Aha, încă un post dinăla în care mă dau rotund iar tu n-ai ce face să opreşti asta.

Sau poate tu cititorule devii brusc comentator şi-mi înjuri câteva neamuri. N-ai decât, dacă atâta contribuţie găseşti că se încadrează în posibilităţile tale Web 2.0.

Blogul ăsta există pentru că eu mă cred special. De fapt, eu mă cred special pentru că sunt special.

Şi acum am să încerc să fac scriu o aberaţie; vreau să mă laud, fără să mă laud.

Săptămâna asta am scris câteva zeci de articole şi cu toate astea blogul meu îmi cere login.

Săptămâna asta am făcut aproape 500 km din care vreo 100 fără vreun scop. Cu toate astea nu pot spune că se echilibrează cu vreo 3 zile petrecute pe sub ea. Sau faptul că un blestemat de circuit întrerupe pe undeva şi nu-mi merge faza scurtă pe stânga.

Săptămâna asta am fost la facultate şi cu toate astea nu-mi aduc aminte să fi făcut mai mult decât o oră jumate.

gata, trei chestiuni repetitive e suficiente. Am prins recent un mail în care am citit nişte versuri speciale. Rezultatul? Am cu ce mă făli.

Şi ar mai fi o chestie, mă disperă faptul că nu găsesc imaginea de pe coperta unei casete vechi. Care aveţi pe acasă casete cu Ştefan Iordache şi Sanda Ladoşi sau un talent uimitor la a găsi orice pe străfundu’ interwebului contactaţi-mă.

Mai sunt multe de zis…

… dar la urma urmei pentru asta e blogul ăsta.