Şi care e scuza mea pentru toată ideea asta? Păi să vedeţi, nu e. Este doar vina mea, mi-o asum şi-am să vă salut cu ură peste câţiva ani de pe străzile pe care am să dorm.

Mă mir că încă reuşesc să fiu fericit. Nu mă păcălesc sau ceva şi am deseori momente în care mă simt tot stresul necesar şi ceva în plus, dar per total sunt fericit.

Îmi lipsesc destule însă un singur lucru vreau cu adevărat, să reuşesc să fac asta în continuare.

Să reuşesc să pot fi fericit cu puţinul care-l am şi cu ce fac fără să ştie alţii. Mai bine mă apreciez singur în pacea mea decât orice altceva.

Fiţi pe felie la următoarea poză şi să spuneţi voi că nu sunt eu acolo în spatele lu’ Clarkson da?

Eu la Top Gear

Acum că am lămurit situaţia, să vă explic ce mişto a fost episodul întâi din sezonul 18 al emisunii Top Gear. Nu e tocmai un secret că sunt fan ale emisiunii sau că sunt fan a orice are volan şi arde combustibil.

În ciuda acestei situaţii până şi eu recunosc, există găuri în ambele preferinţe ale mele. Episodul ăsta însă a fost cu adevărat epic.

Nu mă refer la genu’ ăla de epic despre care se vorbeşte pe Internet ci la genu ăla în care se scriu operele literare. Pe cuvânt că a fost incredibil şi ce e şi mai uimitor, e că suntem abia la început de sezon.

După cum recomand tuturor episodul, n-aş vrea să stric prea multe surprize dar Lamborghini-ul Aventador este vedeta pentru mine.

Arată extraordinar, sună extraordinar, merge extraordinar dar, mai ales, este făcut cu extraordinară nepăsare faţă de autorităţi.

Scenariu:

UE: Trebuie să reducem emisiile, trebuie să facem motoare mai mici şi să le facem cât mai sigure pentru pietoni.

Lamborghini: Ok, o să facem o maşină care emite aproape 400 grame de CO2 pe kilometru, cu un motor V12 de 6 litri jumate care e un plug.

Dacă mai ţine careva minte, când am văzut Fia GT am menţionat pe acolo ceva cum că Lamborghini Murcielago (modelul dinainte) era extraordinar de impresionant în varianta de curse.

La fiecare schimbare de trepte maşina aia scuipa flăcări pe evacuare şi sunetul era un urlet incredibil. Aia era transformată pentru curse şi singurul scop al ei era să meargă rapid.

Aventadorul, e o maşină de stradă, sigură, plină de senzori şi airbag-uri care face aceleaşi lucruri. Aia e fascinaţia mea. Sunetul nu o să-l prindeţi decât live însă am două cadre care spun multe despre maşină (şi Jeremy Clarkson) aici:

Lamborghini Aventador esapament

Deci, în cazul în care nu e clar, maşinuţa aia scuipă flăcări când pedala e la podea. Nu-i aşa că pare ecologic? Eu unu consider asta o funcţie genială care doar Lamborghini-ul ăla o are.

Lamborghini Aventador frane

Aici ne uităm la cum arată atunci când frânează foarte tare, discurile de frână fiind aproape în flăcări. Să fiu sincer, chestia asta se întâmplă şi pe alte maşini, dar foarte puţine.

Gata, ajunge, mă opresc aici că o să pălăvrăgesc vreo 3-4000 cuvinte minim dacă nu-mi impun ceva limite.

P.S. Italia e o ţară epic pentru şoferie.

Încercând să vă scutesc de stres, am să-mi motivez pe cât de scurt decizia după ce vedeţi ce şi cum am ales:

Am votat cele mai tari maşini
lansate în România în 2011

Maşini accesibile

Locul 1: Citroen C4/DS4

Locul 2: Ford Focus

Locul 3: Hyundai i40

Maşini premium

Locul 1: BMW Seria 6

Locul 2: Porsche 911

Locul 3: Range Rover Evoque

Votează şi tuMai multe detalii pe Automarket

Vă recomand să daţi şi voi cu părerea, dar ştiţi cum e, dacă nu votaţi ca mine, vă înşelaţi.

