Era un eveniment legat de educaţia lu’ frate-miu, fiind chiar singurul motiv pentru care eram într-o sală de teatru plictisit de moarte.

Ca orice “eu” normal m-am uitat prin jur în speranţa de a găsi pe careva interesant. Nimic… toţi erau mai roboţi decât m-am crezut eu de multe ori în viaţă.

Evident, din acest moment eram foarte căutat la telefon şi trebuia să ies aşa că analizam care ieşire e mai accesibilă.

Şi atunci am văzut-o. N-am mai ieşit, am vorbit puţin. Şi apoi am vorbit mai mult.

Un zambet de la Alison Brie

Am vorbit chiar şi după eveniment (e clar o poveste cu mine, nu?) şi chiar în prezenţa “mintoasă” a unor prieteni de-ai lui frate-miu.

Am mers apoi să ne găsim cu ceva lume (cunoscuţi de-ai mei) la ceva răcoritor. Totul a mers aşa de bine că am uitat să-i cer numărul de telefon. Şi s-o întreb cum o cheamă.

Din fericire, ea se ameţeşte mai greu ca mine, şi a venit cu ideea că ne-ar fi mai uşor să ne găsim dacă ne-am şti numele sau cel puţin numărul de telefon.

Ăsta a fost momentul în care am aflat c-o cheamă Resorina (mna, trebuia să fie şi ceva dubios despre ea) şi că sunt complet incompetent la a salva un număr în agenda telefonului în prezenţa ei.

Ce să mai, cred că atunci când primul interes nu e sexualitatea, mă prostesc deplin. Au trecut destule primăveri de când aveam 14 ani dar sunt încă un mare bleg.

Nu mai are rost s-o lungesc va fi una din serile de mai care n-am să le uit prea curând. Totuşi e mare păcat că imediat după incidentul cu telefonul m-am trezit.

Tort auto

Am primit multe, dar unul m-a enervat cu adevărat, primul dintre ele. A fost pe fix, m-a sunat pe la 11 (deci m-a trezit) şi era din partea unui politician.

Un cocktail complet de ură, ce să mai…

Pe el nu-l votam oricum, dar acum parcă m-aş apuca de făcut anti-campanie. În altă ordine de idei, cică trăiesc cu numele.

N-am sărbătorit, n-am planuri pentru weekend şi deşi mâine azi îmi fac un cadou, nu simt că ar fi o zi specială.

De ziua “cealaltă” a mea aş vrea să petrec dar nimic foarte important. Vreau să mă găsesc cu câteva persoane şi să stăm la masă pe lângă câteva pahare/sticle cu sau fără alcool.

Şi dacă tot ne găsim şi ne complacem în treaba asta cu urările şi sărbătorile cred c-am să fac ceva diferit cu cadourile.

Asta rămâne de discutat pe viitor, dar promit c-o să fie cel puţin la fel de amuzant ca o mireasă isterică. Numai că o să aibă burtă, puţină barbă şi un început de chelie.

Ne auzim peste cam o lună.

Fie că e vorba de o problemă cu calculatoarele sau cu multe alte “jucării” similare, dacă e problemă de software eu trebuie să-mi testez abilitatea de a o rezolva.

Reparatii calculator

Şi nu e vorba doar de încercat. Trebuie să caut soluţii în toate sursele, să scotocesc toate manualele, să întreb lumea pe forumuri şi eventual să recurg la măsuri drastice.

Astea ar fi ceva de genul dezinstalatului, formatatului sau chiar renunţarea la respectivul program.

E ceva de care fac tot posibilul să mă feresc pentru un motiv simplu. E primul lucru la care se gândeşte oricine indiferent de cât de interesat sau nepregătit e pe acest subiect.

Dacă aş face asta, pe lângă faptul că aş accepta în ochii mei titlul de “noob” nu aş avea satisfacţia rezolvării problemei.

Dacă aş recurge la soluţii de genul ăsta, nu aş avea bucuria să scriu câte un articol precum ăsta. N-aş avea un articol prin care să plictisesc până şi pe cei de la Microsoft despre problemele mele cu Windows. Dar mai ales, n-aş avea satisfacţia de a merge la somn ştiind că am trecut de impediment.

Problemele mele cu sistemul de operare, cu softuri sau cu blestematul ăla de GPS sunt cele care sunt aproape poveşti de noapte bună.

Eu n-am apucat să ascult d-astea la viaţa mea şi GPS-ul care mi-a mâncat weekend-ul şi m-a făcut să stau dimineaţa în faţa blocului cu el în teste a fost foarte relaxant. Am avut un somn extraordinar după.

