Astăzi am avut vreo oră-două de omorât aşteptând nişte rezultate pe la facultate şi am găsit şi ocazia perfectă. Am prins o expoziţie auto prin oraş, era ţinută de APAN (ştiu că site-ul e cam nasol) şi reprezenta toate cele 3 mărci pe care le comercializează (Dacia, Renault, Nissan).

La expoziţia asta am aflat ceva care m-a dezamăgit un pic dar am să vă spun mai târziu ce.

O scurtă listă a maşinilor expuse pe mărci avem aşa:

Dacia:

1. Logan,
2. Sandero
3. Duster

Renault:

1. Clio
2. Clio Symbol
3. Clio Estate
4. Megane
5. Megane Coupe
6. Megane Estate
7. Laguna
8. Fluence

Nissan:

1. Qashqai
2. Qashqai +2
3. X-Trail
4. Pathfinder
5. Navara
6. Murano
7. 370Z Cabrio

Nu am poze cu toate, şi sincer nici nu vroiam poze cu toate dar câteva mai importante, pentru mine, le-am “imortalizat” cu telefonul.

Cu lista destul de serioasă, două maşini mă interesau în mod crucial şi astea erau Nissan Murano şi Nissan Pathfinder. Ambele nu par a fi prima mea alegere în maşini dar uite că am şi ciudăţenii pe lista de preferinţe.

Începem cu Murano, e genul de SUV conceput să-şi petreacă viaţa pe mijlocul autostrăzilor şi parcărilor de localuri plăcute şi nu o maşină de teren concepută să stea pe mijlocul râurilor sau o prostie menită să care plozi la şcoala care are pe ea 500 tone de echipament off-road ce nu va fi folosit niciodată. Îmi place foarte mult maşina, îmi place foarte mult faptul că are un scop, îmi place foarte mult interiorul (deşi bordul are nişte indicatoare cam nasoale) şi îmi place foarte mult spaţiul, senzaţia de aer generală.

Ce m-a dezamăgit la el? Aspectul, nici primul nu era unu tocmai minunat dar generaţia asta nouă parcă l-a mai stricat.

Ajungem la Pathfinder, spre deosebire de Murano, pe ăsta vroiam să-l văd fix pentru a fi o maşină solidă, cu care să te duci după tractoristul care-ţi ară pământurile să vorbiţi fără să vă daţi jos de la volan. Ei bine, o fi ea fix asta, un pic de stil, impunătoare, tracţiune integrală şi un motor decent însă am o problemă imensă cu ea.

M-a dezamăgit total pentru că nu încap în ea. M-am urcat, am ridicat volanul la maxim, mi-am aranjat scaunul pentru o poziţie normală de condus şi am descoperit că am undeva la 1.5-2 cm distanţă între cap şi plafon. Şoc total pentru mine să mă urc într-o maşină mare şi să nu încap dacă am părul crescut un pic. Total inacceptabil. Şi dacă tot suntem la capitolul ăsta, în spate e trist spaţiul, trist de-a dreptul, chiar şi fără un şofer foarte înalt cine stă în spate nu prea are loc la picioare decât dacă vârsta de buletin n-a fost împlinită încă. Nu vreau să-mi imaginez ce fel ar sta cineva în al treilea rând de scaune.

Tentaţia până la urmă m-a învins şi m-am urcat şi în 370Z. E prima oară când mă urc în ceva cu pretenţii atât de sportive şi impresia a fost una de durată. Punctele cu care m-a impresionat sunt poziţia la condus, scaunele, poziţia pedalelor şi cursa schimbătorului de viteză. În schimb nici în el nu prea încap pentru că am o senzaţie că atunci când e acoperită cam şterg părul de plafon. Pentru 370Z, în schimb, nu consider asta un neajuns imens ideea e de maşină sport, nu de maşină spaţioasă.

La Dacii nu m-am uitat că le ştiu binişor pe toate dar m-am încumetat la câteva Renault-uri şi cu ocazia asta am aflat un mare secret ascuns de-al lui beţiv. Eli zice că e anti-căsnicie dar şi-a dat arama pe faţă; cel mai mult i-a plăcut Megane-ul break. Fetelor pi el că ăsta vrea plozi şi o maşină cât să le care bicicletele.

Renault-ul Megane Coupe e un Renault Megane fără două uşi. Ştiu că e un pic mai arătos dar e identic la interior, identic la reacţiile comenzilor. Doar ca are două uşi lipsă.

Surpriza maximă la această prezentare a fost Nissan Qashqai. E mai mic decât Pathfinder, e mai jos decât Pathfinder, dar e mult mai spaţios la interior, are un bord mai plăcut realizat şi acoperişul panoramic este super. În ăsta am încăput fără probleme, şi cu scaunul în poziţia mea de condus, puteam sta în spate lejer. În varianta +2 puteam sta în spate cu cineva în braţe… :-”

Păcat că nu era disponibil la test decât Duster-ul…