De la multe lucruri pe care obişnuiesc să le fac pentru a mă pregăti (mai mult psihic) pentru a merge în două locuri:

La Suceava şi la Şcoala de Vară organizată de AFER.

Deşi ambele au fost în acelaşi loc şi aceeaşi perioadă pentru mine au fost două lucruşoare total diferite.

Şcoala de vară a fost o nouă experienţa, în care am păşit cu uşoare dubii, era ceva ce uram să aud până acum, era ceva ce părea, pentru mine, să te eticheteze drept tocilar. Am folosit o mulţime de referiri la trecut pentru că multe s-au schimbat. Şcoala de vară acum îmi pare ca o ocazie de întâlnire a unor studenţi aparte. N-am să accept prea mult termenul de “elită” ce a fost aruncat spre noi pe acolo pentru că îmi pare ceva absolut, ceva de o rigiditate ce îmi place să cred că nu ne-a descris. Găzduirea şi planificarea celor de la USV a fost cam încărcată, dar datorită unor lacune şi neprezentări ale unor profesori a suferit o continuă schimbare. (Bine, au mai fost modificări făcute şi de nişte studenţi, în special băieţii de la 119 care au fost reprezentanţi pentru Galaţi, Timişoara şi un pic clandestin cazaţi cei de la Suceava, dar schimbările au fost atât de mici că doar noi şi paznicii ştiam de ele.) Toate peste toate, a fost o experienţa plăcută, cu nişte cursuri relativ interesante la care s-a văzut spiritul tânăr al unor profesori mai mult sau mai puţin aşa şi spiritul complet paralizand al altora. A fost şi un concurs axat pe o distribuţie pe grupe pe care mai bine nu-l comentez pentru că am o părere cum că el a cam stricat treaba.

În ce priveşte mersul la Suceava, aici avem altă discuţie, era ultima locaţie unde mă aşteptam să petrec 10 zile ca astea, era ultima locaţie unde mă aşteptam să vizitez de atâtea ori magazinul “Vieşnic” dar mai presus de toate era ultima locaţie unde mă aşteptam să găsesc nişte băieţi cu care să mă înţeleg aşa de bine. La capitolul ăsta n-am altceva de zis decât că mi-am făcut în mod cert nişte prieteni cu care oricât de rar m-aş vedea ştiu că vor fi printre cei mai buni ai mei.

De la Galaţi, salutări pentru toţi cei şi cele ce au fost (mai mult sau mai puţin) cazaţi la 119 şi toţi cei ce s-au perindat pe acolo căutând o clipă de linişte, o clipă de veselie sau pur şi simplu… o bere.