Bun, avem două clase importante şi un top trei la fiecare. Începând cu maşinile accesibile avem:

Locul 3 – Hyundai i40 – nu credeam c-am să ajung vreodată să laud ce maşini răsar din Coreea dar uite că se întâmplă. E o maşină spaţioasă, cu un design aparte şi care vine cu un raport echipare/preţ excelent.

Locul 2 – Ford Focus – mereu mi-a fost drag acest model dar cu generaţia actuală au pierdut mult din farmecul maşinii ăleia mici şi cu un design puternic conturat. Este în continuare lider pe multe segmente însă aspectul atât de lipsit de sare şi piper îl “scutesc” de victorie.

Locul 1 – Citroen DS4 – era o vreme când Citroen făcea nişte maşini de-ţi spuneai “WOW”. Ei bine, vremea aia s-a întors şi emblema DS este pusă foarte bine în valoare de modelul ăsta. O mică precizare, faceţi un salt peste gândirea “de moment” şi optaţi pentru motorul de 1.6 turbo pe benzină.

Ei, accesibil e frumos şi bine, dar clasa premium e aia la care ne uităm cu toţii cu jind. Aşadar, reluăm topul aici:

Locul 3 – Range Rover Evoque – Nu-mi place ideea de crossover (si de asta e pe 3) dar dacă asta îţi vrea sufleţelul, cu greu mai găseşti ceva mai bun. Pe lângă un aspect foarte plăcut şi un interior fain, te poţi bucura şi de puţin off-road. E crossover, da nu moare când îl duci la ţară pe deal.

Locul 2 – Porsche 911 – Orice maşină sport veritabilă are drept etalon Porsche 911. Noul model este mereu mai bun ca generaţia dinainte şi asta face următorul model mai impresionant. Din nefericire, pentru o maşină atât de capabilă şi scumpă, e prea cuminte la aspect. Aspectul discret e minus pentru unii, aspectul care te face să le spui prietenilor “nu bă ăsta e modelul nou, nu ăla de acu 5 ani” e o pacoste pentru toţi.

Locul 1 – BMW Seria 6 – Maşina asta e pe locul unu pentru că… motive. Performanţă, stabilitate, lux, un pic de opulenţă, spaţiu şi un volan care-ţi gâdilă buricele degetelor. Asta e ce vreau şi ce cred că merită.

Ce se intampla in Romania, aceasta “Californie” a Europei de Est, este remarcabil.

La drum

Dupa cum stim cu totii, in Romania nu a mai nins de aproximativ 309 ani, de pe vremea cand Zorro dadea autografe pe sutienele ratustelor.

Revenind la actualitate, situatia este dincolo de intelegerea oricaruia dintre romani. Cel mai remarcabil gasim ce se intampla cu reactia autoritatilor.

Ofiteru sef de stat jos major de la drumuri, este socat de situatie.

Soferii inca circula pe gume de vara sau mult prea repede pentru conditii si fac tot soiul de tampenii care duc la ambuteiaje si mai mari.

Camionagii care trebuie sa fereasca idiotii impotmoliti injura ca nu mai pot pleca apoi, livrarile intarzie, serviciile de urgenta schioapa-ta si asa mai departe.

Dintre toti romanii, cei mai socati de venirea iernii par pietonii. Pleaca de acasa imbracati de zici ca au soba cu ei iar cand ii strange frigu cu usa incep sa se comporte ca gandacii de bucatarie deranjati de lumina.

Iti sar in fata, fug peste tot si deja nu mai stiu unde sunt trecerile. La urma urmei, cui ii pasa daca aluneca, cui ii pasa daca aluneca masina, cui ii pasa… si atat.

Ne auzim la primavara, poate aflam ca s-a redus numaru de fraieri ca tot spera betivu la ceva.

Premisa 2: “Merge şi aşa” e o idee care mă disperă aşa că sunt obsesiv să găsesc soluţii la orice problemă mă calcă pe nervi.

