Nu mai e nimic de zis, sunt veritabil plictisit si incredibil de batran. Degeaba fac glume cu tema “stii ca esti batran cand” ca in mod tot mai evident ma regasesc in continutul lor de nu e adevarat.

Ma gandesc cum ar merge muzica si fara distorsionari la volum usor mai mic.

Ma gandesc cum e ciudat ca majoritar baietii sunt la dans; asta in ciuda unui raport echilibrat intre sexe.

Ma gandesc cum de am ajuns sa fac “live blogging” la petrecerea de an nou.

Noaptea dintre ani

Sursa foto: Stafford’s

Ma gandesc cum ma gandesc la cam multe lucruri in loc sa ma distrez.

Incep sa cred ca nu mai stiu sa ma distrez. Poate e grupul. Poate caut scuze pentru propria-mi problema.

Ramane de vazut. Din seara asta nu pot sa spun ca am plecat cu vreo revelatie si, chiar daca mai e timp, nu vad mari sperante catre alta discutie.

Poate-s pur si simplu intepat de singuratate dar cred ca e ceva mai mult. Anu’ asta am de lucru pe atatea planuri de parca am cazut de pe fata pamantului.

Mna, mai spune lumea ca nu-s crestin cand adirmatiile mele dovedesc cam cata incredere am in faptul ca Pamantul este plat.

Cred că de 15-16 ani ascult piesa asta în mod garantat de anul nou:

Mai ascult şi altele, dar niciuna n-are un efect macar in apropriere. Mulţumesc tuturor celor care mi-au trimis urări mie, nu grupului.

Când te întorci acasă la ora 4, inclusiv în situaţiile în care “azi” ai de lucru, e o reuşită.

Ceva în seara anterioară a mers bine. Deşi la un moment dat a fost implicat o cantitate de alcool, n-a fost nici pe departe un aspect important al evenimentelor ce au urmat.

Am jucat mima, ca pe vremuri, prin facultate. Un pic de cearta, un pic de jena, multă distracţie şi per total o seară reuşită.

Ora 4

Faptul că am ajuns apoi în cartier trei prieteni, foşti colegi şi am stat de vorbă cam patru ore despre subiecte atât de variate că nu are rost să le enumăr.

Ce e important e că am vorbit de istorie, drepturile omului şi despre relaţii apuse.

Până la ora patru.

Pe data viitoare tinerilor (sper).

Afară vremea e parcă tot mai umană şi tot mai pregătitoare pentru un astfel de eveniment. Grătarul este la modul cel mai simplu, epicentrul distracţiei în viaţa mea.

Nu vă zic mai mult că deja devin prea melancolic şi-o să râdă lumea de mine. Pentru mine e foarte important ce crede lumea

Legat de următorul grătar, sper ca până atunci să nu uit că vreau să facem asta:

Unde am dispărut fizic e cu totul altă poveste, am reuşit să mă pot muta în Iaşi fără mari incidente. De fapt stai, e posibil să fi fost unul pe traseu dar întrucât mi-a plăcut atât de mult chiar nu contează că altora nu li s-a părut la fel de interesant.

Companioni la drum au fost ea, Beţivu’, Tenia şi Megane-ul de care vă ziceam aici.

Betivul juca Worms si Roxana se juca de-a Tenia

A fost o zi bună, am spus glume, am tachinat lumea ne-am plimbat cu maşina, am mâncat (cu mulţi oxidanţi) la McDonald’s, am înjurat ceva personi prin trafic (dacă stau bine să mă gândesc asta nu-i ceva atât de interesant încât să scrii pe blog) dar mai presus de toate am cântat de mi-a răcit roacăru’ după atâta aer rece.

Când am ajuns acasă (de acum termenul ăsta va fi atribuit altui loc) a “răcit” şi femela pasager din pricina pisicii ce-şi face veacu’ la noi prin cameră.

Ce e remarcabil la scurta perioadă cât au fost p-aici vizitatorii în cauză e că a fost fără motiv, fără planificare şi fără griji dar tot a reuşit să obţină multe rezultate. Printre acestea se pot număra lucruri ca tona de “cuchis” făcută de Tenia, grătarul cu materie primă nu tocmai reuşită (gata cu aprovizionarea pentru astfel de evenimente din Carrefour) făcut de Beţiv, ieşirea noastră la cinema unde am văzut filmul Grown Ups şi altele.

