Ei, eu păţesc destul de des să mă regăsesc în situaţia asta, în mare parte pentru că dimineaţa mea începe puţin mai târziu ca a altora.

Azi, norocosul de la celălalt capăt al firului a scăpat uşor. Deşi dormeam, ştiam că e târziu (era 10:12) şi că dacă mai stau febra musculară pe care o am la spate nu-mi va fi prietenă.

Astfel, m-am ridicat destul de împăcat cu ideea şi dau să răspund. Înainte de asta, am aruncat o privire numărului care mă suna să văd că era unul necunoscut.

Uite aşa m-am trezit ca bonus să aflu că e un tip de la Cargus, unul ce are un pachet pentru mine de la Orange. În 10 minute era la uşă şi, până să se termine al 11-lea, a plecat.

Ce mi-a adus? Mi-a adus prima mea cască Bluetooth. Cu ocazia expirării punctelor Thank You de la Orange la sfârşitul lunii, le-am consumat pe majoritatea pe jucăria asta.

Nokia BH-112

L-am luat pentru că actualul kit handsfree, cel care a venit o dată cu telefonul, are clama stricată de la microfon şi-l face destul de enervant.

Nu folosesc handsfree-ul foarte des şi nici nu vorbesc la telefon în condiţii care să-l necesite foarte des, dar în ritmul ăsta o să am ceva mai puţine stresuri prin trafic.

Dispozitivul în cauză este un Nokia BH-112, al meu fiind negru.

E atât de mic şi vine într-o cutie atât de simpatică încât mi-e cam milă să-l desfac şi să-l scot momentan. Probabil la următorul drum lung o să-l pun la muncă, însă până atunci nu prea cred.

Sau poate când îmi iau telefonul nou pe care-l vreau de ceva timp.

Oricum ar fi, pot spune c-am început ziua cu un telefon care m-a trezit şi nu m-a ofticat. Vă urez la fel. Chiar şi celor care citiţi asta în somn.

La mine azi, deşi nu m-am trezit, a început totul cu puţină dezamăgire. Când s-a făcut dimineaţă “efectiv” şi a început să pătrundă lumina în cameră, în mod inevitabil am aruncat o privire pe fereastră.

Albul de afara

Acolo am văzut un alb aproape orbitor, în mintea mea deja aveam iar cinci ani şi mă pregăteam să scot sania. La puţină atenţie mai serioasă mi-am dat seama că nu era decât ceaţă.

Ceaţa e de rahat, pe lângă dezamăgirea legată de dimineaţa mea albă, vine cu toate aspectele impractice ale zăpezii (nu tu viteză, nu tu vizibilitate, oboseală pentru ochi) dar nu vine cu zăpadă.

Zăpada nene e distractivă, e o pacoste în general, dar unde alt undeva mai ai ocazia să te arunci cu mutra înainte într-o grămadă de alb moale şi pufos?

Până una alta, revenim cu picioarele pe pământ, e frig afară dar nu destul şi cât să vină iarna în catierul meu.

Băi da nu-mi place toamna nene, e bine că nu plouă mult şi degeaba da tot nu-mi place. Toamna şi iarna pentru mine sunt ca poezia (care m-a enervat la culme) şi melodia (care mă relaxează deplin) intitulate “Emotie de toamnă”:

Chestia e că dimineaţa asta m-a enervat altceva. Telefonul care mi-a sunat să-mi dea ceva de făcut de care n-aveam chef deloc.

Porblema cu telefonul e că pentru mine n-a sunat niciodată când eram în vreun război, când îmi controlau mintea extratereştri sau când fugeam prin laborator strigând că mi-a luat foc părul.

De ce nu se găseşte nimeni să mă sune când am un coşmar ceva, toată lumea mă sună când începe distracţia cu vreo bunăciune, când conduc o maşină, cum altfel, de vis şi aşa mai departe.

Nici nu-mi aduc aminte ce visam când a sunat telefonul, dar în mod cert nu cădeam spre ceva pietre ascuţite.

Şi-uite aşa mi-a fugit zâmbetu’ de dimineaţă, am să încerc să nu intru într-o depresie majoră dar va fi foarte greu.

Pe bune dacă nu zâmbeam de nu mai puteam, cred că eram într-un M5. Pe Transfăgărăşan. Cu un RS6 şi un E63 pe urmele mele. Da, sigur asta era!

Al naibii telefon, se crede el deştept că ştie să scoată sunete, mare afacere…

Grătarangiu: mah
Grătarangiu: s mai tine grataru?
Grătarangiu: k ma intreaba fetele c fac deseara
George Lupică: salut
George Lupică: George doarme..
George Lupică: da` din cate stiam aseara, se face..
Grătarangiu: tu fiind..marius?
George Lupică: Andreea
Grătarangiu: stiam
George Lupică:
George Lupică: las` ca stiu eu ca te gandeai la alta gagica
Grătarangiu: pai da..din toate ale lui kiar nu stiam c nume sa pomenesc asa ca..
George Lupică:
Grătarangiu: marius o fost cel mai convenabil nume
Grătarangiu: bine
Grătarangiu: hai k ma duc sa’l plagiez p georgica
George Lupică: in ce privinta?
Grătarangiu: in aia preferata a mea
Grătarangiu: somnic
George Lupică: aa
George Lupică: ok
George Lupică: ii zic sa te anunte daca nu se mai face grataru
George Lupică: da` sper sa nu fie cazul
George Lupică: “x
George Lupică:
George Lupică: miiiiici
Grătarangiu: beeeere