Având în vedere astea tre să vă explic cum am servit eu vreo două zile ideea că-mi miroase a windows nou şi, mai ales, cum am servit aseară aproape 6 ore evitând situaţia în cauză.

Date fiind înclinaţiile mele, am un calculăreţ destul de îngrijit şi nu mă găsesc cu probleme decât foarte rar. Atunci când se întâmplă nene aşa de aiurea sunt că suportul Microsoft mi-ar bana număru’ de telefon.

Eroare

Ce e mai sus e o eroare îngrijorătoare, însă una destul de acceptabilă în ce priveşte rezolvarea sa. Iei de la un capăt la altu’ fiecare rând şi ajungi undeva.

Nu, eu n-am eroare aşa, eu am eroare d-aia de te trollează sau, dacă eşti în locu’ meu, nu te lasă să dormi nopţile.

Problema asta ultima m-a lovit aşa, în etape. În primu’ rând, am observat la ce era mai uzual folosit şi anume Google Chrome.

De departe browserul meu preferat şi cea mai utilizată bucăţică de software instalată prin colecţia mea, s-a decis de-odată să nu-mi permită să downloadez, uploadez sau să fac cam orice operaţie ce implică transfer de fişiere.

Nu are legătură cu SOPA, nu are legătură cu torrente şi alte prostii, pur şi simplu nu-mi încărca fereastra aia de-ţi zicea “save as”, “open”, “browse” şamd.

Hmm, ciudat, nu-i nimic, mă descurc cu IE o vreme până-i dau de cap (aveam alte urgenţe atunci).

A doua zi, altă bucurie, întreaga suită Office s-a gândit să-mi facă un gest similar. Se deschidea, funcţiona la capacitate, dar când era vorba de salvat sau deschis alt fişier… nici o reacţie.

Hmm, deja devine suspectă treaba. Deşi mai puţin important, la câteva minute după treaba asta observ o bucurie şi din partea Windows Media Player.

S-a gândit să nu-mi mai dea voie să salvez playlist-uri. Aseară mi s-a pus pata rău. Nu pentru că aveam o problemă, cât pentru faptul că nu ştiam exact care e.

Eroara trolleaza

Din cele 6 ore mâncate de eveniment, îmi aduc aminte precis fiecare pas urmat, verificat, testat şi tre să vă spun că e enorm de plicticos acum că mă gândesc la ei.

Atunci însă, alimentat de ambiţia de a nu mă culca până nu rezolv şi puţin de cofeină, mi se părea cel mai tare lucru din lume sa încerc aia şi ailaltă.

Ce e important e că după ce s-a recurs la tertipuri cu DLL-uri şi chestii neortodoxe prin regiştri am dat sorţi de izbândă.

As I write to you know, all is well!

Acum că am rezolvat problemele astea, pot să-mi văd liniştit de ziua de mâine azi.

Am pierdut (încă) o noapte şi e genu’ de chestie la care te resimţi însă, după mintea mea de ovină cornută, a meritat pe deplin efortul.

Sper să nu mai am ocazia să scriu pe subiectu ăsta că îmi place somnu’.

Din când în când trebuie să fim şi optimişti. Chiar dacă săptămâna, luna sau sesiunea încă ne lovesc tare, trebuie să învăţăm ceva şi de la unul din profesorii neaşteptaţi ai vremurilor apuse.

Vorbesc de nenea Rocky Balboa, ăla de a zis că în viaţă nu contează cât de tare poţi lovi. Ce contează e cât de multe lovituri poţi să încasezi în timp ce continui să te mişti înainte.

Eu unu’ sunt în general pesimist convins dar până şi eu cred că dacă “ne” străduim putem face mult mai mult.

Alexis Bledel vrea sa zambesti

Prin “ne” mă refer la mai multe categorii de oameni. Noi, românii, noi internauţii, noi cei “99%” dar, mai ales, noi. Hai să ne facem o favoare şi câteva zile să rămânem în urmă.

