Din când în când trebuie să fim şi optimişti. Chiar dacă săptămâna, luna sau sesiunea încă ne lovesc tare, trebuie să învăţăm ceva şi de la unul din profesorii neaşteptaţi ai vremurilor apuse.

Vorbesc de nenea Rocky Balboa, ăla de a zis că în viaţă nu contează cât de tare poţi lovi. Ce contează e cât de multe lovituri poţi să încasezi în timp ce continui să te mişti înainte.

Eu unu’ sunt în general pesimist convins dar până şi eu cred că dacă “ne” străduim putem face mult mai mult.

Alexis Bledel vrea sa zambesti

Prin “ne” mă refer la mai multe categorii de oameni. Noi, românii, noi internauţii, noi cei “99%” dar, mai ales, noi. Hai să ne facem o favoare şi câteva zile să rămânem în urmă.

Tot mai mult ne agităm şi ne îmbătrânim căutând să fim la curent cu un subiect, altul, mai multe sau, pentru unii, toate. Şi facem asta pentru că… motive. Ia mai dă-le naibii de motive. Mâine dragii mei am să fac ceva ce-mi place, ceva ce am chef şi ceva care mă va face fericit.

N-am să plec să mă dau cu un Ferrari (din nefericire), n-am să îmi cumpăr “o jucărie” nouă şi nici n-am să scap de “o vechitură”… veche. De fapt, nici nu ştiu ce am să fac mâine. Cum mă trezesc dimineaţă am să mă decid.

Ce ştiu sigur de pe acum este că mâine mi-am propus să fiu optimist. Orice s-ar întâmpla voi avea un zâmbet pe buze (care nu va fi fals) şi voi fi primul care va trece peste orice lucru negativ îmi va ieşi în cale.

De ce nu putem fi fericiţi, la urma urmei noi suntem generaţia dragostei, nu hipioţii. Noi suntem cei care îmbrăţişam mediul corporatist şi totuşi visăm dincolo de orice limite ar considera cinicii ca fiind acceptabile. Noi…

Încearcă şi tu. Chiar dacă mâine nu vei face altceva toată ziua decât să munceşti, sigur se poate să fii fericit dacă asta îţi doreşti.

P.S. Cam multe paranteze, virgule şi găuri în poveste dar nu-i nimic. Le rezolvăm şi pe astea cândva.

Ştiu care-s părţile bune şi proaste, ştiu planul politic, economic, etc. dar nu despre asta vreau să spun ceva. Eu unu sunt un pic nostalgic după propagandă.

Kim Jong Eun alaturi de tatal sau

Încă există şi-n ziua de azi dar nu e veritabila propagandă. Nu auzi de liderii “democratici” şi cum au salvat ei ţara de un asteroid sau Godzilla.

Din fericire însă pentru nostalgia mea, mai există destule ţări în care regimul politic vine cu eticheta comunismului şi încă am material de făcut glume.

După cum ştiţi, în Coreea de Nord s-a dus recent un astfel de mare lider. S-a dus aşa tare de l-au bocit mamele eroine cu zilele.

Noul lider din Coreea de Nord se numeşte Kim Jong Eun şi omu’ se pricepe la toată afacerea asta cu comunismu’ şi propaganda.

Conform unui anunţ oficial din partea republicii, Kim Jong Eun putea conduce foarte bine încă de la vârsta de 3 ani. Mai mult de atât, la 8 ani super-eroul-mega-special, viitor lider ce va fi, era capabil să zboare prin păduri la viteze de raliu.

Atâtea glume, atâta amuzament pe baza ejaculărilor premature şi totuşi am să mă abţin (în acest articol) şi-am să-mi anunţ un somn liniştit în noaptea asta.

La urma urmei, cine n-ar dormi calm ştiind că un maniac care se laudă că ştie să conducă dinainte să vadă peste volan (o fi folosit un periscop) e posibil să aibă la control arme de distrugere în masă.

Omu’ nu a anunţat nimic pe tema asta, dar proiectul lui de a ţine lumea în ţară şi de a face tot ce poate să împiedice fuga “laşilor” care se cam întâmpla până acum.

