Gata cu articolele, mă duc să mă uit pe geam

Modificare ulterioară: Care vine la o bătaie cu zăpadă azi?

Modificare ulterioară 2: Probleme prin trafic, în continuare zăpada in mijlocul lui decembrie este o surpriză pentru mai bine de jumătate din ţară. Nu contează, diseară e distracţie

Modificare ulterioară 3: Am redus numărul de fulgi, poate aşa vi se mişcă şi vouă tigăile mai bine.

Modificare ulterioară 4: Mi-am făcut distracţia, am ieşit la zăpadă, nici n-am coborât din scară şi deja aveam bulgărul pe mine, tratament pe care l-am aplicat ulterior şi altora.

Am fost şi într-un părculeţ unde zăpada încă avea himen şi am rezolvat “problema” asta, ne-am trântit în zăpadă, am mâncat zăpadă, ne-am încălţat cu zăpadă şi am folosit-o pe post de fes, mănuşi şi chiar fular. Am avut o tentativă la un om de zăpadă da ne-a trecut.

În schimb, şi aici cred că o să vină beţivu’ cu un clip, am găsit alte modalităţi de a ne simţi înzăpeziţi. Apropo de asta, am primit un telefon din ţară de la A.Faith care vroia să ştie dacă mass-media informează corespunzător. Probleme pentru cei mai creduli: Ninge şi sunt pe alocuri probleme în trafic, dar nu suntem izolaţi de lume, nu ne aduce armata provizii cu elicopteru’ sau alte minuni.

Alte chestiuni, am ieşit şi ne-am comportat ca doi copii în preajma crăciunului, cel puţin doi dintre noi. Restu’ ne-am maturizat. Nu zic că nu e distractiv să foloseşţi geamul lateral pe post de parbriz, dar parcă mai faină e zăpada în contact direct. Şi da, după ce aveam ghetele pline de apă, blugii îngheţaţi pe mine (la propriu, în casă i-am dat jos şi stăteau singuri în picioare dacă-i propteai de ceva am avut grijă să verific corespondenţa înainte de a intra în casă. Vedeţi, sunt matur!

Oricum ar fi, a fost o seară de tradiţie şi veselie.

Modificare ulterioară 5: ÎNCĂ NINGEEEEEEE!

Modificare ulterioară 6: Hai beţiv cu documentaţia oricât e puţină e!

Nu fiţi îngrijoraţi, pe undeva prin noi încă arde sufletul acelui copil care chiar crede că are dreptate să se limiteze la joacă şi să uite ocazional de învăţare. Pe de altă parte, avem pe cei care chiar suntem, de la vârste ce joacă la limita frăgezirii trecuţi prin multe, oameni experimentaţi, chiar adulţi (după cum ar spune unii) care nu se limitează la a consuma o bere sau o orice formă de alcool ci trec dincolo de acesta, şi în prezenţa sa pot lumea la cale. Da, ideea mea este genială (spun astă cu un pic de lipsă de modestie), da, ajutorul de care aş avea parte este unul de elită, şi da se putea materializa în oameni mai bine pregătiţi, dar niciodată nu putea lovi minţi mai luminate şi deschise. Îmi place să cred că aceste cantităţi de alcool (moderate) nu vor scoate din noi bestii ci doar ne vor elibera de acele inhibiţii minore care ne zic: “Taci, nu te face de râs” sunt doar nişte dobitocenii care doar limitează ideile bune.

Plan de afaceri

Nu că ar merita dărâmate ideile voastre, dar lumea s-a pus la cale de nişte oameni dependenţi de varii substanţe, fie ele ilegale sau nu. Noi n-am pus chiar lumea la cale dar am dezbătut un pic situaţia actuală şi apoi am tras linie şi am zis unde creşte, unde scade, unde sunt puncte critice, unde e atrasă atenţia fără motiv şi unde s-ar putea profita de oportunităţi.

