Ştii că ai prieteni mulţi? Eşti o persoană sociabilă? Îţi sună telefonul cu ieşiri şi invitaţii chiar în acest moment?

Probabil că nu ştii ce-i aia singurătate cu adevărat, aşa că eu, băiat simpatic (cu ocazionale senzaţii de această natură) m-am gândit să-ţi ofer o idee a ce înseamnă asta.

Singurătatea merge mai departe de făcutul mişto de amărâţii care “n-au viaţă” şi stau toată ziua pe Internet uitându-se la poze cu pisici şi filme porno.

Pisici porno

Singurătatea e o problemă atât de serioasă încât în epoca modernă a început să fie considerată o problemă gravă pentru sănătate la nivel mondial.
Citeşte în continuare

Sunt sigur că face parte din viitorul meu şi treaba asta, dar acum, graţie unui concurs pus la punct de Bobby Voicu mă văd într-o situaţie care instigă la un exerciţiu imaginar intens.

Blogger îmi asum că sunt şi, mai ales, că voi fi şi peste 20 ani. Ce ne facem însă cu partea verde, parte cu care nu mă înţeleg mai des decât la grătare. Nu sunt genul care să expir cărbuni dar mă las cu greu convins de paşii încă nesiguri pe care tehnologia îi face în prezent spre o viaţă în care natura să nu sufere.

Îmi place să cred totuşi că peste 20 ani lucrurile vor sta altfel. Eu ca blogger, îmi voi practica meseria în faţa unui calculator de 10-20 ori mai puternic ca cel de acum dar care va consuma mai puţină energie într-o oră decât înghite un bec economic în prezent.

De fapt, dacă tot sunt ambiţios, atunci când toate aparatele electrice şi electrocasnice din casa mea vor fi în funcţiune simultan, ele nu vor consuma mai mult decât acel tip de bec.

Nu contează dacă sistemul home cinema are 5000 watti (fiind unul de gama mijlocie, desigur) şi că televizorul are diagonala cu 2-3 ţoli mai mică decât peretele în faţa căruia stă, acelaşi consum total va fi în casa mea. La sfârşit de lună voi avea o factură la “curent” doar puţin mai mare decât avea Fred Flintstone.

Sunt în pană de inspiraţie dimineaţa asta, cred că am să ies la o plimbare cu maşina. Sub capotă are mai multă tehnologie decât poate concepe creierul meu chiar şi într-o formă rezumată. Cu toate astea ştiu că este atât de fiabilă încât o s-o las moştenire nepoţilor, în caz de accident poate fi reciclată integral iar consumul va fi unul impresionant.

Cât de impresionant? Să zicem cam 20W pe oră în condiţii de mers relaxat, echivalentul unui bec (ghici de care). Recunosc, sunt dezinteresat în detalii despre “combustibilul” pus la spate atâta timp cât în faţă nu se “arde” mai mult.

Am să opresc puţin plimbarea mea într-un mod foarte nostalgic, voi merge la gară. Locul unde copil fiind, am învăţat să vorbesc peste gălăgia enormă a unor motoare diesel imense.

Acum la 43 de ani ai mei mă pot bucura să văd că trenurile folosesc un sistem MAGLEV pentru propulsie, sunt complet silenţioase şi că pe peron se poarta conversaţii pe un ton relaxat.

Tren Maglev învechit - operează în regim "personal"

Ideile mele legate de seriozitate e posibil să se fi diluat în ultima vreme, mai ales în situatia în care am insistat asupra articolului cu sănătatea noastră.

Eu sunt genul de om care se enervează enorm când media şi câţiva vegetarieni bat cu pumnu-n piept că ştiu ei tot şi-nvaţă pe restu proştilor.

În urma problemelor din Japonia cu cutremurul şi tsunami-ul ce a urmat au început să sară-n sus eroii anti-energie nucleară.

Nu vreau să fiu înţeles greşit, toate au rostul lor, asemeni protestele însă există unele limite care mă enervează chiar mai mult decât vegetarienii.

Vreau să fie ceva clar aici, utilizarea energiei nucleare, în ciuda faptului că i-au fost puse atâtea piedici de-a lungul istoriei, este suficient îmbunătăţită şi sigură în ziua de azi.

