…să fiu sincer.

Este greu, foarte greu, după atâta timp şi atâtea minciuni, după atâţia oameni induşi în eroare…

Nu sunt cine par a fi. Nu sunt cine am părut a fi. Nu sunt eul pe care îl ştiţi voi. Totul a început la 8 ani când am început prima oară să înjur serios… prieteni, părinţi, profesori, şcoală, etc… Totul. În urma unor evenimente tragice rezultate din spusele mele mi-am propus să mă schimb. Să fiu altcineva. Să nu mai înjur niciodată până la 21 ani. Poanta a ţinut câţiva ani, câţiva ani buni, până pe la 16 am fost în cărţi, 17-18 au trecut aproape la fel de uşor… De aici înainte totul s-a destrămat.

Înjurăturile au revenit, crăciunul a fost distrus şi multe altele, practic tot oraşul suferă din cauza mea. Ce e mai trist e că nu ştiu asta ei… Eu nu sunt puştiul hiperactiv de la grădiniţă, eu nu sunt şcolerul cuminte, nu sunt liceeanul integrat dar un pic geeky.

Ce e mai rău e că nu o iubesc pe Ea. De fapt … eu sunt…Stanley Marsh. Şi o iubesc pe Wendy Testaburger deşi nu-mi place să recunosc asta.

Îmi pare rău că v-am dezamăgit şi că v-am minţit atâta timp.

This is one not cool way of finding out who my true friends are. In the end I know I’ve got this dumb jew by my side.

Ăsta e unu din cele mai distractive articole la scris… sper să fie la fel şi la citit. Am minţit şi înjurat în aşa hal încât parcă aş fi Eric Cartman… băi băiete ce personaje faine