Din când în când mai doarme berbatu’ şi ce crezi că face muierea? Păi umblă prin laptopu’ lui să caute dovezi incriminatorii. Cum la mine sunt ascunse bine, nu le-a găsit şi a fost nevoită să se ia de lista de mess. Acolo dă de un tânăr care zice cam aşa:

Grătarangiu: mah
Grătarangiu: s mai tine grataru?
Grătarangiu: k ma intreaba fetele c fac deseara
George Lupică: salut
George Lupică: George doarme..
George Lupică: da` din cate stiam aseara, se face..
Grătarangiu: tu fiind..marius?
George Lupică: Andreea
Grătarangiu: stiam
George Lupică:
George Lupică: las` ca stiu eu ca te gandeai la alta gagica
Grătarangiu: pai da..din toate ale lui kiar nu stiam c nume sa pomenesc asa ca..
George Lupică:
Grătarangiu: marius o fost cel mai convenabil nume
Grătarangiu: bine
Grătarangiu: hai k ma duc sa’l plagiez p georgica
George Lupică: in ce privinta?
Grătarangiu: in aia preferata a mea
Grătarangiu: somnic
George Lupică: aa
George Lupică: ok
George Lupică: ii zic sa te anunte daca nu se mai face grataru
George Lupică: da` sper sa nu fie cazul
George Lupică: “x
George Lupică:
George Lupică: miiiiici
Grătarangiu: beeeere

De menţionat că eu nu sunt eu, ci e mândra. Problema e că m-a dat de gol omu’ ăsta. De parcă nu mi-ar fi ajuns problemele cu număru 4 acu’ am şi cu număru’ 2 scârţâieturi. În principal, problema pentru număru 2, nu ar fi că mai există alte trei numere, ci că ea e număru’ 2

Numărul 2 vine cu o ofertă generoasă de bătaie, după care decide să îşi formeze un mini harem din alţi 5 personi. Lucru complet inutil pentru că la muieri nu se ridică şansele indiferent cât de mare ar fi haremul, dar treacă de la mine. Cică îşi ia unu’ cu un defect specific, pe care nu-l am eu: unu blond cu ochi albaştri, unu brunet ochi verzi, altu joacă tenis, altu e din cluj… etc…

În fine, după ceva munci de lămurire am clarificat situaţia. Acum rămâne doar să-mi scot furculiţa din retină şi totul va reveni la normal.

Bună dimineaţa.

Seara pe la radio chiar nu e nimic de ascultat… Aseară când m-am săturat de comunicare am deschis winamp si am zis că adorm pe ceva muzică relaxantă.

Aiurea, trei posturi din şase difuzau o petardă de melodie: “Pussycat Dolls – I hate this part” cred că se cheamă. Ce gen muzical a murit de am rămas doar cu pocnitori de genu ăsta? Înţeleg în timpu zilei că tre să facă o rotaţie de piese noi etc bla bla să vândă ceva radio-ul ăla.

Dar seara? Chiar trebuie să păstreze lista de 20 piese într-un continuu şi enervant repeat în cazul în care nu te-ai săturat în timpul zilei de piesele respective? În caz de vă întrebaţi care sunt vinovaţii e vorba de EuropaFM, Radio21 şi Radio ProFM.

Chestia asta e gravă, dar tot chestia asta m-a făcut să îmi fac o arhivă decentă de piese şi uite aşa am găsit intr-un promo de la MagicFM Lionel Ritchie – Hello… Finalul serii l-a făcut piesa asta şi în queue era pus url-ul MagicFM.

Data viitoare când vă ia somnu da nu vă trage de ceafă direct în pernă încercaţi pe fundal, la un volum minim, acest radio sau piesa in cauză.

Noapte bună.

Reci datorită vremii de afară şi reci datorită răcelii care nu mă lăsase aşa cum credeam aseară.

