E acasă acum, ştiu… nu mai vreau să ştiu că e acolo!

Am deschis pentru prima oară ochii… m-a “brandat”.

Cum am aflat?

Păi prima parte e foarte simplă. Pe un tricou făcut de ea, scrie pe chept: “Iubibil”. Am descoperit când m-am privit în oglindă că de fapt scrie “Didul” şi un “li” fiind probabil prefix posesoare .

Tre să mă tund, da nu mă lasă inima, nu mai bine vă trimit eu la cursuri moacă de engleză. Cine ştie, poate aşa vă înscrieţi în AIESEC că eu m-am lăsat păgubaş. (Aha, vă las să vă chinuiţi fără mine )

Pentru cursurile alea moacă dacă nu aţi fost vizitaţi de oameni care să vă spună “fri ingliş” pe faleză aveţi aici mai multe informaţii.

Acu vreo 8 ani băieţii din clasa mea de generală erau numiţi traficanţii de pokemoni. Am mâncat o grămadă de croissante cu surprize pentru a completa albumul pe care am primit ceva felicitări şi un pokemon cu bilă cu tot. Albumul din ce ştiu este în prezent la nea Paraschiv cu toate pozele completate. Iar pokemingea şi pokemonu pe la nea Lungu parcă.

Revenind, a trecut moda pokemonilor o vreme, ne-am apucat de lucruri serioase: trafic cu maşini. Ok, erau cartonaşe cu maşini, dar efortul şi riscul erau la fel de mari. Pe lângă riscu de a te îmbolnăvi de la prostiile alea de Mr. Snaki în care se găseau, era imensul risc de a fi confiscate de profesori. Asta era absolutul şi finalul. N-am avut totuşi noroc de aşa ceva pe toată perioada colecţionării.

Adică vreo 3 luni pentru prima parte (80 cartonaşe) şi încă vreo 2 pentru partea a doua (40 cartonaşe) am băgat în mine mămăligă expandată cu aromă de alune, pizza şi caşcaval de nu mai mănânc aşa ceva de atunci :eek: .

S-a terminat moda lor, m-am săturat de jucat cu ele şi le-am pus deoparte. Au trecut atâţia ani de atunci şi azi în urma unui raid în care mama arunca gunoaiele vechi să facă loc pentru alea noi le-am găsit. Sunt în stare decentă, se poate juca cu ele… dar lipseşte una. Numărul 77.

Dau o bere cui îmi face rost )

Pe bune, dau două… reci să fie

Cred că toată lumea a auzit numele şi ştie cam ce fel de maşini ies pe porţile fabricii lor.

Pentru mine, ei reprezintă esenţa supermaşinilor. Pe lângă exclusivitatea dată de preţ, care în mod cert va fi de câteva sute de mii de euro, întotdeauna un Lamborghini nu va fi confundat într-o parcare. În fine, încheiem cu generalităţile şi trecem la noutate.

Profil

Sub numele de Estoque (se citeşte “estoche” şi reprezintă momentul în care un toreador termină un taur), firma din Sant’Agata Bolognia, a lansat un model în 4 uşi. Nu este primul model în 4 uşi (vezi Lamborghini LM002) dar este primul cu caroserie în standard sedan. Asta dacă se poate spune vreo ceva de un standard. De vreo două luni publicul auto este chinuit cu poze ce dezvăluiau doar detalii ale acestui model, astfel că la Paris salonul părea să nu se deschidă suficient de rapid. Ferrari aveau ceva de spus aici, Porsche aveau ceva de spus, Aston Martin au avut ceva de spus, Citroen au venit cu surpriza salonului, dar toate au pălit în faţa noului taur.

În jurul standului Lamborghini de anul acesta a fost probabil cineva desemnat să măture maxilarele ce cădeau de la public. Public ce îşi scălda ochii pe “o maşină de familie” cu o lungime de peste 5 metri, o lăţime de peste 2 şi cu o înălţime de doar 1.35, (Ati citit bine, maşina e mai scundă decât birourile voastre), cu roţi imense… şi absolut toată cu un efect “WOW” prin stilizarea împrumutată de la Reventon.

