Fiţi pe felie la următoarea poză şi să spuneţi voi că nu sunt eu acolo în spatele lu’ Clarkson da?

Eu la Top Gear

Acum că am lămurit situaţia, să vă explic ce mişto a fost episodul întâi din sezonul 18 al emisunii Top Gear. Nu e tocmai un secret că sunt fan ale emisiunii sau că sunt fan a orice are volan şi arde combustibil.

În ciuda acestei situaţii până şi eu recunosc, există găuri în ambele preferinţe ale mele. Episodul ăsta însă a fost cu adevărat epic.

Nu mă refer la genu’ ăla de epic despre care se vorbeşte pe Internet ci la genu ăla în care se scriu operele literare. Pe cuvânt că a fost incredibil şi ce e şi mai uimitor, e că suntem abia la început de sezon.

După cum recomand tuturor episodul, n-aş vrea să stric prea multe surprize dar Lamborghini-ul Aventador este vedeta pentru mine.

Arată extraordinar, sună extraordinar, merge extraordinar dar, mai ales, este făcut cu extraordinară nepăsare faţă de autorităţi.

Scenariu:

UE: Trebuie să reducem emisiile, trebuie să facem motoare mai mici şi să le facem cât mai sigure pentru pietoni.

Lamborghini: Ok, o să facem o maşină care emite aproape 400 grame de CO2 pe kilometru, cu un motor V12 de 6 litri jumate care e un plug.

Dacă mai ţine careva minte, când am văzut Fia GT am menţionat pe acolo ceva cum că Lamborghini Murcielago (modelul dinainte) era extraordinar de impresionant în varianta de curse.

La fiecare schimbare de trepte maşina aia scuipa flăcări pe evacuare şi sunetul era un urlet incredibil. Aia era transformată pentru curse şi singurul scop al ei era să meargă rapid.

Aventadorul, e o maşină de stradă, sigură, plină de senzori şi airbag-uri care face aceleaşi lucruri. Aia e fascinaţia mea. Sunetul nu o să-l prindeţi decât live însă am două cadre care spun multe despre maşină (şi Jeremy Clarkson) aici:

Lamborghini Aventador esapament

Deci, în cazul în care nu e clar, maşinuţa aia scuipă flăcări când pedala e la podea. Nu-i aşa că pare ecologic? Eu unu consider asta o funcţie genială care doar Lamborghini-ul ăla o are.

Lamborghini Aventador frane

Aici ne uităm la cum arată atunci când frânează foarte tare, discurile de frână fiind aproape în flăcări. Să fiu sincer, chestia asta se întâmplă şi pe alte maşini, dar foarte puţine.

Gata, ajunge, mă opresc aici că o să pălăvrăgesc vreo 3-4000 cuvinte minim dacă nu-mi impun ceva limite.

P.S. Italia e o ţară epic pentru şoferie.

Să trec la cartelă, să mă lipesc la alt abonament, mai mic, mai mare sau, de ce nu, să schimb operatorul. Sau, de ce nu, să sper la abonamentul Jaguar.

Jaguar

Nu ştiţi ce e pentru că abia ce m-a trăznit oferta, dar, sper că aude cineva la Orange şi se întâmplă.

Ultima variantă nu-mi surâde, schimbatul la cartelă nici atât iar legat de abonament… am şi acolo nişte nemulţumiri.

Eu unu, am studiat atent ofertele de telefonie mobilă şi sunt de părere că ar fi cazul să vedem în ofertă şi un abonament mai misogin.

În cazul meu, se irosesc sute de minute lunar, în cazul lui tata, sute de mesaje, la mama câte puţin din ambele. Pe baza experienţei personale în domeniul ăsta am dedus că abonamentele sunt făcute pentru femei şi oameni ai căror afaceri se leagă de telefon.

La modul personal, o conversaţie între doi băieţi se termină, în medie, în mai puţin de trei minute. În cazul în care persoanele respective menţin legătura şi nu au de împărtăşit experienţe din trecut sau amintiri, se termină în 30 secunde.

