E foarte plăcut să ştii că ai colegi, să ştii că ai oameni cu care te înţelegi bine la locul de muncă, la şcoală, la facultate… oriunde.
Relaţiile de colegialitate, spre deosebire de cele de prietenie au un defect infect: colegii nu te plac pentru cine eşti, te plac pentru ce au nevoie sau pentru ce eşti.

La final de zi, nu contează. La finalul angajării în acea situaţia care ţi-a adus acei colegi, nu mai are rost să conteze.

Dar până la final ce faci?

Toceşti.

Răbdare, suflet, omenie şi, de ce nu, orice altceva ce te făcea cândva simpatizat complet de prieteni.

De ce? Să te realizezi material. Azi mi-e prea scârbă de situaţia asta.

De ce doar azi? Pentru că azi e una din zilele alea dinainte de final,