Dragi beţi…prieteni, la următoarea găseală va trebui să semnăm un pact în sânge (sau vin roş’) prin care să ne dedicăm unei uniuni cât de durabile posibil, indiferent de succesul, insuccesul, fericirile, durerile, problemele sau orice altceva ne-ar ieşi în cale în ceea ce priveşte protejarea noastră, a viitorului nostru, a copiilor, nepoţilor, etc… a viitorului.

Facem un capăt de treabă?

A da, azi (adică ieri) am băut prima mea ceaşcă de cafea (chit că decofeinizată) şi mi-a fost ziua de nume. Lucruri minore comparativ cu lucrurile aruncate şi dezbătute într-o discuţie fantastică între vechi prieteni “la o bere”.

Ştiţi ce? Inhibiţiile astea sunt o prostie, dacă e să te faci de râs, eventual se va întâmpla, cu cât mai târziu cu atât mai rău, sau te vor convinge să crezi că orice ai face e ceva inutil. Îmi place să cred că în majoritatea cazurilor, nu e cazul, hai să le demonstrăm că am dreptate

De menţionat este că am plecat doi morocănoşi, de îl făceam pe Walter Matthau să se ruşineze la ce talent avem în a strâmba feţe, şi ne-am întors doi copii ce abia se întorceau de la joacă: zâbind, amintindu-ne prostii care fără alte prostii nu se aduc aminte şi un pic obosiţi. Pentru prima oară în mult timp, am observat iar un cer frumos, senin şi plin de nişte stele fermecătoare… aerul răcoros era parcă exact ce era necesar pentru un dezmăţ în doi… altfel decât cel între doi beţivi cu sticla aproape la discuţii într-o maşină parcată.

Ăla rămâne pentru alte ocazii, în alte “planuri” şi cu întrebări care “cercetează” dincolo de “Jocuri pe care le-am terminat de drag” şi dincolo de orice, practic, tot.

Bun e vinul

Gata cu siropeala, siropu’ de l-am servit nu purta embleme cu fructe şi nici sigle de expectorante… purta o simplă marcă, de tradiţie, de bun simţ, de distracţie, de…. noi.

Trăiască Murfatlar, singurul dicţionar pentru a-mi vorbi limba uneori.

În rest, beţi o gură de sifon plat!

Deci a fost bine, cred că am ieşit la egal… nu sunt sigur. N-are importanţă, unii au fugit mai mult alţii mai puţin unii au dat gol, alţii nu. Important e că toţi am fost acolo şi ne-am distrat, iar cei care n-au fost sper că s-au distrat la fel de tare.

Să fim serioşi, cine n-ar vrea să stea în pantaloni scurţi şi tricou în aer curat de munte (mă rog, deal… ) pe o căldură minunată cu temperaturi uneori chiar peste 5 grade.

Trecem peste, a fost o găseală bună, oftică, veselie, cineva forţat la abstinenţă pentru câteva zile, altcineva cu faţa refinisată şi eu cu palma şi genunchii roz. Ne vedem data viitoare dragi elevi, că ne cam facem pufoşi jucând aşa rar.

În urmă cu ceva ani, îşi făcea o amică majorat… a doua zi după majoratul celui mai bun prieten de l-am avut prin liceu. Acu’ ce să facem… tre să ne achităm de prezenţă la ambele şi aşa am ajuns într-o sâmbătă după o oră de somn ce urma unui bairam la care m-am făcut plasture am plecat în căutarea cadoaielor pentru majorat de fată, cunoscut prin familia ei, deci cam trebuia să par decent.

Câteva ore mai târziu intram în sensiblu, cu un beţiv care întreba în gura mare pe acolo dacă au diafragme în timp ce eu râdeam ca nebunu sprijinit de perete. Cu aşa oameni serioşi, nu e de mirare că sărbătorita s-a ales cu o pereche de ciubote din cauciuc dinăla de şi ultimu cioban s-ar ruşina să le poarte. Tot cu aşa invitaţi nu e de mirare că parbrizul maşinii tatălui sărbătoritei a fost spălat cu şampanie.