Pe rând, prăjiturelele alea sunt prezentate pe undeva ca fiind crema cremelor numai că mie unu mi s-au părut mult prea dulci pentru a te bucura de ele. Pe de altă parte beţivu’ a băgat la ficatul lui defect cu kilu’ deci pe undeva era ceva bun şi de capul lor.

Grătarul a fost relativ friguros în realizare, am fost reţinut de treburi de-alde configuratului de net prin camera învecinată şi la final ne-am ales cu ceva mici slabi şi cu puţină carne de pui (în varii forme) bună. Chiar şi aşa, la foamea mea n-au avut mari şanse nici în primă instanţă, nici după ce ne-am întors de la film.

Vorbind de film, când vezi Adam Sandler în distribuţie, nu te aştepţi la vreun film care să-ţi ridice IQ-ul, adaugă la listă şi pe Rob Schneider şi deja te pregăteşti să fii înconjurat de copii până în 8-9 ani care să fie distraţi de anumite tâmpenii specifice omului. Grown Ups nu e aşa însă, e o comedie de care te poţi bucura fără să te simţi un pic stânjenit când râzi la glumele mai grosolane şi e primul film în care l-am văzut pe Sandler cu un aer de responsabilitate (mă rog, atât cât se poate).

În seara aia, nu ştiu sigur pe la cât am ajuns acasă dar sunt destul de convins că n-a fost foarte devreme. Oricum ar fi asta, n-a adormit nimeni în seara aia înainte de vreo 03:00 când Tenia a decis că nu mai poate fi “hardcore”. A plătit pentru asta, s-a trezit cu juma de faţă plină de markere.

Într-un final, ne-am băgat şi noi doi idioţi la somn pe la ora 7-8 când deja ne gândeam la ce solicitant va fi Dacia Off Road Experience. Ne-am cam înşelat, la test-drive pentru Duster era doar o maşină (cel puţin atât am văzut cât eram p-acolo şi aia abia pleca când am coborât noi din maşina care ne-a dus în jurul traseului demonstrativ. Apropo de asta, am şi eu primul meu upload pe youtube şi arată exact desfăşurarea evenimentelor de acolo.

Când am coborât din Duster după plimbarea asta eram super bucuroşi amândoi însă maşina (care deşi era vârf de gamă, piele, treburi electrice, etc etc.) tot mi-a lăsat o impresie nu tocmai impresionantă, exact aşa cum a fost prima oară când am urcat în Duster şi asta în variantă mai modestă. Oricum ar fi, e ceva impunător, spaţios, relativ economic (cu motorul potrivit) şi foarte ieftin pentru ce oferă. Ce ofera mai exact? În două cuvinte se poate rezuma: Mult şi distractiv, după cum se vede de pe faţa noastră la coborâre:

Dupa Duster Off Road Experience

Ca final de weekend distractiv am fost la o pizza în Mamma Mia, de obicei de-acolo n-am plecat prea dezamăgiţi dar tura asta am rămas c-un gust amar. De fapt, eu mai puţin, dar participanţii, ea şi-a luat Quattro Formagi care e o panaramă în varianta lor (brânza aia mucegăită strică tot [dacă nu eşti de acord mi se rupe, în continuare gustul e de rahat]) şi a mai fost un episod destul de neplăcut în sensul că am comandat două sosuri picante şi unul dulce, am primit trei, unul fiind etichetat picant şi două dulci însă în realitate erau două picante şi întâmplarea a făcut să ajungă exact invers faţă de ce fel s-a comandat.

Oricum ar fi, a ieşit de bine şi mi s-a mai promis că se va mai întâmpla, în plus coacem de un Revelion făcut aici la noua “casă” dar cum mai e până atunci nu ne aruncăm.

Am găsit clipul ăsta aici, m-am uitat de câteva ori la el şi vreau să zic că m-a pufnit râsul de fiecare dată.