Ce-i drept, a fost prezentat un V10 de “doar” 556 cai putere, dar cu menţiunea că şasiul ar putea acomoda monstrul sacru derivat F1 V12 sau poate un V8, sau poate o combinaţie hibrid. Ignoraţi ce au spus şi am citat după ultima virgulă din propoziţia anterioară, este ceva neglijabil, important e că aceast diamant (atât semnificativ cât şi după forme) nu este departe de stradă, modelul prezentat fiind complet funcţional.

De ce mă agit?

Păi… sunt un maniac auto. Apoi e un Lamborghini. Apoi e un Lamborghini revoluţionar. Apoi, dacă vrei să sperii consoarta şi încă un cuplu sau încă trei prieteni cu cifre de 500-600 cai, nu mai eşti nevoit să foloseşti un Audi, Mercedes sau BMW care seamănă cu jdemii de altele ca ele. Asta contează foarte mult în clipa în care dai sute de mii de euro pe ceva ce se cazează în garaj.

Priviţi varianta asta: aveţi banii, aveţi chef de ceva exclusivist şi puternic. Ce ai să îţi iei? Cel mai rapid Audi, BMW, Mercedes?

Sau un Lamborghini?

Faţă stânga

Dreapta spate

Nea Gogu’ a meşterit el în garaju lui şi iote ce-a scos:

Google Chrome. 

Ştiu că a apărut de ceva timp, da pe mine abia acu m-a lăsat lenea să-l încerc. Şi-mi place. Mult. Şi-l recomand prietenilor. Ok, fie şi ţie…

Da dom’le… veni şi vremea să mă suportaţi iar p-aci.

Şi na, cum vine omu din concediu?

Păi, evident, obosit şi cu chef de cârcoteală.

Să începem, predarea la autogara “de la gară”. Prima impresie nasoală pentru că, deşi vis-a-vis de gară e un parc “Tractorul” (nu… chiar aşa se cheamă) la care ai acces de pe peron direct, cum ai ieşit din gară eşti îmbrăţişat de două lucruri, cum ar spune cei ironici, minunate: miros de fast food şi gălăgie de pe centura oraşului. Şi ce mare lucru centura oraşului? Păi nu ar fi mare lucru, e chiar frumos făcută şi organizată. Problema apare la ăia de se rătăcesc pe ea. O fi ceva la aeru de oraş de munte sau doar tentaţia unui ecou serios, dar cert e că toată lumea acolo claxonează şi adoarme cu mâna pe buton.

Hmm, la stânga mall, în faţă complex tot prin zonă. Ambele de cacao. Hai totuşi să vedem cât de cât orasul “nou”. Ei bine, e nasol. Partea veche e ok, exact ca-n vederi şi pliante. Rustic şi frumos, dar cu interfon şi termopan.

Revenind la uaminii ăia de le zice braşoveni. Pe scurt: Aproape peste tot găseşti fast-food şi ocazional te impiedici de un restaurant în toată regula. Da nu îţi ridica mari speranţe… n-o să te ajute mult programul. Prin rânduri imense de standuri cu fast food, găseşti vreo două magazine simpatice cu lenjerie, apoi vreo două trei cu telefoane, şi un sex shop. În farmacii cam ruşinoasă treabă să ceri prezervative anume. Nu de alta, dar pui farmacista în postura proastă de a-ţi recomanda alt tip. Eh, aici distracţie. Să fiu rău? Să trag o concluzie?

Încă nu, o amân.

Piaţa e cam dezamăgitoare, iar aprozarele au ceva chestii de vânzare care pe întuneric aduc a legume. Conservele, în schimb, lucesc de nu-i adevărat. Hai, inima-n dinţi. Să gătim! Toate pregătelile, numai că uitasem de chibrituri. “Revin imediat”. PE NAIBA! M-am pus pe alergat degeaba. N-am găsit, am apelat la o brichetă.

Să revin la concluzia aia? OK, Braşovul lasă impresia unui oraş locuit de personaje care se îndoapă cu fast food până nu mai încap în lenjeria intimă de tre să cumpere tot timpu alta nouă. Cum dimensiunile cresc, apar şi ceva jucării de la Sex Shop pentru a distrage atenţia. Şi uite aşa se bucură ei de potenţă şi cifrele reduse ale frigidităţii de rămân fără anticoncepţionale farmaciile. Care ajung prea târziu la astea, îşi umflă buza şi se riscă…. sau ies în trafic şi claxonează uitându-se după alţii “NF”.

Adică nefericiţi mă perverşilor.

A, hai să pun şi o galerie să spăl ruşinea.