Sper din tot sufletul meu să vă fi fost fericit. Vă spun asta pentru că am aflat ce înseamnă să fie altfel, altfel la polul opus mai exact.

Nu are rost să spun de ce, din cauza cui sau cum. Important este cum ajungi să stai seara să te uiţi în tavan când ai atâta stres de nu poţi dormi dar n-ai vrea să tii pe cineva treaz pentru asta, cum incepi să te plimbi prin canale TV fără rost şi printre pauze pe posturi iesite din emisie să îţi aduci aminte că la finalul “Finding Forrester” răsună melodia asta.

Important e cum te joci cu copii de atât de puţini ani încât încă au o inimă pură şi o minte clară să nu te judece pentru ceva ce faci indiferent cât de corect e, fie şi idealist, în loc să stai cu adulţi care înşiruie aceleaşi povestiri şi în care aruncă aceeaşi bârfă sau aceeaşi înjosire.

Important e cum îţi aduci aminte de prietenii apuse în mod stupid, de oameni care te maturizează să realizeze că vor să fie copii şi pentru că nu mai pot iau ocazia asta altora.

Important e să înţelegi un lucru legat de apusul comunismului fără să îti aduci aminte de sângele vărsat sub diverse vehicule blindate de oameni integri pentru ca cei mai slabi să poată trăi. De proşti prinşi la mijloc în jocurile celor hoţi. De proşti consideraţi capabili pentru că fură sau fac cine ştie ce altă trăznaie. De incapabili răzgâiaţi de părinţi care îşi pierd viaţa şi iau pe alţii de gât cu ei. De oameni care nu înţeleg ce înseamnă un angajament. De oameni care nu îşi asumă responsabilitatea. De oameni care nu doar cred ci de oameni care cred ceva pentru simplul lucru că cei din jur fie încearcă să-i lumineze, fie să-i împiedice. De oameni care cred că vârsta este ceva care îţi asigură respect. De oameni proşti care nu vor găsi altceva de comentat aici decât că am omis virgule, verbe sau alte asemenea.

Proştii nu sunt concepuţi pe cale artificială, cunosc eu suficiente exemple născute cu mult înainte să încerce ştiinţa să facă aşa ceva. Cunosc eu tot suficiente exemple care cred că pentru simplul fapt că timp de 30-40-50 de ani au reuşit să nu moară şi să dea coate în gură altora pentru sine consideră că este o persoană respectabilă. Cunosc eu şi suficiente exemple de oameni care mănâncă suficient căcat că nu ştiu de ce sunt probleme cu canalizarea în oraşul şi ţara asta…

Din fericire cunosc eu şi exemple de oameni care poate n-au fost şcoliţi la Sorbona sau Harvard dar sunt poate cei mai deştepţi din lume. Şi exemple de oameni corecţi. Şi exemple de oameni care sunt chiar oameni.

Ce legătură are supărarea cu Crăciunul? N-are importanţă, e supărarea mea, e periodic concomitentă, e justificată, e adăugată la lista din ce în ce mai lungă din memoria mea, intitulată “Cazuri în care poţi să-ţi pierzi răbdarea”.

Am fost colindat de nişte moşi pe cai putere flancaţi de câte două roţi. Unii n-aveau voce, unii aveau pantalonii rupţi între picioare, unii erau legaţi la brâu cu bandă izoleră, alţii se prosteau cât mai comic. Indiferent, a meritat să ies din plapumă la ore ale dimineţii să-i văd… Am primit un cadou care şi-l dorea imens copilul din mine, am ceva care-şi doreşte imens bărbatul din mine… În rest n-am mai nimic important de spus de aceste ultime zile, au trecut foarte greu şi probabil nu sunt ultimele.

Oare cum de la finalul acestei postări un shuffle mă îndeamnă cum crede de bine Mika – Relax… Ei bine, vreau să stau şi eu în draci câteva clipe, câteva minute, câteva ore dacă e cazul. Să vedem cât de mare o fi dobitocenia ce va avea loc.

A început la mine de lunea trecută, dar cineva nu ştia asta. Cineva urma să afle fix joi, în faţa facultăţii, joi atunci când lua şi ea vacanţă.

Joi trezit la 5:30, cu planuri mari de un somn imens cam tot drumul în vagoanele de accelerat (garnitura clasică) mă prezentam afară din plapumă şi în geaca mea groasă (un echivalent portabil al plapumei) să mă duc spre gară. Ajung pe peron pe la fără 10 şi cineva din faţa mea întreabă un impegat:

“Da Iaşi-ul nu l-au tras?”
“Ba da, e acolo”>>şi arăta spre o garnitură de săgeată.

