Şi care e scuza mea pentru toată ideea asta? Păi să vedeţi, nu e. Este doar vina mea, mi-o asum şi-am să vă salut cu ură peste câţiva ani de pe străzile pe care am să dorm.

Mă mir că încă reuşesc să fiu fericit. Nu mă păcălesc sau ceva şi am deseori momente în care mă simt tot stresul necesar şi ceva în plus, dar per total sunt fericit.

Îmi lipsesc destule însă un singur lucru vreau cu adevărat, să reuşesc să fac asta în continuare.

Să reuşesc să pot fi fericit cu puţinul care-l am şi cu ce fac fără să ştie alţii. Mai bine mă apreciez singur în pacea mea decât orice altceva.

Din când în când trebuie să fim şi optimişti. Chiar dacă săptămâna, luna sau sesiunea încă ne lovesc tare, trebuie să învăţăm ceva şi de la unul din profesorii neaşteptaţi ai vremurilor apuse.

Vorbesc de nenea Rocky Balboa, ăla de a zis că în viaţă nu contează cât de tare poţi lovi. Ce contează e cât de multe lovituri poţi să încasezi în timp ce continui să te mişti înainte.

Eu unu’ sunt în general pesimist convins dar până şi eu cred că dacă “ne” străduim putem face mult mai mult.

Alexis Bledel vrea sa zambesti

Prin “ne” mă refer la mai multe categorii de oameni. Noi, românii, noi internauţii, noi cei “99%” dar, mai ales, noi. Hai să ne facem o favoare şi câteva zile să rămânem în urmă.

Tot mai mult ne agităm şi ne îmbătrânim căutând să fim la curent cu un subiect, altul, mai multe sau, pentru unii, toate. Şi facem asta pentru că… motive. Ia mai dă-le naibii de motive. Mâine dragii mei am să fac ceva ce-mi place, ceva ce am chef şi ceva care mă va face fericit.

N-am să plec să mă dau cu un Ferrari (din nefericire), n-am să îmi cumpăr “o jucărie” nouă şi nici n-am să scap de “o vechitură”… veche. De fapt, nici nu ştiu ce am să fac mâine. Cum mă trezesc dimineaţă am să mă decid.

Ce ştiu sigur de pe acum este că mâine mi-am propus să fiu optimist. Orice s-ar întâmpla voi avea un zâmbet pe buze (care nu va fi fals) şi voi fi primul care va trece peste orice lucru negativ îmi va ieşi în cale.

De ce nu putem fi fericiţi, la urma urmei noi suntem generaţia dragostei, nu hipioţii. Noi suntem cei care îmbrăţişam mediul corporatist şi totuşi visăm dincolo de orice limite ar considera cinicii ca fiind acceptabile. Noi…

Încearcă şi tu. Chiar dacă mâine nu vei face altceva toată ziua decât să munceşti, sigur se poate să fii fericit dacă asta îţi doreşti.

P.S. Cam multe paranteze, virgule şi găuri în poveste dar nu-i nimic. Le rezolvăm şi pe astea cândva.

Din nefericire, nu se aşează aşa cum aş vrea dar încă am speranţe, dacă la prânz e aşa, un pic de zăpadă la noapte se aşează bine.

Până atunci, am fost aşa de încântat de zăpadă pe afară că am ajuns să mă duc să alerg prin cartier ca nebunu gustând fulgii.

Îmi place la nebunie iarna şi având în vedere că mai pe seară am programată o ieşire, sper să am ocazia să facem de-o bulgăreală până dimineaţa.

Zăpadă dimineaţa

Sunt aşa de fericit că vă recomand ceva cu potenţial să vă facă aproape la fel de fericiţi. Sari cu clicku’ aici atunci când ai cam o oră jumătate de timp să râzi.

Ziceam un pic mai sus că iarna presupune distracţie şi suferinţă. Dacă distracţie e ceea ce percep eu la zăpada, bulgăreli, oameni de zăpadă ş.a.m.d, suferinţă e ce vor păţi destui oameni din pricina acelor condiţii.

Şoferii pentru început, vor pierde ore bune explicându-i lui Garcea că atâta timp cât e lapoviţă, legea nu obligă la cauciucuri de iarnă.

Atunci când se va depune, vor pierde ore aşteptând la cozi la vulcanizare şi după asta vor mai pierde alte ore cu împinsul sau aşteptatul altor idioţi care nu-s echipaţi de iarnă că ei ştiu mai bine.

Totodată, vor suferi foarte mult cei de la autorităţile din toate direcţiile care vor fi prinşi nepregătiţi de iarnă, chiar prin mijlocul lui decembrie. De fiecare când văd treaba asta îmi vine să-mi intru în autoritate.

Iarna

And when I come to power, am să am o rezolvare foarte simplă pentru problema asta. În fiecare zi liberă de-şi iau sau concediu, trimit câteva maşini negre (notaţi spiritul) să mi-i adune şi să-i ducă în Siberia.

