Luându-mi inspiraţie pentru idee de aici, m-am gândit că ar fi o chestie să spun şi eu ce şi cum mi-am văzut eu facultatea, dar mai ales cum văd oamenii care o păstrează întreagă.
Ce va fi cel mai greu pentru această situaţie va fi să fac un top, aşa că n-am să-l fac. Am să încerc pe cât posibil să scriu despre ei nu în ordinea în care îi voi ţine minte, nu în ordinea în care îi voi respecta ci într-o ordine realizată pe anumite considerente pe care le voi ţine pentru mine. O mică menţiune, înainte de a începe povestioara asta, pentru mine n-au avut niciodată relevanţă numărul de prescurtări dinaintea numelui. O altă menţiune ar fi că o parte dintre cei pe care-i voi lista aici s-au aflat la cursul festiv, acolo unde am luat cuvântul şi am avut câte ceva de zis însă aici voi veni cu completări.
Trebuie să vă avertizez, acest articol este IMENS aşa că rezervaţi-vă un moment în care aveţi un răgaz sau o cafea la îndemână să îl parcurgeţi cât de cât.
Credeam într-in timp că e ceva ce să întâmplă exclusiv în România, ulterior mi-am dat seama că e ceva ce se întâmplă mai uşor în familii.
În cazul meu, se întâmplă de atât de mult că sincer nu îmi aduc aminte când a început totul, vorbim de vreo 16-17 ani lejer. În toată această perioadă am ajuns să am câte un succes în anumite domenii şi ulterior să-mi pierd interesul. Am ajuns să am interes în anumite persoane cărora ulterior le-am afectat succesul.
La un moment dat mă identificam cu un personaj imatur, visător convins şi care îşi evita problemele distrăgând atenţia de la ele prin glume iar la doar câteva luni mă asociam cu un golan ordinar care nu avea nimic de ascuns dar nici nimic pentru care să fie amintit.
Cine sunt în ultima vreme? Sunt eu, cea mai recentă variantă a unui corp cu mult depăşit de puterile sale şi ale unei minţi chinuite. Chiar şi aşa, n-am să renunţ. Am să îmi fac în continuare speranţe, am să încerc pe cât posibil să nu dau lecţii celor care nu le cer şi am să încerc pe cât posibil să nu mă mai consum cu oameni proşti şi am să încerc să fiu din ce în ce mai bun.
Din ce în ce mai bun la ce rămâne doar pentru mine.
Astăzi am avut vreo oră-două de omorât aşteptând nişte rezultate pe la facultate şi am găsit şi ocazia perfectă. Am prins o expoziţie auto prin oraş, era ţinută de APAN (ştiu că site-ul e cam nasol) şi reprezenta toate cele 3 mărci pe care le comercializează (Dacia, Renault, Nissan).
La expoziţia asta am aflat ceva care m-a dezamăgit un pic dar am să vă spun mai târziu ce.
Zise un el, pe twitter, ceva cum că dacă mă uit la un clip la care făcea legătură poate îmi va schimba modul de a privi viaţa.
Cu tot respectul pentru tipul care prezintă discuţia, regret să-l informez că nu m-am înscris în acel “poate”. De fapt, m-am uitat prin mai toată înregistrarea de acolo cu două lucruri în minte: “Erm, nu e chiar aşa” şi “Evideeent!”.
Discuţia în cauză se poate observa în clipul de mai jos şi părerile mele vor veni după ce o vedeţi.
Eu nu zic că se înşeală deplin, dar nu pot crede că cineva are puterea de a decide dacă va avea un stil de viaţa complet energic sau unul aproape complet letargic deodată. Mai mult, chiar dacă ar lua o astfel de decizie nu văd cum s-ar putea ţine de ea. Citeşte în continuare
Aha, încă un post dinăla în care mă dau rotund iar tu n-ai ce face să opreşti asta.
Sau poate tu cititorule devii brusc comentator şi-mi înjuri câteva neamuri. N-ai decât, dacă atâta contribuţie găseşti că se încadrează în posibilităţile tale Web 2.0.
Blogul ăsta există pentru că eu mă cred special. De fapt, eu mă cred special pentru că sunt special.
Şi acum am să încerc să fac scriu o aberaţie; vreau să mă laud, fără să mă laud.
Săptămâna asta am scris câteva zeci de articole şi cu toate astea blogul meu îmi cere login.
Săptămâna asta am făcut aproape 500 km din care vreo 100 fără vreun scop. Cu toate astea nu pot spune că se echilibrează cu vreo 3 zile petrecute pe sub ea. Sau faptul că un blestemat de circuit întrerupe pe undeva şi nu-mi merge faza scurtă pe stânga.
Săptămâna asta am fost la facultate şi cu toate astea nu-mi aduc aminte să fi făcut mai mult decât o oră jumate.
gata, trei chestiuni repetitive e suficiente. Am prins recent un mail în care am citit nişte versuri speciale. Rezultatul? Am cu ce mă făli.
Şi ar mai fi o chestie, mă disperă faptul că nu găsesc imaginea de pe coperta unei casete vechi. Care aveţi pe acasă casete cu Ştefan Iordache şi Sanda Ladoşi sau un talent uimitor la a găsi orice pe străfundu’ interwebului contactaţi-mă.