Dezastrul de la Cernobâl face parte din câteva subiecte care m-au fascinat suficient încât să mă documentez despre ce s-a întâmplat acolo cât să pot spune ceva clar.

La Cernobâl nu a sărit nimic în aer pentru că energia nucleară nu e sigură ci pentru că a avut loc o serie de erori umane mult mai lungă decât perioada testului din 26.04.1986.

Până una alta, într-o tentativă (nesimţită, după mine) de a readuce in atenţia publicului, acest dezastru şi răul iminent al energiei nucleare pe internet a început să circule puternic următorul videoclip:

Apropo, fără glume, acest clip nu este pentru ochii oricui, asiguraţi-vă că aveţi o atitudine nepăsătoare sau o conştiinţă care nu-i tot timpu’ cu voi.
Citeşte în continuare

… voi face reclamă la ceva p-aici. Nu-i aşa că n-aţi mai văzut ceva de genul pe blogul meu?

E ceva complet neîntâlnit, nici măcar pentru concursuri nu scriu d-astea. Ok, poate am scris una negativă.

Dacă stau bine să mă gândesc, e posibil să fi făcut ceva reclamă indirectă profesorilor mei din facultate.

Acum la modul serios, trebuie sa fac un pic de promovare. De ce? Pentru că-mi iese ceva important, încă n-am stabilit ce dar în mod cert n-o să fie bani sau bijuterii.

Karismetal

Ce e cu adevărat interesant e cum ceea ce vreau să promovez aici e un site unde nu sunt implicate nici una din astea două. E vorba de site-ul karismetal, locul unde găseşti accesorii atât pentru tine cât şi pentru animalu’ din dotare (să se asortezel, ce naiba) şi ambele costă aşa puţin că nici nu poţi să spui că e vorba de bani.

Ce e de reţinut e că trebuie, deci trebuie, să intraţi p-acolo să vedeţi cum stă treaba la karismetal şi, de ce nu, să rezolvaţi de-o comandă.

Serios acum, cine n-are e complet uitat de lume, de modă, de Internet şi nici n-are animal de casă. Practic, atâta timp cât nu intri pe karismetal să-ţi iei ceva eşti ca mine. Cu toţii ştim că nu asta vrei de la viaţă.

Acum tai-o şi ia-ţi nişte metal gravat / făcut de mână (dacă eşti un pic mai… special… poti spune “handmade
) / personalizat de la karis.

Tre să vă spun o treabă, jocul de poker m-a fascinat mai mereu deși nu mă pricep la el.

Prima oară când m-a captivat a fost când eram trimis la culcare și din plictiseală jucau ai mei cu rudele venite în vizită de ziua lu’ tata. Eram un plod de mai puțini ani decât poți număra pe degetele de la o mână.

Și totuși mă interesa ce făceau ei de n-aveam voie să stau mai târziu.

Când am mai crescut un pic am aflat cum e treaba cu jocu’ ăsta de-i zice poker și mi-am pierdut interesul rapid. În mare parte din cauză că n-am jucat niciodată pe dezbrăcate sau pe bani ca să văd că m-am ales cu ceva.

Nici nu știu dacă mă pricep foarte bine, da îmi place să cred că așa e.

Carti de joc

Revenind asupra titlului, cred că jocul ăsta e legat puțin de noroc. La urma urmei trebuie să ai cât mai des și cărți bune să le poți juca.

Dar dincolo de partea cu șansa unor cărți bune, trebuie să știi să le joci. Poți să ai cea mai bună mână, dacă nu știi asta sau dacă nu știi să atragi o pradă cât mai mare cu ea, degeaba.

Partea bună la psihologia acestui joc e că se poate aplica “talentul” de a-ți juca cartea chiar atunci când n-ai nimic bun.

TREBUIE să știi când adversarii tăi au cărți bune;

TREBUIE să știi când ei blufează și când nu;

TREBUIE să știi când să plusezi;

dar mai presus de toate

TREBUIE să știi când să te oprești.

Cred că acest ultim punct poate fi călcâiul lui Ahile al oricărui jucător care e foarte bun, dar nu cel mai bun.
Citeşte în continuare