Astăzi am avut vreo oră-două de omorât aşteptând nişte rezultate pe la facultate şi am găsit şi ocazia perfectă. Am prins o expoziţie auto prin oraş, era ţinută de APAN (ştiu că site-ul e cam nasol) şi reprezenta toate cele 3 mărci pe care le comercializează (Dacia, Renault, Nissan).

La expoziţia asta am aflat ceva care m-a dezamăgit un pic dar am să vă spun mai târziu ce.

Citeşte în continuare

Zise un el, pe twitter, ceva cum că dacă mă uit la un clip la care făcea legătură poate îmi va schimba modul de a privi viaţa.

Cu tot respectul pentru tipul care prezintă discuţia, regret să-l informez că nu m-am înscris în acel “poate”. De fapt, m-am uitat prin mai toată înregistrarea de acolo cu două lucruri în minte: “Erm, nu e chiar aşa” şi “Evideeent!”.

Discuţia în cauză se poate observa în clipul de mai jos şi părerile mele vor veni după ce o vedeţi.

Eu nu zic că se înşeală deplin, dar nu pot crede că cineva are puterea de a decide dacă va avea un stil de viaţa complet energic sau unul aproape complet letargic deodată. Mai mult, chiar dacă ar lua o astfel de decizie nu văd cum s-ar putea ţine de ea.
Citeşte în continuare

Cam ciudat răspunsul dar vine cam pe mai multe cărări:

În primul rând, nu-mi place din pricina design-ului, urăsc albul ăla şi nu-mi place că e cam butucănos pentru un telefon. Aici sunt un pic cam incorect că m-am obişnuit cu al meu care e mic şi anorexic şi puţine telefoane îl egalează. Pe de altă parte am sa accept faptul că ecranul imens face parte din el şi că acomodarea lui pune probleme unei eventuale miniaturizări.

În al doilea rând sunt un fel de paradox, îmi plac gadget-urile însă nu am un buget suficient de sănătos cât să-mi alimentez o astfel de pasiune. Vine şi vremea mea, acuş termin facultatea şi-mi pot dedica timpul pe îndelete unor activităţi generatoare de venituri, venituri pe care ulterior le voi cheltui în mod frivol. Nu chiar, dar anumite lucruri la care ţin am să le am.

În al treilea rând s-a lansat la apă Apple iPhone 4, care începe să vină pe o direcţie de design mai uşor digerabil, şi e mai mic decât predecesoarele. Pe lângă asta, aduce mai multe tehnologii decât erau în variantele anterioare cu tot cu o autonomie mai mică.

E şi o prezentare a unor abilităţi destul de captivantă făcută de Apple:

Nu sunt mare fan al mesajelor lor de marketing (n-o să schimbe totul, n-o să schimbe mai nimic, da asta e altă problemă) însă sunt un fraier imens când vine vorba de calitate. Ăsta e primul lucru care-l văd eu la iPhone 4. Probabil că mulţi o să mă credeţi idiot dar sunt un mare fan al Volkswagen Phaeton şi sunt obişnuit cu o părere de genul.

Ce titlu plictisitor, deloc imaginativ stehu ăsta. De ce să mă obosesc să trec dincolo de primele rânduri?

Păi cititorule (spun asta pentru că e probabil doar un cititor aici) merită să mă asculţi şi ulterior să mă citeşti pentru că tind să spun nişte prostii destul de interesante scriindu-le.

Asta în principal datorită faptului că scriu prea rar, probabil doar atunci când cred că am ceva de zis. Poate de cele mai multe ori când am ceva de zis tac. Asta mi-e firea.

Ce mai face parte din firea mea e o ură totală pentru prostie. Ştiţi la ce mă refer că nu se duce pe nicăieri lipsă de aşa ceva.

Să fac un top scurt:

O idioată din America a văzut curcubeu atunci când aspersoarele îi udau peluza şi s-a gândit să dea în judecată statul că pune cine ştie ce chimicale în apă de se formează curcubee.

Un moş idiot din Galaţi s-a oprit în mijlocul intersecţiei astăzi la mai puţin de un metru în spatele lui am oprit şi eu. După câteva secunde de aşteptare a început să dea cu spatele spre mine. Claxonez (menţionez că am claxoane duble, tre să fii un tractorist surd cu antifoane la o distanţă de un kilometru în pădure să nu le auzi) dar omul îşi continuă traseul; claxonez continuu şi dau flashuri, nimic… omu se urca peste mine. Rapid bag marşarier şi îmi iau distanţă suficientă cât să-l depăşesc. Mă opresc scurt în dreapta lui şi-i latru câteva înjurături cât să-i ţină cald până la sfârşitu’ zilei după care îmi văd de drum.

