injurii, pe jumătate decente (că-s băiat gigel da?). Suna totul cam aşa: “Pizmazărecartoficuzarzărebăgamiaşbaniipecard”.

Trecem peste, viaţă pe acolo, două mâţe constant de îngrijit şi pe mine m-a trădat sănătatea (aia mintală desigur, că tot imunitar de bou am) . Asta e, se mai întâmplă, tot a fost excelent acolo. Şi pe drum înapoi, altă maşină: una mai veche, şi aia totuşi mai lăudată de unii. A fost foarte cald în ea, mi-a plăcut… mi-a ţinut pachetul cald şi gata de masă, iar haina când am coborât era ca scoasă din cuptor (mă simţeam ca în Seinfeld). Ceilalţi pasageri erau însă foarte ofuscaţi, nu pot spune că fără motiv, dar iarna e bine să fie cald. Da vara ce te faci? Noi am dat pe rece şi s-a făcut şi mai cald :eek:

Toate bune şi frumoase, eu spun că-i mai bine pe Săgeată decât pe vechile minuni, fie ele şi recondiţionate.

Climă controlată mult mai bine, mai silentioasă, şi mai comodă: aici controversă, scaunele sunt mai puţin comode dar suspensia e mult peste cele anterioare. Aici ocazional simţi un mic şoc, acolo eşti în bărcuţă toată călătoria. Totodată mai e problema eficienţei şi sunt sigur că în eventualitatea unei reveniri a infrastructurii (treptat da sigur), tot alea vechi ies în pierdere.