Tare mi-e greu să cred că după o lună pe an petrecută în Siberia o să mai poată dormi când miros aerul rece fără să facă pregătiri la tractoare cu mâna lor de directori.

Încă nu-s decis dacă să fac la fel sau nu cu administratorii de magazine în speranţa că n-o să mai văd spitale pline de victime ale căzutului pe gheaţă sau ţurţuri prăbuşiţi.

Sursa imagini: Sorin

Citatul respectiv e al lui Bernard Shaw şi zice cam aşa: “Secretul de a fi nefericit constă în a avea răgazul necesar pentru a-ţi bate capul să vezi dacă eşti fericit sau nu.”

Ultimele zile au fost bune, am fost constant ocupat şi am avut un volum de muncă fizică foarte aproape de limita mea. Dincolo de munca fizică am avut şi destule alte ocupaţii cât să nu-mi dau seama cum trec zilele.

Fiind atât de ocupat, n-am avut timp să mă gândesc la toate lipsurile sau lucrurile care m-ar fi facut să stau în sinea mea de aş ajunge să mă consider nefericit.

Cei care simţiţi că uneori vă apasă problemele de genu ar trebui să încercaţi să vă umpleţi programul cât de aproape de maxim se poate.

Pe bune, e al naibii de greu sa să te gândeşti la prostii atunci când ai de cărat mobilă, mergi cu un scaun de birou pe cap sau să urci patru etaje cu braţele îndoite de cutii.

Ca experienţă bonus am apucat să conduc o dacie care merge atât de prost că ai mai multe şanse să câştigi la loterie decât să te relaxezi în ea când eşti la volan.

Ma bucura clipele cand am un program deloc permisiv. Astfel imi anulez ocaziile de a ma gandi la ce ma face nefericit, ocaziile ca astea de acum.

Cred ca singura cheie catre rezolvare e sa admit ca intr-o oarecare masura n-o sa fiu niciodata deplin multumit de mine sau de cei din jur. Drept urmare probabil nici fericit.

Nu sunt normal, nu am sa fiu prea curand dar incepand din seara asta, ma doare mai putin. Stresul generat de toata distractia asta nu va mai fi acelasi. Sper.

Si cum tot e normal si logic articolul asta, simt nevoia sa arunc inca o data gandul asta afara. In eventualitatea in care vreo progenitura imi va purta genele, nu vreau sa fiu in sala cand il plezneste medicul.

Prefer sa astept pe hol ca pe vremuri.

Pentru ce? Să mă plimb cu maşina.

De ce? În scop terapeutic.

La miez de noapte, aproape singur pe străzi, în cutiuţa mea metalică împreună cu nişte cutii de Pepsi (mi-am luat ghiozdanu’ ăla cu six pack de la Petrom) şi mp3 playerul pus pe shuffle.

A trecut mult, foarte mult, de când am avut aşa o experienţă şi mai ales de unul singur. Am avut timp să admir străzile părăsite, să îmi calculez gândurile, să le recalculez şi să fiu pur şi simplu fericit.

Treaba asta e cam rară pe la mine în ultima vreme. Nu sunt atât de melodramatic încât să mă apuc să cânt ceva marcant din repertoriul Corinei Chiriac dar cam asta e realitatea.

E bine de ştiut că am acest lăcaş, atât cât mi-e de hârb maşina şi atât cât e de vesel preţul combustibililor tot e o scăpare.

Plimbarea cu maşina e posibil să fie ceva cam greu de considerat o plăcere pentru mulţi, dar, la urma urmei, e bine să fim diferiţi; eu să am dreptate şi voi nu.

Când am plecat, am lăsat la status unde m-am dus şi o invitaţie deschisă, cine vroia să participe să mă sune. Chiar nu mă deranjează că n-a sunat nimeni, dar e un pic de întristare să ştiu că atâţia cunoscuţi nu au dreptate

La încheiere aş dori să spun ceva aproape repetitiv, la plimbare cu maşina nu se iese doar atunci când “ai cu ce”, ci atunci când vrei şi simţi că asta îţi trebuie.

Să-mi găsesc locul.

Momentan locul meu e undeva plin de furie, neputinţă, durere dar mai ales, ură.

Tradiţiile or fi cum or fi, dar mai presus de ele sunt eu, concepţiile mele şi antipatia generată de călcarea lor.

M-am certat în trecut cu multe persoane pentru probleme de genu’ şi astăzi, după o zi de rahat, s-a întâmplat să mă lovesc de ceva fix din această categorie.

Furia (sursa motifake.com)

Mi s-a luat ceva, nu neapărat important sau valoros, dar mi s-a luat şi apoi mi s-a făcut favoarea enormă de a fi minţit în faţă ca şi cum n-aş fi avut respectivul lucru.

Lucrul în cauză e atât de irelevant că într-o zi normală aş fi trecut fără probleme peste el însă ziua de azi n-a fost tocmai un plus în favoarea abţinerii de la exteriorizare.

Nu-mi bag, nu-mi scot, nu lovesc şi nu chinui.

