Pe la 1 şi un pic m-am pus pe drumuri.

Pentru ce? Să mă plimb cu maşina.

De ce? În scop terapeutic.

La miez de noapte, aproape singur pe străzi, în cutiuţa mea metalică împreună cu nişte cutii de Pepsi (mi-am luat ghiozdanu’ ăla cu six pack de la Petrom) şi mp3 playerul pus pe shuffle.

A trecut mult, foarte mult, de când am avut aşa o experienţă şi mai ales de unul singur. Am avut timp să admir străzile părăsite, să îmi calculez gândurile, să le recalculez şi să fiu pur şi simplu fericit.

Treaba asta e cam rară pe la mine în ultima vreme. Nu sunt atât de melodramatic încât să mă apuc să cânt ceva marcant din repertoriul Corinei Chiriac dar cam asta e realitatea.

E bine de ştiut că am acest lăcaş, atât cât mi-e de hârb maşina şi atât cât e de vesel preţul combustibililor tot e o scăpare.

Plimbarea cu maşina e posibil să fie ceva cam greu de considerat o plăcere pentru mulţi, dar, la urma urmei, e bine să fim diferiţi; eu să am dreptate şi voi nu.

Când am plecat, am lăsat la status unde m-am dus şi o invitaţie deschisă, cine vroia să participe să mă sune. Chiar nu mă deranjează că n-a sunat nimeni, dar e un pic de întristare să ştiu că atâţia cunoscuţi nu au dreptate

La încheiere aş dori să spun ceva aproape repetitiv, la plimbare cu maşina nu se iese doar atunci când “ai cu ce”, ci atunci când vrei şi simţi că asta îţi trebuie.

Chiar vroaim să scriu ceva de tradiţii, dar având în vedere ceva evenimente recente, am decis să fac folos de blogul meu personal în aşa mod în care a fost iniţial conceput.

Să-mi găsesc locul.

Momentan locul meu e undeva plin de furie, neputinţă, durere dar mai ales, ură.

Tradiţiile or fi cum or fi, dar mai presus de ele sunt eu, concepţiile mele şi antipatia generată de călcarea lor.

M-am certat în trecut cu multe persoane pentru probleme de genu’ şi astăzi, după o zi de rahat, s-a întâmplat să mă lovesc de ceva fix din această categorie.

Furia (sursa motifake.com)

Mi s-a luat ceva, nu neapărat important sau valoros, dar mi s-a luat şi apoi mi s-a făcut favoarea enormă de a fi minţit în faţă ca şi cum n-aş fi avut respectivul lucru.

Lucrul în cauză e atât de irelevant că într-o zi normală aş fi trecut fără probleme peste el însă ziua de azi n-a fost tocmai un plus în favoarea abţinerii de la exteriorizare.

Nu-mi bag, nu-mi scot, nu lovesc şi nu chinui.

Ce-o să fac în schimb e să scriu un articol, să mă pun la loc pe trebi şi mai bifez ceva intolerabil în carneţelul meu.

O zi bună.

Ştiu că e un subiect fumat, dar având suficientă experienţa în domeniu… aş vrea să atrag atenţia supra părţilor bune ale acestui conflict.

Eu mă simt bătrân de ceva timp. Am prins tradiţionala burtă anti criza vârstei mijlocii, arăt uşoare semne de viitoare chelie iar gândirea mea e în multe aspecte mult mai în vârstă ca mine.

La urma urmei, la fiecare test de toate neamurile imi iese ca sunt un om plictisitor, la o vârstă psihologică de peste 30-35 ani, care e îngropat de nişte griji aparent inexistente.

Asta nu e prioritatea mea momentan. Recent (adică doar în urmăcu vreo 5 ore) am auzit o scurtă conversaţie care m-a făcut să mă simt foarte tânăr.

Varsta psihologica

Aşteptam să ne adunăm cu lumea să mergem la o bere fără vreun motiv anume (nu am mare încredere în toată treaba asta cu 1 mai) când am interceptat spusele a câteva tinere aflate la joacă.

Nu puteau să aibă mai mult de 14-15 ani, nu mă pricep prea bine la vârstele fetelor, mai ales în ziua de azi, (şi ştiu că asta e o problemă) dar aici nu-mi admit marjă de eroare mai mare de un an.

Şi printre teme abordate foarte cunoscute mie, una m-a atras în special:

Puştoaica 1: Eu mă uit pe Internet la desenele cu Viaţa cu Louie pentru că sunt foarte faine.

Viata cu Louie

Puştoaica 2: Sună cunoscut, mai zi ceva de ele.

Puştoaica 1: Erau pe Fox Kids când eram mai mici, atunci nu prea pricepeam ce zic, dar acu râd de mă prăpădesc, se sperie mama când mă aude.

Din toată treaba asta eu am tras concluzia că pot să mă simt distrat, un pic mai tânăr, un pic mai puţin stresat şi poate chiar mai vesel.

…şi fă-i curte.

Nu glumesc, ştiu că sunt uneori un leneş total, de multe ori un extremist politic şi la majoritatea ocaziilor de-a dreptul idiot. Pe de altă parte, de multe ori am fost etichetat cu un cuvânt numit “romantic”, poate oi şti sau mai exact, simţi ceva.

Practic, ce încerc să-ţi spun e să fii acum cât poţi de interesant pentru că în mod inevitabil peste ceva timp vei fi plictisitor. De fapt, nici plictiseala nu te va defini, poate mai bine neinteresant.

Citeşte în continuare

Cu mine, şi răspundeţi în număr cât mai mare la următoarea întrebare:

Dacă în vară la anu’ nu reuşesc să ajung la Iaşi cu bicicleta sau peste doi ani nu-mi iau o maşină care să merite titulatura asta şi mai mult, m-aş face că plouă, că habar n-am despre ce vorbiţi atunci când mă întrebaţi de asta, sau de orice altceva ce am mai spus că fac, aţi putea să aveţi încredere în mine că fac altceva ce spun pe viitor?