Ce poţi face într-o dimineaţă în care ai fost deja trezit cu întrebări legate de concentraţia unor soluţii şi procente? Păi te uiţi un pic la televizor să vezi care mai e situaţia pe acolo.

Primul lucru: Power Rangers pe Fox Kids Jetix. Extrem de anost şi degeaba, un soi de “Tânăr şi neliniştit” pentru cei care chiar au vârsta specifică.

Al doilea lucru: Reluare “În gura presei”. Mircea Badea. Nu prea îl suport eu pe omul ăsta, cel puţin nu din punct de vedere a persoanei sale publice. Hai să-i dau totuşi o şansă, şi aşa n-am lucruri prea interesante de făcut momentan. Să zicem că emisiunea de aseară n-a fost o dobitocenie totală. Au fost câteva clipe chiar care mi-au smuls un zâmbet. Bine, au fost foarte puţine dar au fost. Pe de altă parte, când faci o revistă a presei din România n-ai cum să te întâlneşti cu aşa ceva: distracţia este peste tot. Să fiu obiectiv totuşi, a dat cu ceva mucii în fasole când, într-un exerciţiu de tatonaj CNA a spus ceva cum că “Vadim are puţa mică” şi diverse alte tâmpenii pe subiectul ăsta. Ce m-a amuzat însă în mod special a fost partea în care s-a luat un pic de Steaua şi Becali. Cu Becali TV a fost amuzant pentru ce a spus, chiar mi-au plăcut vocile imitate. Cu Steaua a fost jenibil. Nu sunt tocmai la curent cu situaţia fotbalului autohton, nu e el tocmai etalon, dar nu e nici in lumea a treia a profilului. Ei bine, domnul Badea susţine că el la fizic se prezintă mai bine ca 50% din lot. Admite că nu se compară cu cei mai titraţi jucători dar îi întrece totuşi pe mulţi. Curios, deşi din ce ştiu că ar fi declarat, nu suportă jocul în sine, îmi rezerv dreptul să cred că nu se pricepe neam. Eu dau un pic în aia minge şi sunt conştient că nici de o echipă de top din Diviza D nu sunt, ce să mai spun de una de A. Totuşi nenea Badea care admiră sportul mai mult pentru lecţii de viaţă decât pentru sport în sine susţine că practică la un nivel destul de ridicat. Mă rog, problema lui, pe de altă parte a fost o emisiune aşa de bună că a simţit nevoia s-o laude el şi să încheie cu infama lui replică pe care nu o suport. Pe viitor nu-i mai dau şansa asta.

Al treilea lucru: Vh1 – anii 90 au scos nişte clipuri fantastice. Închei pe ritmurile Kosheen – Catch.

Abia m-am trezit, ma aflu într-o situaţie pe care n-o pot considera altfel decât ciudată. Probabil trebuie să adaug la rubrica “Eul” faptul că-s de şcoală veche (25). Cred că pot adormi la loc datorită unui mesaj descoperit, probabil aş adormi instant (da… am talentul ăsta) şi aş visa. Ceea ce nu sunt sigur că vreau… dar nu m-aş opri pentru nimic în lume.

Dimineaţă nasoală, au venit ai mei acasă, oarecum neanunţaţi. N-ar fi aşa de nasol dacă nu m-ar fi întrerupt dintr-un vis extraordinar, dar deh, ce contează? Important este că n-am răspuns dinainte să reuşească să bată la uşă! În fine, mergem mai departe, discut cu cine visam…şi mă uit printre rânduri la “stand up”. Mă uit, pentru că reprezintă, după mine, cea mai simplă şi pură formă de amuzament. Pentru cei curioşi am pregătit o mică listă cu recomandări care îi cuprinde pe:

- Adam Ferrara – descrierea vieţii din punctul de vedere al unui italian “feroce”

- Gabriel Iglesias – descrierea vieţii din punctul de vedere al unu mexican “pufos”

Dacă engleza nu e punctul forte, pe Youtube suficiente clipuri cu înregistrări din Cafe Deko.