Ce-o să fac în schimb e să scriu un articol, să mă pun la loc pe trebi şi mai bifez ceva intolerabil în carneţelul meu.

O zi bună.

Eu mă simt bătrân de ceva timp. Am prins tradiţionala burtă anti criza vârstei mijlocii, arăt uşoare semne de viitoare chelie iar gândirea mea e în multe aspecte mult mai în vârstă ca mine.

La urma urmei, la fiecare test de toate neamurile imi iese ca sunt un om plictisitor, la o vârstă psihologică de peste 30-35 ani, care e îngropat de nişte griji aparent inexistente.

Asta nu e prioritatea mea momentan. Recent (adică doar în urmăcu vreo 5 ore) am auzit o scurtă conversaţie care m-a făcut să mă simt foarte tânăr.

Varsta psihologica

Aşteptam să ne adunăm cu lumea să mergem la o bere fără vreun motiv anume (nu am mare încredere în toată treaba asta cu 1 mai) când am interceptat spusele a câteva tinere aflate la joacă.

Nu puteau să aibă mai mult de 14-15 ani, nu mă pricep prea bine la vârstele fetelor, mai ales în ziua de azi, (şi ştiu că asta e o problemă) dar aici nu-mi admit marjă de eroare mai mare de un an.

Şi printre teme abordate foarte cunoscute mie, una m-a atras în special:

Puştoaica 1: Eu mă uit pe Internet la desenele cu Viaţa cu Louie pentru că sunt foarte faine.

Viata cu Louie

Puştoaica 2: Sună cunoscut, mai zi ceva de ele.

Puştoaica 1: Erau pe Fox Kids când eram mai mici, atunci nu prea pricepeam ce zic, dar acu râd de mă prăpădesc, se sperie mama când mă aude.

Din toată treaba asta eu am tras concluzia că pot să mă simt distrat, un pic mai tânăr, un pic mai puţin stresat şi poate chiar mai vesel.

Nu glumesc, ştiu că sunt uneori un leneş total, de multe ori un extremist politic şi la majoritatea ocaziilor de-a dreptul idiot. Pe de altă parte, de multe ori am fost etichetat cu un cuvânt numit “romantic”, poate oi şti sau mai exact, simţi ceva.

Practic, ce încerc să-ţi spun e să fii acum cât poţi de interesant pentru că în mod inevitabil peste ceva timp vei fi plictisitor. De fapt, nici plictiseala nu te va defini, poate mai bine neinteresant.

Cum să te apuci de “grădinărit”? Nu-ţi spun. Oricum, chiar dacă ţi-aş spune nu ar fi util pentru că fiecare muiere are undeva în ea o plăcere în a crede că-i buricul pământului şi că nu-i niciuna ca ea. Ştii ce e trist, prin asta nu mă refer la piţipoance sau orice altă creatură purtătoare de machiaj cumpărat “la găleată”. Prin asta mă refer la un adevăr crunt, feministă sau nu, fiecare din ele se autoevaluează atât de bine în cât consideră că egocentrismul ei merită o sarbătoare.

Sărbătorii ăsteia îi spune nuntă.

Dar asta e bine, pentru că e una din accepţiunile tale în ai face curte. Important e ca această “una” să nu fie ultima.

Nu ştiu ce-am păţit, ştiu ce-am vrut să spun cu articolul ăsta, dar cred c-am să mă ascund sub simplul fapt că vreau să mă laud. Cu ce să mă laud data asta?

Păi două lucruri, sunt fericit… am o mulţime de probleme pe cap (de fapt, chiar în timp ce scriam acest articol s-au ivit două dintre ele) dar în sinea mea zâmbesc mult mai des decât o fac în mod vizibil. Zilele trecute mă plimbam la nişte ore deloc comode din punct de vedere al condiţiilor climatice şi m-am întâlnit c-o domnişoară (da mă, e vorba de una bună) care mi-a spus: “Uite-l ce fel merge omu’ fără griji”. M-am blocat, nu ştiam ce să zic… (o fi din cauză că e bună?) Nimeni nu m-a citit mai bine ca-n momentul ăla şi asta e o realizare în sine pentru că eu ştiu să mint foarte bine.

Să mă mai laud?

Nu chiar.

Dar am să vă spun c-am ieşit de câteva ori cu o tipă care nu era fascinată de nimic la mine (pe bune dreptate) în afară de perlele pe care le scoteam. Dintr-un motiv sau altu’ le zicea romantice.

P.S. Sper că eventual te… Roxana îşi va aduce aminte să scrie un articol cu care ne ameninţă de ceva timp.

Dacă în vară la anu’ nu reuşesc să ajung la Iaşi cu bicicleta sau peste doi ani nu-mi iau o maşină care să merite titulatura asta şi mai mult, m-aş face că plouă, că habar n-am despre ce vorbiţi atunci când mă întrebaţi de asta, sau de orice altceva ce am mai spus că fac, aţi putea să aveţi încredere în mine că fac altceva ce spun pe viitor?