Putin si democratia

Serios? Asta e problema lumii acu? Că în Rusia s-au fraudat alegerile? Ete fâs. Fix bastionul democraţiei era Rusia şi acum ne sunt sfărâmate visele.

“Este inacceptabil un asemenea comportament în lumea de azi”

Aşa e, mult mai democratic stă treaba în SUA. Acolo statul dă banii strânşi de la cei săraci, celor bogaţi, urmând ca aceştia să nu-i dea afară pe cei dintâi.

Totodată, mult mai democratic în Europa unde s-a hotărât un amar de politicieni că ştiu ei mai bine. Apoi vin să-ţi impună cum se omoară porcu’, cum se face brânza şi care-i reţeta pentru orice.

Să mai aduc în discuţie încurajarea şi lauda sistemului democratic când toată lumea face afaceri cu, datorii către şi laudă în China?

În lumea mea însă, am altă problemă. Se numeşte dubstep şi mă enervează în mod special în ce priveşte piesa asta (La Roux – In for the kill):

O ascult destul de des şi mă cam enervează să tot văd laude pentru remix-ul dubstep. După ceva plictiseală mi-am zis să încerc totuşi. Eu sunt dinozaur, nu-mi plac remix-urile în general, dar cine ştie.

Şi uite piesa remixată, aia de sună super, de face piesa originală naşpa…

Deci, dragii mei… cu puţinul care-l ştiu despre muzică trebuie să recunosc. Decât să ascult piesa aia mai bine-mi bag o bormaşină în timpane.

Am ajuns la asemenea decizie după ce, încercând s-o ascult am avut fix aceeaşi senzaţie. Remix-ul dubstep e în principiu cam 40 secunde din piesa originală la care se adaugă sunetele instrumentelor utilizate de dentişti în desenele animate şi înregistrări ale unor roboţi care vomită.

Heck, decât să ascult asta mai bine mă duc în Rusia să protestez împotriva lui Putin. Nu ştiu cum suna când ţi-e craniul strivit de un T-90 dar sunt convins că e mai comod decât să asculţi rahatu’ ăla de remix.

Hai mă ce puii mei, am ascultat şi eu “în tinereţe” muzică de-o prosteală, d-alde Andre, Candy, O-Zone şi neamurile lor dar nu era aşa rău. Aveau un ritm, un mesaj (infantil, dar era mesaj) şi nu produceau durere fizică la ascultat.

Zilele astea văd că e tot mai multă agitaţie în preajma poveştii Eugenia. Ştiţi voi, Eugenia, care este cea mai ieftină fată (of ce banc proaspăt).

Controversa nu are legătură cu bancul sau cu produsul (încă n-au găsit în ea microcipuri, şobolani şi alte asemenea) ci cu ultimul spot video.

V-aţi dat seama?

Deci să vă spun care-i problema. Mulţi părinţi, creştini şi varii alte persoane şi personalităţi au văzut sexul din reclama asta.

Eu unu, cu mintea mea bolnavă, perversă şi alte asemenea, n-am reuşit. Tot la ce-i mai jos m-am gândit.

Eugenia

Ok, puştoaica e machiată. Reflectă doar dorinţa de a imita părinţii, nu faptul că s-a trezit dimineaţă că vrea să fie star porno.

Se uită băieţii la ea insistent. Ştiu, ştiu, e total dezgustător. O dezbracă din priviri. Un rahat total. În generală copii se uită insistent unii la alţii din sute de motive de la “cât îi ia până observă furnica de pe mânecă” până la “s-a îmbrăcat cu altă bluză decât cea din uniforma, azi îl ascultă”.

Cred că orice puşti/puştoaică de vârsta aia care vede reclama, trece foarte uşor peste ea şi-şi vede de ale lui cât părinţii fac comisii şi dau telefoane la CNA revoltaţi.

