Tocmai m-am întors de la berea de după licenţă. Au două lucruri în comun, ambele s-au terminat mai rapid de cât mă aşteptam şi ambele au creat multă anticipare. Berea a avut scor final 0, a făcut cinste un coleg a cărui zi de naştere a fost luni. Licenţa a avut pe final eticheta 9.60. Nota e notă, nu spune toată povestea, dar eu sunt mai mult decât fericit şi restu’ vorbelor n-ar avea mare folos.

Se putea un pic mai mult, n-am avut dorinţa, nevoia şi nici starea de spirit necesară.

Se putea mult mai puţin, am avut noroc.

Bucuros

Stau ca un monument de lene, am să dau vreo două telefoane prin familie. Nu să mă laud sau ceva, nu mi-e specific, dar intenţionez să am o după amiază relaxată şi n-aş vrea să fiu întrerupt ulterior. Pun lumea la curent acu şi apoi citesc contorul la vise. Sau poate la joace, orice ar fi, deschid desktopul, pun muzica la un nivel poate deranjant pentru vecini şi mă fac că plouă.

Urmează un proiect, urmează să reamenajez o parte din camera “mea”, urmează multe. Dar azi nu!

În concluzie, abia a început.

Aici e un pasaj despre alte sticluţe ce conţin una din substanţele care te-ar scăpa lejer de permis, dar nu e locul lui în articolul ăsta.

Partea importantă a articolului ăsta e că azi, fiind şoferul desemnat nu aveam posibilitatea să beau o bere. Dar ai mei amici, cum sunt ei simpatici au început cu chestii dinalea de-ale noastre… copilării gen: “nu dam noroc cu tine dacă ţii sticla de cico la înaintare” şi tot aşa. Drept urmare, ca să împac şi ceferistu şi varza am făcut ceva ce nu credeam că voi face vreodată. Am luat bere fără alcool. FĂRĂ ALCOOL. EU!

N-a fost aşa rea, eu am băut o Stella Artois şi pot spune că a fost chiar bună. Parcă lipsea ceva dar era foarte aproape de “adevăr”. De trecut pe lista de făcut, de verificat cât îmi ia să îmi revin şi câteva alte beri fără alcool să-mi fac o ierarhie în urmă căreia să mă ghidez atunci când tre să mă pun în spatele covrigului.

Aseară a fost un pic diferit, fix inainte să încep siesta sună un beţiv că na, e singurel săracu şi-i e frică de întuneric şi nu l-ar deranja un pic de joace :eek:

Iniţial nu m-a tentat, doar vinerea am seminar la conta de la 10. Apoi s-a zis ceva de o bere şi deja eram tentat, apoi şi de o pizza şi deja negociam cu încă un beţiv. Cu chiu cu vai, vreo 40 minute mai târziu ne urcam într-un taxi spre o seară sălbatică, da sălbatică rău… Cum am ajuns, cum l-am lăsat fără net. După vreo alte 20 minute doza de bere se dusese şi aştepta acoperiri de la fraţi mai mari, pizza era pe drum, joacele în toi şi oftica în aer. Ne-am luat bătaie cam de fiecare dată. A mai trecut vremea un pic, a ajuns pizza (şi foarte rapid apoi în stomacul unora) şi deja deveneam suficient de obosiţi cât să râdem de mai orice prostie, fie ea eroare de chat, joc sau în replicile (majoritatea foarte decente în anumite baruri obscure) dintre noi.

Eh, până aici nimic special, doar de jucat ne-am mai jucat, de văzut pe Dragoş fără net am mai văzut şi de mâncat două mese la intervale mici între ele nu mai spunem. Important este că eu chiar vroiam să ajung la conta, iar ceferistu pusese ochii pe matematicile ce aveau să-i iasă în cale azi. Uite aşa… pe la 4… ceferistu trage un pui de somn iar eu mă pun pe făcut tema de seminar cât Dragoş, foarte, foarte meticulos juca ba heroes, ba TD, ba altceva cu castele, ba DotA.

Termin tema şi cum ceferistu deja se prelingea în faţa compului noi facem ceva tentative de joc. Şi zic tentative prin faptul că ocazional aţipeam şi fie muream, fie eram trotilat bine… Într-un final zic să-mi servesc şi eu vreo 2 ore de somn, deci caut telefonu’ să mi-l pun să sune. Telefonu… ia-l de unde nu-i. Metoda maximă: se apelează telefonu’ să îl localizam după sursa sunetului. Metoda asta pare infailibilă, dar dacă eşti suficient de obosit şi telefonu e căzut în spatele canapelei ai impresia că îţi sună fix în fund…

Rezolvăm şi asta, închidem tot şi tentativăm să dormim. Aşa de terminaţi eram că nu mişca nici unu de unde căzuse, dar venise dimineaţa şi telefonul suna – adevăratul test de forţă – Unu s-a dat la fund. (Aş spune care, da mai bine mă abţin că se supără Dragoş). Am ajuns la facultate unde am aflat o veste fantastică şi una scumpă.

Ce bine e acasă!

Am uitat că mai avem de adus acasă o râşniţă…

1. Uneori nu mă gândesc la tine – ÎNVAŢĂ SĂ TRĂIEŞTI CU ASTA!

1. Nu reţin date. PUNCT

1. Eu, ca majoritatea bărbaţilor, avem maxim 4 perechi de încălţări. Ce te face să crezi că din 30 de perechi mi-aş da seama care vine mai bine cu rochia ta?

1. O durere de cap care durează 17 luni e o problemă. Mergi naibii la un doctor.

1. Dacă nu te îmbraci ca un model de la Victoria’s Secret nu te aştepta să fiu un Jose Armando.

1. Lasă-mă să mă holbez… o s-o fac oricum, e genetic!

1. Relaţia asta n-o să fie niciodată ca în primele două luni aşa că nu te mai văicări la prietenele tale.

1. Filmele străine sunt destinate străinilor.*

1. Berea rece mă face să mă simt la fel de bine pe cât te face o poşetă.

1. Dacă vrei să pregăteşti o cină romantică include friptură, cartofi prăjiţi, bere şi vin roşu.

1. Nu mă uitam la cealaltă femeie!

1. Fie, poate doar puţin…

1. Bine, bine, mă holbam la sânii ei… vrei să spui că tu nu te-ai uitat niciodată la altu cât eram lângă tine?

1. Sânii, fundul, picioarele, părul îţi arată perfect… nu mă întreba a doua oară!

1. Dacă n-ai aflat că te-am înşelat înseamnă că n-am făcut nimic rău.

Cred că vreo lună nu mai scriu la subiect… deja prea mult misoginism după mine.

* (excepţie filmele cu bătăi şi scheme în care n-are importanţă ce bâjbăie gălbejiţii acolo)

Noroc că u nu-mi iau pauza de la alte activităţi… încă debitez aberaţii aici.

Tot mi-e dor de amabilitatea poştăriţei când aducea pensia şi mi-e cam seacă acu viaţa asta în care nu mă aflu într-o categorie total inutilă a populaţiei, dar măcar am bere!