Numele, vârsta, şcoala şi liceul ar rămâne la fel.

În vacanţa de după liceu am făcut ceva super interesant, fantastic, total diferit de viaţa mea de până atunci – am descoperit un nou hobby în Golf.

După o vară ameţitoare cu bile mici şi tari, am făcut aceeaşi facultate însă cu o atitudine diferită, foarte concentrat la lucru.

Concentrare si Golf

Am terminat-o cu enorma onoare de a fi fix deasupra liniei cu cei picaţi şi am primit o felicitare enormă din unuia din cadrele de acolo.

Mecanicul parcului auto îmi trimite şi acum mesaje de Crăciun şi Paşte.

După facultate am avut cinci locuri de muncă în domenii diferite unde totul a decurs foarte bine, de fapt, la două din ele a mers aşa bine că n-au apucat să mă concedieze până a dat firma faliment.

Momentan sunt un pic debusolat, aş vrea să fac ceva diferit, ceva productiv, ceva care să ajute omenirea pe termen lung: Mă gândesc la un film porno.

Chiar cred c-aş regiza unul decent. De fapt nu, ideal ar fi să nu fie decent. Ce vreau să spun e că ar trebui să fie un film bun, unul care să se potrivească pe viaţa mea de până acum.

Jeleu porno

Probabil vorbim de ceva glamour, doar nuditate, machiaj natural şi jeleuri. Am găsit deja starleta, starul cred c-am să-l las pe mâinile ei. La propriu şi la figurat.

Asta e din două motive, nu vreau să mă uit la gagii dezbrăcaţi şi am destul de multe probleme în a găsi pitici mutilaţi care să livreze jeleul în scenă.

O să vedeţi voi, filmul ăsta o să fie aşa de bun că o să-mi completeze în mod genial CV-ul deja impresionant.

Pagina asta are un rol special. Aici voi descrie filmele care mi-au trecut prin faţa ochilor. De fapt dacă mă gândesc un pic nu doar filme ci cam orice ţine de treburile astea cu filmări.

Cum nu eram sigur cu ce film să încep mi-am zis să încep cu primul film pe care l-am văzut şi reţinut. Era foarte de mult, şi era vizionat pentru un simplu fapt: era vorba de ceva cu o maşină.

Mai exact era vorba de un Rolls Royce. Unul galben încă. M-am uitat acolo să văd maşina şi spre dezamăgirea mea nu prea apărea în film aşa cum aş fi vrut eu. Aici, maşina în cauză are o viaţă foarte lungă, trecând prin mâna multor proprietari, majoritatea femei puternice (dacă reţin bine) din diverse puncte de vedere. Pe parcursul filmului, au loc aventuri amoroase, evenimente din economia subterană, un război, evenimente moderne. Multe dragosteli, multe chestiuni pe care nu le reţin exact dar a fost ceva plăcut. A fost plăcut nu pentru că era vorba de o maşină ce are un statut de simbol şi un nume foarte cunoscut ci pentru faptul că a fost în principal în fundal, acolo în umbră, ţinând cald blănii primei proprietare sau apărând de praf şi gloanţe pe alţii.

Filmul a fost astfel numit pentru simplul fapt că era acel element uneori nesemnificativ dar omniprezent.

Film făcut în 1964 cu o distribuţie destul de impresionantă.

Va urma…

Nu are rost să menţionez actori, să fac rezumate ale scenelor, să adaug un trailer. TREBUIE văzut.

Probabil pentru că e făcut în Germania, de către o companie de care n-am auzit în viaţa mea în colaborare cu ProSieben, post de televiziune foarte popular prin părţile alea. Reţeta e destul de reuşită, nemţii se pricep la maşini, sunt şi ceva şoferi reuşiţi apăruţi din părţile lor (vezi  nenea ăla de are mai toate recordurile în F1) şi au ceva secret numit … plictiseală. S-au gândit ei şi la asta motiv pentru care acţiunea e într-un conflict între mafia din Berlin şi un mafiot ucrainian care intră în scenă. Dacă tot dăm un pic de ruşi, nu putem să nu vorbim de americani.

Intră în scenă personajul american. Jucat de un anume Andrew Walker (frate cu Paul?) este un superstar la volan care fugind de lege în state a ajuns să livreze pizza în Berlin. Restu poveştii se mai aruncă în jurul unor jafuri, unui garaj şmecher şi unui poliţist dornic de afirmare şi dragoste.

Mai sunt ceva detalii plăcute dar rămân de aflat de către cei mai curioşi.

De fapt hai să mai tentez câţiva:

De ce?

M-am uitat cu cineva special, la “Schindler’s List” şi am ajuns la concluzia că Spielberg stă prost la capitolul concurenţă. Romanul din care este extrasă povestea filmului este bazat pe o serie de povestiri reale culese de la cei ce au trăit ce am văzut în urmă cu câteva minute.

În al doilea război mondial se estimează un număr de victime apropiat de 70 milioane. Cea mai mare parte a lor au fost civili. Cea mai mare parte a celor din urmă au murit fără prea mare suferinţă. Numărul evreilor morţi se estimează a fi undeva între 9 şi 11 milioane… cea mai mare parte a lor… au avut ultimele zile atât de crunte că întrec imaginaţia multora. Din cei care totuşi au trăit… 1100 au scăpat ca prin urechile acului. Mulţumită cui?

Unui singur om.

Oskar Schindler…

Dacă omori o persoană… e o tragedie.

Dacă omori milioane… e o statistică.