Problemele serioase apar atunci când apar defecte de natură hardware. Dincolo de curăţat şi verificat ca toate componentele să fie poziţionate bine, experienţa mea s-a terminat.

Calculator prafuit

Eliminarea prafului şi verificarea mufelor poate face minuni dar nu pentru probleme cât pentru mentenanţă. O dată ce s-a stricat, stricat rămâne.

Atunci începi să te gândeşti cu adevărat la reparatii calculatoare, atunci începi să cauţi service-uri şi te ia panica ştiind că-ţi trimiţi “puiul” pe mâna altora.

Sau poate sunt doar eu mai paranoic. Încep să cred că nu toţi utilizatorii normali au un calculator al cărui sistem de răcire este cea mai grea componentă.

Poate.

Ocazional, îi împrumutam câteva chei sau mă ajuta unde nu se putea de unul singur. Vremurile alea au apus.

Azi am trezit din hibernarea de iarnă bestia şi asta a avut un efect special. Pe lângă senzatia care mereu mă îmbată (la figurat da? eu încă am permis) când mă urc la volan, s-a mai întâmplat ceva.

De cum am ridicat capota, s-a adunat lumea din zonă. Evident, toţi erau bărbaţi şi niciunu nu arăta de parcă i-ar fi frică să se păteze de ulei de motor.

La masina

Toţi veniseră să mă ajute foarte constructiv, cu comentarii esenţiale combustiei interne:

ah, verifici bujiile…
de ce tragi de venilator?
acu dai la pompa a?
băi da prostia asta ce e?

Zicea şi Seinfeld ceva de genul ăsta pe vremea când şi în State se lucra la maşini în afara service-urilor.

Bărbaţii au un simţ în a identifica o maşină la care se lucrează şi toţi vor să fie în preajmă dar niciunu’ nu te va ajuta.

Ce dezamăgire la final când nu se bea nici o bere o dată ce bestia a înviat. Aia e adevărata durere.

Probabil la fel de mare ca faptul că nu arăt ca mecanicul din poza de mai sus. Acolo să fi văzut cum se strângea gaşca de săritori.

E o decizie care cred că-mi va consuma ceva timp şi va face o oarecare diferenţă în modul în care gândesc. Fiind clară treaba asta, nu ştiu nici cum să estimez dacă e de bine sau nu.

Menţinând o oarecare atitudine pozitivă am să zic că nu poate fi decât bine. Ce e cu adevărat bine e că voi putea oricând să mă răzgândesc fără vreo pagubă.

Este vorba de ceva ce n-am mai făcut cam de pe vremea când melodia de mai sus apărea prin ochii publicului şi avea să rămână în mintea mea permanent.

Cred că nu mai are rost să amân situaţia. Pe scurt, am să mă apuc de reuitat la Formula 1. Motivul principal e sezonul 2012.

Nu mă tem de finalul lumii dar sunt câteva lucruri tare interesante la acest an pentru F1. Despre câteva dintre ele am scris aici, despre restul probabil voi scrie în viitor.

Dacă tot urmăresc sportul, am să vă spun că şi urmăresc anumite lucruri în mod special.

1) Vreau să văd un final de an cu Jenson Button campion. Vreau să văd o rivalitate între el şi Hamilton cum n-a mai fost în sportul ăsta de câţiva ani.

2) Vreau să văd un Michael Schumacher care revine în formă, aş spune că un loc în top 5 şi-ar găsi.

3) Vreau să văd surprize pe toate planurile. O victorie Marussia, o surpriză de la Bruno Senna (poate pe ploaie?), manevre spectaculoase sau chiar o bătaie la boxe.

4) Vreau să văd ce face Vettel cu o maşină mai puţin dominantă.

5) Vreau să văd pe cine mai omoară Ferrari în speranţa de a reveni în top.

Cam atât. Nu vreau multe nu?

Treaba aia cu socoteala de acasa m-a lucrat iarasi, in loc de multa munca, mult condus si multe asteptari m-am ales cu un alt program.

Am muncit ca de obicei, am condus “mediu” si am petrecut o buna parte din seara la o petrecere corporatista.

Petrecere corporatista

Fiind invitatul surpriza si cel mai tanar de pe acolo am avut parte de o experienta diferita decat ceilalti prezenti. Toate femeile au vrut sa danseze cu mine si toti barbatii au vrut sa bea cu mine.

De fapt, e posibil sa mint putin in legatura cu prima parte. Trecem peste.

Am avut ocazia sa fiu observator impartial (doar 3 persoane stiam acolo si ele nu au facut spectacol) si astfel imi permit sa-i critic.