Ce mi-a plăcut cu adevărat a fost problema că lor li s-ar fi părut ok o reclamă sexy cu liceeni sau ceva mai în vârstă. Deci mesajul e irelevant, doar să nu fie spotul ăsta. Credeţi că cei de la liceu se uită la clip şi-şi zic: “frateee, mâine îmi iau nişte Eugenii să vezi ce-i sucesc minţile lu’…”. Tot va trece neobservat, mai puţin pentru bătrâni care zic ce obscen s-a făcut televizoru’, numai ce făceau ei prin tinereţe se transmite.

Ştiu, sexul e una din problemele care nu trebuie să apară la televizor pentru că, alături de înjurăturile de la Paraziţii, distrug pe viaţă copii.

Eu unu sunt surprins că în ziua de azi se mai uită copii la televizor. Desenele’s de cacao, Disney Channel e plin de drame şi printre atâtea gadget-uri nu cred că mai e timp.

Lasaţi-o pe Eugenia în pace oameni buni, adică, mă rog, înţelegeţi cui mă adresez de fapt. Ideal ar fi, ca în loc de aceeaşi placă de pe vremea lui Cronos, să vă luaţi odrasla pe la 10-11 ani şi s-o lămuriţi cum stă treaba cu sexu’ de fapt. Nu de alta, da prin interzicere nu o faceţi decât mai atractivă pentru o minte care oricum se confruntă cu stresuri hormonale.

Nu zic să-i încurajaţi (oricum nu e cazul) dar trebuie să-i pregătiţi bine înainte să se arunce în focurile iadului şi regretului etern care este sexul înainte de căsnicie (indiferent de vârstă).

Nu am una la îndemână dar ştiu că mai erau cam cinci alte numere ale unor persoane cu numele Lupică fără să aibă vreo afiliere cu familia mea.

Pe lângă asta, nici Google nu prea ţine cu mine şi-mi arată că mai sunt destul de mulţi alţii prin ţară cu numele ăsta.

Alt eu (rezultat cautare imagini)

Sursa imagine

Câteva exemple ar fi:

Răzvan Lupică: Blogger, fotograf şi (dacă e aceeaşi persoană) redactor sportiv la Gândul, Jurnalul şi alte câteva.

Lupică Adrian: n-am multe informaţii, doar ce se vede pe pagina lui de Facebook.

De aici, intrăm pe planul internaţional, unde avem câteva rezultate mai sonore:

Giovanni Lupica: Deşi nu e de-al locului (d’oh) o arde prin Marea Britanie. Se ocupă cu o grămadă de chestii care implică folosirea unui limbaj plin de cuvinte lungi. În ciuda acestiu handicap, are 153 prieteni pe facebook.

După asta, avem cel mai celebru Lupica din tot internetul. Este vorba de Mike Lupica, un om despre care ştiam deja, din pricina menţionării numelui său de către George în Seinfeld.

Omul are numeroase articole publicate prin tot soiul de ziare şi reviste de renume şi este autorul a paisprezece cărţi. Foarte impresionant, doar că pentru mine are un gust uşor amar pentru că omul este specializat pe sport. Nu spun că e naşpa, doar că nu mă intereseaza la fel de mult ca ceva gen ce face Giovanni

Am făcut câteva căutări pe google să ies cu numele astea şi, spre creşterea orgoliului meu, apar cam pe orice primă pagină de Google unde se caută Lupica, Lupică.

În ce priveşte numele meu complet sau variaţii ale sale sunt atât de prezent p-acolo că dacă n-aş ţine la Internet m-ar apuca paranoia despre cum mă vânează CIA-ul.

Astfel, mă fură somnu în preajma 23-00, cu mici excepţii până la 01 şi mă trezesc dimineaţa în jur de 8. Ştiu, nu e tocmai program de navetist, dar e mult mai bine decât somn la 6-7 şi trezire la 15-16.

Azi m-am trezit iniţial pe la 6:30 dar mi-am zis că irosesc întunericu’ aşa că m-am pus la prelungiri. În genu’ ăsta de somn scurt ştii că apare distracţia pentru că aproape de fiecare dată visezi ceva super.

În cazul meu, a fost, în mod evident, o fantezie sexuală.

