Vreau să scriu ceva dar mi-e lene să scriu despre mai multe chestii într-un timp aşa de scurt aşa că am să caut o scuză cât mai bună pentru fiecare subiect şi la care mă împotmolesc ăla va fi.

M-am trezit acum vreo oră râzând aproape continuu din pricina visului avut dar acum că mă gândesc mai bine la el nu e aşa de amuzant. Cel puţin nu pentru cineva în afară de mine. Şi-mi lipsesc şi ceva detalii… deci s-a dus asta.

De mai bine de o săptămână îmi fac veacul în Sovata cu mici scăpări prin împrejurimi şi sunt multe lucruri de spus. Prea multe pentru timpul acordat în dimineaţa (pfiu, la limită am scos-o şi p-asta).

De cam acelaşi timp mă perind prin spatele “covrigului” unui Renault Megane dar vreau ceva mai mult înainte să relatez experienţele ce pot fi legate de acest automobil.

Hmm, nu prea ar mai fi mare lucru de spus în afară de asta. De fapt, e ceva ce tocmai mi-a atras atenţia şi nu rezist tentaţiei. Este vorba de un concurs pe blogul lui Bogdan Epureanu care pare tentant.

Citeşte în continuare

Aha, încă un post dinăla în care mă dau rotund iar tu n-ai ce face să opreşti asta.

Sau poate tu cititorule devii brusc comentator şi-mi înjuri câteva neamuri. N-ai decât, dacă atâta contribuţie găseşti că se încadrează în posibilităţile tale Web 2.0.

Blogul ăsta există pentru că eu mă cred special. De fapt, eu mă cred special pentru că sunt special.

Şi acum am să încerc să fac scriu o aberaţie; vreau să mă laud, fără să mă laud.

Săptămâna asta am scris câteva zeci de articole şi cu toate astea blogul meu îmi cere login.

Săptămâna asta am făcut aproape 500 km din care vreo 100 fără vreun scop. Cu toate astea nu pot spune că se echilibrează cu vreo 3 zile petrecute pe sub ea. Sau faptul că un blestemat de circuit întrerupe pe undeva şi nu-mi merge faza scurtă pe stânga.

Săptămâna asta am fost la facultate şi cu toate astea nu-mi aduc aminte să fi făcut mai mult decât o oră jumate.

gata, trei chestiuni repetitive e suficiente. Am prins recent un mail în care am citit nişte versuri speciale. Rezultatul? Am cu ce mă făli.

Şi ar mai fi o chestie, mă disperă faptul că nu găsesc imaginea de pe coperta unei casete vechi. Care aveţi pe acasă casete cu Ştefan Iordache şi Sanda Ladoşi sau un talent uimitor la a găsi orice pe străfundu’ interwebului contactaţi-mă.

Mai sunt multe de zis…

… dar la urma urmei pentru asta e blogul ăsta.

Se dă erou de tot.

De fapt scriitorul din mine se uită la dashboard-ul WordPress şi-şi zice: pot să declar blocaj inspiraţional şi să nu scriu nimic azi, mâine…etc. Dar cred că azi o să fac un pic de mărturisiri.

Pentru început, trebuie să mărturisesc de ce am continuat treaba cu blogul meu pe un host şi domeniu proprietate personală spre deosebire de varianta de pe wordpress.com. Acolo era în primul rând un cadou şi abia apoi era o extensie a personalităţii mele din mediul online. Ştiţi voi; Lupul, Silver Wolf până şi Gremlin erau fiecare pe undeva pe lupul.wordpress.com şi-şi scriau tâmpeniile acolo.

Când am luat decizia să mă mut pe privat s-a întâmplat din două motive, primul fiind că “geek-ul” din mine era pe deplin sătul de limitările de pe WordPress iar al doilea fiind că eu mă consider suficient de important încât să-mi fac numele special de unu singur.

În principiu, nimic nu s-a schimbat, doar v-am împrospătat memoriile a cât de special sunt.