N-are rost sa elaborez prea mult insa exista ceva de mentionat. Competitia este mult mai agresiva intre femeile corporate decat intre barbati.

Barbatii incheie cearta dupa doua criterii simple;

1) Cine are masina cea mai…
2) Cine poate bea mai mult fara sa fie vizibil acest lucru.

Se strecoara cate o minciuna pe ici colo (i-am prins in flagrant, doar ambele sunt in aria mea de expertiza) dar se stabileste rapid un mascul alfa si se premiaza toti participantii cu ceva vin.

La femei treaba e cu totul alta. Fiind fiinte indecifrabile, e mai greu sa foloseasca logica sau sa accepte infrangerea.

Nu vorbesc aici de o situatie in care 2-3 gagici mai focoase cred ca o alta a castigat pentru ca avea o alunita sexy. Nu nene, are 1.62 cm si 85 de tone dar vrea sa arate ca ei ii vine rochia mai bine, ca danseaza mai bine sau ca are decolteu mai mare.

Sunt sigur ca sunt cativa care apreciaza asta dar sincer, e inutil atunci cand concurenta e o viespe care-ti doresti sa te muste.

Cu toate astea cand ii prind pe baieti discutand despre cum e mai bine sa ai 4×4 si ca de aia ar fi trebuit sa castige el, li se pare infantil.

Pe fata baietilor care au mai sorbit putin vin se vedea relaxarea si o fraza care abia astepta sa iasa la iveala. N-a fost rostita, dar e genul care loveste adanc:

“Oi fi eu beat doamna… Dar maine ma trezesc iar tu o sa ramai in continuare urata” – Winnie

P.S. Ieri a fost baba mea. Teoretic anul meu se prezintă aşa – începe cam nasol, se face de o vară mişto, toamna o petrec la volan iar iarna o petrec… petrecând. Nu sună rău deloc

P.P.S. Poza este orientativa, am apucat sa-mi testez telefonul in situatii de lumina slaba si am aflat ca e un telefon, nu un aparat foto. (E posibil sa aiba legatura si faptul ca eu functionam exclusiv pe baza de nesomn si cola. Macar filmuletul a iesit inteligibil.)

Cu un minim efort te loveşti de un scurt metraj care a explodat în vizualizări pe youtube şi care creşte de câteva zile aproape exponenţial.

Ce să mai, este foarte impresionant şi vorbeşte acolo un tată despre cum luptă el împotriva unui fraier de o arde prin Africa şi-şi face armată de copii.

Not a single

30.000 de copii ar fi răpit el şi băieţii sunt forţaţi să tragă cu arma iar fetele sunt abuzate sexual. Tristeţe mare.

Sunt aşa un măgar inegalabil că nu-mi pasă. Colţul ăla de inimă pe care o aveam cândva s-a transformat în piatră neagră şi am un “corason” mai rece ca al lui Grinch.

Nu, nu e chiar aşa, eu chiar cred că totuşi există iubire şi chiar cred în bine.

Povestea asta cu Kony nu-mi place din alte motive. Nu-mi place pentru că soluţiile propuse sunt imbecile.

Evident, recomandarea e să cumperi ceva sau să faci o donaţie să ajuţi copii din Africa. Bun, asta se întâmplă de zeci de ani, nu e noutate.

Când a fost ACTA în “primetime” s-a bazat multă lume pe strângerea de semnături şi petiţii online.

Sistemul ăsta a mers la SOPA, pare să meragă şi la ACTA, de ce n-ar merge la Kony? Păi e simplu. Pentru că nimeni, dar NIMENI, care vede un tiran despre care ştie că e tiran nu va reacţiona cum se propune.

Chiar credeţi că cineva l-ar vedea pe Kony pe stradă şi se apucă să-l reporteze sau să-l ia la fugărit cu bâta?

Astfel, dacă acţiunea directă nu e, rămânem doar cu share, like şi semnături online. Celebritatea n-o să-l omoare pe Kony frate.

Saddam Hussein a fost celebru decenii până li s-a pus pata şi l-au calmat. La fel şi Bin Laden. Toată lumea ştia cum arată omuleţii ăştia dar nimeni nu i-a turnat frate.

Chiar credeti că s-o găsi vreunu să-l ia pe Kony la mişto că l-a văzut pe Internet?

Kony 2012

Un alt motiv care mă enervează rău la treaba cu Kony 2012 e implicare armatei SUA. Spuneţi-mi voi unde s-au dus ăştia şi totul a fost bine.

Vezi dragă dom’le, SUA a trimis soldaţi acolo da ca sfetnici, ei nu luptă. Ar trebui totuşi să fie mai mulţi dinăştia care dau sfaturi p-acolo ca să meargă proiectul.

