Deja avem coduri, stresuri, viscole şi alte nebunii similare cam la ordinea zilei. Te-ai gândi că în condiţiile astea, începe să dea un pic de realizare în mintea autorităţilor, dar de unde.

Mi-e scârbă tare de vorba aia cu “trăim în România” dar pentru treaba asta m-am apucat să recit: “unde eşti tu Ţepeş, Doamne?”.

CFR-ul iarna

Situaţia stă aşa, o prietenă de-a mea a avut bucuria să stea în tren pe ruta Galaţi-Bucureşti 10 ore din pricina zăpezilor şi stresurilor.

Două zile mai târziu, se întoarce acasă cu acelaşi tren, bucuria fiind de data asta considerabil amplificată. Deci data asta s-a stat în conserva frigorifică 21 de ore.

Vorbim de un traseu care într-o ţară civilizată ar dura 3 ore cu personalul, nu mai spunem de trenuri cu pretenţie. La noi dureză 4 ore în condiţii ideale.

Acu’ întârzierea mă sâcâie şi-mi inspiră un chef de tăiat şi spânzurat dar doar în gând. În schimb, modul în care CFR-ul tratează problema îmi pare mai lipsită de scuze ca mine.

În primu’ rând ştiau din timp că la al doilea tren e jale şi că n-o să poată circula.

În al doilea rând ei au decis că mai bine pot trimite trenul în viscolul crâncen fără vreun stres decât să creeze ceva aglomeraţie în Gara de Nord.

Şi-n al treilea rând, când presa îi întreba dacă sunt demenţi având în vedere decizia, replica CFR vine în forma “să zică mersi că nu taxăm mai mult”.

Media e media, ai încredere în ea te duci naibii. Da alte autorităţi nu se pot sesiza?

21 ore în frig pentru cineva în formă e greu, pentru un bătrân, un bolnav, o gravidă sau alte cazuri similare e chin absolut.

Cu ce tupeu imbecil îndrăzneşti să trimiţi oameni la un pas de moarte în asemenea condiţii ca să ai tu linişte în gară frate.

Se repetă problema şi iar trenul este trimis în cele mai oribile condiţii către Galaţi încă o dată. De data asta stă la Făurei 60 ore după ce plecase din Constanţa către Bucureşti.

Nu nene, împuşcaţi e prea blând. Pe ăştia i-aş arunca la copcă în Dunăre frate.

Culmea tupeului după toate discuţiile şi plângerile strânse de CFR pe marginea evenimentului, imbecilu’ de la conducere apare la televizor şi spune că pasagerii ar trebui să spună mersi că nu sunt taxaţi suplimentar.

Pentru ce? Păi pentru ocolurile făcute de trenuri pentru a ajunge la destinaţie.

Cu alte cuvinte, da, nu mi-am făcut treaba cum m-am angajat (angajamentu’ e cand ţi-a vândut biletu’), am întârziat, ţi-am riscat viaţa dar măcar să zici mersi că nu ţi-am cerut să pui câţiva litri de motorină în plus.

Deja mă gândesc că trimis la moarte prin îngheţare e blând. Fir-ar el de CFR…

Ce se intampla in Romania, aceasta “Californie” a Europei de Est, este remarcabil.

La drum

Dupa cum stim cu totii, in Romania nu a mai nins de aproximativ 309 ani, de pe vremea cand Zorro dadea autografe pe sutienele ratustelor.

Revenind la actualitate, situatia este dincolo de intelegerea oricaruia dintre romani. Cel mai remarcabil gasim ce se intampla cu reactia autoritatilor.

Ofiteru sef de stat jos major de la drumuri, este socat de situatie.

Soferii inca circula pe gume de vara sau mult prea repede pentru conditii si fac tot soiul de tampenii care duc la ambuteiaje si mai mari.

Camionagii care trebuie sa fereasca idiotii impotmoliti injura ca nu mai pot pleca apoi, livrarile intarzie, serviciile de urgenta schioapa-ta si asa mai departe.