Tot mai mult ne agităm şi ne îmbătrânim căutând să fim la curent cu un subiect, altul, mai multe sau, pentru unii, toate. Şi facem asta pentru că… motive. Ia mai dă-le naibii de motive. Mâine dragii mei am să fac ceva ce-mi place, ceva ce am chef şi ceva care mă va face fericit.

N-am să plec să mă dau cu un Ferrari (din nefericire), n-am să îmi cumpăr “o jucărie” nouă şi nici n-am să scap de “o vechitură”… veche. De fapt, nici nu ştiu ce am să fac mâine. Cum mă trezesc dimineaţă am să mă decid.

Ce ştiu sigur de pe acum este că mâine mi-am propus să fiu optimist. Orice s-ar întâmpla voi avea un zâmbet pe buze (care nu va fi fals) şi voi fi primul care va trece peste orice lucru negativ îmi va ieşi în cale.

De ce nu putem fi fericiţi, la urma urmei noi suntem generaţia dragostei, nu hipioţii. Noi suntem cei care îmbrăţişam mediul corporatist şi totuşi visăm dincolo de orice limite ar considera cinicii ca fiind acceptabile. Noi…

Încearcă şi tu. Chiar dacă mâine nu vei face altceva toată ziua decât să munceşti, sigur se poate să fii fericit dacă asta îţi doreşti.

P.S. Cam multe paranteze, virgule şi găuri în poveste dar nu-i nimic. Le rezolvăm şi pe astea cândva.

Când am văzut probleme la alţii, m-am amuzat şi am fost mai împăcat cu ideea. Aseară însă ceva s-a întâmplat care mi-a schimbat clar părerea despre: “Dacă mai multe lucruri pot merge prost, vor merge prost în cea mai neplăcută ordine posibil”.

Vedeţi voi, vorbim de o serioasă problemă (de lumea I); aseară mi-a mers netul preferenţial. Nu mă refer la faptul că avea momente când mergea rapid şi altele când mergea lent.

Probleme cu computerul

Netul meu mergea perfect, doar că nu pe toate site-urile. Excepţii notabile de site-uri care nu mi se încarcau: Yahoo (site-ul principal si conectarea la Y!M), magazinul Steam, portalul World of Tanks şi Twitter.

În mod curios, Yahoo Mail, aplicaţia Steam şi jocul World of Tanks funcţionau fără probleme.

Majoritatea site-urilor frecventate funcţionau foarte ok. În mod şi mai curios, aproape orice link îmi dădea google către vreo soluţie, nu mergea.

Ei şi acu să vă zic marea dramă a acestei probleme. Nu mi se actualiza vremea pe telefon. Vă daţi seama? Trebuia să mă uit pe geam dom’le, complet inadmisibil.

Am încercat tot ce am putut din ce am găsit prin recomandările care funcţionau, nimic n-a făcut vreo diferenţa. Era deja foarte târziu aşa că n-am dat telefoane la ISP.

Azi dimineaţă toate mergeau bine aşa că problema asta fost interesantă pentru că s-a încadrat în tipologia ideală. A fost genul de problemă care se rezolvă singură.

Aşa de bine ce am pornit ziua având în vedere situaţia asta că am decis să extind generozitatea mea dincolo de limitele normale. De acum când aveţi o astfel de problemă, chemaţi-mă şi treaba o să fie rezolvată în câteva ore.

Ştiu care-s părţile bune şi proaste, ştiu planul politic, economic, etc. dar nu despre asta vreau să spun ceva. Eu unu sunt un pic nostalgic după propagandă.

Kim Jong Eun alaturi de tatal sau

Încă există şi-n ziua de azi dar nu e veritabila propagandă. Nu auzi de liderii “democratici” şi cum au salvat ei ţara de un asteroid sau Godzilla.

Din fericire însă pentru nostalgia mea, mai există destule ţări în care regimul politic vine cu eticheta comunismului şi încă am material de făcut glume.

După cum ştiţi, în Coreea de Nord s-a dus recent un astfel de mare lider. S-a dus aşa tare de l-au bocit mamele eroine cu zilele.

Noul lider din Coreea de Nord se numeşte Kim Jong Eun şi omu’ se pricepe la toată afacerea asta cu comunismu’ şi propaganda.