De menţionat că eu nu sunt eu, ci e mândra. Problema e că m-a dat de gol omu’ ăsta. De parcă nu mi-ar fi ajuns problemele cu număru 4 acu’ am şi cu număru’ 2 scârţâieturi. În principal, problema pentru număru 2, nu ar fi că mai există alte trei numere, ci că ea e număru’ 2

Numărul 2 vine cu o ofertă generoasă de bătaie, după care decide să îşi formeze un mini harem din alţi 5 personi. Lucru complet inutil pentru că la muieri nu se ridică şansele indiferent cât de mare ar fi haremul, dar treacă de la mine. Cică îşi ia unu’ cu un defect specific, pe care nu-l am eu: unu blond cu ochi albaştri, unu brunet ochi verzi, altu joacă tenis, altu e din cluj… etc…

În fine, după ceva munci de lămurire am clarificat situaţia. Acum rămâne doar să-mi scot furculiţa din retină şi totul va reveni la normal.

Seara pe la radio chiar nu e nimic de ascultat… Aseară când m-am săturat de comunicare am deschis winamp si am zis că adorm pe ceva muzică relaxantă.

Aiurea, trei posturi din şase difuzau o petardă de melodie: “Pussycat Dolls – I hate this part” cred că se cheamă. Ce gen muzical a murit de am rămas doar cu pocnitori de genu ăsta? Înţeleg în timpu zilei că tre să facă o rotaţie de piese noi etc bla bla să vândă ceva radio-ul ăla.

Dar seara? Chiar trebuie să păstreze lista de 20 piese într-un continuu şi enervant repeat în cazul în care nu te-ai săturat în timpul zilei de piesele respective? În caz de vă întrebaţi care sunt vinovaţii e vorba de EuropaFM, Radio21 şi Radio ProFM.

Chestia asta e gravă, dar tot chestia asta m-a făcut să îmi fac o arhivă decentă de piese şi uite aşa am găsit intr-un promo de la MagicFM Lionel Ritchie – Hello… Finalul serii l-a făcut piesa asta şi în queue era pus url-ul MagicFM.

Data viitoare când vă ia somnu da nu vă trage de ceafă direct în pernă încercaţi pe fundal, la un volum minim, acest radio sau piesa in cauză.

Noapte bună.

Ce poţi face într-o dimineaţă în care ai fost deja trezit cu întrebări legate de concentraţia unor soluţii şi procente? Păi te uiţi un pic la televizor să vezi care mai e situaţia pe acolo.

Primul lucru: Power Rangers pe Fox Kids Jetix. Extrem de anost şi degeaba, un soi de “Tânăr şi neliniştit” pentru cei care chiar au vârsta specifică.

Al doilea lucru: Reluare “În gura presei”. Mircea Badea. Nu prea îl suport eu pe omul ăsta, cel puţin nu din punct de vedere a persoanei sale publice. Hai să-i dau totuşi o şansă, şi aşa n-am lucruri prea interesante de făcut momentan. Să zicem că emisiunea de aseară n-a fost o dobitocenie totală. Au fost câteva clipe chiar care mi-au smuls un zâmbet. Bine, au fost foarte puţine dar au fost. Pe de altă parte, când faci o revistă a presei din România n-ai cum să te întâlneşti cu aşa ceva: distracţia este peste tot. Să fiu obiectiv totuşi, a dat cu ceva mucii în fasole când, într-un exerciţiu de tatonaj CNA a spus ceva cum că “Vadim are puţa mică” şi diverse alte tâmpenii pe subiectul ăsta. Ce m-a amuzat însă în mod special a fost partea în care s-a luat un pic de Steaua şi Becali. Cu Becali TV a fost amuzant pentru ce a spus, chiar mi-au plăcut vocile imitate. Cu Steaua a fost jenibil. Nu sunt tocmai la curent cu situaţia fotbalului autohton, nu e el tocmai etalon, dar nu e nici in lumea a treia a profilului. Ei bine, domnul Badea susţine că el la fizic se prezintă mai bine ca 50% din lot. Admite că nu se compară cu cei mai titraţi jucători dar îi întrece totuşi pe mulţi. Curios, deşi din ce ştiu că ar fi declarat, nu suportă jocul în sine, îmi rezerv dreptul să cred că nu se pricepe neam. Eu dau un pic în aia minge şi sunt conştient că nici de o echipă de top din Diviza D nu sunt, ce să mai spun de una de A. Totuşi nenea Badea care admiră sportul mai mult pentru lecţii de viaţă decât pentru sport în sine susţine că practică la un nivel destul de ridicat. Mă rog, problema lui, pe de altă parte a fost o emisiune aşa de bună că a simţit nevoia s-o laude el şi să încheie cu infama lui replică pe care nu o suport. Pe viitor nu-i mai dau şansa asta.

Al treilea lucru: Vh1 – anii 90 au scos nişte clipuri fantastice. Închei pe ritmurile Kosheen – Catch.

- Adam Ferrara – descrierea vieţii din punctul de vedere al unui italian “feroce”

- Gabriel Iglesias – descrierea vieţii din punctul de vedere al unu mexican “pufos”

Dacă engleza nu e punctul forte, pe Youtube suficiente clipuri cu înregistrări din Cafe Deko.