Am fost provocat aseară să scriu despre dar cum îmi era lene, evident, a rămas pe astăzi.

Deci treaba asta, a fost de Crăciun (poetic, nu?). Mai exact când eram în clasa a doua (inocent, nu?) şi la vreo lună după ce am fost operat (dramatic, nu?). Ce a fost aşa special… păi nimic aparte, doar că în ajun, eram tare nerăbdător. Pe atunci dormeam la bucătărie eu, şi frate-miu cu ai mei în dormitor. De ce ţin minte chestia asta?

Pentru că mi-a fost a naibii de utilă, dat fiind faptul că bradul era în sufragerie şi cum ai mei de sărbători nu-s adepţii trezitului devreme, lăsaseră cadourile sub el dinainte de culcare. Bine, eu dormeam (teoretic, nu?) de ceva timp deci urma să le găsesc dimineaţa următoare. Cred că atunci am avut prima oară răbdare serios, pe la 22:00-23:00 s-au retras în dormitor şi au stat la TV până pe la 00:00-00:30. Pe la vreo 00:45 mi-am luat inima în dinţi şi-am ieşit tiptil de la locul meu, să mă duc să văd dacă primisem cumva cadouri de la ai mei, nu de alta da’ ştiam că Moş Crăciun nu există (tragic, nu?).

Am aprins lumina cu atenţie: doar 1 bec din cele 5 ale lustrei, cel care bătea spre balcon, să fiu cât mai greu de depistat (secretos, nu?) şi am început să studiez situaţia. În faţă era un baraj de sucuri şi vreo 2 cutii cu bomboane, urmate de vreo două cutii mari pătrăţoase care sigur nu mă interesau că, după ambalaj, erau pentru ai mei (atent, nu?). După ce am memorat vizual pe unde erau, le-am dat la o parte să descopăr lucrurile suculente: un trenuleţ electric mic, lucrat binişor, simplist şi unu mai mare, lucrat mai din topor pe alocuri dar cu mai multe accesorii (a dreacu de atent, nu?).

Le-am tras deoparte şi le-am desfăcut fără să las urme sau să distrug ceva din ambalaj (bă da atent, nu glumă, nu?) şi m-am pus pe treabă, asamblat, pus baterii, teste, deschis propriile căi ferate. După vreo juma de oră de uitat, schimbat traseu, observat ce şi cum, mi-am adus aminte că de vreo oră eram îngheţat aproape (nesimţit, nu?). Culmea, puneam la loc toate treburile şi mă uitam destul de des spre dormitor, să văd de nu se aprinde o lumină ceva (suspicios, nu?).

Când am terminat toată treaba am stins lumina şi m-am strecurat înapoi în pătură.

Pentru vreo 20-30 minute cât m-am încălzit, după care am ieşit iar să-mi fac de cap (nesătul, nu?).

A doua zi a fost destul de reuşit, da nu la fel e mult farmec.

A fost destul de distractivă treaba asta, drept urmare am să provoc şi eu mai departe nişte personi; norocoşii nominalizaţi sunt următorii:

Andreea, Andrei, Iulian, Claudia, Roxana (citeşte cu atenţie, că n-o să apară de multe ori apelativul ăsta aici)

A şi încă o chestie destul de faină:

Vă propun o chestiune, un fel de leapşă numai că eu nu joc la modul propriu. Cine-mi spune o trăznaie din liceu? Preferabil ar fi să fi terminat liceul sau să fii cel puţin în an terminal.

Cum eu nu joc… am totuşi ceva de arătat:

Cine mai ştie care era ideea

Până ieri, când mi-am amintit că acei Gb serioşi ocupaţi cu muzică nu ţin fişiere inutile ci emoţii, amintiri şi stări.

Un top 3 exemple:

Marc Anthony – When I dream at night

Ştefan Hruşcă – Fostele iubiri

Natalia Oreiro – Cambio dolor

Sau cel puţin aşa credeam, că am şters tot şi am închis casa.

Uite că nu, contul încă există, şi pe el am mai găsit ce ar fi trebuit să fie pagina “De ce?”:

Te-a tentat macar o data sa incerci scrierile memorialistice?

Daca da, probabil la revizuire, sau in urma unei intalniri cu cei care ar fi mentionati acolo, ai renuntat?

Dar vin momente in care iti spui ca ar fi fost mai bine sa fi renuntat la ideea de a va incerca talentele, pentru sufletelul tau, sa stii ca l-ai dus la bun sfarsit, indiferent ce parere are ulterior Asociatia Scriitorilor.

Şi un colţ de ciot de pe pagina “De cine?”

13 iulie 1878 – se recunoaste independenta Romaniei… aici nu se va vorbi despre asta.

Tara de mai sus, prezent,

Sună cam ciudat, da era mai mult