Cu mine, şi răspundeţi în număr cât mai mare la următoarea întrebare:

Dacă în vară la anu’ nu reuşesc să ajung la Iaşi cu bicicleta sau peste doi ani nu-mi iau o maşină care să merite titulatura asta şi mai mult, m-aş face că plouă, că habar n-am despre ce vorbiţi atunci când mă întrebaţi de asta, sau de orice altceva ce am mai spus că fac, aţi putea să aveţi încredere în mine că fac altceva ce spun pe viitor?

Sunt un pic dezamăgit.

- mai durează până o văd,
- weekendul trecut nişte gigei au tăiat iarba în spatele parcării fără să fie atenţi şi mi-au făcut ferfeniţă triplele,
- a apărut un set de cheltuieli neprevăzute,
- mi-am făcut update la softul telefonului şi totul a mers ok mai puţin memorarea setărilor care oricum nu erau multe sau consumatoare de timp,
- am trecut telefonul pe limba română, o chestie faţă de care nu sunt nici acum aşa sigur,
- am schimbat pe la el tema, am şters din muzica de pe el, şi am făcut ceva poze cu dedicaţie cu el
- mi s-a rupt un picioruş la capacul de la cablul de date (posesorii de 5310 XM ştiu ce zic…)

În schimb

- nu mai durează aşa mult până o văd
- mi-am făcut update la Wordpress după ce am citit o chestiune despre vulnerabilitate rezolvată recent
- mi-am eliberat HDD-ul de ceva chestii pe care nu le mai folosesc
- am redus din muzica pe care o aveam dar când ajungea Winamp la ea dădeam “Next” (în principal melodii deprimante)
- mi-am făcut o promisiune plină de speranţă conform căreia piesele ce urmează să le schimb acum la bestie să fie ultimele
- l-am convins pe frate-miu să citească o carte, în engleză
- acum aveţi opţiunea de abonare la comentarii doar că nu nimeresc unde s-o fac românească (nu găsesc unde scrie ‘Subscribe to comments’)
- am inceput procesul de aranjare a blogului ce era amânat de ceva timp (primele modificări la vedere: transformarea paginilor “Muzici” şi “Filme” în articole)

Sunt un pic fericit, chiar optimist pe alocuri, deloc firea mea dar aşa este momentan.

Nu prea le am cu sărbătorile, în ultima vreme nici majoratele nu mă mai impresionează cum o făceau pe vremuri. Cred că ţine de faptul că nu prea reţin datele. Dacă nu le reţin, nu stau cu o săptămână înainte în expectativă. Apoi, dacă mi se aduce aminte şi se întâmplă ceva sărbătorire, nu prea mă implic şi trec aşa vag pe lângă mine multe situaţii de genul. Cred că are legătură cu faptul că văd un imn în melodia “Bitza – Copii îmbătrâniţi înainte de timp”.

Azi însă, o zi nasoală ca oricare alta, am să mă uit câteva minute la lustra din camera mea şi am să sărbătoresc în linişte cât de hidoasă e. (Lustra desigur.)

De ce? Pentru că fericire.

2 Mai, nu ăsta de azi, ăsta a fost infect spre deosebire de el de acum un an în schimb, când am trăit un adevărat eveniment. Nu mi-am adus aminte singur de el, dar nici nu mă bucur singur de el…

A fost a doua zi după un grătar copios într-o locaţie exclusivistă, a început genial din punct de vedere meteorologic, a fost zguduită de nişte opinii şi reproşuri şi a fost binecuvântată cu o ploaie adevărată. O ploaie în care mi-am dat seama că micul Tico pe care mă învârteam atunci era un şlep prea mic să facă faţă râurilor numite şosele înaintea ploii. Am fugit acasă să iau nava amiral a familiei. Totul să mă duc la Şendreni, să văd o babă în staţia de autobuz şi apoi să mă întorc la benzinărie să îmi fac încălţările numai noroi pentru a obţine un sărut.

Ar trebui să menţionez că titlul acestui articol este un pic dat de o discuţie ce a avut loc la o masă rotundă cu patru din cei mai vechi prieteni ai mei pe toate temele posibile.
Discuţia a depăşit lejer disracţiile ce pot rezulta dintr-o beţie, un fum de ţigară (oricare ar fi ea) şi amintiri din copilărie. Cum vă spuneam într-un articol mai vechi un pic, nu mai suntem copii care să visăm la femei, maşini şi vicii (nu neapărat în ordinea sau categorisirea de mai sus) ci suntem adulţi în toată firea, uşor maturizaţi de idei precum în această melodie:

Nu fiţi îngrijoraţi, pe undeva prin noi încă arde sufletul acelui copil care chiar crede că are dreptate să se limiteze la joacă şi să uite ocazional de învăţare. Pe de altă parte, avem pe cei care chiar suntem, de la vârste ce joacă la limita frăgezirii trecuţi prin multe, oameni experimentaţi, chiar adulţi (după cum ar spune unii) care nu se limitează la a consuma o bere sau o orice formă de alcool ci trec dincolo de acesta, şi în prezenţa sa pot lumea la cale. Da, ideea mea este genială (spun astă cu un pic de lipsă de modestie), da, ajutorul de care aş avea parte este unul de elită, şi da se putea materializa în oameni mai bine pregătiţi, dar niciodată nu putea lovi minţi mai luminate şi deschise. Îmi place să cred că aceste cantităţi de alcool (moderate) nu vor scoate din noi bestii ci doar ne vor elibera de acele inhibiţii minore care ne zic: “Taci, nu te face de râs” sunt doar nişte dobitocenii care doar limitează ideile bune.

Plan de afaceri

Nu că ar merita dărâmate ideile voastre, dar lumea s-a pus la cale de nişte oameni dependenţi de varii substanţe, fie ele ilegale sau nu. Noi n-am pus chiar lumea la cale dar am dezbătut un pic situaţia actuală şi apoi am tras linie şi am zis unde creşte, unde scade, unde sunt puncte critice, unde e atrasă atenţia fără motiv şi unde s-ar putea profita de oportunităţi.

Dragi beţi…prieteni, la următoarea găseală va trebui să semnăm un pact în sânge (sau vin roş’) prin care să ne dedicăm unei uniuni cât de durabile posibil, indiferent de succesul, insuccesul, fericirile, durerile, problemele sau orice altceva ne-ar ieşi în cale în ceea ce priveşte protejarea noastră, a viitorului nostru, a copiilor, nepoţilor, etc… a viitorului.

Facem un capăt de treabă?

A da, azi (adică ieri) am băut prima mea ceaşcă de cafea (chit că decofeinizată) şi mi-a fost ziua de nume. Lucruri minore comparativ cu lucrurile aruncate şi dezbătute într-o discuţie fantastică între vechi prieteni “la o bere”.

Ştiţi ce? Inhibiţiile astea sunt o prostie, dacă e să te faci de râs, eventual se va întâmpla, cu cât mai târziu cu atât mai rău, sau te vor convinge să crezi că orice ai face e ceva inutil. Îmi place să cred că în majoritatea cazurilor, nu e cazul, hai să le demonstrăm că am dreptate

Cea mai recentă sună aşa:

1. Ce îţi place să faci atât de mult încât ai plăti pentru asta?

Pot spune pas? Nu îmi vine în minte nimic care să îmi placă atât de mult încât aş plăti pentru respectivul lucru şi încă nu plătesc pentru el

2. Dacă ai afla azi că mai ai de trait exact 5 ani, ce ai face începând de mâine de mâine?

M-aş ascunde de toată lumea pe o insulă amenajată fain şi m-aş întoarce cu 2 zile înainte de expirarea termenului să fac mare scandal cu succesul meu în supravieţuirea mea în “sălbăticie”

3. Dacă ai câştiga un milion de euro neimpozabil, ai continua să faci ce faci acum?

Nu ştiu ce treabă are ce fac acum… dar atunci voi investi, împrumuta etc… (have my money work for me) până voi avea destui pentru un proiect anume, menţionat şi de ceferist.

4. Peste 15 ani, ce ai vrea să scrie despre tine pe prima pagină despre tine, în cel mai important ziar din ţară?

Cel mai amuzant om din industrie… ăla de nu tace nicioadată.

5. Ce vrei să spună prietenii tăi despre tine la ceremonia ta funerară?

Cu cine mai pierd eu vremea acu?

6. Dar pe piatra ta funerară ce vrei să scrie?

A venit, a cucerit şi s-a retras când i-au dispărut dinţii.

7. Când erai mic, ce le răspundeai celor mari la întrebarea : Tu ce vrei sa te faci când vei fi mare?

Aviator, până mi-a zis un nene că n-o să pot face asta niciodată. Trei luni mai târziu nenele ăla ţinea un bisturiu nu departe de inima mea.

8. Ce ai face, dacă ai şti absolut sigur, dincolo de orice dubiu, că nu ai cum să eşuezi?

Aş negocia orice maşină care-mi place la preţul de 1 dolar, şi ulterior aş negocia cu OPEC să nu-şi bage nasu’ unde nu le fierbe oala.

9. Ce ai vrea să le spună copiii tăi nepoţilor tăi despre tine?

Te crezi tare-n clanţă? Ceartă-te cu bunică-tu.

10. Dacă ai putea acum să te proiectezi în viitor, în ultima zi a vieţii tale şi să îţi iei un interviu, care sunt alea 3 întrebări pe care ţi le-ai adresa?

Ce zici, mâine o să fie o zi frumoasă?

Eşti sătul?

Eşti fericit?

Via ceferistu.

Ăla de zice că se lasă.

Iar.

Dar se mai gândeşte.

Iar.