Dintre toti romanii, cei mai socati de venirea iernii par pietonii. Pleaca de acasa imbracati de zici ca au soba cu ei iar cand ii strange frigu cu usa incep sa se comporte ca gandacii de bucatarie deranjati de lumina.

Iti sar in fata, fug peste tot si deja nu mai stiu unde sunt trecerile. La urma urmei, cui ii pasa daca aluneca, cui ii pasa daca aluneca masina, cui ii pasa… si atat.

Ne auzim la primavara, poate aflam ca s-a redus numaru de fraieri ca tot spera betivu la ceva.

Când am văzut probleme la alţii, m-am amuzat şi am fost mai împăcat cu ideea. Aseară însă ceva s-a întâmplat care mi-a schimbat clar părerea despre: “Dacă mai multe lucruri pot merge prost, vor merge prost în cea mai neplăcută ordine posibil”.

Vedeţi voi, vorbim de o serioasă problemă (de lumea I); aseară mi-a mers netul preferenţial. Nu mă refer la faptul că avea momente când mergea rapid şi altele când mergea lent.

Probleme cu computerul

Netul meu mergea perfect, doar că nu pe toate site-urile. Excepţii notabile de site-uri care nu mi se încarcau: Yahoo (site-ul principal si conectarea la Y!M), magazinul Steam, portalul World of Tanks şi Twitter.

În mod curios, Yahoo Mail, aplicaţia Steam şi jocul World of Tanks funcţionau fără probleme.

Majoritatea site-urilor frecventate funcţionau foarte ok. În mod şi mai curios, aproape orice link îmi dădea google către vreo soluţie, nu mergea.

Ei şi acu să vă zic marea dramă a acestei probleme. Nu mi se actualiza vremea pe telefon. Vă daţi seama? Trebuia să mă uit pe geam dom’le, complet inadmisibil.

Am încercat tot ce am putut din ce am găsit prin recomandările care funcţionau, nimic n-a făcut vreo diferenţa. Era deja foarte târziu aşa că n-am dat telefoane la ISP.

Azi dimineaţă toate mergeau bine aşa că problema asta fost interesantă pentru că s-a încadrat în tipologia ideală. A fost genul de problemă care se rezolvă singură.

Aşa de bine ce am pornit ziua având în vedere situaţia asta că am decis să extind generozitatea mea dincolo de limitele normale. De acum când aveţi o astfel de problemă, chemaţi-mă şi treaba o să fie rezolvată în câteva ore.

Altul e motivul de ciudă pentru anul nou şi anume că atât pregătirile pentru petrecere, cât şi ea în sine, au avut un efect neplăcut asupra vieţii mele.

2012

Sursa imagine

Mai exact, mi-am stricat programul de somn. M-am pus să trag un pui de somn în după amiaza lui 31 decembrie în anticiparea serii de nesomn ce urma.

Din nefericire, asta a rezultat într-o noapte de nesomn pe 1, 2 şi 3 ianuarie.

Ok fie, şi pe 4.

Dacă stau un pic să mă gândesc zilele ce au venit după nu sunt diferite şi cum e 5 dimineaţa şi-s departe de a dormi momentan, n-aş spune că mi-am revenit cu somnul încă.

Acu cine are nevoie de motive suplimentare pentru a nu avea 2012 la suflet?

Am auzit că se termină lumea dar până şi în viaţa mea au fost câteva ocazii când trebuia să se întâmple şi n-a fost cazul. Poate ar fi mai bine să nu consum nopţile nedormite gândindu-mă la asta.

Un an nou fericit, sau cel puţin asta e genu de vorbă pe care-s dispus s-o cred ca având vreo şansă.



Am adormit linistit, devreme (cu ore bune inainte de 00:00) si am cazut bustean pana azi pe la 08:00 cand foamea a dat alarma.

Bucuria veritabila dupa un somn bun a fost insa de gasit afara. Ningea, un cearsaf deja fusese asternut si telefonul mi-a adus aminte ce inseamna “flurry”.

Ah, de asta nu v-am spus (cu foarte mici exceptii), mi-a venit in sfarsit telefonul. Este vorba de un HTC Desire Z cumparat online de la Vanzari GSM luni. Livrarea a avut loc ieri, pe la pranz, si de atunci sunt complet pierdut pentru lumea din jur.

Am avut o serie de neplaceri pana sa mi-l iau asa ca eram un pic crizat ca nu prea se mai gasea pe nicaieri.



Spre a-mi accentua disperarea, aparea in unele stocuri unde nu era si am dat multe telefoane, mail-uri, mesaje la contact si comentarii doar ca sa fiu dezamagit.

Mi-a lasat un gust amar comertul online din Romania dupa experienta asta. Cel mai dezamagitor a fost Cel, insa am gasit si un nou magazin care mi-a atras atentia dupa aceste experiente si anume Market Online.

Oricum, sunt foarte fericit ca-l am si ca poate face tot ce vroiam.

P.S. Articolul asta a fost realizat exclusiv de pe el

Chiar dacă în timpul verii ăsteia n-am avut timpul liber necesar să fac tot ce plănuia Costanza, ieri mi-am permis minimul de activitate necesară.

The summer of George

Mi-am petrecut restul timpului făcând câteva chestii pe care le cam amânam de ceva timp:

1) mi-am curăţat colecţia de miniaturi. Eu când mă plictisesc prea tare îmi place în general să fac curat prin cameră/casă, dar aici n-a fost vorba de asta. Chiar a fost o experienţa terapeutică.

2) am şters praful şi de pe volanul meu pentru comp. A fost cel mai interesant cadou primit la majorat şi mereu îmi pare rău că nu apuc să-l folosesc destul.

Cumva, ieri n-am avut nici o revelaţie, dacă nu mă joc mai mult decât ocazional, niciodată n-o să fiu destul de bun cu el cât să mă bucur de experienţă.

3) m-am pus cam o oră, oră jumătate să plimb youtube-ul într-o perioadă de nostalgie. Am trecut prin multe melodii ale copilăriei:

UB40 – Red, Red Wine

Culture Club – Karma Chameleon

Baltimora – Tarzan Boy

Ace of Base – Beautiful Life

şi ale tinereţii:

Eminem – Sing for the moment

50 Cent & The Game – Hate it or love it

G-Unit – Stunt 101

Usher – Yeah

şi multe altele…

4) am petrecut mare parte din zi cu căştile pe urechi, nu neapărat datorită muzicii…

La mine azi, deşi nu m-am trezit, a început totul cu puţină dezamăgire. Când s-a făcut dimineaţă “efectiv” şi a început să pătrundă lumina în cameră, în mod inevitabil am aruncat o privire pe fereastră.

Albul de afara

Acolo am văzut un alb aproape orbitor, în mintea mea deja aveam iar cinci ani şi mă pregăteam să scot sania. La puţină atenţie mai serioasă mi-am dat seama că nu era decât ceaţă.

Ceaţa e de rahat, pe lângă dezamăgirea legată de dimineaţa mea albă, vine cu toate aspectele impractice ale zăpezii (nu tu viteză, nu tu vizibilitate, oboseală pentru ochi) dar nu vine cu zăpadă.

Zăpada nene e distractivă, e o pacoste în general, dar unde alt undeva mai ai ocazia să te arunci cu mutra înainte într-o grămadă de alb moale şi pufos?

Până una alta, revenim cu picioarele pe pământ, e frig afară dar nu destul şi cât să vină iarna în catierul meu.

Băi da nu-mi place toamna nene, e bine că nu plouă mult şi degeaba da tot nu-mi place. Toamna şi iarna pentru mine sunt ca poezia (care m-a enervat la culme) şi melodia (care mă relaxează deplin) intitulate “Emotie de toamnă”:

Noaptea are foarte multe plusuri, n-am fost niciodată o creatură a nopţii în sensul “acceptat” însă mă împac des cu ideea de a nu dormi la “momentul” potrivit.

E ceva mai greu de explicat motivaţia în a pierde nopţile în şir pe lângă simpla şi incontestabila plăcere de a face asta, dar există câteva argumente solide împotriva acestui sport.

Noaptea “totul” e închis – nu ai unde merge.

Noaptea “toţi” dorm – nu ai cu cine merge – eşti bântuit de singurătate.

Noaptea; multă anatomie, studii şi alte chestii plictisitoare – corpul tău vrea să dormi.

Noaptea toate pramatiile sunt pe străzi – uneori îţi doreşti să “n-ai cu cine merge”.

Noaptea vine la pachet cu ideea că e pentru somn – uneori te întrebi dacă nu cumva ceilalţi au dreptate.

Cam nasol nu? N-are mare importanţă, deşi nu sunt tocmai mulţumit de viaţa mea, aspectul ăsta cu nopţile nedormite mi-e drag.

Drum de noapte

Şi în speranţa că mă veţi înţelege măcar puţin, am să prezint şi ceva plusuri ale nopţii.

Noaptea e mult mai multă linişte, noaptea nu există trafic, noaptea nu există cozi dar mai presus de tot, noaptea nu vrei să ajungi nicăieri.

Noaptea tot drumul e pentru tine, noaptea n-ai nevoie de 15 variante de salate în meniu şi noaptea nu te stresezi cu decizia de a găşi băutura potrivită.

Noaptea e suficient ce găseşti şi asta pentru că de multe ori e tot ce vrei.

Dată fiind ora (6:26 am) la care simt că stau bine cu timpul şi programul meu de lucru am să mă tratez cu o delicatesă înainte de a mă băga la somnu ăla care aparent trebuia să aibă loc în urmă cu vreo 8-9 ore.

Ce delicatesă? O lectură la domnişoara Ana. Nu apuc s-o citesc prea des, dar din fericire, scrie chiar mai rar de atât.

P.S. Nopţile nu-s pentru somn, nopţile-s pentru a fi trăite, de fiecare cum vrea.

P.P.S. Another night well wasted.

Ancheta este încă în desfăşurare, dar ce avem acum sunt următoarele lucruri care-l incriminează clar pe Huidu, aflat la volanul maşinii care a provocat accidentul menţionat.

1. Maşina condusă de Şerban Huidu a lovit un alt autoturism care circula regulamentar pe contrasens.

2. Maşina condusă de Huidu se afla dincolo de linia continuă în momentul accidentului.

3. Maşina lui circula cu viteză neadaptată condiţiilor de drum.

Apoi vin conjuncturile nefavorabile asupra abilităţilor lui Huidu ca şofer:

1. După celebrul lui accident din vacanţa de anul trecut la ski, a avut ceva afecţiuni neurologice pentru care a făcut tot soiul de exerciţii şi terapii de recuperare.

Le-a făcut, aparent şi-a revenit doar că există o problemă. La sfârşitul unui astfel de episod medical, trebuie să existe un control sănătos efectuat/solicitat de către medicul de familie în urma căruia să fie totul ok.

Dacă se identifică probleme, acestea trebuie raportate poliţiei care, printre altele, va suspenda permisul de conducere al respectivului pacient.

În cazul lui Şerban Huidu, acest raport final nu există.

2. CV-ul ca şofer nu este unul stralucit, punctul culminant al său fiind că i s-a suspendat în trecut permisul de două ori; una din aceste ocazii fiind chiar în zona în care a avut loc accidentul. Mai mult, atunci permisul i s-a suspendat pentru depăşirea liniei continue.

3. Zona accidentului este una destul de aglomerată dar periculoasă. Trecând dincolo de statistici, avem serpentine, schimbări de pantă, climat neprimitor mai ales în perioada rece.

Toate acestea fiind bine evidenţiate pe respectivul traseu, limita de viteză în zona unde a avut accidentul fiind plasata la 30 km/h, marcajele pe drum fiind clare şi pronunţate.

Există totuşi martori care spun că îi dădea Huidu de “scârţâiau roţile”, lucru care vine în contrast total cu condiţiile din zonă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, comisar-şef Liviu Naghi, a declarat că vina pentru accident aparţine exclusiv lui Şerban Huidu şi în acest moment riscă până la 10 ani de puşcărie (deşi opinii din domeniul legal spun că în caz de pedeapsa cade la 3 ani – va primi cu suspendare).

Urmările acestui accident sunt foarte serioase, două persoane nevinovate decedate pe loc, o a treia la spital, doamna Huidu e posibil să necesite o intervenţie chirurgicală, bona îngrijiri medicale şi, evident, există pagube materiale.

Un bilanţ foarte trist, ce cade pe umerii unei singure persoane şi cu toate astea mare parte din România, alimentată de mass-media are cu totul altă grijă:

Ce ne facem fără Huidu? Ce se întâmplă cu Cronica Cârcotaşilor?

Oameni buni, treziţi-vă, faceţi un efort şi mai urmăriţi şi oameni sănătoşi la cap nu doar morţi să vândă şi gândiţi-vă că pierderea aparţine celor 3 morţi, familiei şi prietenilor lor.

Ca bonus, observ o tendinţă de interes către cât costa maşina lui Şerban Huidu, ce pagube materiale s-au produs şi câteva perle legate de maşina lui.

De-a dreptul fără omenie, PRO TV-ul comentează pe marginea preţului maşinii lui, pe cum că deşi Logan-ul lovit s-a făcut praf la ditai merţanu’ lu Huidu nici nu s-a spart parbrizul.

Maşina n-are nici o vină, maşina şi-a făcut datoria, partea din faţă a absorbit impactul, compartimentul pasageri rămânând întreag, motiv pentru care sunt vii ocupanţii şi acum.

Alţii au găsit problema în cum s-a întâmplat vreo ceva divin de l-a făcut pe Huidu să ajungă într-o astfel de situaţie, că doar maşina aia “nu avea cum să derapeze”.

Lăsaţi treaba cu deziluzionarea faţă de societate şi alte prostii de genul, spălaţi-vă pe ochi şi reveniţi-vă oameni buni, o să trăim şi fără Huidu.

Nu am nimic personal cu el, nu-mi doresc să fie prins în puşcărie de vreun “coleg special de cameră” dar m-ar deranja enorm să aflu în câteva zile că toată vina pentru problema asta pică pe umerii altora.

P.S. Din fericire, blogurile şi social media din România sunt conştiente de realitate şi nu de fantezii menite să incite masele proaste.

P.P.S. Sunt sute de poze, clipuri şi alte minuni dar am ezitat să le pun în speranţa că atenţia rămâne concentrată la cele scrise.

Probabil că nu ştii ce-i aia singurătate cu adevărat, aşa că eu, băiat simpatic (cu ocazionale senzaţii de această natură) m-am gândit să-ţi ofer o idee a ce înseamnă asta.

Singurătatea merge mai departe de făcutul mişto de amărâţii care “n-au viaţă” şi stau toată ziua pe Internet uitându-se la poze cu pisici şi filme porno.

Pisici porno

Singurătatea e o problemă atât de serioasă încât în epoca modernă a început să fie considerată o problemă gravă pentru sănătate la nivel mondial.

Singurătatea omoară

Dintre doi oameni sănătoşi, cel singur este de două ori mai probabil să moară pe decursul unui deceniu.

Indiferent de vârstă şi starea de sănătate un bărbat izolat are o şansă cu 25% mai mare de a muri decât unul sociabil. În cazul femeilor situaţia asta stă la 33%.

Astea-s statistici la modul general, nu intră aici cazurile mult mai grave gen locuit singur după un atac de cord, locuit singur atunci când ai varii probleme medicale, etc.

Singurătatea îţi afectează familia

Toată lumea ştie că în familiile cu un singur părinte copii au şanse destul de mari la o viaţa nefericită însă puţini ştiu că până la părinţii lor (indiferent de sex) ajung să se simtă “foarte singuri” destul de des.

Singura

Într-o familie mare sau chiar foarte mare, unul sau mai mulţi membri izolaţi ajung să dea foarte multe probleme şi bătăi de cap părinţilor sau celorlalţi membri ai famillie. Stresul generat e indirect dar e o problemă serioasă pentru sănătate şi ăla.

Singurătatea are şi plusuri dar nu merită.

Din cauza singurătăţii a aprăut o ştiinţă nouă numită monofobie, evident, asta a creat ceva locuri de muncă pentru acea parte selectă din cercetători care nu sunt ambiţioşi.

Singurătatea a inspirat mulţi artişti care ne-au lăsat opere celebre. Bine, asta înainte să se fi sinucis.

“Fun facts” despre singurătate

E departe de a fi amuzant acest articol aşa că în tentativa de a ridica atmosfera am să includ câteva chestii pe care le consider interesante legate de singurătate.

1) Singurătatea şi disperarea

În SUA există un drum prin Nevada, (U.S. Route 50) care este cunoscut oficial drept cel mai singuratic drum din ţară deoarece o dată cu apariţia unei autostrăzi prin zonă tot traficul s-a deviat pe acolo.

Cel mai singuratic drum din America

Pe aceast drum şi-a găsit Stephen King inspiraţie pentru romanul “Desperation” – titlu destul de sugestiv având în vedere datele de mai sus.

2) Cel mai singur om din istorie

Michael Collins e numele unui astronaut foarte important dar de care probabil n-aţi auzit. Dacă de Buzz Aldrin s-a mai auzit de Collins nu şi asta pentru că deşi a fost membru în misiunea Apollo 11 el nu a călcat pe Lună.

Michael Collins

Collins a rămas “sus” în orbita Lunii cât Buzz şi Neil au devenit celebrii. Legat de chestia cu orbita lunii ne apropiem iar de singurătate.

Pentru că a rămas cu modulul de comandă, a făcut orbita completă a lunii şi, timp de 48 minute cât a fost în partea opusă a lunii faţa de Pământ, a pierdut orice contact radio cu NASA sau cei doi “lunatici”.

Asta înseamnă că pentru aproape o oră Collins nu doar că era singur, ci a fost “cel mai singur” om din istoria omenirii.

3) Cred că până la acest punct al vieţii oricine a citit sau măcar are o vagă idee despre “Singur pe Lume” a lui Hector Malot dar aceasta e departe de a fi o operă suficient de tristă cât să inspire cuiva o stare de monofobie.

Dacă aveţi un pic de răbdare, cât citiţi mai departe porniţi clipul ăsta:

Autorul se numeşte Blind Willie Johnson şi are o poveste foarte interesantă; maică-sa a murit pe la vreo 5-6 ani iar taică-su s-a recăsătorit la scurt timp după.

Când avea vreo şapte ani, tatăl a prins-o pe mama sa vitregă umblând cu altu, motiv pentru care a bătut-o bine (fiind undeva prin 1905 nu era neobişnuit).

Drept “răsplată”, femeia plină de frustrare i-a aruncat tânarului Willie Johnson sodă caustică în faţă, orbindu-l pe viaţă.

Deşi n-a renunţat la ideea de a fi predicator şi inspira lumea nu a mai reuşit să se facă preot (cum visa), în schimb deveind un artist respectat.

A avut două căsnicii, niciuna fiind un succes răsunător, acum că veni vorba, în 1945 i-a luat foc casa şi a ars până în temelii, lăsându-l pe străzi. După o scurtă perioadă de trăit pe drumuri a prins febra malarica şi a murit.

E o poveste tristă, la fel ca muzica lui foarte spirituală de altfel. În ciuda acestui lucru, nu e cel mai singuratic lucru legat de viaţa lui Blind Willie Johnson.

Piesa de mai sus a fost aleasă de NASA ca una din cele foarte puţin informaţii trimise în spaţiu pe un disc de aur aflat la bordul Voyager 1 cu gandul de a vorbi extratereştrilor despre singurătate.

Voyager 1

Voyager 1 este prima şi cea mai îndepărtată sondă trimisă de NASA spre “colţurile” Universului şi care este cel mai singuratic obiect făcut vreodată de om. Datorită faptului că e în mişcare de îndepărtare de Pământ de 35 ani încoace, în Septembrie anul acesta era la o distanţă de 17.7 miliarde de km de “noi”.

Iniţial am pornit la drum cu articolul ăsta încercând să zic o prostie două legate de singurătate, de cum singurătatea e o problema tot mai gravă şi că ar trebui să faceţi tot ce puteţi s-o evitaţi.