De când am aflat cât mă costă să slăbesc, am determinat că ar fi cazul să-mi revizuiesc comportamentul şi-am schimbat câteva lucruri la viaţa mea. Printre ele se numără şi programul total greşit de somn.

Astfel, mă fură somnu în preajma 23-00, cu mici excepţii până la 01 şi mă trezesc dimineaţa în jur de 8. Ştiu, nu e tocmai program de navetist, dar e mult mai bine decât somn la 6-7 şi trezire la 15-16.

Azi m-am trezit iniţial pe la 6:30 dar mi-am zis că irosesc întunericu’ aşa că m-am pus la prelungiri. În genu’ ăsta de somn scurt ştii că apare distracţia pentru că aproape de fiecare dată visezi ceva super.

În cazul meu, a fost, în mod evident, o fantezie sexuală.

Forever Alone

N-am rezistat tentaţiei da a pune clipu’ ăsta:

Ignorând imaginea de om cu orientări muzicale chiar mai proaste ca ale mele, s-ăr părea că prima impresia poate fi înşelătoare.

(Mai ales cum măru lu’ Adam nu se vede)

De la eCostin via Twitter.

Poate aţi auzit sau nu în ultima vreme dar ieri Şerban Huidu a făcut-o de oaie, a dat cu mucii în fasole, a comis-o, a gresit sau alte asemenea.

Ancheta este încă în desfăşurare, dar ce avem acum sunt următoarele lucruri care-l incriminează clar pe Huidu, aflat la volanul maşinii care a provocat accidentul menţionat.

1. Maşina condusă de Şerban Huidu a lovit un alt autoturism care circula regulamentar pe contrasens.

2. Maşina condusă de Huidu se afla dincolo de linia continuă în momentul accidentului.

3. Maşina lui circula cu viteză neadaptată condiţiilor de drum.

Apoi vin conjuncturile nefavorabile asupra abilităţilor lui Huidu ca şofer:

1. După celebrul lui accident din vacanţa de anul trecut la ski, a avut ceva afecţiuni neurologice pentru care a făcut tot soiul de exerciţii şi terapii de recuperare.

Le-a făcut, aparent şi-a revenit doar că există o problemă. La sfârşitul unui astfel de episod medical, trebuie să existe un control sănătos efectuat/solicitat de către medicul de familie în urma căruia să fie totul ok.

Dacă se identifică probleme, acestea trebuie raportate poliţiei care, printre altele, va suspenda permisul de conducere al respectivului pacient.

În cazul lui Şerban Huidu, acest raport final nu există.

2. CV-ul ca şofer nu este unul stralucit, punctul culminant al său fiind că i s-a suspendat în trecut permisul de două ori; una din aceste ocazii fiind chiar în zona în care a avut loc accidentul. Mai mult, atunci permisul i s-a suspendat pentru depăşirea liniei continue.

3. Zona accidentului este una destul de aglomerată dar periculoasă. Trecând dincolo de statistici, avem serpentine, schimbări de pantă, climat neprimitor mai ales în perioada rece.

Toate acestea fiind bine evidenţiate pe respectivul traseu, limita de viteză în zona unde a avut accidentul fiind plasata la 30 km/h, marcajele pe drum fiind clare şi pronunţate.

Există totuşi martori care spun că îi dădea Huidu de “scârţâiau roţile”, lucru care vine în contrast total cu condiţiile din zonă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, comisar-şef Liviu Naghi, a declarat că vina pentru accident aparţine exclusiv lui Şerban Huidu şi în acest moment riscă până la 10 ani de puşcărie (deşi opinii din domeniul legal spun că în caz de pedeapsa cade la 3 ani – va primi cu suspendare).

Urmările acestui accident sunt foarte serioase, două persoane nevinovate decedate pe loc, o a treia la spital, doamna Huidu e posibil să necesite o intervenţie chirurgicală, bona îngrijiri medicale şi, evident, există pagube materiale.

Un bilanţ foarte trist, ce cade pe umerii unei singure persoane şi cu toate astea mare parte din România, alimentată de mass-media are cu totul altă grijă:

Ce ne facem fără Huidu? Ce se întâmplă cu Cronica Cârcotaşilor?

Oameni buni, treziţi-vă, faceţi un efort şi mai urmăriţi şi oameni sănătoşi la cap nu doar morţi să vândă şi gândiţi-vă că pierderea aparţine celor 3 morţi, familiei şi prietenilor lor.