Faine vremuri, de mult n-am mai fost pe la un majorat… să văd 4 dulapuri de oameni dansând cazaciocu’ cu viteză ameţitoare (sau era de la alcool ameţeala?)… să văd sărbătorit dat cu capu de plafonu fals… să văd oameni mâncând în baie… să văd cum refuză lumea să danseze cu noi în ploaie… dar, în seara asta am ocazie >

La vecinu’ de la etajul inferior, cadoaie gata, somn lipsă, insigna pregătită, poftă de bere mai mult decât de obicei. Ficat ţine-te bine! Seara se anunţă plină… da ziua a ieşit deja interesant. Când eram noi la un magazin dinăsta de vinde articole de copilaşi şi vânzătoarea de acolo discuta cu mama unei colege de clasă a fetiţei ei. Şi povesteau ele cum au fost şocate la şedinţă cum una din colegele fetelor “e un pic mai matură în gândire” şi avea fata ceva curiozităţi. Gen umblase pe ceva site-uri un pic porno, gen se interesa de ce au băieţii prin pantaloni, nimicuri d-astea. Acu partea interesantă e că părinţii au rugat pe cei ce ştiau de problemă să nu vorbească cu altcineva de asta chestii trestii…

Acu vreun an sau ceva de genu’ se discuta de ore de educaţie sexuală prin generală parcă şi toată lumea indignată… acu parcă nu mai pare aşa rea informarea precocilor ăştia… Oricum, un mic moment de amuzament de dimineaţă înainte să ne recomande vânzătoarea ceva suzete pentru sărbătorit

- Impotentu’ naibii… atâta timp m-ai minţit?

- Dragă ştii…

- Nici o dragă… cum ai putut? Explică imediat!

- Păi, îţi explic tot ce vrei dacă îmi spui cum de avem doi copii.

Dacă vroiai să-ţi faci prieteni noi trebuia doar să ştii că respectivu’ are vreun apelativ, de orice natură oficială sau vreo poreclă inventată pe loc. Aveai nevoie de ea, să-l strigi la jocuri, jocuri de care mulţi am uitat, dar mulţi nu le mai învaţă. Şi e păcat…

Apar noi jocuri, care te consumă psihologic în loc să elibereze energia specifică vârstei. Zicea un artist dinăsta mai obscur pe la noi, Bitză parcă… cum că generaţia lui e formată din copii îmbătrâniţi înainte de timp. Oare doar generaţia aia?

Nu impun să facă toţi ce vreau eu că nu-s un copil rău… dar rog să-mi dea fiecare câte o poreclă să-i strig la joc… orice joc… numai să fie suficient de simplu să poată fi jucat de oricine şi pe oricine să pot numi prieten pe baza poreclei respective. E chiar aşa de greu?

Nu vă imaginaţi cât e…

Vă recomand o notă muzicală, ascultaţi cu atenţie şi încercaţi să eliminaţi ideea: voi fi copil cu nepoţii mei… când voi avea totul asigurat. Niciodată nu poţi garanta asta… dar ce e garantat e că-ţi va fi mult mai greu să fii copil cu un şold artritic, osteoporoză, tensiune deviată de la normal sau alte minuni. Ar mai fi şi problema cu care s-a confruntat chiar interpreta melodiei…

Nu era frumos când o minge şi fuga ţineau de foame? Sau când aveai telefon mobil care nu ştia decât “Hello, operator here!” şi vreo 5 tipuri de bipuri? Sau când stăteai pur şi simplu şi te uitai la trenuri, la maşini sau după avioane şi-ţi ziceai… Vreau să mă fac…!

Aş scrie de un grătar la care au ieşit scântei din foi de viţă… Nu e vina mea că m-am simţit foarte masculinos când spărgeam lemne de am făcut aproape suficiente pentru un foc de tabără. Tot nu e vina mea că anumiţi oameni care “au sărutat o ţigancă” că au pus toate lemnele de era să lase gazda fără foişor. Nu Andrei, nu de tine zic!

Dar să revenim. Film. Zicea unu mai pasionat de medicină acu recent să ne adunăm la el, să ne uităm la Un comisar acuză. O idee decentă, hop micropopcornu cu noi şi berea… şi biscuiţii Zeo cu glazură pentru masculul feroce din gazdă care i-a servit calzi cu un Redd’s rece, aş fi zis bere da nu vreau să mint.

