Sau cum se spune prin facultatea mea: am ieşit în oraş cu grupa pentru o seară.
Ar fi multe de zis, da sincer mi-e lene şi voi lista doar ce e important.
Am baut o bere (două, poate trei-patru) liniştit.
Au fost mai mulţi colegi şi gagii/gagicile decât mă aşteptam.
Au fost cel puţin 30 minute în care fiecare de acolo s-a simţit bine (excepţie o persoană care nu s-a simţit bine din motive fiziologice probabil).
A băut putzi da nu a luat microfonu’ la scandal cum mă aşteptam.
O seară “caraoche” poate fi distractivă indiferent de calitatea vocală a persoanelor care decid să interpreteze ce oferă DJ-ul.
Am avut chef de-un dans, două (iar paranteză…). Ştiu că nu-s talentat la asta dar plăcerea vine şi de la nepricepuţi şi a fost ok, n-a murit nimeni de râs pe lângă mine.
Am cântat (să nu uit să beau câţiva litri de apă şi să mănânc ceva să am voce şi mâine).
Am ajuns acasă cu ajutorul unui prieten care se aproprie de finalul zilelor sale (ca taximetrist) cu care am avut o discuţie plăcută.
Acum stau şi vorbesc pe messenger în loc să dorm ca oamenii, deci încă am un “Buzz” favorabil de pe urma experienţei.
Ningeeeeee, drept urmare şi blogul meu e în sezon.
Gata cu articolele, mă duc să mă uit pe geam
Modificare ulterioară: Care vine la o bătaie cu zăpadă azi?
Modificare ulterioară 2: Probleme prin trafic, în continuare zăpada in mijlocul lui decembrie este o surpriză pentru mai bine de jumătate din ţară. Nu contează, diseară e distracţie
Modificare ulterioară 3: Am redus numărul de fulgi, poate aşa vi se mişcă şi vouă tigăile mai bine.
Modificare ulterioară 4: Mi-am făcut distracţia, am ieşit la zăpadă, nici n-am coborât din scară şi deja aveam bulgărul pe mine, tratament pe care l-am aplicat ulterior şi altora.
Am fost şi într-un părculeţ unde zăpada încă avea himen şi am rezolvat “problema” asta, ne-am trântit în zăpadă, am mâncat zăpadă, ne-am încălţat cu zăpadă şi am folosit-o pe post de fes, mănuşi şi chiar fular. Am avut o tentativă la un om de zăpadă da ne-a trecut.
În schimb, şi aici cred că o să vină beţivu’ cu un clip, am găsit alte modalităţi de a ne simţi înzăpeziţi. Apropo de asta, am primit un telefon din ţară de la A.Faith care vroia să ştie dacă mass-media informează corespunzător. Probleme pentru cei mai creduli: Ninge şi sunt pe alocuri probleme în trafic, dar nu suntem izolaţi de lume, nu ne aduce armata provizii cu elicopteru’ sau alte minuni.
Alte chestiuni, am ieşit şi ne-am comportat ca doi copii în preajma crăciunului, cel puţin doi dintre noi. Restu’ ne-am maturizat. Nu zic că nu e distractiv să foloseşţi geamul lateral pe post de parbriz, dar parcă mai faină e zăpada în contact direct. Şi da, după ce aveam ghetele pline de apă, blugii îngheţaţi pe mine (la propriu, în casă i-am dat jos şi stăteau singuri în picioare dacă-i propteai de ceva am avut grijă să verific corespondenţa înainte de a intra în casă. Vedeţi, sunt matur!
Oricum ar fi, a fost o seară de tradiţie şi veselie.
Modificare ulterioară 5: ÎNCĂ NINGEEEEEEE!
Modificare ulterioară 6: Hai beţiv cu documentaţia oricât e puţină e!
După cum unii dintre voi ştiu, tocmai ce am petrecut o săptămână prin părţile depărtate de bârlog ale ţării. Cred că e cazul să spun cum a fost nu?
Să începem cum e logic şi mai puţin artistic; începutul:
N-am dormit în seara dinainte de plecare pentru că m-au ţinut treaz o mâţă şi ceva aberaţii de funcţionare ale UPC. Pe la orele 5:20 m-am pus în mişcare într-o dimineaţă cam răcoroasă de duminică, pe drum mă gândeam la un singur lucru pe care o să-l fac în tren: SĂ DORM. Garnitura de tren era una care încuraja situaţia şi până la Adjud (unde trebuia să schimb) aveam cam două ore juma’ să dau din gene. S-a dus fantezia asta când m-am trezit coleg de compartiment cu trei brăileni care plecau într-o tabără ceva organizată de AIESEC pe la mama naibii. Cum oamenii erau foarte entuziasmaţi, un pic gălagioşi şi antipatici în multe momente mi-am zis că mai bine nu dorm şi mă chinui să-i ignor cât pot. Am ajuns totuşi destul de relaxat în gara unde aveam de aşteptat o oră şi vreo treizeci minute. Băi nene, eu nu prea am trecut prin Adjud decât foarte rar şi atunci cu maşina, tura asta urma să cunosc ce-ţi prezintă CFR-ul acolo: o gară cu două săli de aşteptare, una cam mizerabilă la clasa I şi una la clasa II care fusese închisă pentru curăţenie (probabil gândacii de pe acolo făcuseră plângere).
Asta e acu situaţia…. urmează să continui călătoria cu un tren Intercity, apogeul luxului dom’le, merita să stau un pic pe peron să ascult:
Într-un final am ajuns să urc în garnitura ce venea de la Bucureşti, şi, despre care, credeam că merge până la Suceava exclusiv pentru mine. M-am înşelat, m-am înşelat rău de tot. Trenul era plin “ochi” şi o primă descoperire plăcută, cineva a avut ideea să pună numerotarea locurilor într-o poziţie imbecilă, sub suportul de bagaje astfel încât eşti nevoit să mergi ca o băbuţă gheboasă până îţi găseşti locul. Când îl găseşti în schimb… îţi dai seama că dacă erai băbuţă gheboasă nu era aşa rău… ceva îmi spune că acolo nu putea sta comod decât o persoană de vreo 1.50-1.60 cu ghebul format încât să aibă acces util la măsuţă. Am îndurat cam 160 minute, când spun am îndurat nu glumesc. Dar am ajuns la Suceava, unde aveam cam 50 minute să mănânc până ajungea transportul ce urma să mă ducă la Cluj.
Mâncare rapidă hmm… la Iulius Mall, la McDonald’s. Nici aici n-au mers lucrurile cum mă aşteptam dar mi-am văzut burta la cale aşa că eram cât de cât mulţumit. Când am primit telefonul să cobor în parcare deja mă cuprindea bucuria: Îmi vedeam mâţa şi vedeam câteva ore de transport în condiţii umane.
Să vă spun o chestie; după ce petreci şapte ore în condiţii inacceptabile să te vezi apoi sătul, lângă gagică şi în spatele unui Audi A6 deja rescrii definiţia raiului. Drumul de aici mai departe a fost foarte frumos, atât datorită confortului cât şi senzaţiilor plăcute date de un mers mai sportiv al şoferului cât şi de frumuseţea pură a peisajului. Avem o ţară frumoasă băi. Pe bune.
Am ajuns spre seară şi nu prea am văzut mare lucru din maşină. Nu vă pot spune ce bine am dormit în seara aia… Chiar nu pot. Bine poate unora am să vă spun.
Cum zilele următoare au fost presărate de un amestec de experienţe ce n-am să le listez pe aici am să încerc să fac un mic rezumat al vizitei mele. Clujul este un oraş destul de frumos, dar frumuseţea lui nu îmi pare exploatată de autorităţile responsabile. Centrul este într-o proporţie foarte mare alcătuit din clădiri vechi, de o arhitectură plăcută însă printre ele se strecoară ocazional o clădire ce distruge complet linia: un opt clădiri BT, o filială BCR şi alte minuni de genu’ ce stau ca… nuca pe perete. Altceva neplăcut ar fi că aproape jumătate din clădirile vechi arată ca nişte dărăpănături. Vechi, vechi… da o mâna de var (la fel ca cea originală) n-a omorât pe nimeni. Şi mai am o durere cu administraţia lor… Ce faceţi frate cu atâtea cabluri peste tot? În jumătate din pozele făcute pe acolo apare un mănunchi de cabluri, altfel nu prea aveai cum să prinzi un cadru cât de cât cuprinzător. Chestiile astea care nu prea mi-au plăcut puteau fi evitate noaptea, atunci era totu mai ascuns şi mai plăcut… practic se vedea ce era frumos restul fiind în umbră. Tot e ceva.
Altă probleme a clujului, transportul în comun… Înţelege omu că tehnica nu se poate schimba aşa uşor, dar pe acolo încă mai circulă tigăi de vreo 30 de ani. Ce-i drept au fost cândva uşor recondiţionate, probabil acu vreo 10 ani, însă sunt pe acolo nişte angajaţi de stau în spatele volanului cărora oricât te-ai strădui nu poţi să le spui şoferi.
Dacă treci peste aceste chestiuni, o vizită în acest oraş ţi-ar face mare plăcere. Poate data viitoare, cu maşina personală şi cu un DSLR cu un obiectiv wide şi cred că treaba e gata.
Chestii care mi-au plăcut şi m-au amuzat foarte tare:
- un restaurant numit sugestiv “Ursus”, unde se vedea de la kilometri distanţă cum numai spuma societăţii o ardea pe acolo.
- pasiunea oraşului pentru motorină, existând un local mai fiţos un pic numit “Diesel” şi o firmă de taximetrie numită “Diesel Taxi” unde o bună parte din maşini erau pe benzină.
- priveliştea foarte frumoasă de sus de la Cetăţuie şi barmanul care exersa diverse scheme cu tava de băuturi de la un local de acolo.
S-a terminat totuşi, cu părere de rău am plecat duminică seară şi am ajuns acasă luni seară… Drumul ăsta şi evenimentele de pe traseu au fost atât de obositoare şi enervante că nu merită menţionate.
Poze nu vă arăt încă… poate adaug o legătură spre site-ul cuiva ce ar putea conţine aşa ceva.
hmm… la Iulius Mall, la McDonald’s. Nici aici n-au mers lucrurile cum mă aşteptam dar mi-am văzut burta la cale aşa că eram cât de cât mulţumit. Când am primit telefonul să cobor în parcare deja mă cuprindea bucuria: Îmi vedeam mâţa şi vedeam câteva ore de transport în condiţii umane.