Păreri sunt de toate părţile, pentru mine e un caz “open and shut”. Nu mă interesează că e profesoară şi femeie, sau dacă vreţi să-i spuneţi aşa…doamnă. Este un cetăţean împotriva căruia s-a înregistrat o plângere, la apariţia poliţiei nu face altceva decât să nu coopereze şi să-l lovească pe poliţistul trimis.

Poliţistul, cu tact, îşi aşează ochelarii la loc şi îi returnează favorul “doamnei” după care o escortează la procedurile următoare.

Oarecum amuzat, mă duc la masă şi le povestesc alor mei care iniţial nu au acelaşi entuziasm dar apoi îmi dau dreptate. Mai mult, vin cu o povestioară legată de a unui vecin de-al nostru.

Îl dăm anonim, să zicem că pe vremea când ţara era condusă de un anumit personaj, la care acum se face referire drept “împuşcatul” acest anonim conducea spre casă deşi băuse ceva mai mult decât prevedea legea. Oprit de poliţie, omul foarte prietenos îi explică, hai dom’le lasă-mă să plec că nu-mi iese norma, că e nevoie de maşină la coloană, etc…

“Tovarăşul miliţian” nu prea înghite găluşca şi insistă că este beat şi să meargă la testat. Anonimul zice hai nene mă laşi?; după care se întoarce spre maşină dând să urce la volan. Miliţianul îi arde un baston (ca să zic aşa) pe spate… la care omul nostru se întoarce şi-i dă un pumn de-i aranjează ideile în cap.

Organul îşi revine şi spune: “Ai dat în haina statului” (era o vorbă p-atunci şi motiv de persecuţie).

Al meu vecin, foarte … isteţ să zicem: A, da? Ia vin-o mă încoa’! Şi mi-l ia şi-l dezbracă de uniformă după care îi serveşte o bătaie bună.

Poate sunt un pic morbid azi, da băi nene ce m-a amuzat explicaţia omului la procuratură:

Dom’le omu’ eu n-am bătut haina statului, era dezbrăcat, de unde să ştiu ce meserie are?

Ar fi multe de zis, da sincer mi-e lene şi voi lista doar ce e important.

Am baut o bere (două, poate trei-patru) liniştit.

Au fost mai mulţi colegi şi gagii/gagicile decât mă aşteptam.

Au fost cel puţin 30 minute în care fiecare de acolo s-a simţit bine (excepţie o persoană care nu s-a simţit bine din motive fiziologice probabil).

A băut putzi da nu a luat microfonu’ la scandal cum mă aşteptam.

O seară “caraoche” poate fi distractivă indiferent de calitatea vocală a persoanelor care decid să interpreteze ce oferă DJ-ul.

Am avut chef de-un dans, două (iar paranteză…). Ştiu că nu-s talentat la asta dar plăcerea vine şi de la nepricepuţi şi a fost ok, n-a murit nimeni de râs pe lângă mine.

Am cântat (să nu uit să beau câţiva litri de apă şi să mănânc ceva să am voce şi mâine).

Am ajuns acasă cu ajutorul unui prieten care se aproprie de finalul zilelor sale (ca taximetrist) cu care am avut o discuţie plăcută.

Acum stau şi vorbesc pe messenger în loc să dorm ca oamenii, deci încă am un “Buzz” favorabil de pe urma experienţei.

Uite aşa m-am luat de uitat prin blogroll şi am găsit ceva care m-a amuzat cu adevărat.

Mergi la google.com iar în caz de eşti redirecţionat automat spre .ro click aici.

Acu selectezi frumos codul ăsta şi îl pui peste url-ul google.

Now watch the magic happen

Via mipo.ro

E valabilă treaba cu acelaşi cod şi la yahoo.com youtube.com si alte domenii însă la mine nu prea a ieşit… poate aveţi voi noroc.

Poate nu e pe bune dar e super ideea şi realizarea asemeni.

Aţi face aşa ceva? Eu fără îndoială

Mulţumiri lui X-Pilot pentru recomandare.