Revenind la probleme serioase, n-am uitat de ce am pus întrebarea aia cu ce făceaţi la 13 ani sau unde vă era mintea. Nu prea am primit multe răspunsuri dar am să zic totuşi ce-mi făcea mintea la vârsta aia. Recunosc că am observat că fetelor le cresc anumite chestii pe piept şi că mie îmi apare păr sub braţ dar cel mai important lucru pentru mine atunci… de ce să vă zic când pot să vă arăt. Pozele astea le-am făcut recent într-o curăţenie serioasă când am dat de vechile mele cutii magice.

Printre ele se găseau:

Şi bineînţeles, trebuia să fie mult mult:

Pentru voi probabil arată ca nişte idioate jucării, pentru mine erau (de fapt încă sunt da nu prea mai am timp de ele) mijloace de creaţie, luam varii bucăţele din toate jucăriile stricate sau care nu mai funcţionau complet şi îmi făceam unele noi.

Dar destul despre mine, hai să vorbim un pic despre mine!

Recent am primit un premiu de la o gagică care mă bate de mă stinge la baschet. Nu ştiu sigur pentru ce e, ce reprezintă şi de ce anume l-am luat dar atâta timp cât l-am bătut pe beţiv în topul realizat de sora lui e suficient să mă laud cu el

Tot în ceea ce mă priveşte am patru lucruri care îmi dau bătăi de cap pe termen scurt:

• telefonul, aparent la sfârşitul perioadei de garanţie şi-a zis să-şi ia concediu prin service (e a treia oara deja) după ce m-a obişnuit cu nărav şi e ceva pe care îmi pot pune bază. O să-şi revină el şi-o să fie ca nou.
• maşinuţa RC (cel mai tare cadou primit în formă fizică) nu prea are chef să meargă nici aia, recent am desfăcut telecomanda şi e ok, urmează verificările la maşină + acumulatorul ei.
• blogul, dintr-un motiv a naibii de enervant nu vrea dom’le să fac upload la poze fără să-mi dea un rahat de eroare. Asta n-ar fi o problemă, am trecut prin atâtea erori că nu mă mai sperie nimic doar că eroarea asta, după vreo 10 variante de soluţie încercate tot nu vrea să dispară… mai am vreo 3-4 şi o să trec şi prin alea.
• maşina, pardon, Dacia, care îmi tot face câte o cheltuială când e lumea mai dragă… nu e vorba de piese sau service ci de taxe, impozite, itp şi alte minuni. Sper că deşi m-am răzgândit în privinţa primei promisiuni de aici am să reuşesc să mă ţin de ce-a de-a doua şi poate am ocazia ca vara asta să reprezinte ultimele cheltuieli pe maşina “altuia”.

Şi cum tot am vorbit deja cam mult despre mine cred c-ar fi cazul să nu mă opresc.

De vreo trei sferturi de lună am început să-mi consum o mică porţiune din timp scriind pe blog. Ce-i drept, nu e vorba de blogul acesta dar pentru mine e un început în ceva ce aş vrea să fac la o scară mai mare pe viitor.

Scriu despre maşini şi deşi sunt cam pus la perete de anumite convenţii fac tot ce pot să îmi pun amprenta asupra celor publicate. Începutul a fost cu UltimateCarBlog.com şi continuă în prezent cu Automotorblog.com.

Acum că am terminat postarea am să-mi reactivez pluginurile şi să văd cum fac să-mi restaurez emblema 100% funcţionalitate pe căsuţa mea virtuală.

Yep… e vremea aceea a anului în care lumea se veseleşte, se familieşte şi face totu’ să pară vesel în draci cu un mesaj scurt de varii urări. Râvnitul premiu acordat de faimoasa AIBL pentru cel mai bun sms de Crăciun din 2009 merge la Michel, un fost coleg de liceu de-al meu. Poate îl va scrie şi pe aici să îl vedeţi şi voi.

Ieri, blogul meu a împlinit doi ani, în decursul cărora a avut un succes fabulos, cel puţin pentru mine, statisticile nu sunt tocmai de acord cu mine, dar nu contează eu sunt mulţumit, la urma urmei blogul ăsta are şi o scuză pentru a sa existenţă.

Tot ieri, a venit moşu’ băi nene (ştiu, e cam ciudat, dar mă supun regulilor de aici, da?) şi arată mai gagicos aşa, brunet, cu aluniţă pe nas. Mi-a adus… da mi-a adus… Hmm, mai bine o să fac nişte poze când am ocazia şi vă explic exact emoţiile trăite pe marginea lor.

Azi, am cunoscut o parte din familie, o parte restrânsă deja privindu-mă ca “ginerele” şi după un moment foarte bisericesc (sfinţirea casei) care nu prea mi-a priit, am stat la o masă care cred că ar fi fost visul lui. Pe bune acu, ştiu că moldovenii deţin recordul la crăpat în ei dar s-ar părea că sunt în urmă tare la ce se întâmplă aici de sărbători. Mă uitam la masă si la cum continuau să vină platourile şi mă pregăteam să-i pun un girofar de avertizare pentru agabaritice.

Hmm, cam atât pe azi că excesele strică şi, mai important, mi-e lene. Planurile pe zilele astea ies ok, iar pentru revelion par să fie pe acelaşi traseu.

Am început cât de cât pe la facultate treburile dar parcă tot am mult timp liber. Drept urmare am mai fost pe la orange şi mi-am rearanjat abonamentul în favoarea mai multor minute în reţea şi mai puţine naţionale, dat fiind faptul că majoritatea cunoştiinţelor mele în astă reţea îşi fac de cap.

Pe lângă asta mai aveam de luat un telefon şi un abonament pentru tata. Sagem-ul lui îşi dădea duhu iar cu cartela nu se împăca fix în momentele critice. Uite aşa s-a ales cu un abonament Delfin 4 şi un Nokia 1680 clasic. Abonamentul pentru că vorbeşte cam la fel de mult ca înainte (o cartelă de 6-7 euro la 4-5 săptămâni) la un preţ mai mic, în caz de urgenţă nu se poate întâmpla să n-aibă credit şi pentru că e mai ieftin (doar 4 euro pe lună). Cu telefonul în schimb e mai complicată lista de cerinţe:

- meniu cât mai simplu

- rapiditate în agendă

- să sune tare (lucrează într-un mediu în care dacă se dă jos din maşină nu te înţelegi om cu om)

- să nu fie oglindă ecranul, fontul cât mai mare şi protecţia ecran cu ceas (stă prost cu vederea de aproape şi nu vrea să deblocheze telefonu de fiecare dată când se uită la ceas)

- baterie rezistentă

- telefon gata să îndure şocuri mecanice (să vă spun că primul său telefon a “murit” fiind călcat de un buldozer?)

- necesitatea de a vorbi aiurea că are telefon mai în ton cu moda (cameră şi mp3)

Zic eu că le-am acoperit, numai că am avut ceva probleme nu cu telefonul, ci cu abonamentul, care n-a putut fi activat până dimineaţă pe la 10 (l-am făcut ieri pe la 15-15:30) din pricina unor veselii cu cartela SIM (am păstrat numărul vechi dar a fost schimbată cu una din 2007 pe care nu se putea înregistra un abonament Delfin…) care mi-au cam consumat vreo 3-4 ore ieri. Partea bună e că au fost săritori şi dispuşi să ajute şi să răspundă la întrebările mele, partea proastă e că a durat totuşi destul de mult, lucru ce denotă un pic de incompetenţă.

O altă treabă ar fi că am devenit mai puţin activ în DotA şi mai mult activ în blogging & co, drept urmare recomand să citiţi asta şi asta de la persoana care mi-a recomandat prima oară pagina mai sus menţionată.

Şi o ultimă chestiune, dictai la ceva ce te-ar putea face mai puţin speriat de ceremonia religioasă a căsătoriei: