Ultimele două filme artistice vizionate puneau un accent foarte serios pe situaţia asta. Suntem la 9 ani după data la care lumea credea că se va termina totul şi încă mai e timp să fii rasist. Am trăit secolul vitezei, toată lumea vâjâia de colo-colo în minute şi tot era timp să te iei de “cioara” aia.
Şi încă acum sunt nimicuri, erau vremuri când treaba asta se făcea până la moarte sau mai rău, până foarte aproape de ea. Eu nu înţeleg de unde obsesia asta pentr o culoare, mai mult antisemitisimul pare ceva fantastic. Şi ce e culmea e că oamenii ăştia au avut belele pe tot parcursul istoriei, din epocă în epocă…
Nu sunt eu cheie de biserică, dar trebuie frate lăsat mai moale. Poate vă întrebaţi de ce abia acum spun asta. Până acum eu nu am dat de rasism decât în bancuri. Dacă am avut probleme cu anumite personaje aveam probleme cu anumite personaje, nu cu altceva legat de ele sau tot neamul lor.
În state şi prin alte părţi e cam clară situaţia cu ce fac ăia acolo, da la noi există totuşi sânge care se înfierbântă când aude de rromi. Cum ziceam recent; am crescut la ţară şi deşi îi zic “la ţară” e vorba de un oraş. Acolo rromi nu locuiau decât o familie pe care toată lumea o ştia. Cum nu muncea decât o persoană nu aveau o situaţie foarte solidă financiară dar nimeni de acolo n-a avut niciodată probleme. Alte contacte pe care le-am mai avut cu rromi au fost ocazionale, când treceau pe drum cu căruţele lor inconfundabile strigând că vând: ceaune, oale, tigăi, covoare, etc… De ce erau aşa puţini acolo? Pentru că pe vremea luminatului conducător afecţios numit “Ceaşcă” s-au creat grupuri de oameni care au primit responsabilitatea de a-i evacua pe aceşti oameni din toate oraşele ţării. Pe vremea respectivă, bunicul plătise un rrom să îi facă diverse oale şi alte minuni necesare prin bucătărie. După o săptămână când deja acţiunea se resimţea prin apropiere omul respectiv i-a adus bunicului banii şi i-a spus că regretă că nu se poate ţine de cuvânt dar “legea” e pe urmele lui şi va trebui să revină la viaţă de nomad.
Un pic mai târziu în viaţa mea am interacţionat şi cu alte comunităţi de rromi. În partea Lieşti – Iveşti ştie sigur toată lumea care e situaţia. Ei, acolo era altfel… am intrat cu unchiul meu, preot, într-o parte a satului şi l-am întrebat dacă acele construcţii ce le vedeam peste drum şi continuau cam un kilometru erau toate biserici. Erau de fapt case ale rromilor. El a râs, eu am rămas uimit. Am fost şocat de de bogăţii puteau avea… şi apoi am văzut cum copii fugeau prin curte si peste drum dezbrăcaţi. Cum masa se lua în curte şi era bătaie pe orice firmitură. Ceva nu era în regulă… dar nu mă îngrijora prea mult.
Alt conflict mai e în românia… dar nu e rasism, e aşa o antipatie pentru persoanele de naţionalitate maghiară. Personal, consider că o merită guvernul lor, sau persoanele politice din ţara noastră care insistă pe ideea că Transilvania e a lor. Ori asta e cea mai mare idioţenie posibilă. Pe principiul ăsta nici o ţară n-ar fi întreagă. Când dreacu s-or fi teleportat ungurii ăia în transilvania şi când au dispărut de acolo românii nu ştiu. Dar aşa se crede şi aşa se sădeşte o mică sămânţă de neadevăr în minţile copiilor lor că majoritatea ajung să creadă treaba asta… cel puţin cei proşti.
Revenind la discriminare în general, din partea mea ar trebui să existe doar în bancuri. Un exemplu pe care l-am auzit recent am să-l disec:
Un român, un ungur şi un ţigan(sau rrom, pentru mine tot aia e şi nu văd de ce aşa mare agitaţie pe termenul ăsta că doar nu faptul că folosesc un apelativ aproape sinonim cu “cioară” îl răneşte cel mai tare) merg la pescuit. Printr-o minune care numai prin bancuri se întâmplă… ei prind peştişorul auriu’, ăla de dădea dorinţe. Săracu peşte speriat şi nu ştiu ce, le spune care-i situaţia, că le dă la fiecare o dorinţă dacă e aruncat înapoi. Îl aruncă înapoi şi încep dorinţele:
Rrom-ul: Vreau să ne iei pe toţi să ne duci înapoi la maica India. (lucru discutabil, majoritatea rromilor ce ţin la traiul lor nomad n-ar da pe nimic libertatea lor). Zis şi făcut… peştişorul execută şi toţi rromii sunt în India.
Ungurul: Vreau să ne iei pe toţi şi să ne duci înapoi în Ungaria. (de unde dreacu o fi ideea asta în banc nu ştiu, că nu prea are legătură cu realitatea, dar se leagă bine de tot la final.) Zis şi făcut… peştişorul execută şi toţi ungurii ajung în Ungaria.
Peştişorul acum se întoarce… băi române tu ce vrei?
Românul: Deci au plecat toţi ţiganii?
Peştişorul: Da!
Românul: Şi toţi ungurii?
Peştişorul: Da mă, da!
Românul: Bine mă… atunci dă-mi o bere.
Mică pauză de râs pentru cei care nu sunt înţepaţi şi apoi vă zic că în acest banc probabil găsim esenţa spiritului român. Ignorăm orice problemă legată de atitudine, societate etc… De când e românul român, n-a vrut altceva decât să aibă pământul lui şi să nu fie cotropit de alţii. De aia n-avem noi cine ştie ce imperiu, că nu l-am vrut. Pe principiul ăsta nu ni se pare normal ca altul să ne frece la icre. Şi acum ce-om face… n-o să-i ardem pe rug (asta dacă n-apucă PRM-ul conducerea ţării) dar măcar să stea liniştiţi… să-şi vadă de treaba lor şi toată lumea e fericită. Nu vii tu în ţara mea şi îmi ceri bani de protecţie sau alte prostii şi nici nu vii în ţara mea şi nu-mi vorbeşti limba.
Sper că m-am făcut înţeles fără să oftic pe careva, dar dacă totuşi e vreunu mai ofuscat de situaţie, să-mi aducă prin comentariile pe care le are la dispoziţie, argumente solide care să-mi demonstreze că mă înşel. Vedeţi cum vă acord eu dreptul la libera exprimare indiferent de nationalitate? Dar dacă mănâncă pe vreunu “nu departe de coadă” să îmi comenteze în altă limbă am să experimentez ce fac butoanele alea cu banarea pe ip.