De menţionat este că am plecat doi morocănoşi, de îl făceam pe Walter Matthau să se ruşineze la ce talent avem în a strâmba feţe, şi ne-am întors doi copii ce abia se întorceau de la joacă: zâbind, amintindu-ne prostii care fără alte prostii nu se aduc aminte şi un pic obosiţi. Pentru prima oară în mult timp, am observat iar un cer frumos, senin şi plin de nişte stele fermecătoare… aerul răcoros era parcă exact ce era necesar pentru un dezmăţ în doi… altfel decât cel între doi beţivi cu sticla aproape la discuţii într-o maşină parcată.

Ăla rămâne pentru alte ocazii, în alte “planuri” şi cu întrebări care “cercetează” dincolo de “Jocuri pe care le-am terminat de drag” şi dincolo de orice, practic, tot.

Bun e vinul

Gata cu siropeala, siropu’ de l-am servit nu purta embleme cu fructe şi nici sigle de expectorante… purta o simplă marcă, de tradiţie, de bun simţ, de distracţie, de…. noi.

Trăiască Murfatlar, singurul dicţionar pentru a-mi vorbi limba uneori.

În rest, beţi o gură de sifon plat!

În ciuda unor mici deficienţe de organizare, mulţimea adunată a fost decentă, si cosul de cumparaturi ajungea la ceva distractie.

Am ajuns frumos la locul faptelor, ne-am pus pe pregătirile de rigoare când un personaj prezent a descoperit o lipsa cheie maşină. Noroc că ştia cineva unde era.

“Băăă, care a văzut cheia mea?”

“Am văzut-o eu sigur, e în portbagaj.”

“Aaaa, bun, bun.”

Bun bun, numai că respectiva cheie era în portbagajul închis. Nu-i nimic, un mic impediment. Bine că n-aveam chei fixe să dăm jos bancheta. Cu puţin ajutor extern s-a rezolvat şi beleaua asta.

Revenim… Puţină muzică, puţine plimbări, putin patinaj şi ceva emotii la un şanţ, toate finalizate cu bine slavă domnului.

Apoi a venit momentul serii.

GRĂTARUL!

Ceferistu’ ne fu’ bucătar şi merită depline laude, micii şi cârnaţii nu erau prea speciali însă pieptul de pui era aproape comestibil! Oricum la ce foame aveam nu conta, ciocu era mic şi joc de încheieturi după muştar :eek: .

Plini, ne-am adunat gunoaiele, am mers de am dat ceva telefoane (unele interurbane, altele intercontinentale) şi ne-am pus uşor pe drum spre case. Uşorul ăla s-a ambalat un pic intr-una din maşini, creeând emoţia serii pentru cei din cealaltă şi probabil şocul vieţii pentru cei din cea ambalată. Un noroc fantastic a făcut ca totul să iasă iar fără pagube umane sau materiale (aproape…). Problema era de scos beleazna de maşină din grădina blocului (grădină care fusese deja violată, deci gard n-avea) fără să chice în groapa de canal ce fugise sub roţi. Nu-i nimic, cu ajutorul băieţilor forţoşi de eram de fată n-a fost mare lucru. Doar că la aşezare norocu’ se terminase. Cum nu s-a anunţat eliberarea, am fost premiat cu degetele umflate.

După un mic shakedown, ne-am găsit pe terenul de baschet la o partidă nocturnă. Nea paznicu un pic şocat de apariţia noastră la o oră atât de devreme (2 a.m cred). Şi mai zice guvernu’ că tinerii nu fac sport. Chiar periculos sportu nostru. Am făcut un mic derapaj de mi-am ştanţat un aspect de zgură pe partea dreaptă a posteriurului.

Pentru liniştirea sufletului şi fizicului am făcut o mică plimbare care ne-adus şi pe la o mică plimbare spre vamă (locul ştiut :-”) şi prin orăşel puţin… unde ne-am spus ultimu la revedere, în jur de…4 a.m.

Cum am ajuns cu toţii acasă cu bine trebuie să mulţumim celor care ne-au susţinut: Real, jaru’ şi ceru’ şi bineînţeles fantasticului organizator, care îşi cere scuze pentru întârziere în a anunţa anumite personi.

Eu in culmea fericirii