Forever Alone

Nici n-am să spun despre cine e vorba şi am să mă abţin de la majoritatea detaliilor picante. Ce e, din nefericire, important e că am fost întrerupţi, prilej de frustrare.

Evident, un pic de frustrare a existat şi de partea noastră, dar pentru că eu am o minte atât de bolnavă, mult mai mare era cea din partea persoanei care ne-a întrerupt. Blonda, în mod evident, a fugit adunându-şi hainele şi chicotind.

Astfel, am trecut foarte rapid peste problema nerezolvată, m-am îmbrăcat şi m-am pus pe râs alături de persoana care ne-a întrerupt. Câteva moment mai târziu m-am trezit cun zâmbet aşa de enorm pe faţa că nici măcar ceva veşti proaste servite de dimineaţă nu m-au deranjat.

Şi când mă gândesc că-mi mai puneam probleme legate de însemnătatea viselor…

Fericirea vine în doze de varii dimensiuni. Pentru a o capta în cele mari totul e să ştii să faci şi ceva tipic românesc, haz de necaz.

Ignorând imaginea de om cu orientări muzicale chiar mai proaste ca ale mele, s-ăr părea că prima impresia poate fi înşelătoare.

(Mai ales cum măru lu’ Adam nu se vede)

De la eCostin via Twitter.

Ancheta este încă în desfăşurare, dar ce avem acum sunt următoarele lucruri care-l incriminează clar pe Huidu, aflat la volanul maşinii care a provocat accidentul menţionat.

1. Maşina condusă de Şerban Huidu a lovit un alt autoturism care circula regulamentar pe contrasens.

2. Maşina condusă de Huidu se afla dincolo de linia continuă în momentul accidentului.

3. Maşina lui circula cu viteză neadaptată condiţiilor de drum.

Apoi vin conjuncturile nefavorabile asupra abilităţilor lui Huidu ca şofer:

1. După celebrul lui accident din vacanţa de anul trecut la ski, a avut ceva afecţiuni neurologice pentru care a făcut tot soiul de exerciţii şi terapii de recuperare.

Le-a făcut, aparent şi-a revenit doar că există o problemă. La sfârşitul unui astfel de episod medical, trebuie să existe un control sănătos efectuat/solicitat de către medicul de familie în urma căruia să fie totul ok.

Dacă se identifică probleme, acestea trebuie raportate poliţiei care, printre altele, va suspenda permisul de conducere al respectivului pacient.

În cazul lui Şerban Huidu, acest raport final nu există.

2. CV-ul ca şofer nu este unul stralucit, punctul culminant al său fiind că i s-a suspendat în trecut permisul de două ori; una din aceste ocazii fiind chiar în zona în care a avut loc accidentul. Mai mult, atunci permisul i s-a suspendat pentru depăşirea liniei continue.

3. Zona accidentului este una destul de aglomerată dar periculoasă. Trecând dincolo de statistici, avem serpentine, schimbări de pantă, climat neprimitor mai ales în perioada rece.

Toate acestea fiind bine evidenţiate pe respectivul traseu, limita de viteză în zona unde a avut accidentul fiind plasata la 30 km/h, marcajele pe drum fiind clare şi pronunţate.

Există totuşi martori care spun că îi dădea Huidu de “scârţâiau roţile”, lucru care vine în contrast total cu condiţiile din zonă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, comisar-şef Liviu Naghi, a declarat că vina pentru accident aparţine exclusiv lui Şerban Huidu şi în acest moment riscă până la 10 ani de puşcărie (deşi opinii din domeniul legal spun că în caz de pedeapsa cade la 3 ani – va primi cu suspendare).

Urmările acestui accident sunt foarte serioase, două persoane nevinovate decedate pe loc, o a treia la spital, doamna Huidu e posibil să necesite o intervenţie chirurgicală, bona îngrijiri medicale şi, evident, există pagube materiale.

Un bilanţ foarte trist, ce cade pe umerii unei singure persoane şi cu toate astea mare parte din România, alimentată de mass-media are cu totul altă grijă:

Ce ne facem fără Huidu? Ce se întâmplă cu Cronica Cârcotaşilor?

