Am o mulţime de notiţe şi texte menţionate în treacăt. Munţi de informaţie inutilă, personalizată un idiot ce-mi poartă numele care niciodată n-ajunge scrisă pe aici sau povestită la multă lume.

Cel mai recent exemplu, e o idee (tot a idiotului, desigur) de a încerca să facă oamenii să se deschidă la a mai comenta pe ici colo, mi se pare un pic ciudat că lumea îmi citeşte aberaţiile şi nu depune un minim efort, de 10-15 secunde să scrii acolo, “băi tu eşti de-a drept pe dinafară” sau “băi vezi că nu-i aşa”, cine ştie, în ultimă instanţă ar putea fi ceva productiv.

Ideea împreună cu un text intitulat “Ways to save the princess” au rezidenţă pe desktop de vreo două săptămâni cel puţin.

Revenind la întrebarea din titlu, am să răspund tot eu… idiotul.

Pentru că am momente (chiar destule) în care îmi pierd speranţa, exemplele sunt multe, unul mai plictisitor ca altul.

Dimineaţa asta a început diferit un pic, a trecut ceva timp de când nu am fost trezit de cineva insistent la uşă. A primit tata noul permis. Am semnat, zis la revedere, menţinut tradiţiile legate de frigider şi trecut la deschis plicul. Un pic ofticat că tata are ceva “de o mai mare actualitate” ca mine, am revenit la programul meu dând să adorm, dar mi-am adus aminte că mi-am promis aseară că-mi refac programul de somn normal. Ştiu că normal e un termen forţat în situaţia dată dar îl accept. Am deschis laptopul să aflu că cineva drag mie tocmai a fost dată afară din pat de fericire. Hmm, asta nu prea mi se întâmplă, dar am soluţia: am deschis desktopul, pus câteva piese MJ şi m-am pus pe făcut curăţenie şi mâncare. Foarte bun începtul şi promiţător (DIRTY DIANNNNAAAA), continuarea mediocră iar deznodământul a fost punctul culminant (work with me on this): am prins ultimele 20-25 minute din filmul “It could happen to you” (oribilă adaptarea titlului în română) şi m-am ales fix cu ce căutam, un pic de speranţă.

Poate mă ţine o vreme situaţia asta din dorinţă de a fi Charlie Lang.

P.S. Tocmai am realizat că sunt la fel de antipatic ca idiotul de Victor Hugo, mănânc rahat juma de oră înainte să-ţi spun, timp de cinci secunde, ce te interesează.