Dacă salvezi un om… e o minune.

Dacă salvezi 1100….

P.S. Ora postării 5:00

Coperta DVD

“Love in the time of the cholera” este filmu. 2007 – irelevant. N-am cum să nu spun altfel decât că e într-adevăr un film pentru el şi ea, e ca o telenovelă în care se vorbeşte despre maşini şi sport. Povestea de bază are loc spre finele secolului 19 începutul celui al douăzecilea şi zice aşa… se mută o gagică bună măr într-un sătuc care nu prea văzuse aşa ceva şi-i cade cu tronc băiatului telegrafier. Acu, ca orice poveste complicată ea este bogată şi taică-su interzice tot. Asta nu-i opreşte, pentru o vreme, după care a dracu corespondenţă parfumată se lasă descoperită. O servitoare care a ajutat este deportată (sau ceva) şi tatăl ei ia decizia să se mute. Asta le pune o oarecare piedică, dar scrisorile curg şi promisiunile răsar ca panseluţele NATO înainte de summit.

Asta până când… se întorc în respectivul orăşel unde îşi dă ea seama că n-au nici o şansă şi se hrănesc cu iluzii (faza asta n-am înţeles-o, cel mult să fi fost denumită aşa floarea căreia îi mânca petalele el când scria – varianta timpurie de orbit herbal) şi hotărăşte să o rupă cu el (cuvânt mare având în vedere cât fuseseră ei împreună pe perioada asta (de vreo 10 ani). Ceva timp mai târziu, ea face holeră şi chiar în starea asta îi cade cu tronc doctorului care o îngrijeşte. Aici se cade într-o poveste dinaia: “Nu, nu, nu, nu, IA-MĂ ACUM!” şi ceva timp după se căsătoresc. În prima lor seară împreună ea e speriată ca un iepure în faţa farurilor iar el, fiind un om foarte calificat în medicină îi dă o lecţie… de dragoste. De aici viaţa merge şnur, ea începe să-l iubească… el are o mamă oribilă etc.

În schimb, băieţelul telegrafier este distrus complet şi încearcă să se lase deportat dar pe drum… este violat rapid de o femeie cu nevoie serioasă. În cele zece secunde în care se întâmplă asta el are o revelaţie, se întoarce în orăşelul ăla, face o listă şi se face bogat să o poată mări.

Mai departe nu vă spun că e prea fascinant să ştiu că pe unii vă arde că deja căutaţi filmu.

Este un film pentru el şi ea, pentru că ea vede dragoste, suferinţă şi alte minuni, iar el vede femei goale. E perfect. A da, mai e scrisă după un roman meseriaş da nu mi s-a părut prea important.

Aş scrie de un grătar la care au ieşit scântei din foi de viţă… Nu e vina mea că m-am simţit foarte masculinos când spărgeam lemne de am făcut aproape suficiente pentru un foc de tabără. Tot nu e vina mea că anumiţi oameni care “au sărutat o ţigancă” că au pus toate lemnele de era să lase gazda fără foişor. Nu Andrei, nu de tine zic!

Dar să revenim. Film. Zicea unu mai pasionat de medicină acu recent să ne adunăm la el, să ne uităm la Un comisar acuză. O idee decentă, hop micropopcornu cu noi şi berea… şi biscuiţii Zeo cu glazură pentru masculul feroce din gazdă care i-a servit calzi cu un Redd’s rece, aş fi zis bere da nu vreau să mint.

Teoretic, idee bună, practic… cine vrea să audă “Un fleac… m-au ciuruit…” se uită pe B1 TV sau pe ce alte posturi tot dau filmele astea “tinereşti”. Schimbare de planuri, doi oameni … ceferiţi fără ceferie, aleg film nou: Monsters Inc. Nu suntem chiar aşa de afoni, l-am mai văzut de vreo trei ori, da tot am râs de ne-a ieşit malţu pe nas. Mă rog, celor care au băut bere… lui Iulian i-a ieşit ceva zahăr şi cacao.

Şi aşa, pe o plimbare răcoroasă pe drum înapoi, bucurându-mă de oameni foarte amabili care trag pe dreapta, lasă geamu’ în scârbă şi zic “Club aisberg?”… (nu zic că erau brăileni… că n-am nimic cu ei la volan, nu m-aş lua niciodată de aşa un lucru) … îmi trecea mie prin minte… curentu de aer.

Şi mă gândeam… câte ocazii mai ai să fii copil? Să fim serioşi, n-ai să convingi mai mult de 3-4 persoane să joace “Raţele şi vânătorii” cu tine, iar asta n-ar fi mare realizare. Dar să-i aduni să te uiţi la un film absurd în care un monstru mic şi verde tremură încercând să-şi ţină greutatea pe picioare după ce s-a lovit la testiculele inexistente e un compromis decent.

Data viitoare, mergem pe principiul, bigger, better and uncut…

Mai multe floricele, mai multă bere, poate mai mulţi participanţi, şi “Toy Story“, “Toy Story 2“, şi “Mike’s New Car“.

Chestia e…că am căuta un film, neapărat animaţie, preferabil Pixar, cu care să ne râdem plămânii dimineaţă când suntem cel mai terminaţi. Aştept propunerile voastre, poate de unele n-o să râd ca la film.

Ce e curios, este că toate aceste evenimente se petrec într-un vis plin de amintiri trecute ce apare într-un somn de criză inspiraţională.

Sper că v-am făcut curioşi, ceva date mai concludente se găsesc aici.

Acum mă luă brusc somnul :lol: