Ce-i drept, a fost o vizită prelungită, şi la un moment dat am ajuns până la Sibiu, dar nu asta e important. Ce contează cu adevărat e cât de mult m-am distrat pe drum.

Eram rupt de oboseală când am plecat la drum şi n-am simţit diferenţă în plăcerea de a conduce pe ruta Iaşi – Cluj.

Traseul

Nu e aşa simplu, cel mai scurt implică trecerea munţilor pe la Topliţa da am preferat să ajungem cu maşina întreagă aşa că ne-am reorientat prin pasul Tihuţa astfel:

Iaşi > Târgu Frumos > Paşcani > Moţca > Cornu Luncii> Gura Humorului > Câmpulung Moldovenesc > Vatra Dornei > Bistriţa > Dej > Gherla > Cluj.

Cu foarte mici excepţii, şoseaua este în stare impecabilă şi marea majoritate a timpului te afli pe drumuri europene.

Excepţiile sunt legate de câte un pod mai nasol şi de vreo două treceri la nivel cu calea ferată unde calitatea e tot ca la drumuri europene numai că se aseamănă mai mult cu perioada 1943.

Mai e ocazional (după cum veţi vedea din pozele de mai jos) câte o problemă cu vremea în perioada asta, dar asta e lesne de înţeles din moment ce o bună bucată de timp te găseşti printre munţi.

Traseul se poate vedea pe Google Maps aici.

Citeşte în continuare

Plictiseala şi dorinţa de a ajunge la volan nu-mi fac altceva decât să mă împingă spre a face ceva şi mai plictisitor, a citi despre maşini.

Din ce observ eu, lumea e în continuare foarte pasionată de performanţă şi putere şi mai puţin de ecologie în ciuda eforturilor a varii oameni, organizaţii şi legi.

Şi mie unu, treaba asta îmi convine. Adică se strânge Uniunea Europeană, California şi încă ceva organizaţii mari, îşi flexează muşchiu coercitiv şi următorul M3 are Euro 6 dar tot e mai puternic, mai rapid, mai precis, mai bun.

Asta nu are mare relevanţă pentru omul îngrijorat de mediu, el îşi ia motor mic, Euro 3-4, sau poate diesel. Acum mai nou, dacă eşti dispus să dai un bănuţ în plus îţi poţi lua fie ceva hibrid (porcărie după mine) fie ceva complet electric fără să faci mari sacrificii în ce priveşte foaia tehnică a oricărei maşini.

Hibridele sunt atât de neinteresante că n-am chef să vorbesc despre ele. În schimb maşinile complet electrice mă captivează. Mi s-au părut interesante încă de când eram plod şi cine mi-a vizitat casa în urmă cu ceva ani ştie cam câte componente şi ce creaţii frankensteiniene aveam. La început, toate mergeau pe baterii şi erau enervante că bateriile eventual, se consumă. Acumulatorii mi s-au părut întotdeauna prea scumpi şi am stat departe de ei, spre exasperarea părinţilor mei însă am găsit modalităţi de-a evita problema.
Citeşte în continuare

Presupun că nu-ţi trebuie cine ştie ce diplomă să înţelegi despre ce e titlul aşa c-am să vin cu ceva completare. E vorba de maşina care m-a dus, plimbat prin şi întors din concediu, un Renault Megane II Sedan şi de maşina care m-a dus la semnarea unui contract foarte important, poate cel mai important, Honda Civic EJ9.

(Atenţie, imaginile de aici sunt similare dar nu sunt ale maşinilor respective)

Aşadar, în ordine cronologică am să încep cu franţuzoaica. Trebuie să vă spun că, spre ruşinea mea, nici acum nu ştiu exact ce motorizare avea. Ce pot spune sigur e că e diesel, dar până ajungem acolo mai e.

Maşina în cauză e vopsită roşu şi are un interior deschis la culoare. Culorile astea se împacă bine cu aspectul (care, deşi controversat, îmi place foarte mult) maşinii dar în afară de culoare nu sunt foarte sigur de interior. Îmi place la nebunie cardul, e o soluţie foarte elegantă însă mi se pare stupid butonul de start. Logica mea de functionare ar fi să pun cardul, să apăs o dată start şi “să pună contactul”. Să apăs a doua oară, să pornească şi să existe şi o metodă de anulare. Poate nu pare o problemă dar atunci când opreşti motorul dar ai uitat geamul deschis îmi pare idiot să fii nevoit să porneşti motorul. Există o metodă de a “pune contactul” însă nu e prea ergonomic gândită şi nu tocmai elegantă – lucru absurd când te gândeşti că tot scopul cardului e ergonomia şi eleganţa.

Tot legat de interior trebuie spus că este o maşină suficient de mare şi comodă putând adăposti cinci persoane lejer. La 1.81 ai mei pot sta în spate relativ lejer, însă nu rămâne mult loc de un hop că te lipeşti relativ uşor de tavan. În afară de asta treaba e ok, comod, primitor, silenţios.

Citeşte în continuare

Pe scurt, va fi vorba (pe lung) despre top 10 maşini pe care mi le-aş dori.

Hah, articolu’ ăsta eu nu l-aş scrie. Pentru că nu-mi place, nu, e ceva total neplăcut. Din nefericire însă, m-a provocat A.Faith şi n-am de ales. E o ofertă pe care n-o pot refuza

Vă avertizez că spre deosebire de el, nu intenţionez să vă menajez şi să fiu pământean. Eu chiar am să vă zic topul meu. Dar ca să vă demonstrez că nu sunt chiar aşa de maniac pe cât par am să încep cu un diesel (singurul din acest top) pe locul 10.

Citeşte în continuare

Deşi sunt din ce în ce mai ocupat tot mă cam plictisesc de aia am ajuns să mai arunc un ochi prin topicurile vechi de pe aria auto a forumului softpedia:

Preferata mea este cea de pe Lamborgini.