În cazul muierilor situaţia e cu totul alta, o conversaţie uzuală cu cineva cu care s-au văzut ieri durează de la 10 minute în sus.

Nu e neobişnuit să petreacă jumătate de oră la telefon. Normal, la astfel de discrepanţe apar şi abonamente sau oferte la cartelă ciudate.

O ofertă actuală la Orange PrePay vine aşa în preţul a 7 euro:

2800 minute în reţea
2800 de SMS în reţea
100 minute naţionale şi internaţionale către fix şi mobil
100 SMS naţionale
100 MB pentru internet pe mobil

Evident, fiind vorba de Prepay, se favorizează reţeaua în care e numărul dar vorbim de 2800 minute şi 2800 sms-uri. Ca să fim la limita decenţei, raportăm asta la perioada de 30 zile active.

Cine naiba trimite 93 de mesaje pe zi şi cine vorbeşte peste o oră jumătate în medie la telefon? Evident, femeile.

Eu unu vreau un abonament sau optione prepay care să … hmm, să fie la masculin (unele chestii nu le-aş formula prea libertin pe blog).

Jaguar

Astfel, aş opta pentru 400-500 minute lunar maxim, cu numărul de sms-uri fiind la cam un sfert din ele. Restul de bani ar merge la chestii mult mai geeky.

Internet mobil în măsură mult mai mare decât acum şi o dată la vreo lună două ceva nou. Orice opţiune are de gând operatorul să introducă, să fim invitaţi la beta test.

Presupunând că nu e vorba de un serviciu de reţete de mâncare la apel că atunci e irelevant. Să fie televiziune pe mobil, sa fie update-uri irelevante despre echipe de fotbal, să fie cote la pariuri, şi orice alte prostii vă mai trăznesc prin minte.

Un abonament ideal de misogin pentru mine ar fi cam aşa:

500 de minute în reţea
125 de mesaje scrise naţionale
60 de minute naţionale
20 de mesaje multimedia naţionale
300 MB pentru internet pe mobil
acces nelimitat în Portalul Orange pe mobil
+invitaţii la tot soiul de experimente

Preţul estimat, în jur de 12 euro pe lună. Ştiu că e doar un desen al meu şi nu o ofertă realistă, dar nu văd de ce n-ar fi realizabil având în vedere cam ce ofertă are momentan Orange la abonamente.

Aşadar, după BMW Seria 1 M Coupe vreau şi eu până la Crăciun să apară în variantele Orange Pantera 12 M. Sau, mult mai bine, abonamentul Jaguar.

Evident, asta e ce vreau eu acum şi la asta m-am oprit, dar nu văd de ce n-ar putea exista linia Jaguar alături de celelalte oferte, păstrăm preţul dar echilibrăm beneficiile pe un algoritm similar.

Sunt gras.

La 1.81 metri am 91 kg, lucru care se vede în special în zona mijlocului.

Pe scurt, trebuie să pierd cam 10-11 kg să ajung în zona comodă pentru vârstă şi înălţime, totodată vreau să-mi cresc puţin masa musculară şi ceva tonifiere.

Toate astea sunt chestii ştiute de ceva timp, dar am avut ocazia să merg la un test la o clinică Wellness să-mi confirme asta şi să-mi spună ceva legat de depunerea grăsimilor pe organele interne.

Un chestionar, doi chestionar, trei chestionar, o vizită pe la cântar şi câteva minute de discuţie pe obiceiuri legate de masă, program de somn şi un shake oferit din partea casei.

Cam asta a fost vizita, şi am petrecut acolo cam 45 minute.

În urma căreia mi-am aflat porţia de veşti proaste (ştiute deja) şi cam cât ar ajunge să mă coste ajutorul lor în a slăbi.

Am stabilit deja că sedentarismul meu e deja legendar deci trebuie lucrat la alimentatie, a cărui buget variază sau nu în familie. Wellness sugerează în schimb produse pe care scrie herbal, care nu vin de la răii de farmacişti.

Cat costa slabitul

Bla bla, natural, herbal dar produsele pentru ajutorul alimentaţiei vin sub formă de pastile sau prafuri (pt shake) lucru nu tocmai genial.

În fine, per total am plecat cu o impresie decentă de la ei în mare parte datorită relaxării şi plăcerii la lucru insuflată de persoana care a stat cu mine la discuţii, chestionare, etc….

Ce vreau să vă spun e cât mă costă să slăbesc conform programului lor:

1. am nevoie de 2xF1 (praf pt shake) zilnic – 2 mese înlocuite cu aşa ceva, conţinând substanţele necesare corpului, lunar se traduce in 264 lei.

2. F2, ceva pastile detoxifiere care să complementeze cele două mese sănătoase noi, asta ajunge la 80 lei.

3. Activator celular (pentru mine asta sună înfricoşător) 98 lei.

În total, m-ar costa 442 lei pe lună pentru o pierdere în greutate estimată undeva la 3-5 kilograme pe lună.

Sincer nu sună aşa rău, din moment ce necesarul de mişcare nu e nici pe departe atât de greu cât mă gândesc eu să fie nevoie prin alte metode.

Totuşi, înainte să ajung să investesc banii ăştia lunar în produse de genul (lenea e mare doar) am să încerc să-mi fac o ambiţie şi să folosesc metode mai puţin cercetate de laureaţi ai premiului Nobel.

Dacă până în Aprilie anul viitor n-am ajuns în zona 80-85 kg (de sărbători nu mă aştept să slăbesc) cel mai probabil am să recurg şi la variante d-astea.

Chiar dacă îmi ating scopul, tot am să fiu un pic interesat de produse de detoxifiere p-atunci. Nu mă costă la fel de mult ca slăbitul, dar având în vedere că e cât dau pe telefoane mobile lunar, e ceva totuşi.

Vorbim de genu de persoana care are desktopul plin de varii scurtături, documente, arhive şi alte asemenea şi găseşte ocazional dificultate în a le localiza.

Wallpaperul de la care am pornit este acesta:

Wallpaper rafturi birou varianta

Wallpaper rafturi birou

La final însă, am găsit o variantă mai finisată care foloseşte culori mai vii şi e fix pe gustul meu. Totul perfect numai că nu-l folosesc pe desktop-ul meu.

Asta e pentru că wallpaper-ul meu nu vede scurtaturi, foldere sau arhive de vreo culoare. Poate o să-mi pun totuşi nişte poze cu maşini de dragul aspectului de miniaturi pe rafturi.

Wallpaper rafturi birou varianta 2

Faptul că nu-l folosesc e şi motivul pentru care le-am pus aici, în speranţa că pe viitor am să-mi aduc aminte şi-l găsesc sigur aici.

Cu puţină uitat în urmă îmi dau seama c-am greşit enorm titlul, dar nu-mi pasă, tot cred că e un wallpaper care merită văzut.

P.S. Imaginile sunt găsite prin varii surse, niciuna din ele venind cu un titlu de apartenenţa aşa că n-am citat pe nimeni.

A fost o noapte uşor incompletă, o dimineaţa zbuciumată şi deja s-a făcut ora 14:15 fără să-mi dau seama. Cam era cazu’ să mă încumet la un prânz.

Toată chestia e că deşi eram la 5 minute de casă, am făcut o plimbare mai lungă mi-am luat ceva mâncare la pachet şi o băutură necarbogazoasă (era foarte cald, vroiam ceva să pot bea ca animalu fără să-mi iasă pe nas) după care m-am pus pe traseu să aleg locaţia ideală.

Nu ştiam exact ce căutam, tot ce vroiam e să fie un loc liniştit din Grădina Publică, preferabil cât de ferit şi la umbră (v-am zis că era foarte cald?).

Pranzul in parc - Steve Miller

Exceptând vremea un pic prea bună, totul a decurs foarte bine, asta fiind una din cele mai liniştite mese ale mele de mult timp încoace.

A fost aşa de bine că am avut ocazia să reflect asupra cât şi cum mănânc şi, ca să vezi, nu sunt mulţumit. Am pus părerea asta în aceeaşi pungă cu resturile şi vremea antipatică şi mi-am văzut de plimbare.

Nu ignor nemulţumirea, la urma urmei, burta ce o port cu mine în semn de mândrie pentru berile şi grătarele răpuse de mine până acum îmi va aduce minte o vreme de treaba asta.

O masă în parc poate fi ceva foarte fain, dar eu cred că e cel mai bine atunci când eşti singur. Când mai e cineva implicat şi există o conversaţie la mijloc se pierde puţin din savoarea experienţei.

După experienţa de ieri în care m-am ales cu un tratement şi-un drum bun, aseară şi azi noapte am murit de durere, drept urmare am căutat un nou dentist.

Cum multe recomandări n-aveam, am ajuns să caut cu disperare Internetul iar prima variantă a fost una pe care mă mai uitasem zilele trecute, este vorba de Cabinetul Chirodent.

Chirodent

Site-ul e simpluţ ca design dar are toate datele de care ai nevoie iar în ce o priveşte pe doamna doctor Trif Magdalena, la ea se referă partea cu “dentist excelent” din titlu.

Când am ajuns acolo (un pic cam devreme) eram la limita rezistenţei, tremuram tot şi clăteam cu apă rece constant să pot curma durerea. Abia puteam vorbi.

După cam 40-45 minute am ieşit din cabinet un om schimbat. Pe bune, când mi-a zis iniţial doamna Dr. Trif că o să uit rapid de durerea asta nu prea eram convins dar acum s-a schimbat situaţia.

Lista de preţuri e afişată acolo şi cred că e una de bun simţ. Peste serviciile ireproşabile va trebui să luaţi în calcul că aveţi de afacere cu un profesionist care ştie şi ceva relaţii cu publicul.

Pe alte limbi, dacă sunteţi mai fricoşi în mod cert o să vă dea încredere de la primele interacţii. În cazul meu, m-a întrebat dacă mi-e frică, am zis “nu” şi cam atât, cu ocazionale întrebări dacă mă doare ceva.

De fiecare dată răspunsul a fost acelaşi ca la frică.

Cred că-i suficient, de căutaţi dentist să nu spuneţi că nu v-am dat o recomandare calumea

Căutarea n-a mers genial iniţial dar am ajuns cu bine, mi-am făcut controlul (inclusiv o radiografie), am primit o reţetă şi dus am fost.

Prin viaţa mea, n-am mers la dentist decât de două ori, inclusiv ocazia de azi. Iar data trecută am fost tot pentru măseaua care m-a deranjat azi aşa că nu pot spune că-s familiar cu treburile lor.

Nu pricep totuşi de ce le e teamă unora de dentist în general. Eu nu prea îi suport din pricina preţurilor şi cum le valorific eu munca, dar nu despre asta e vorba, nici despre cei penal de proşti.

Vorbim de cei care au frică de dentist efectiv, de varii ustensile de p-acolo şi de tratamente. E penal, e tragic chiar şi pe deasupra atunci când îşi fac curaj şi merg, prin camera de aşteptare iscă discuţii despre cum pasta de dinţi e o conspiraţie frate.

Dă-ţi uăi o palmă peste ochi şi revino-ţi. Frica te împiedică să ai tratement relaxat şi să-ţi laşi corpu să lucreze la recuperare.

Când merg la nea doftoru’ stomatolog mă duc cam cu acelaşi gând ca la examene, băi e cam nasoală treaba acum, dar ce bine o să fie după….

Vă recomand să faceţi la fel, dacă staţi relax o să priviţi altfel faptu că vine nenea ăla şi-ţi bagă un ac în gingie sau că are o freză cum ai văzut tu în penultimu film de groază.

La dentist

Acu beleşte ochii la ce împărtăşesc aici din infinita-mi înţelepciune şi propria viaţă.

Aveam vreo 8 anişori când m-am tirat vreo lună de la şcoală să mă duc la Bucureşti să mă opereze la inimă. Plod fiind, eu nu vroiam la spital că ştiam că nu mă lasă să fug şi să mă joc. Fiind acolo, au fost ocazii şi cazuri triste când au murit colegii de salon sau alte minuni.

Nu pot să spun că m-a afectat asta foarte tare. Ce m-a făcut să înghit în sec a fost un plod cu vreo doi ani mai mare care ne-a spus o întâmplare de p-acolo.

Povestea venea aşa:

Erau doi fraţi gemeni, amândoi cu probleme majore la inimă. În seara dinaintea operaţiei, unu era foarte panicat pentru ce avea să se întâmple (vezi mai sus frica de dentist nejustificată) iar celălalt, abia aştepta să se termine să poată merge acasă. Când a venit ziua operaţiei, panicatul a avut parte de o complicaţie care i-a adus moartea pe masa de operaţie iar al doilea a ajuns acasă şi şi-a văzut de jucării.

Din toate poveştile, zvonurile şi ştirile de la ora 5, nu m-am simţit niciodată mai ameninţat ca atunci când am auzit povestioara asta cu câteva ore înainte să-mi umble nea doftoru pe sub capotă.

Evident, nu puteam priva lumea de existenţa mea aşa că în seara aia am adormit foarte mulţumit de mine şi abia aşteptând să văd ce-o să fie a doua zi. A doua zi m-am trezit rapid, am fost luat pe sus şi dus în sala de operaţie unde am tras un pui de somn.

Două zile mai târziu m-am trezit la terapie intensivă, cu o cicatrice nouă (pff, de-aţi şti voi ce se udă gagicile când o văd) şi, spre imensa mea bucurie, viu.

Acum, nu e cazul să tratăm fiecare eveniment minor ca un test sau examen de parcă ne-ar hotărâ viaţa, dar întâmpinarea cu calm şi împăcare nu are cum să dăuneze.

Nu ştiu dacă povestea respectivă era reală sau nu, dar pentru mine a avut un efect ce mi-a schimbat efectiv viaţa. Ceva ce nu s-a întâmplat azi când am mers la dentist. M-am dus cu o durere extremă la măsea şi m-am întors cu o mână de pastile şi aceeaşi durere.

Plod fiind, aveam o colecţie destul de generoasă de jucării (evident maşini în proporţie de 99%) şi indiferent de producător, scară sau functionalitate, pe toate le menţineam în stare perfect utilizabilă.

Dacă pica o rotiţă dinţată dintr-un angrenaj de la motor, ştiam foarte rapid unde s-o pun şi dacă pot singur sau am nevoie de ajutor de la trusa de scule a cuiva.

În ultima vreme s-a întâmplat ceva ciudat cu mine, aparent îi zice îmbătrânire sau ceva de genu’ şi din cauza ei am cam pierdut obiceiurile copilăreşti.

Dorinţa de a repara nu s-a dus nicăieri însă. De aia de câteva zile caut o soluţie pentru bateria de la masinuta mea preferată.

Nissan Silvia RC

În primul rând, mâine atât bateria cât şi încărcătorul (deşi suspectez doar bateria) vor face o vizită la un nene electrician.

În al doilea rând, după mult timp şi multe căutări am găsit online o maşină cu acelaşi tip de baterie (ca mod de descărcare) ca la a mea.

În penultimul rând, sper ca una din aceste soluţii să vină cu o rezolvare rapidă să pot s-o duc la nişte teste mai serioase decât jucatul prin casă care este destul de limitat.

În ultimul rând, până se întâmplă asta am găsit o grămadă de alte jucării care mă tentează pe net.

Pentru început, a fost acest “park flyer” destul de ieftin şi tentant.

Partea care mă cam face să strâmb din nas e că această categorie numită “park flyer” nu vine cu un tren de aterizare, lucru care te forţează să te joci numai prin zone deschise cu multă verdeaţă în care să poţi ateriza sau să fii iute de mână să le prinzi.

Pentru cei la care strigă copilul din ei pentru ceva mai “cu picioarele pe pământ” (absurd, ştiu) aş avea recomandarea următoare.

E de pe un site românesc, şi e un kit foarte bine gândit pentru doi prieteni (sau iubiţi) cu o pasiune pentru luptele cu tancuri.