Ca bonus, observ o tendinţă de interes către cât costa maşina lui Şerban Huidu, ce pagube materiale s-au produs şi câteva perle legate de maşina lui.

De-a dreptul fără omenie, PRO TV-ul comentează pe marginea preţului maşinii lui, pe cum că deşi Logan-ul lovit s-a făcut praf la ditai merţanu’ lu Huidu nici nu s-a spart parbrizul.

Maşina n-are nici o vină, maşina şi-a făcut datoria, partea din faţă a absorbit impactul, compartimentul pasageri rămânând întreag, motiv pentru care sunt vii ocupanţii şi acum.

Alţii au găsit problema în cum s-a întâmplat vreo ceva divin de l-a făcut pe Huidu să ajungă într-o astfel de situaţie, că doar maşina aia “nu avea cum să derapeze”.

Lăsaţi treaba cu deziluzionarea faţă de societate şi alte prostii de genul, spălaţi-vă pe ochi şi reveniţi-vă oameni buni, o să trăim şi fără Huidu.

Nu am nimic personal cu el, nu-mi doresc să fie prins în puşcărie de vreun “coleg special de cameră” dar m-ar deranja enorm să aflu în câteva zile că toată vina pentru problema asta pică pe umerii altora.

P.S. Din fericire, blogurile şi social media din România sunt conştiente de realitate şi nu de fantezii menite să incite masele proaste.

P.P.S. Sunt sute de poze, clipuri şi alte minuni dar am ezitat să le pun în speranţa că atenţia rămâne concentrată la cele scrise.

Mai ştii ce e declama? Dacă nu poate-ţi aminteşti că am mai scris ceva cu ăst cuvânt în titlu şi cu o explicaţie prin conţinut .

Nu e tocmai ăsta subiectul, asta e descrierea. Declama de azi din partea mea vine legată de ceva din propria-mi existenţă şi anume trecutul.

Eu sunt ăla bătrân, leneş şi destul de nostalgic. Filmul meu preferat a apărut în 1992, desenul animat preferat cam tot prin preajma aia şi multă din muzica ce mă încântă e chiar mai veche de atât.

Chiar îmi plac lucrurile vechi, din motive mai mult sau mai puţin explicabile. Cu toate astea, declama mea vine din simplul fapt că eu cred că şi azi există acei care pot crea atât tehnologie cât şi muzică şi filme bune.

Nu mă credeţi? “Toate poveştile bune s-au spus”, etc şi alte opinii de genu’ sunt pentru oameni mai bătrâni ca mine, resemnaţi şi total plicticoşi.

Pe vremuri

La urma urmei, nu te împiedică nimeni să-ţi iei o chitară, sau o cameră video sau chiar şi o bucată de hârtie şi un pix şi să te pui să faci ordine pe scena muzicală, cinematică sau a consumului de droguri.

Singura mea bucurie ar fi să vă văd luptându-vă în sinea voastră cu voi când vă confruntaţi creaţia cu actualitatea. Veţi fi sinucigaşi că deşi aţi “produs” ceva la fel de bun ca pe vremuri, este totuşi ceva modern.

Sau cine ştie, poate veţi fi un adevărat William Forrester.

Stăteam în seara asta şi gândeam (ştiu, ceva rar) dar uşor am deviat într-un alt spectru, unul foarte cunoscut românilor şi anume cel al nostalgiei.

Ce s-a întâmplat frate cu jocurile de trivia? A devenit internetu’ aşa mainstream că nu-şi mai încrucişează tocilarii (ştii tu cine eşti, doar de tine zic) sabia intelectuală în concursuri simple?

Conquiztadoru’ nu se pune, nu are suficiente expuneri ca un top afişat pe un canal de IRC sau un Hub DC. Era o vreme, acum nu de mult, când ţineam un hub deschis mai toată ziua special pentru activitatea asta.

Dar dusă e vremea aia.

Revenind la exerciţiul de gândire, aş vrea să vă provoc la un joc de şah pe fiecare, dar cum asta e puţin cam impractic, v-aş ruga să acordaţi câteva secunde şi să răspundeţi la următoarele întrebări:

Presupunem că ai scrie o carte; cum s-ar numi şi cărui gen ar aparţine?