Teoretic, idee bună, practic… cine vrea să audă “Un fleac… m-au ciuruit…” se uită pe B1 TV sau pe ce alte posturi tot dau filmele astea “tinereşti”. Schimbare de planuri, doi oameni … ceferiţi fără ceferie, aleg film nou: Monsters Inc. Nu suntem chiar aşa de afoni, l-am mai văzut de vreo trei ori, da tot am râs de ne-a ieşit malţu pe nas. Mă rog, celor care au băut bere… lui Iulian i-a ieşit ceva zahăr şi cacao.

Şi aşa, pe o plimbare răcoroasă pe drum înapoi, bucurându-mă de oameni foarte amabili care trag pe dreapta, lasă geamu’ în scârbă şi zic “Club aisberg?”… (nu zic că erau brăileni… că n-am nimic cu ei la volan, nu m-aş lua niciodată de aşa un lucru) … îmi trecea mie prin minte… curentu de aer.

Şi mă gândeam… câte ocazii mai ai să fii copil? Să fim serioşi, n-ai să convingi mai mult de 3-4 persoane să joace “Raţele şi vânătorii” cu tine, iar asta n-ar fi mare realizare. Dar să-i aduni să te uiţi la un film absurd în care un monstru mic şi verde tremură încercând să-şi ţină greutatea pe picioare după ce s-a lovit la testiculele inexistente e un compromis decent.

Data viitoare, mergem pe principiul, bigger, better and uncut…

Mai multe floricele, mai multă bere, poate mai mulţi participanţi, şi “Toy Story“, “Toy Story 2“, şi “Mike’s New Car“.

Chestia e…că am căuta un film, neapărat animaţie, preferabil Pixar, cu care să ne râdem plămânii dimineaţă când suntem cel mai terminaţi. Aştept propunerile voastre, poate de unele n-o să râd ca la film.

Recomand lectura viitorilor părinţi, nu neapărat pentru soluţiile ce le oferă, cât pentru distragerea de la stresul aşteptării. Cartea asta e de fapt un rezumat al unei alte cărţuloaie ce este un rezumat al studiului pe care şi-a pierdut omu’ viaţa. Cuvântul înainte dă un exemplu de american care şi-a ratat viaţa frecând menta prin faţa televizorului şi apoi calculatorului, eventual pe site-uri porno. Plecând de aici adaptează situaţia la a noastră ţară multilateral dezvoltată, şi dă ceva simptome ce se manifestă prin emisiuni gen “Super Dădaca”, “Schimb de mame” şi alte din oala lor. Câteva capitole tratează erosu, şi omuleţii de nouă generaţie (nu ca mine… eu cu Cernobîlu’ la centură) care nu se pot uita la o fată dacă nu arată a starletă porno şi care nu apreciază nimic altceva decât senzatiile cauzate de endorfină.

Printre capitolele astea se tratează problema ştiinţific, cu subdezvoltarea anumitor zone ale creierului, cu relaxarea conexiunilor între ele, cu lipsa de concentrare şi abilităţi pentru lucru cu mâinile (mă rog… la capitolul cu erosul e o excepţie la capitolul ăsta) datorate de pasivitatea ecranului de-i spală creieru’.

Apoi mai vine o problemă, partea cu violenţa manifestată tot mai des, datorită unor pseudoeroi negativi care creează impresia că răul nu doar că este bun ci şi dezvoltă abilităţi de rezolvare a unor probleme existenţiale. De asemeni apare o concluzie cum că pentru majoritatea copiilor creierul lor nu face distincţie între violenţa fictivă din cutia luminoasă şi cea reală, astfel dând naştere la o mică monstruozitate în devenire… victimă a lipsei de afecţiune şi a societăţii de consum (trebuia sa pun şi o prostie economică aici să pot dormi liniştit).

N-aţi înţeles mare lucru? Nu-i nimic, citiţi cartea şi vă lămuriţi cu multe… preferabil înainte să avandonaţi gânguriciu ăla roz în faţa televizorului sau tastaturii.