Oameni buni, treziţi-vă, faceţi un efort şi mai urmăriţi şi oameni sănătoşi la cap nu doar morţi să vândă şi gândiţi-vă că pierderea aparţine celor 3 morţi, familiei şi prietenilor lor.

Ca bonus, observ o tendinţă de interes către cât costa maşina lui Şerban Huidu, ce pagube materiale s-au produs şi câteva perle legate de maşina lui.

De-a dreptul fără omenie, PRO TV-ul comentează pe marginea preţului maşinii lui, pe cum că deşi Logan-ul lovit s-a făcut praf la ditai merţanu’ lu Huidu nici nu s-a spart parbrizul.

Maşina n-are nici o vină, maşina şi-a făcut datoria, partea din faţă a absorbit impactul, compartimentul pasageri rămânând întreag, motiv pentru care sunt vii ocupanţii şi acum.

Alţii au găsit problema în cum s-a întâmplat vreo ceva divin de l-a făcut pe Huidu să ajungă într-o astfel de situaţie, că doar maşina aia “nu avea cum să derapeze”.

Lăsaţi treaba cu deziluzionarea faţă de societate şi alte prostii de genul, spălaţi-vă pe ochi şi reveniţi-vă oameni buni, o să trăim şi fără Huidu.

Nu am nimic personal cu el, nu-mi doresc să fie prins în puşcărie de vreun “coleg special de cameră” dar m-ar deranja enorm să aflu în câteva zile că toată vina pentru problema asta pică pe umerii altora.

P.S. Din fericire, blogurile şi social media din România sunt conştiente de realitate şi nu de fantezii menite să incite masele proaste.

P.P.S. Sunt sute de poze, clipuri şi alte minuni dar am ezitat să le pun în speranţa că atenţia rămâne concentrată la cele scrise.

Nu e tocmai ăsta subiectul, asta e descrierea. Declama de azi din partea mea vine legată de ceva din propria-mi existenţă şi anume trecutul.

Eu sunt ăla bătrân, leneş şi destul de nostalgic. Filmul meu preferat a apărut în 1992, desenul animat preferat cam tot prin preajma aia şi multă din muzica ce mă încântă e chiar mai veche de atât.

Chiar îmi plac lucrurile vechi, din motive mai mult sau mai puţin explicabile. Cu toate astea, declama mea vine din simplul fapt că eu cred că şi azi există acei care pot crea atât tehnologie cât şi muzică şi filme bune.

Nu mă credeţi? “Toate poveştile bune s-au spus”, etc şi alte opinii de genu’ sunt pentru oameni mai bătrâni ca mine, resemnaţi şi total plicticoşi.

Pe vremuri

La urma urmei, nu te împiedică nimeni să-ţi iei o chitară, sau o cameră video sau chiar şi o bucată de hârtie şi un pix şi să te pui să faci ordine pe scena muzicală, cinematică sau a consumului de droguri.

Singura mea bucurie ar fi să vă văd luptându-vă în sinea voastră cu voi când vă confruntaţi creaţia cu actualitatea. Veţi fi sinucigaşi că deşi aţi “produs” ceva la fel de bun ca pe vremuri, este totuşi ceva modern.

Sau cine ştie, poate veţi fi un adevărat William Forrester.

Ce s-a întâmplat frate cu jocurile de trivia? A devenit internetu’ aşa mainstream că nu-şi mai încrucişează tocilarii (ştii tu cine eşti, doar de tine zic) sabia intelectuală în concursuri simple?

Conquiztadoru’ nu se pune, nu are suficiente expuneri ca un top afişat pe un canal de IRC sau un Hub DC. Era o vreme, acum nu de mult, când ţineam un hub deschis mai toată ziua special pentru activitatea asta.

Dar dusă e vremea aia.

Revenind la exerciţiul de gândire, aş vrea să vă provoc la un joc de şah pe fiecare, dar cum asta e puţin cam impractic, v-aş ruga să acordaţi câteva secunde şi să răspundeţi la următoarele întrebări:

Presupunem că ai scrie o carte; cum s-ar numi şi cărui gen ar aparţine?