În mine s-a dărâmat un vis, nu prea ai cum să dormi în alea fără să deranjezi pe cineva. Din fericire m-am întâlnit cu două profesoare din anul I şi timpul a trecut relativ rapid. O dată ajuns în Iaşi m-am făcut plimbăreţ cu ele să omor un pic de timp până ieşea cineva de la ore. Apoi mi-am luat drumul şi am îngheţat vreo 30 min în faţa facultăţii cu un paragraf în gând:

“Intr-o seara de mai
Plina de praf si banala
Asteptam cu-o tigara sa te iau de la scoala”

Mi-am dat seama că e posibil să fie o mică nesincronizare în programele noastre şi am sunat pe cineva. Cineva era adormită şi îşi reprogramase orele, iar când a auzit unde sunt a sărit ca arsă din pat şi a început să robotească de colo colo. Am întrerupt-o plănuind o găseală să ne luăm de mâncare (mie şi celor 7 stomacuri ale mele în ce hal eram). Ce a urmat de aici a fost poveste. Undeva spre seară m-a răpus somnul şi am aţipit cam vreo oră două. Timp în care ea a fost plecată un pic să accepte livrarea cadoului meu.

Nissan Silvia

Pentru cei care nu sunt la fel de maniaci ca mine, sau cei care nu au pasiune pentru respectivele genuri de maşini. Este vorba de un Nissan Silvia. Hmm, unde am mai văzut maşina asta? Păi… s-a uitat cineva recent la header-ul blogului meu?

Yep, moşu’ a venit la mine sub forma unei pisicuţe mici cu aluniţă pe nas şi în tolba lui aveam un cadou dorit de zeci de ori copil fiind (deci şi azi îl vreau): o maşină cu radiocomandă scară mărişoară (1:10 cred) sub formă de Nissan Silvia.

De menţionat că sunt super fascinat de maşinuţă dar la iaşi nu m-am jucat cu ea mai mult de juma de oră. Să spunem că am fost preocupat cu cineva.

Vreau să ningă, nu-mi convine că plouă acu’ într-o veselie.

Vroiam să scriu ceva inteligent şi matur cu ceva comentarii pe marginea clipului găsit la Victor Kapra:

dar apoi mi-am adus aminte cine sunt :eek: şi am început să mă uit la alte desene de-ale copilăriei.

The Mask, varianta desene animate, asta pentru că filmul e ok, dar nu fantastic (continuarea lui e jenibilă) iar benzile desenate nu le-am văzut niciodată.

Replica serii:

Guards: “Fire at will!”

The Mask: “I’m not sure Will’s gonna be too happy about that” <gulp>

Sunt disponibile în mare parte pe youtube, DVD cu cele trei sezoane din ce ştiu n-a apărut iar torrentele sunt antice şi dedemult şi neuitilizabile. Cum nu pot să mă hotărăsc care ar fi cel mai bun episod de prezentat am ales să pun unul de sezon:

Căutaţi pe acolo în continuare… merită!

Modificare ulterioară: clipurile au fost scoase de utilizatori.

În dimineaţa asta, pe la 12:00, după un prânz dejun copios şi ceva rătăceli prin casă mă postez la computator să verific ce se mai întâmplă pe net. Deschid omniprezentul Yahoo! Messenger şi lecturez mesajele offline. Mai toate mesajele urau fericire, abundenţa şi alte fericiri asemenea, excepţie unul, care se dorea o trezire la realitate: “terminatzi bah cu craciunu pulii!!! urari de kkt luate dupa net.. massistii p***! s’teti incredibli mah! a trecut craciunu.. gata.. da’l in plm.a venit grasu imbracat in roshu.. nu mai e nevoie de urari si de kkturi”. Supărarea lui nu se trage din Crăciun ci din motive mai pământeşti, dar revolta lui mă face să văd şi cealaltă jumătate mai atent: Nu se poate să fie Crăciun fără “grasul îmbrăcat în roşu” sau fără cadouri? Urările nu pot fi primite şi în alte moduri decât această rece imagine a unor semnale calde?

“Hello world!” au spus WordPress că ar fi un titlu ideal pentru un început de imagine a unei vieţi, pentru un început de viaţă, pentru un început de blog. Ce rost să-i contrazic? Sunt într-o mică grabă…în dimineaţa de Crăciun o domnişoara foarte specială va citi acest articol şi sper că fiecare cuvânt va imita in gând sunetul ambalajului cadourilor deschise de sub brad.

Crăciun fericit tuturor!