Recentzie
Scris de lupulAug 10
Vreau să scriu ceva dar mi-e lene să scriu despre mai multe chestii într-un timp aşa de scurt aşa că am să caut o scuză cât mai bună pentru fiecare subiect şi la care mă împotmolesc ăla va fi.
M-am trezit acum vreo oră râzând aproape continuu din pricina visului avut dar acum că mă gândesc mai bine la el nu e aşa de amuzant. Cel puţin nu pentru cineva în afară de mine. Şi-mi lipsesc şi ceva detalii… deci s-a dus asta.
De mai bine de o săptămână îmi fac veacul în Sovata cu mici scăpări prin împrejurimi şi sunt multe lucruri de spus. Prea multe pentru timpul acordat în dimineaţa (pfiu, la limită am scos-o şi p-asta).
De cam acelaşi timp mă perind prin spatele “covrigului” unui Renault Megane dar vreau ceva mai mult înainte să relatez experienţele ce pot fi legate de acest automobil.
Hmm, nu prea ar mai fi mare lucru de spus în afară de asta. De fapt, e ceva ce tocmai mi-a atras atenţia şi nu rezist tentaţiei. Este vorba de un concurs pe blogul lui Bogdan Epureanu care pare tentant.
Ce se întâmplă la concursul ăsta pare destul de simplu dar nu asta mă tentează, îmi place ideea că se supune criticii şi o premiază.
Trecând la treburi, eu consider că n-are rost să vorbesc prea mult despre anumite chestii cum ar fi:
- timp de încărcare – atâta timp cât după click lectura e rapid la îndemână nu mă interesează că e vorba de 5ms sau de 5s.
- design – e un element de subiectivitate aici dar atât timp cât nu e deranjant trece cu bine de baremul meu.
- page rank, alexa rank, liste, poziţii, etc. – nu-mi pasă de chestiunile astea şi consider că ar trebui să fie total irelevante atunci când vorbim de un blog personal.
Am să încerc în schimb să vă zic câte ceva despre conţinutul ce se poate găsi la adresa în cauză.
Cum ziceam mai sus, e un blog personal, deci dacă te încearcă tentative de voyeurism (sau de obsedat) tare te vei bucura să citeşti jurnalele sale săptămânale pentru că titlul chiar spune totul, în câteva sute de cuvinte chiar îşi cuprinde activităţile din perioada respectivă.
Dacă pentru a fi pe gustul tău un blog autorul trebuie să-ţi împartă interese sau pasiuni aparent nu veţi găsi mult să-ţi încânte ochii. În schimb vei găsi ocazional câte un surplus de energie acordat unui domeniu şi aici vreau să aduc aminte atenţia de care s-a bucurat campionatul mondial, momentele cu discuţie despre criza economică şi recent discuţiile despre bloguri.
Oricum, nu e ăsta lucrul meu preferat în ce priveşte substanţa articolelor ce se pot regăsi pe Bogdan Epureanu Online. Se vede clar un spirit de lider, o atitudine de neînvins iar povestirile listate acolo le-aş descrie ca fiind o rubrică fascinantă într-o revistă de bun gust.
Ce aş mai vrea să spun e că deşi e un concurs şi că sunt premii nu mă interesează să câştig (motivele mele
) dar mi-ar place să ştiu că pot să fiu clasat binişor
.
Ok poate mi-ar place stick-ul ăla că-s cam mare fan gadget-uri.
12 comentarii
Hehe… multumesc pentru pareri si bafta la concurs. ;)
Hmm..nice one! Si extrem de…decenta:)) Mult succes!
Mulţumesc :)
Bine că nu te tentează.. oricum nu câştigai.
:)) mereu ai avut încredere în mine.
Ca şi acum de altfel.
Nah… intelege-l si tu… se teme ca daca te vei ridica mult peste el nu o sa mai bei cu el. :P :P :P
bafta la concurs si ia-le premiul!!
Mulţumesc :D
Aşa-i, deja ştiu că se răreşte gaşca, poate în curând se mută cu munca prin Iaşi :))
Iasiul e doar un pas, de fapt stiu ca toti va doriti sa ajungeti, mai devreme sau mai tarziu, in capitala. :)
Eu nu Bogdan, dar Cluj in schimb…. :D
Tu deja stai in capitala… asa ca nu se pune. :))