Mare zi azi…cam de vreo 24 de ore.

Şi mai e mare dintr-un alt motiv: două colege au schimbat azi prefixul, s-au făcut gagici de douăzeci şi ceva… (chiar dacă momentan e vorba de ore). Dimineaţă după ceva agitaţie specifică lipsei mele de activitate ne-am adunat colegii să organizăm treburi cu cadouri, flori şi alte alea. La 9:40 s-a prezentat toată lumea exact cum se discutase pentru 9:15. S-a făcut cheta, distribuirea monetarului, împărţirea responsabilităţilor şi spargerea găştii în grupuri desemnate fiecare cu ceva de achiziţionat. Dezastrul logistic a reuşit într-un final să ne aducă la locul stabilit cu bunătăţile şi am început să ne copilărim şi să ne distrăm cu toţii.

Ca la orice ieşire de-a noastră în localul în cauză mai apăreau râsete colorate ceva mai bine sonorizate, discuţii sau comentarii stupide (toate în numele distracţiei şi bunei dispoziţii, bineînţeles). Voie bună pentru toţi, fără să fie deranjaţi cei din jur. Eh da  staţi puţin… trăim în ţara contrastelor, de ce să fie lucrurile normale când se poate să ne bucurăm de vreo idioţenie? În cazul de faţă s-a materializat sub forma a doi copilaşi de vreo 20 şi ceva de ani îmbrăcaţi cu gust de căutător de aur. Micuţii s-au aşezat la o masă paralelă cu a noastră şi începând să comenteze la cam orice copilărie (doar e domeniul lor… ce naiba) şi să facă pe interesanţii de fiecare dată când se ridica cineva de la masă.

Apelez la ignoranţă, se aud tot mai des idioţenii şi nici măcar una să fi fost amuzantă, ţintele variază; idiotenia rezistă. Ne vedem de ale noastre respectivii nu conteneau deşi nimeni nu le dădea atenţie. Într-un final ni s-a ajuns de amuzamente pe seama horoscopului şi proaspetelor noastre băbăciuni :eek: , ele cer nota şi începem să ne rărim de la masă urmând să le aşteptăm la ieşire. Mă ridic îmi iau haina şi dau cu privirea de unul dintre rudele lui Ţopescu ce-şi permite să mă întrebe:

La ce liceu eşti?

…

Auzi, băiatu’! La ce liceu eşti?

Nu sunt la liceu, am 12 clase înaintea ta.

Mă gândeam eu…de la şcoală-s băieţii.

Ies

Ceva mai târziu una din sărbătorite menţionează că a arătat buletinul unuia dintre luminaţi să îi demonstreze vârsta

Încheiere:

Corina şi Monica: să ne trăiţi şi să arătaţi la bătrâneţe la fel de bine

Gheorghe şi Vasile: să ne trăiţi şi să gândiţi la bătrâneţe la fel de bine.

Dar cui îi pasă? În Galaţi a început a doua ninsoare de vis. După ceva discuţii cu un amic, am decis să ieşim cu maşina lui să ne distrăm puţin. Pe drum ne-am gândit să mai trecem şi pe la alt făptaş de grup. Acesta a zis că se riscă doar după ce îi stricăm ceva clătite, de parcă n-ar fi fost de ajuns cheful extraordinar pe care îl aveam şi fundalul minunat. Ajungem la el, şi se pune omu pe scos tigăi, ulei, ceşti, compoziţie… În câteva minute eram toţi trei semi-bucătari :lol: şi nu lăsam fetele să se apropie de marile noastre creaţii culinare (unele dintre ele au fost aproape comestibile). Din moment ce am terminat cu această mică deviere de la plan, am hotărât “locul crimei” şi am apucat direcţia stadionului care niciodată nu va mai fi la fel în viaţa lui. După ceva emoţii la intrare din pricina unor pante cam incomode şi a gheţei de sub zăpadă a început încălzirea cu câteva cerculeţe să mai dezvelim din substratul lunecos pe care am alunecat toţi când ne-am admirat isprava. Apoi au început manevrele mai distractive: întoarcerile de 180 şi derapajele controlate, într-o formă mult mai blândă cu maşina şi consumabilele. Cam 30 minute de “puţin stânga, pişcă frâna, mult dreapta şi calc-o” şi alte asemenea au dus la ceva distracţie de mult neîncercată (din primăvara trecută, pe iarbă udă). Trebuie să recunosc, pentru prima oară începuse să-mi obosească braţul stâng de la atât învârtit de covrig. Bocancii noştri n-au prea ajutat la fineţea aia necesară să le legi, dar a fost suficient şi în formatul ăsta. Dovadă stă stadionul de nerecunoscut şi un cameraman care a reuşit să ameţească :lol: .

La plecare am lăsat motorul să se răcească şi ne-am plimbat puţin prin oraş să admirăm vitezomanii patriei care îşi permit 60-70 km/h  pe  un amestec de apă şi mâzgă. Deh, tot noi suntem ăia nebuni, dar nu negăm, suntem duşi de acasă şi ne mândrim cu asta :eek: .

Am lungit publicarea articolului să fie prima zi de şcoală/facultate/muncă mai uşor de suportat, până data viitoare drum întins şi fără probleme.

PS: Maşina folosită a fost, după cum reiese din poze un Oltcit, poreclit “RS”.