Zise un el, pe twitter, ceva cum că dacă mă uit la un clip la care făcea legătură poate îmi va schimba modul de a privi viaţa.

Cu tot respectul pentru tipul care prezintă discuţia, regret să-l informez că nu m-am înscris în acel “poate”. De fapt, m-am uitat prin mai toată înregistrarea de acolo cu două lucruri în minte: “Erm, nu e chiar aşa” şi “Evideeent!”.

Discuţia în cauză se poate observa în clipul de mai jos şi părerile mele vor veni după ce o vedeţi.

Eu nu zic că se înşeală deplin, dar nu pot crede că cineva are puterea de a decide dacă va avea un stil de viaţa complet energic sau unul aproape complet letargic deodată. Mai mult, chiar dacă ar lua o astfel de decizie nu văd cum s-ar putea ţine de ea.

Îi admir părinţii şi sunt un pic invidios pe copilăria lui pentru că eu dacă mă uit prin pozele mele din perioada respectivă mă tem că multe din ele am o figură ce nu prea e descrisă ca zâmbitoare.

Să nu intru prea mult în detalii cu treaba asta. Am să spun totuşi o chestie. Ştiu că omul a vorbit cu referire la ansamblul a ceea ce înseamnă să-ţi trăieşti viaţa, însă nu mă pot abţine să mă iau un pic de faza cu visele copilăriei.

Nu e un secret, copii au vise şi au orientări către anumite profesii la care pot ulterior deveni extraordinari însă de cele mai multe ori părinţii, prietenii, profesorii sau familia le distrug cu varii argumente “pragmatice”. N-am să spun vreo secundă că asta e un lucru ce nu merită condamnat dar vă spun atât, să nu uitaţi niciodată posibilităţile.

Visul meu de mic copil e să fur mireasa. De fapt ăsta e visul meu de copil mai mărişor însă primul vis de mic copil a fost unul destul de întâlnit în mintea flăcăiandrilor şi anume să fiu astronaut. Acu’ nu că aş fi eu modest da pe bune de nu ieşea un astronaut genial din mine. Se uita ‘nea Prunariu la mine şi zicea băi ce mi-aş fi dorit să fi reuşit şi eu d-astea la vremea mea.

Nu s-a întâmplat, ştiţi de ce? De pe la vreo 3 anişori sunt diagnosticat cu un defect serios la inimă. Cu hârtiuţa aia mică pe care scria “canal arterial permeabil şi coarctaţie de aortă” s-a dus părăsirea atmosferei din partea mea.

Copii sunt încăpăţânaţi, unii aproape cât mine, dar chiar şi în condiţiile astea s-a dus visul primordial.

Pe parcursul vieţii am înţeles că anumite vise nu se împlinesc niciodată şi că am o imaginaţie destul de bogată şi bolnavă din care să aleg. Abandonul acelui vis nu m-a omorât psihic aşa cum n-a făcut-o nici privarea de alte astfel de dorinţe arzătoare.

Vrei să ştii cum să-ţi trăieşti viaţa? Cum vrei, la urma urmei, puţine lucruri spuse de mari gânditori, oameni de suflet, oameni pe moarte sau extratereştri vor putea s-o influenţeze, cu atât mai mult să schimbe modul în care o vei trăi.

Mamă ce articol fără rost. Sunt aşa de mândru de mine!

(De fapt, dacă mă gândesc mai bine, tot timpu’ sunt mândru de mine)