După cum unii din voi ştiu, iar restul află acum, abia ce m-am întors din “concediu”.

Ghilimelele sunt puse nu pentru că nu a fost relaxant (în ciuda unor momente tensionate) ci pentru că al meu concediu nu e legat de o pauză de la muncă ci mai degrabă un tampon (din ăla de tren ok? ) înaintea începerii acesteia.

Întâmplarea cu pricina a avut un început destul de imprevizibil deoarece nu a fost o creaţie proprie ci una în care depindeam de cineva, să-i zicem socru-miu. Astfel, urma să mergem la mare cu plecarea duminică noaptea, una din opririle de pe traseu fiind aia în care urma să fiu şi eu luat la bord.

Cu două zile înainte situaţia s-a schimbat, astfel că mergeam la munte, mai exact la Sovata şi că trebuia să-mi fac deja bagajul şi să sar la drum. După o zi de şoc şi pregătiri, m-am pus să dorm pe la ora 3:00, şi aşa de bine şi mult ce-am dormit că la 5:55 eram în tren. Mna, n-ar fi aşa o problemă că o să dorm imediat la loc, cumva însă nu m-a vizitat Moş Ene. Ora 11 m-a văzut pe peronul dintr-o gară pe care scria Iaşi.

Citeşte în continuare

Vreau să scriu ceva dar mi-e lene să scriu despre mai multe chestii într-un timp aşa de scurt aşa că am să caut o scuză cât mai bună pentru fiecare subiect şi la care mă împotmolesc ăla va fi.

M-am trezit acum vreo oră râzând aproape continuu din pricina visului avut dar acum că mă gândesc mai bine la el nu e aşa de amuzant. Cel puţin nu pentru cineva în afară de mine. Şi-mi lipsesc şi ceva detalii… deci s-a dus asta.

De mai bine de o săptămână îmi fac veacul în Sovata cu mici scăpări prin împrejurimi şi sunt multe lucruri de spus. Prea multe pentru timpul acordat în dimineaţa (pfiu, la limită am scos-o şi p-asta).

De cam acelaşi timp mă perind prin spatele “covrigului” unui Renault Megane dar vreau ceva mai mult înainte să relatez experienţele ce pot fi legate de acest automobil.

Hmm, nu prea ar mai fi mare lucru de spus în afară de asta. De fapt, e ceva ce tocmai mi-a atras atenţia şi nu rezist tentaţiei. Este vorba de un concurs pe blogul lui Bogdan Epureanu care pare tentant.

Citeşte în continuare

Pe scurt, va fi vorba (pe lung) despre top 10 maşini pe care mi le-aş dori.

Hah, articolu’ ăsta eu nu l-aş scrie. Pentru că nu-mi place, nu, e ceva total neplăcut. Din nefericire însă, m-a provocat A.Faith şi n-am de ales. E o ofertă pe care n-o pot refuza

Vă avertizez că spre deosebire de el, nu intenţionez să vă menajez şi să fiu pământean. Eu chiar am să vă zic topul meu. Dar ca să vă demonstrez că nu sunt chiar aşa de maniac pe cât par am să încep cu un diesel (singurul din acest top) pe locul 10.

Citeşte în continuare

…şi fă-i curte.

Nu glumesc, ştiu că sunt uneori un leneş total, de multe ori un extremist politic şi la majoritatea ocaziilor de-a dreptul idiot. Pe de altă parte, de multe ori am fost etichetat cu un cuvânt numit “romantic”, poate oi şti sau mai exact, simţi ceva.

Practic, ce încerc să-ţi spun e să fii acum cât poţi de interesant pentru că în mod inevitabil peste ceva timp vei fi plictisitor. De fapt, nici plictiseala nu te va defini, poate mai bine neinteresant.

Citeşte în continuare

Yep e un moment geek pe al meu blog dar am să încep c-o povestire amuzantă din trafic de ieri. Să vă zic aşa de un sens giratoriu undeva la mijlocul unui deal. Acolo eram a doua maşina, prima fiind o Dacie destul de obosită, încărcată dincolo de refuz cu pepeni care tracta o remorcuţă mai mult decât plină cu aceleaşi produse (şi ăsta e un detaliu critic în povestire) ambele înmatriculate în Brăila. Cum nu-mi imaginez pe nimeni ca dorindu-şi să aibă număr de Brăila ca fiţă o să prespun că şoferul de acolo era.

Bine acum, şofer cred că e un termen supraevaluat în cazul lui. Se făcu’ la un moment dat o fereastră, cam 3-4 lungimi de maşină sau cam distanta suficientă să pleci un pic grăbit fără să deranjezi maşina următoare. Dar cum lumea e ambiţioasă. Nenea ăsta îi dă nene un urlet de motor şi caută s-o tireze la deal. Numai că treaba asta nu se întâmplă, mai mult, coboară un pic spre mine, vreo 15-20 cm. Hmm, se mai întâmplă, nu e ceva şocant. Se duce cam tot traficul şi omu’ nostru îi dă cu tentativa doi.

Iar sunet de motor nervos, iar nici o acţiune, iar începe să coboare. Cum se cam termina răbdarea din mine şi nu era puzderie de maşină am dat semnal şi am trecut pe lângă. Ce se întâmplase? Gigel făcuse praf ambreiajul. Ieşea fum, mirosea specific (nu am să vă dezvălui prea curând cum recunosc mirosul) şi lache flauşat degeaba tura motorul că maşina aia nu se ducea nicăieri decât involuntar la vale.

Ce mi s-a părut spectaculos a fost că nici o clipă n-a trecut prin mintea idiotului să se liniştească, să pună o avarie şi să se dea jos să se uite. Bine că-i ţinea frâna că altfel mă trezeam cu radiatoru plin de sâmburi.

Remarcabil a fost că am trecut de respectivul sens şi imediat după, pe dreapta dar în mijlocul unei alte intersecţii aştepta un microbuz înmatriculata în aceeaşi localitate, plină şi aia de pepeni care scotea nene un fum cum rareori vezi la vreun Saviem de pe timpu’ lu bunicu’ când e încărcat şi chinuit un pic.