Sau cum se spune prin facultatea mea: am ieşit în oraş cu grupa pentru o seară.

Ar fi multe de zis, da sincer mi-e lene şi voi lista doar ce e important.

Am baut o bere (două, poate trei-patru) liniştit.

Au fost mai mulţi colegi şi gagii/gagicile decât mă aşteptam.

Au fost cel puţin 30 minute în care fiecare de acolo s-a simţit bine (excepţie o persoană care nu s-a simţit bine din motive fiziologice probabil).

A băut putzi da nu a luat microfonu’ la scandal cum mă aşteptam.

O seară “caraoche” poate fi distractivă indiferent de calitatea vocală a persoanelor care decid să interpreteze ce oferă DJ-ul.

Am avut chef de-un dans, două (iar paranteză…). Ştiu că nu-s talentat la asta dar plăcerea vine şi de la nepricepuţi şi a fost ok, n-a murit nimeni de râs pe lângă mine.

Am cântat (să nu uit să beau câţiva litri de apă şi să mănânc ceva să am voce şi mâine).

Am ajuns acasă cu ajutorul unui prieten care se aproprie de finalul zilelor sale (ca taximetrist) cu care am avut o discuţie plăcută.

Acum stau şi vorbesc pe messenger în loc să dorm ca oamenii, deci încă am un “Buzz” favorabil de pe urma experienţei.

Grădiniţa e joacă şi ocazional o poveste interesantă despre vreun gigel de-i zicea Ştefan Viteazu’

Şcoala generală vine pe două etape:

1-4 Fie urăşti din tot sufletul faptul că nu te mai joci la fel de mult şi că acum eşti nevoit să scrii într-una blestematul de S, fie eşti într-un concurs constant cu ai tăi colegi, lucru care e foarte interesant. Acum fugi şi acum te întorci să pui piedică altuia…

5-8 O parte nu se schimbă, rămâne în continuare ceva acolo, acum însă… apar chestii cam de neînţeles, să fii la modă, să fii popular, să fii CEL MAI BUN, să fii sărutat…

Apoi vine liceul, perioadă recunoscută de mulţi (printre care recunosc, mă număr) ca fiind climaxul vieţii sociale, cu ceva carte pe la mijloc (la urma urmei vine acuş facultatea), locul unde apar cele mai multe amintiri plăcute, locul unde totul este posibil, unde crezi că ştii totul şi unde îţi arunci visul spre câţiva prieteni, câţiva cu care speri să-l realizezi.

Şi vine şi facultatea, locul unde devii serios, unde te pui pe treabă, unde înţelegi că viitorul tău e la mijloc şi nu laşi pe nimeni să stea în calea ta. Locul unde faci sacrificii reale… Locul unde înduri.

Desigur, psihologia asta e aşa un rahat, să vină cineva să-ţi spună cine eşti, de ce eşti şi cum să te schimbi.

[just the right amount of pause {©Top Gear}]

Ahahahahahahahahahahahahaha “This is such a crock of shit” (© Scent of a Woman)

Trezirea omuleţi, toată viaţa ai să înduri ceva, orice ar fi…

Asta e viaţa, nu ştiu de ce, dar n-o văd schimbându-se prea curând. Ştiu oameni realizaţi pe varii planuri în care ei mănâncă ceva cu drepturile de autor de mai sus, spunând că niciodată n-au înghiţit în sec, că niciodată n-au făcut compromis (chiar dacă ăsta de fapt ar fi o scuză să acoperi o pierdere).

Ştiţi câţi îmi citesc prostiile? Cam de 10 ori câţi comentează… surplusul ajunge aici din greşeală sau se opreşte la uşă că nu-i place vopseaua. Păcat, îmi place să cred că spun merită ceva atenţie, poate mă înşel, poate ar trebui să …. trăiesc.

Ciudat mod de a critica idioţenia de decizie luată pentru o întreagă facultate pe baza unei catedre, motivat de uitarea cuvântului promisiune şi de un episod din One Tree Hill. Super.