Conform unui anunţ oficial din partea republicii, Kim Jong Eun putea conduce foarte bine încă de la vârsta de 3 ani. Mai mult de atât, la 8 ani super-eroul-mega-special, viitor lider ce va fi, era capabil să zboare prin păduri la viteze de raliu.

Atâtea glume, atâta amuzament pe baza ejaculărilor premature şi totuşi am să mă abţin (în acest articol) şi-am să-mi anunţ un somn liniştit în noaptea asta.

La urma urmei, cine n-ar dormi calm ştiind că un maniac care se laudă că ştie să conducă dinainte să vadă peste volan (o fi folosit un periscop) e posibil să aibă la control arme de distrugere în masă.

Omu’ nu a anunţat nimic pe tema asta, dar proiectul lui de a ţine lumea în ţară şi de a face tot ce poate să împiedice fuga “laşilor” care se cam întâmpla până acum.

Altul e motivul de ciudă pentru anul nou şi anume că atât pregătirile pentru petrecere, cât şi ea în sine, au avut un efect neplăcut asupra vieţii mele.

2012

Sursa imagine

Mai exact, mi-am stricat programul de somn. M-am pus să trag un pui de somn în după amiaza lui 31 decembrie în anticiparea serii de nesomn ce urma.

Din nefericire, asta a rezultat într-o noapte de nesomn pe 1, 2 şi 3 ianuarie.

Ok fie, şi pe 4.

Dacă stau un pic să mă gândesc zilele ce au venit după nu sunt diferite şi cum e 5 dimineaţa şi-s departe de a dormi momentan, n-aş spune că mi-am revenit cu somnul încă.

Acu cine are nevoie de motive suplimentare pentru a nu avea 2012 la suflet?

Am auzit că se termină lumea dar până şi în viaţa mea au fost câteva ocazii când trebuia să se întâmple şi n-a fost cazul. Poate ar fi mai bine să nu consum nopţile nedormite gândindu-mă la asta.

Un an nou fericit, sau cel puţin asta e genu de vorbă pe care-s dispus s-o cred ca având vreo şansă.

Nu mă pricep să-l exploatez. Nu ştiu ce aplicaţii “trebuie” să am, e inutil un touchscreen când vrei să faci x, y, z şi mai ales, cât te ţine bateria?

HTC Desire Z

Răspunsul dat de producător e simplu: în conversaţie până la 6 ore şi de gardă până la 18 zile însă, în mod previzibil, datele astea nu sunt tocmai realiste.

În medie mă ţine o zi jumătate bateria. Dacă îl utilizez mai intens, o zi, chiar 10-11 ore în unele cazuri. În caz de stau numai pe el la orice fac, recordul de minim este 7 ore.

Există anumite tutoriale, instrucţiuni şi alte asemenea care să te ajute să salvezi bateria dar, după cum s-a stabilit mai sus, nu mă pricep la ele.

În schimb, există câteva trucuri “native” ale sistemelor Android pentru a păstra bateria. Sunt lucruri de bun simţ pe care nu le poţi omite dacă ai nevoie de ceva autonomie în plus.

Practic, poţi să-ţi transformi smartphone-ul într-un telefon uzual atunci când stă în buzunar şi când îl foloseşti efectiv bifezi câteva butoane în plus.

HTC Desire Z

Ăsta nu e cel mai important mod de a economisi bateria. Dacă eşti un adevărat dependent de o astfel de baterie, ai o singură scăpare: să n-ai prieteni, să fii etern obosit, să dormi toată ziua şi să nu te captiveze un astfel de dispozitiv.

Drept urmare, dacă vrei cu adevărat să te ţină bateria trebuie să ţii smartphone-ul pe post de bibelou. Cam inutil sfat, dar mă tem că după ce m-am documentat câteva zile, nu prea am ceva considerabil mai bun de oferit.

Vreţi baterie, luaţi-vă alte telefoane şi nu smartphone. Dacă ai făcut greşeala să vi-l luaţi deja, felicitări, sper că vă bucuraţi de el ca şi mine.