După ceva aşteptări azi beţiv a fost vizitat de-un nene de la erdeeş care l-a “conectat la reţea”. Ca să vezi chestie mişto, nu merge netu’. E prima zi în pana mea. Sunăm la numărul de suport, nu ne poate ajuta că ăla e numărul de la Bucureşti. Normal, contractul s-a făcut în Bucureşti, primim număr nou, sunăm la departamentul local unde sunt tratat cu o dragoste totală şi când menţionez numărul erorii vine întrebarea magică:

Aveţi Windows 7?

Da.

Hmm, o să vă programez o e chipă.

Când?

Zilele astea!

Wtf, azi l-a instalat azi te caci in el. Genial. Chiar admirabil.

Am fost pe la unchiu-miu, s-a virusat cu prostia aia de link “photo” şi acolo pe lângă nişte plictiseală de calculatoriceală banală am avut ocazia vreo două ore să mă joc cu văru-miu’. Întotdeauna m-am descurcat cu copii dar cu el a fost mai greu, cât a fost mic nu s-a înţeles cu bărbaţii, în afară de ta-su’ şi unchiu-su’ pe care îi vedea zilnic evita pe oricine aproape. Te ajută să fii vesel momente d-astea.

Câteva ore mai târziu un idiot, mă doare inima să spun în ce maşină era dar n-am să-l cruţ, într-un BMW 530i albastru închis iese de pe un drum fără prioritate în faţa mea la mai puţin de o maşină distanţă. Nu contează eram încă vesel.

Dar hai să privim partea plină a paharului, termin în curând facultatea. Atunci n-o să mai fiu prost. Atunci o să fiu diştept un pic. Dacă o să vreau să fiu diştept un pic mai mult, va trebui să fac masterul. Iar dacă apoi simt că vreau să fiu cu adevărat diştept îmi rup curu’ în cărţi să ajung profesor universitar.

Conform unor opinii formulate de nişte iluştri… profesori universitari… dacă nu treci prin suficiente faze ale procesului educativ să devii profesor universitar ţi-ai ratat viaţa. Lua-v-ar dracu’ că majoritatea mi-aţi tocat neuronii, ca acum să fiu numit rebut? Fiţi sănătoşi, oamenii care fac lumea să se învârtă nu sunt profesori universitari.

Din fericire, există şi oameni care trăiesc pe lumea asta, care nu sunt proşti şi care se descurcă în trafic fără a fi nevoiţi să-şi ia măsuri de precauţie când deschid frigiderele.

Vă salut.

Aha, încă un post dinăla în care mă dau rotund iar tu n-ai ce face să opreşti asta.

Sau poate tu cititorule devii brusc comentator şi-mi înjuri câteva neamuri. N-ai decât, dacă atâta contribuţie găseşti că se încadrează în posibilităţile tale Web 2.0.

Blogul ăsta există pentru că eu mă cred special. De fapt, eu mă cred special pentru că sunt special.

Şi acum am să încerc să fac scriu o aberaţie; vreau să mă laud, fără să mă laud.

Săptămâna asta am scris câteva zeci de articole şi cu toate astea blogul meu îmi cere login.

Săptămâna asta am făcut aproape 500 km din care vreo 100 fără vreun scop. Cu toate astea nu pot spune că se echilibrează cu vreo 3 zile petrecute pe sub ea. Sau faptul că un blestemat de circuit întrerupe pe undeva şi nu-mi merge faza scurtă pe stânga.

Săptămâna asta am fost la facultate şi cu toate astea nu-mi aduc aminte să fi făcut mai mult decât o oră jumate.

gata, trei chestiuni repetitive e suficiente. Am prins recent un mail în care am citit nişte versuri speciale. Rezultatul? Am cu ce mă făli.

Şi ar mai fi o chestie, mă disperă faptul că nu găsesc imaginea de pe coperta unei casete vechi. Care aveţi pe acasă casete cu Ştefan Iordache şi Sanda Ladoşi sau un talent uimitor la a găsi orice pe străfundu’ interwebului contactaţi-mă.

Mai sunt multe de zis…

… dar la urma urmei pentru asta e blogul ăsta.