Apoi, pute a politică momentul în care de Kony 2012 se atârnă un termen de expirare. Dacă până în decembrie nu se întâmplă nimic e jale mare. Ce? Se termină sfaturile?

Aţi auzit vreodată Unicef sau Crucea Roşie spunând că dacă nu termină în 2012 cu salvatul Africii se dau bătuţi? Aşa mă gândeam şi eu.

Nu fraţilor, problema e că e posibil să dispară Obama de la guvernare şi cine ştie cine mai încurcă planurile generalilor US Army. Ştiu, mulţi îl văd pe Obama ca un Mesia mai bronzat dar adevărul e că e un lider maleabil.

Ei na, să scoatem din calcul coloritul politic de prin planuri, afişe şi logo-uri şi să ne concentrăm asupra aspectului umanitar.

Domle ăsta timp de 20 ani a distrus viaţa a vreo 30.000 de copii. Trist. Numai că zilnic pe continentul mamă mor 5.500 copii.

Asta înseamnă că peste două milioane de copii mor anual şi, evident, peste patruzeci de milioane au dat colţu de când se bagă în seamă Kony ăsta în Uganda.

Copii in Africa

Şi copii ăştia mor de probleme care în lumea civilizată au fost tratate. Vorbim de igienă de bază, un pumn de pastile pe an şi câteva vacinări la naştere.

Ai văzut vreun videoclip viral pe seama asta? Nu, ultima oară când am văzut ceva prin media legat de subiectul ăsta aveam vreo 6-7 ani şi mă uitam la Cartoon Network.

Abia descifram cu adevărat engleza în care era vorbit mesajul dar problema o înţelegeam. Se strângeau donaţii pentru Africa. “Helping people help themselves” al Health.org.

Acţiuni sunt în Africa. Fie că sunt ale Unicef, Crucea Roşie sau câte şi mai câte alte asociaţii asemenea lucrează şi fac o diferenţa.

Nu se poartă un rahat de brăţară, nu să dă like şi nu se dă share. Aia nu vindecă pe nimeni. În timp ce alţii îmbatrânesc de tineri încercând să facă o diferenţă voi dormiţi liniştiţi că aţi dat mai departe.

Ei bine, foarte greu. Pe lângă faptul că franceza mea este limitată la “omlette du fromage” şi “TGV” mai e o oarecare problemă.

Pe măsură ce mă documentam pe seama puţinelor franţuzoaicelor astea gagicoase (muncă laborioasă, de altfel) descopeream ceva interesant.

Fie nu prea sunt gagici aşa mişto în Franţa (asta ar explica şi consumul de vin) fie am eu standarde prea mari. E ceva despre mutrele lor care îmi inspiră să le tragi câteva palme în speranţa că se şterge expresia aia de scârbă dobândită la naştere.

Tot ce am scris mai sus e o scuză pentru faptul că n-am găsit 10 franţuzoaice să pun în top. E de fapt un top 5 alături de un bonus ciudat.

5: Laetitia Casta – E interesantă oricum, dar cred că iese în evidenţă pentru că din multe privinţe nu pare franţuzoaică.

Laetitia Casta

4: Audrey Tautou – nu ţi-ar fi rău să ai aşa o vecină. Nu cred totuşi că e fix “Mary cea cu vino încoa”, e mai degrabă vecina aia depresivă care te foloseşte fizic sau emoţional când trece printr-o criză. Nu s-au înregistrat plângeri încă.

Audrey Tautou

3: Mylene Farmer – Gagica asta e un soi de Madonna în Hexagon. Diferenţele sunt destul de considerabile; prima ar fi că e roşcată (if you know what I mean) iar a doua ar fi că, spre deosebire de Madonna, încă arată a femeie. Ce pot să spun, o fi de la fumat…

Mylene Farmer

2: Marion Cotillard – E aici pentru un motiv simplu. M-am pierdut în ochii pozelor ei. Tare mi-e frică de ce efect Medusa ar putea avea asupra mea pe viu.

Marion Cotillard

1: Alizee Jacotey – Îmi place să cred că m-aş controla în preajma unor femei aşa frumoase. După acest principiu dacă aş face cunoştiinţă cu ea m-aş prosti mai rău ca toate beţiile avute vreodată la un loc.

Bonusul de care spuneam mai devreme este justificarea pentru acest top. În mintea mea, aia despre care s-a stabilit în nenumărate rânduri că e sănătoasă, există o fantezie cu franţuzoaică.

Spre deosebire de celelalte 300.000, asta cu franţuzoaica e neclară. E ceaţă totală după ce începe dar mereu deschisul ochilor e acompaniat de un zâmbet tâmp. De vină e modul cum vorbeşte.