Link-ul e aici şi preţul l-aş numi chiar foarte bun pentru ce se ofera: 2 tancuri cu tunuri funcţionale, 2 telecomenzi să le controlezi, şi un set de senzori care identifică dacă tancul tău a fost lovit.

În ultimă instanţă, am găsit ceva extraordinar pe plaiurile mioritice online, un camion radiocomandat la o scară relativ mare (1:14), cu o mulţime de funcţionalitate adăugată.

Vorbim de sunet pornit/oprit motor, semnalizări, lumini complete (pozitii, faza scurta, faza lunga, proiectoare), claxon şi apoi ajungem la partea şi mai bună.

Este reprodus până la cel mai mic detaliu exterior, iar interior e aproape la fel de impresionant, mai ales având în vedere că are efectiv o cutie de viteze cu trei rapoarte.

În contrast maşinuţa mea sport nu are cutie de viteze deloc, cele 2 viteze la care poate merge fiind dictate de câtă energie este trimisă motorului. Şi jucăria mea e foarte reuşită, dar acolo vorbim de altă clasă de preţuri.

Vreţi link la el? Regret dar nu se poate fără cel puţin 5 comentarii şi 5 like-uri pe facebook.

Un teaser până atunci:

După cum am văzut săptămâna trecută pe contul de Twitter (trebuie văzut linkul) al Manly.ro recent savanţii au descoperit ceva foarte important.

Aparent este foarte sănătos ce zic oamenii ăştia aici, la urma urmei e o autoritate veritabilă de ştiri.

Acum că am trecut de punctul ăsta ar fi bine să ne păzim sănătatea.

Drept urmare, dragii mei confraţi am să vă rog să vă uitaţi la următorul videoclip de cel puţin trei-patru ori pe zi.

Lupică George, întotdeauna aici pentru sănătatea voastră.

De când mi s-a ars laptop-ul stau pe un desktop relativ bătrân. Fiind bătrân, face a nou și cum am un pic de timp liber cum caut. Ce caut? Păi orice, componente, sisteme, laptopuri dar mai presus de toate, oferte.

Oferte pentru că deși o duc mai bine financiar ca în urmă cu ceva ani, încă nu îmi permit orice. Și acum ajungem la problema cea mare. Oricâte oferte, site-uri și magazine vizitez, ajung la concluzia că nu-mi permit cine știe ce important.

Un pic debusolat, mă reorientez către accesorii PC. Astea-s în general mai ieftine dar cum mă descurc foarte bine și cu mouse-ul și cu tastura mea, cele mai multe șanse la ceva nou sunt la boxe.

Dar cum îmi place să mă complic, setez totuși niște standarde în ce caut. De obicei, când e vorba de sunet nu caut cifre, caut o abilitate. Abilitatea aia de a mă scufunda în ce produce. Nu mă interesează că are 10 W sau 100 W putere. Vreau doar să știu că dacă-l dau la un volum de 50-60% nu aud decât melodia în cameră.

Normal, pentru a asculta melodia următoare la un sunet care să ridice păru de pe ceafă vecinilor ai nevoie de o sonorizare mai serioasă.

Soundtrack, X-Files – Theme

Ceva în genul unui sistem Logitech Z-5500. Chiar dacă ești afon în așa ceva, te uiți pe fișa tehnică și îți dai seama că 505 W e foarte, foarte mult.

De fapt, chiar dacă ești afon în adevăratul sens al cuvântului, puterea unui astfel de sistem te face să înțelegi muzica. Eu am zis că-n general folosesc 50-60% din puterea boxelor. Dacă mi-aș putea lua un Logitech Z-5500 din ăsta aș folosi mai degrabă 5-6% ca să fiu la același nivel.

Logitech Z-5500

Problema cu sistemul ăsta, e că până și la o ofertă considerabilă cum e la evoMag.ro tot nu mi-l permit.

Și uite așa renunț la a căuta boxe sau orice altceva. Nu m-am ales cu nimic nou, ce-i drept, dar mi-am alungat plictiseala temporară.