După ceva timp… am păstrat tradiţia vie, cu un grătar liniştit, cuminte şi perfect normal.

În ciuda unor mici deficienţe de organizare, mulţimea adunată a fost decentă, si cosul de cumparaturi ajungea la ceva distractie.

Am ajuns frumos la locul faptelor, ne-am pus pe pregătirile de rigoare când un personaj prezent a descoperit o lipsa cheie maşină. Noroc că ştia cineva unde era.

“Băăă, care a văzut cheia mea?”

“Am văzut-o eu sigur, e în portbagaj.”

“Aaaa, bun, bun.”

Bun bun, numai că respectiva cheie era în portbagajul închis. Nu-i nimic, un mic impediment. Bine că n-aveam chei fixe să dăm jos bancheta. Cu puţin ajutor extern s-a rezolvat şi beleaua asta.

Revenim… Puţină muzică, puţine plimbări, putin patinaj şi ceva emotii la un şanţ, toate finalizate cu bine slavă domnului.

Apoi a venit momentul serii.

GRĂTARUL!

Ceferistu’ ne fu’ bucătar şi merită depline laude, micii şi cârnaţii nu erau prea speciali însă pieptul de pui era aproape comestibil! Oricum la ce foame aveam nu conta, ciocu era mic şi joc de încheieturi după muştar :eek: .

Plini, ne-am adunat gunoaiele, am mers de am dat ceva telefoane (unele interurbane, altele intercontinentale) şi ne-am pus uşor pe drum spre case. Uşorul ăla s-a ambalat un pic intr-una din maşini, creeând emoţia serii pentru cei din cealaltă şi probabil şocul vieţii pentru cei din cea ambalată. Un noroc fantastic a făcut ca totul să iasă iar fără pagube umane sau materiale (aproape…). Problema era de scos beleazna de maşină din grădina blocului (grădină care fusese deja violată, deci gard n-avea) fără să chice în groapa de canal ce fugise sub roţi. Nu-i nimic, cu ajutorul băieţilor forţoşi de eram de fată n-a fost mare lucru. Doar că la aşezare norocu’ se terminase. Cum nu s-a anunţat eliberarea, am fost premiat cu degetele umflate.

După un mic shakedown, ne-am găsit pe terenul de baschet la o partidă nocturnă. Nea paznicu un pic şocat de apariţia noastră la o oră atât de devreme (2 a.m cred). Şi mai zice guvernu’ că tinerii nu fac sport. Chiar periculos sportu nostru. Am făcut un mic derapaj de mi-am ştanţat un aspect de zgură pe partea dreaptă a posteriurului.

Pentru liniştirea sufletului şi fizicului am făcut o mică plimbare care ne-adus şi pe la o mică plimbare spre vamă (locul ştiut :-”) şi prin orăşel puţin… unde ne-am spus ultimu la revedere, în jur de…4 a.m.

Cum am ajuns cu toţii acasă cu bine trebuie să mulţumim celor care ne-au susţinut: Real, jaru’ şi ceru’ şi bineînţeles fantasticului organizator, care îşi cere scuze pentru întârziere în a anunţa anumite personi.

Eu in culmea fericirii