Misterul mă omoară frate, îmi consumă timpul şi-mi dă ocazia să-mi imaginez tot soiul de alte tâmpenii. În fine, de câţiva ani n-am descoperit mare lucru. Tot ce am stabilit e că o cheamă Giselle.

Nu la alea mă refer. Alea care le ai cu ochii deschişi. Alea care se nasc, de multe ori, în copilărie şi care stau cu tine chiar până la moarte.

Serios

Eu am renunţat la unul din ele. Mi-ar plăcea să spun că e doar o amânare. Cu toţii ştim cum e asta atunci când laşi pe mai târziu ceva despre care simţi de ani mulţi că te-ai născut cu el.

Nu e totul aşa gri pe cât pare. În spaţiul proaspăt eliberat i-am făcut un pic de loc suplimentar optimismului. Ăla şi aşa nu prea bate pe la mine nici plictiseala…

Rolul acelui optmism este definit bine, mă va ajuta să-mi găsesc alte vise. Ambiţia rămâne, caracterul nu se schimbă şi-n continuare îmi place ce fac şi-mi place mai mult ca oricând.

Ne auzim în viitor când poate am să am ocazia să văd aşa ceva de aproape:

Disco Volante 2012

E un concept, ceva ce are şanse infime să ajungă vreodată pe stradă. Dacă va ajunge va fi probabil de un preţ atât de mare că nici Isărescu nu-l poate ţine sub control. Cu toate astea, şi-a făcut loc în visele mele.

A fost realizat de Carrozzeria Touring însă dacă va apărea cu altă emblemă decât Alfa Romeo se va urâţi pe loc. Apoi, că tot veni vorba, mai e o maşină de luat în considerare.

După cum zicea colonelul Slade: “A very, very distant second is a Ferrari.” În privinţa lor însă, nu intenţionez să-mi rezerv modelul încă.

Cum ar fi ca urmatoarea apariţie scrisă aici să fie un top al celor mai captivante franţuzoaice?

Am primit mai devreme un pachet de la un curier Nemo care conţinea un premiu pentru mine. M-am numărat printre câştigătorii unui concurs organizat de Victor Kapra.

Premiul constă într-un pachet de cărţi de joc (nu ca aia de ieri) cu adevărat speciale. Nu-s eu mare cartofor dar am o amintire din copilărie cu nişte cărţi la care n-aveam acces aşa că-s foarte încântat.

Carti de joc Bellagio

Cărţile sunt de la cazinoul hotelului Bellagio. În caz de n-aţi auzit de el, să vă fie ruşine. Dacă nu câte ceva despre arhitectură, premiile câştigate sau despre grădina botanică măcar despre fântâna din faţa hotelului.

Eu, ca mulţi alţii, nu pot cânta sau interpreta nimic. Fântâna aia în schimb are un repertoriu de peste 30 piese pe care face un spectacol inegalabil.

Un exemplu celebru cu ce poate s-ar regăsi aici:

Revenind la cărţi, nu ştiu când şi cum le testez, dar cert e că n-am să le ţin ascunse să strângă praf degeaba. Vreau să le pun la muncă…

Carti de joc Bellagio

Acu nu vă gândiţi că o să jucăm o şeptică pe stadion. Ţin totuşi la ele, după cum spuneam mai sus, şi n-am de gând să le văd distruse din nesimţire.

Până una alta, trebuie să menţionez că nu sunt foarte încântat de prezentarea celor de la Nemo. Pachetul a ajuns ok însă am câteva menţiuni:

1. Nu au sunat înainte să vină, lucru care-l consider complet imbecil. Nu aşteaptă nimeni un pachet de la ei ca pe Moş Crăciun când erau copii.
2. Când au venit şi nu eram acasă, au lăsat o hârtiuţă anemică “în uşă”. Altă idee genială. Pe lângă faptul că e un ciot micuţ, chiar nu se putea lăsa în cutia poştală? L-au lăsat aşa… la îndemâna oricui.
3. Şi ultima chestie este că plicul în care am primit pachetul era pătat. Nu ştiu dacă e vorba de apă murdară sau de cafea, dar asta e o problemă. Cărţile nu au fost afectate dar un document oficial sau ceva hârtii importante ar putea suferi enorm de pe urma unor lucruri de genul ăsta.

Nu aş spune că vai dom’le s-a terminat lumea şi că-s incompetenţi dar după mine e clar, Nemo mai au de învăţat până să îi folosesc sau să îi recomand cuiva.

În altă ordine de idei, când facem o carte?