Masa in familie
Scris de lupulFeb 12
Nu ştiu dacă e general valabil, dar presupun, că atunci când umblaţi p-afară cu cheia la gât vi se spunea cât de cât des “La masă nu se vorbeşte”.
E o expresie pe care eu o cred inventată de părinţii obosiţi care nu vor să audă ce culoare avea mingea nouă a lui Gigel de la etaju’ doi.
Mi s-a părut mereu o regulă de bun simţ. Spre deosebire de familiile americanie din sitcom-uri majoritatea dintre noi ducem o viaţă plictisitoare.
Cina in familiile de plastic
Şi dacă e ceva mai rău decât să duci o viaţă plictisitoare, aia e să auzi pe cei din jur ce viaţă plictisitoare au şi ei.
Citisem pe undeva că timpul pare că trece mai repede atunci când cunoşti oameni noi şi când descoperi lucruri şi locaţii diferite.
De aia copilăria şi liceul par să fi zburat pe lângă tine iar restanţele şi căsnicia nu se mai termină.
Ei, adaugă la această senzaţie şi nevoia de a sta de vorbă cu un copil (sau mai mulţi) care te plictisesc şi înţelegi de ce a apărut regula perfect.
Eu am s-o promovez “la casa mea”. Nu că nu vreau să-i aud problemele, nu că nu-mi pasă de copii dar am piticii mei bine definiţi în astfel de situaţii.
Am ajuns acasă, indiferent de natura zilei avute, două lucruri îmi domină capacităţile cognitive:
vreau să-mi scot şosetele
vreau să crăp în mine mai ceva ca americanii
Observaţi cum niciuna din activităţile astea nu par a invita socializarea la masă?
După masă, în weekend sau în concediu, discutăm de alte situaţii şi acolo sunt flexibil. În rest, ţine-ţi fleanca!
Spre deosebire de cele două dinainte, nu avem de a face cu un articol scris din furie, ci din ipostaza unui om care tocmai mâncat, în linişte.
Ar trebui încercat mai des, mai ales acu că vremea pare să fie subiect presant.
5 comentarii
Sigur vrei sotie si copii?
Pentru ca articolul tau nesuparat mie imi suna cam asa:
altii beah….eu am o viata plictisitoare…n-am chef sa ascult despre viata ta cu siguranta si mai plictisitoare…eu…casa mea… eu ajuns acasa vreau sa….si vreau sa… vrei sa discuti/vorbesti? iti spun eu cand… daca nu-ti convine, taca-ti fleanca!
Vrei sa-mi spui ca atunci cand copilul navaleste din camera lui ca iti aude glasul cand ai ajuns acasa, si vrea sa-ti povesteasca si sa-ti spuna cate in luna si in stele, si sa te implice in viata lui, il vei respinge si vei zice stai sa-mi scot sosetele? Stai sa mananc imbufnat? Probabil ca vei avea supriza ca atunci cand vei avea tu dispozitia sa asculti, sa nu mai doreasca el, instinctiv…
Din pacate viata pe aici la noi atat de stresanta ne-a rasucit ideile de tot… familia ar trebui sa fie lucrul care ne insenineaza viata, spre care sa alergam si sa o imbratisam cu bucurie oricand, si nu lucrul care ne streaseaza dupa o zi de munca obositoare…. familia=prieten, munca=dusman, si nu invers…
Parerea mea!
Eh, în mintea mea oricum viaţa mea o să fie ca în sitcomuri.
Cât e mic copilu’, poţi să vii mort acasă şi tot n-o să-ţi pese de altceva decât să-l vezi râzând şi să îţi povestească de ce mişto e mingea nouă.
Da sunt unele momente când vrei să ai regula asta la îndemână. Nu neapărat că vii de la muncă, nu că ai avut o zi nasoală sau nu ştiu ce. Nu contează motivu pentru care eşti anti-social, pur şi simplu eşti uneori. Mi-e greu să cred că orice familist convins ar fi, nu vrea din când în când puţină pace.
Atunci regula asta e fix din auru de care povestesc în articol
Legat de idei răsucite, nu cred că viaţa sau munca mi le-au făcut aşa… Aia e altă discuţie.
Bula era la masa cu tatal sau, cand acesta zice:
-Tata, pot sa-ti zic ceva?
-Nu! La masa nu se vorbeste.
-Dar tata…!
-Bula, la masa nu se vorbeste.
Dupa ce termina de mancat, tata il intreaba pe Bula :
-Zii acum ce ai vrut sa-mi zici!
-Prea tarziu, ai avut o musca in farfurie.
:D Trecand de banc, am pareri impartite. Cu siguranta sunt zile in care nu am chef sa vorbesc la masa sau sa aud pe altii cum povestesc, insa in alte zile, parca mancarea merge mai bine cu rumoarea din timpul mesei!
Ce bine că mă uit foarte atent la ce mănânc.
perfect candidat pentru sefu` de scara. parerea mea