După cum unii din voi ştiu, iar restul află acum, abia ce m-am întors din “concediu”.

Ghilimelele sunt puse nu pentru că nu a fost relaxant (în ciuda unor momente tensionate) ci pentru că al meu concediu nu e legat de o pauză de la muncă ci mai degrabă un tampon (din ăla de tren ok? ) înaintea începerii acesteia.

Întâmplarea cu pricina a avut un început destul de imprevizibil deoarece nu a fost o creaţie proprie ci una în care depindeam de cineva, să-i zicem socru-miu. Astfel, urma să mergem la mare cu plecarea duminică noaptea, una din opririle de pe traseu fiind aia în care urma să fiu şi eu luat la bord.

Cu două zile înainte situaţia s-a schimbat, astfel că mergeam la munte, mai exact la Sovata şi că trebuia să-mi fac deja bagajul şi să sar la drum. După o zi de şoc şi pregătiri, m-am pus să dorm pe la ora 3:00, şi aşa de bine şi mult ce-am dormit că la 5:55 eram în tren. Mna, n-ar fi aşa o problemă că o să dorm imediat la loc, cumva însă nu m-a vizitat Moş Ene. Ora 11 m-a văzut pe peronul dintr-o gară pe care scria Iaşi.

După un prânz foarte degajat la McDonald’s stând pe net şi bucurându-mă de aerul condiţionat din plin. După vreo oră dacă nu mai bine m-am pus în mişcare către autogară. E o plimbare de vreo 15-20 minute dar având în vedere că temperatura de afară era undeva între 42 şi 43 grade Celsius şi căram ceva bagaje am băut pe traseu 1.5 litri de apă minerală iar pe la mijloc mi-am luat încă una. O experienţă foarte plăcută.

Ajuns în autocar simţeam că-mi revin puterile la răcoarea curentului de aer rece ce venea de deasupra tărtăcuţei. În ăsta nu mi-am mai scos cartea ca-n tren, am stat puţin şi apoi am dormit cea mai bună parte din drum cu ceva întreruperi cauzate de minunatul drum dintre Târgu Frumos si Botoşani.

Ca paranteză, trebuie să vă spun ceva, dacă mergeţi cu trenul prin a noastră ţară şi e aglomerat înseamnă c-aţi fript-o. Dacă e mai lejer, te poţi muta oriunde fără probleme, iar atunci lipeşte-te de-o carte de citit. Făcând abstracţie de avantajele evidente ale cititului trebuie să spun că în tren există unul suplimentar, extraordinar de important: lumea care se aşează lângă tine are aceeaşi pasiune, cunoaşte semnificaţia neologismului “săpun” şi al arhaismului “politeţe”

Şi-am ajuns la Botoşani într-o stare oarecum ciudată deoarece somnul incomplet mă cam trăgea de mânecă dar dintr-un motiv sau altul n-am reuşit să mă împac cu el. Apoi a venit un soi de înştiinţare că trebuie să plecăm pe la primele ore ale zilei următoare dându-ne astfel ocazia să mergem s-o fugărim pe căţeluşa aia bleagă de-i zice ea “Miura” după o idee de-a mea.

Distracţia s-a terminat pe la 10 şi am mers acasă, în gândul meu deja apărând mirosul de pernă dar surpriză, când am ajuns acasă, deja maşina era aproape încărcată cu bagajele de drum şi treaba mirosea a plecare. Şi duşi am fost.

Drumul e destul de plictisitor dar pe traseu m-am simţit un pic nostalgic în Suceava gândul mergând la Şcoala de vară cu ocazia căreia mi-am făcut o mulţime de prieteni. Mersul avea să fie lent deoarece trebuia să prelungim cu vreo 2 ore timpul alocat în mod normal traseului ca să ajungem în staţiune la o oră rezonabilă de găsit cazare. Pe traseu, nu mai ştiu exact de unde anume, am trecut la volan. S-ar părea că n-a fost deloc ziua mea norocoasă pentru că am mers vreo 50 km în condiţii normale şi apoi vreo 15-20 pe o ceaţă extraordinar de densă (cu proiectoare o vizibilitate de maxim 20-30 metri) pe un drum ce urca la vreo 3-4% şi plin de gropi (cu asta chiar te-am surprins, nu?).

Spre dimineaţă, în jurul orei 6, eram la Sovata unde am făcut un mic tur de staţiune şi apoi ne-am pus pe căutări. La ora 8-9 era rezolvată problema deja fiind la somn. Vai frate ce somn dulce a fost…

Va urma…