La următorul sondaj, fără să întrebaţi de ce şi cât mai sincer posibil.

Sondaj

Gesturile sunt fapte cu anumite semnificaţii.
“Gesturile” sunt fapte nesimţite cu anumite semnificaţii.

Adevăru’ e că azi m-am trezit cam bine dispus şi am organizat anumite chestiuni legate de facultate, mi-am aranjat garderoba (adică ambele perechi de pantaloni 3 sferturi şi cele 4-5 t ricouri) pentru căldurile astea. Am făcut ceva meditaţii cu un frate pentru care lenea nu e o scuză ci un mod de viaţă şi m-am dus la facultate cu un zâmbet pe faţă.

Chiar m-am dus pe jos, deci aveam chef de acţiune. Ei bine nu doar că n-a vrut să vină, ci s-a mai lăsat şi cu un “gest”. Nu-i nimic, s-au întâmplat deja multe şi au să se mai întâmple probabil şi mai multe.

Data viitoare vedem confruntarea şi scandalul. Asta îţi doresc eu ţie… dulce studenţie!

Astăzi am mai dat de unu, perioada aia a vieţii când încep să fiu mai clar în situaţii neclare, mai exact în ce priveşte formarea opiniilor.

De unde până unde?

Păi astăzi, după ceva tergiversări am înţeles de ce majoritatea persoanelor au o antipatie preventivă în ce priveşte vânzătorii de produse financiare. După un curs de amorţeală am observat ce înseamnă să nu cunoşti reguli de bază ale bunelor maniere şi ce înseamnă să ai succes în acest domeniu. Să îţi omori tot timpul şi să-ţi vinzi practic timpul pentru bani. Nu e ceva pentru oricine şi sigur nu pentru mine pentru simplul fapt că astăzi mi s-a prezentat o situaţie clară: “Nu se pleacă de la încerc, ci de la fac”, de aici am tras concluzia că nu este decât pentru cei fie inconştienţi, fie orgolioşi (după cum chiar s-a prezentat unul din angajatori). Cum nu consider că mă încadrez în una din aceste categorii nu avea rost să mai încurc lumea.

S-a ajuns la punctul în care s-a spus: care crede că nu face mai departe aia… este liber să se ridice acum şi să plece. Rămânem prieteni şi alte alea. Pentru mine atât a fost nevoie. Nu caut un loc de muncă pentru care să mă consum, ci unul cu care să mă întreţin. Mai mult, dacă e part-time şi program flexibil nu ar trebui să existe “obligatoriu vii atunci”.

Nu mai vreau aşa ceva pentru că am avut un semestru în care am trăit pe deplin asta, fugă în toate direcţiile, un sentiment destul de plăcut în ce făceam şi ce obţineam şi cam atât.

În cazul în care mă răzgândesc s-ar găsi totuşi un loc de muncă acolo, dar cred că nu va fi cazul. Se pune simplu problema: Nu ai dorinţă, dacă ai avea, ţi-ai da seama cât de mult ai nevoie de bani şi tot aşa… în principal discuţia se învârtea în jurul banilor şi vânzărilor. Dorinţa mea poate nu se rezumă la bani, or fi ei o parte acolo dar nu centrul.

Un pic mai devreme mai auzisem una bună. Facultate de stat, la care pentru a termina cum trebuie ai nevoie de un curs particular care costă cam cât un an de facultate la finalul căruia examinarea poate fi particulară, poate fi de la facultate, nu se ştie încă. Egalitate la greu. Altă chestiune, la ce naiba aleg facultate de stat, specializare anume, ca ulterior să fiu nevoit să fac specializare la particular?

PĂI EU NU SPECIALIZARE FAC ÎN FACULTATEA ASTA ÎN DUREREA MEA? Sau şi aici, o să mergem pe premisa, facem de toate că nu strică şi în final nu ştii nimic?
Oare de ce mă întreb, ştiu răspunsul… clar de data asta.