Este foarte interesant, mai ales daca scoatem partea cu sărbătoarea din ecuaţie. Am ajuns la prima locaţie:

Vaaaai ce bine… hai să-mi asamblaţi şi mie o canapea. Ce bineeee… abia aşteptam o ocazie dinasta aşa de muncă. Trebuie adăugat că respectiva canapea fusese depozitată tare interesant şi prinsese o inundaţie la viaţa ei. Concluzia acestor evenimente este în faptul că am “fabricat” cam 10% din ea. (Şi cică nu-i bine să fii inginer şi gadget freak. Avea “uncheşu’” toate sculele necesare, foarte manly atelieru’ şi toată construcţia.

Ei, acu dacă tot am stat 3 ore cu aia, hai să ne relaxăm un pic aranjând maşina… hop s-a dus o zi dacă adăugăm drumul. Foarte relaxante sărbătorile astea. Nu-i nimic, apoi am intins perdele şi chestii d-astea administrative gen alimentarea cu tone de mâncare înainte de a ne trânti la somn.

Zi nouă, iar ne punem pe drum pe la prânz. Al nostru minunat judeţ avea foarte multe porţiuni proaste de drum, acum s-au redus semnificativ însă au rămas fix porţiunile infecte. Traseul pe care am făcut raliu era mirific în toate cele mai puţin starea asfaltului. Da ce contează? E sărbătoare dom’le, am ajuns pe la celelalte rude pe un val de manele să fiu invitat cu mare fast să fac o pană.

Zău de nu a fost chiar fain. Am învăţat două chestii noi totuşi… în anumite zone rurale nu se spune “hai să mergem la un suc”, “hai în oraş” sau “hai să ne facem de cap”. Nu nu, aici e mai fain:

Văru’: Hai la o plimbare!
Eu: Unde?
Văru’: Pân’ la biserică!
Eu: Nu merg mă, vrei să ard?
Văru’: Hai mă că mergem aici la un suc cu fetele…

Ziceti voi… cum sa nu fii credincios de sarbatori?

Am reuşit încă una: să aflu ce miros infect are cauciucul ars pe lemn. Ars prin frecare. Cumva, pe şosea miroase mai bine