După cum unii dintre voi ştiu, tocmai ce am petrecut o săptămână prin părţile depărtate de bârlog ale ţării. Cred că e cazul să spun cum a fost nu?

Să începem cum e logic şi mai puţin artistic; începutul:

N-am dormit în seara dinainte de plecare pentru că m-au ţinut treaz o mâţă şi ceva aberaţii de funcţionare ale UPC. Pe la orele 5:20 m-am pus în mişcare într-o dimineaţă cam răcoroasă de duminică, pe drum mă gândeam la un singur lucru pe care o să-l fac în tren: SĂ DORM. Garnitura de tren era una care încuraja situaţia şi până la Adjud (unde trebuia să schimb) aveam cam două ore juma’ să dau din gene. S-a dus fantezia asta când m-am trezit coleg de compartiment cu trei brăileni care plecau într-o tabără ceva organizată de AIESEC pe la mama naibii. Cum oamenii erau foarte entuziasmaţi, un pic gălagioşi şi antipatici în multe momente mi-am zis că mai bine nu dorm şi mă chinui să-i ignor cât pot. Am ajuns totuşi destul de relaxat în gara unde aveam de aşteptat o oră şi vreo treizeci minute. Băi nene, eu nu prea am trecut prin Adjud decât foarte rar şi atunci cu maşina, tura asta urma să cunosc ce-ţi prezintă CFR-ul acolo: o gară cu două săli de aşteptare, una cam mizerabilă la clasa I şi una la clasa II care fusese închisă pentru curăţenie (probabil gândacii de pe acolo făcuseră plângere).

Asta e acu situaţia…. urmează să continui călătoria cu un tren Intercity, apogeul luxului dom’le, merita să stau un pic pe peron să ascult:

Într-un final am ajuns să urc în garnitura ce venea de la Bucureşti, şi, despre care, credeam că merge până la Suceava exclusiv pentru mine. M-am înşelat, m-am înşelat rău de tot. Trenul era plin “ochi” şi o primă descoperire plăcută, cineva a avut ideea să pună numerotarea locurilor într-o poziţie imbecilă, sub suportul de bagaje astfel încât eşti nevoit să mergi ca o băbuţă gheboasă până îţi găseşti locul. Când îl găseşti în schimb… îţi dai seama că dacă erai băbuţă gheboasă nu era aşa rău… ceva îmi spune că acolo nu putea sta comod decât o persoană de vreo 1.50-1.60 cu ghebul format încât să aibă acces util la măsuţă.  Am îndurat cam 160 minute, când spun am îndurat nu glumesc. Dar am ajuns la Suceava, unde aveam cam 50 minute să mănânc până ajungea transportul ce urma să mă ducă la Cluj.

Mâncare rapidă hmm… la Iulius Mall, la McDonald’s. Nici aici n-au mers lucrurile cum mă aşteptam dar mi-am văzut burta la cale aşa că eram cât de cât mulţumit. Când am primit telefonul să cobor în parcare deja mă cuprindea bucuria: Îmi vedeam mâţa şi vedeam câteva ore de transport în condiţii umane.

Să vă spun o chestie; după ce petreci şapte ore în condiţii inacceptabile să te vezi apoi sătul, lângă gagică şi în spatele unui Audi A6 deja rescrii definiţia raiului. Drumul de aici mai departe a fost foarte frumos, atât datorită confortului cât şi senzaţiilor plăcute date de un mers mai sportiv al şoferului cât şi de frumuseţea pură a peisajului. Avem o ţară frumoasă băi. Pe bune.

Am ajuns spre seară şi nu prea am văzut mare lucru din maşină. Nu vă pot spune ce bine am dormit în seara aia… Chiar nu pot. Bine poate unora am să vă spun.

Cum zilele următoare au fost presărate de un amestec de experienţe ce n-am să le listez pe aici am să încerc să fac un mic rezumat al vizitei mele. Clujul este un oraş destul de frumos, dar frumuseţea lui nu îmi pare exploatată de autorităţile responsabile. Centrul este într-o proporţie foarte mare alcătuit din clădiri vechi, de o arhitectură plăcută însă printre ele se strecoară ocazional o clădire ce distruge complet linia: un opt clădiri BT, o filială BCR şi alte minuni de genu’ ce stau ca… nuca pe perete.  Altceva neplăcut ar fi că aproape jumătate din clădirile vechi arată ca nişte dărăpănături. Vechi, vechi… da o mâna de var (la fel ca cea originală) n-a omorât pe nimeni. Şi mai am o durere cu administraţia lor… Ce faceţi frate cu atâtea cabluri peste tot? În jumătate din pozele făcute pe acolo apare un mănunchi de cabluri, altfel nu prea aveai cum să prinzi un cadru cât de cât cuprinzător. Chestiile astea care nu prea mi-au plăcut puteau fi evitate noaptea, atunci era totu mai ascuns şi mai plăcut… practic se vedea ce era frumos restul fiind în umbră. Tot e ceva.

Altă probleme a clujului, transportul în comun… Înţelege omu că tehnica nu se poate schimba aşa uşor, dar pe acolo încă mai circulă tigăi de vreo 30 de ani. Ce-i drept au fost cândva uşor recondiţionate, probabil acu vreo 10 ani, însă sunt pe acolo nişte angajaţi de stau în spatele volanului cărora oricât te-ai strădui nu poţi să le spui şoferi.

Dacă treci peste aceste chestiuni, o vizită în acest oraş ţi-ar face mare plăcere. Poate data viitoare, cu maşina personală şi cu un DSLR cu un obiectiv wide şi cred că treaba e gata.

Chestii care mi-au plăcut şi m-au amuzat foarte tare:

- un restaurant numit sugestiv “Ursus”, unde se vedea de la kilometri distanţă cum numai spuma societăţii o ardea pe acolo.

- pasiunea oraşului pentru motorină, existând un local mai fiţos un pic numit “Diesel” şi o firmă de taximetrie numită “Diesel Taxi” unde o bună parte din maşini erau pe benzină.

- priveliştea foarte frumoasă de sus de la Cetăţuie şi barmanul care exersa diverse scheme cu tava de băuturi de la un local de acolo.

S-a terminat totuşi, cu părere de rău am plecat duminică seară şi am ajuns acasă luni seară… Drumul ăsta şi evenimentele de pe traseu au fost atât de obositoare şi enervante că nu merită menţionate.

Poze nu vă arăt încă… poate adaug o legătură spre site-ul cuiva ce ar putea conţine aşa ceva.