Ce va fi cel mai greu pentru această situaţie va fi să fac un top, aşa că n-am să-l fac. Am să încerc pe cât posibil să scriu despre ei nu în ordinea în care îi voi ţine minte, nu în ordinea în care îi voi respecta ci într-o ordine realizată pe anumite considerente pe care le voi ţine pentru mine. O mică menţiune, înainte de a începe povestioara asta, pentru mine n-au avut niciodată relevanţă numărul de prescurtări dinaintea numelui. O altă menţiune ar fi că o parte dintre cei pe care-i voi lista aici s-au aflat la cursul festiv, acolo unde am luat cuvântul şi am avut câte ceva de zis însă aici voi veni cu completări.

Trebuie să vă avertizez, acest articol este IMENS aşa că rezervaţi-vă un moment în care aveţi un răgaz sau o cafea la îndemână să îl parcurgeţi cât de cât.

Cum trebuie început de undeva, voi începe de undeva de unde nu e mult de spus, doamna Udrescu Doina, profesoara din anul I la materia intitulată “Dreptul Afacerilor”. Cu dumneaei trebuie să recunosc că nu prea m-am văzut la curs. Sau la seminar. Dar puţinele ocazii la care am fost m-au făcut s-o reţin ca un suflet călduros, primitor la cursul introductiv şi ca cineva care ia foc atunci când noi îi dezvăluiam nepăsarea pentru ce avea de zis. Ăsta e un lucru bun, înseamnă că îi pasă, asta pentru mine depăşea importanţa unor uşoare ticuri verbale care ne dădeau amuzament în anumite momente.

Mai departe, voi vorbi despre doamna Puşcaşu Violeta, în primul an de facultate ea a fost cea care a predat Geografia Economică. Practic, materia asta era Geografia care o ştim cu toţii numai că munţi, hidrografie şi alte aspecte ale teritoriului unei ţări erau mai importante pentru un potenţial de a scoate bani din ei decât de a studia originea pietrelor sau fenomenelor care le-au format. Genială materia. Cursu’ a fost probabil cel la care am ajuns cel mai rar în anul I dar nu e din cauza materiei sau a predării. Ce se întâmplă, era dimineaţa, lunea. Variantele mele erau următoarele: mă trezesc, mă duc la curs sau mai dorm jumătate de oră şi mă uit la ultimul episod din Top Gear în timp ce-mi iau micul dejun.

Rămânând la anul I trebuie să vă spun că în ciuda faptului că absolvisem înainte un liceu cu profil economic, de o singură materie eram sigur pe mine indiferent de situaţie. Limba engleză. Aici m-am aflat de partea opusă a unei catedre unde se afla doamna Maftei Carmen. Deşi tânără mi-a lăsat impresia unei gândiri îmbătrânite înainte de timp. A fi la ora de engleza era un soi de prezenţă la ore cu profesori de care-şi aminteşte mama de prin şcoală. Nu m-am înţeles cu ea. M-a mâncat şi pe mine prin părţile mai moi dar nu pot spune c-avea stofa aia de-i trebuie unui om să fie un profesor măreţ.

Dacă tot am adus vorba de stofa aia trebuie să vă povestesc de un uşor paradox, o doamnă, pe numele său Man Otilia, care are stofa asta, care o văd ca având spirit antreprenorial, care se menţine la un nivel ridicat de actualitate şi cu care, în mod ciudat, n-am făcut decât cursuri a căror “cotă” n-avea strălucirea (academică) unor materii la care mi-a fost profesoară de seminar. O fi fost din cauză că nu eram tocmai profilul ei primar… oricum ar fi, e pe lista de favoriţi, doar nu am prezentat-o la cursul festiv degeaba ca fiind mătuşa noastră, întotdeauna ne-a răsfăţat într-un fel sau altul… totodată, din ce ştiu, e singura dintre ai noştri profesori de facultate care are cont pe twitter şi pe softpedia. Cum ar zice un veritabil fan al internetului “epic win”. Fiind clasată foarte sus în topul meu al profesorilor am să caut să mai scurtez laudele că deja articolul ăsta a ajuns să fie imens.

Domnul Chirilă Mihai, unii încă prind un fior când aud numele ăsta, aşa eram majoritatea la primele întruniri. Pe parcursul a doi ani am făcut trei materii sub îndrumarea sa: Microeconomie, Macroeconomie, Economia Turismului. După mine este unul din cei mai controversaţi proversori pe care i-am cunoscut. În ciuda acestei situaţii, în ciuda faptului că în primul an din două examene ale sale, două restanţe mi-au ieşit… trebuie să recunosc că am învăţat multe de la el. Ce am învăţat eu de la el nu se regăseşte în cursuri sau notiţe în schimb. Cine n-a prins aceste mesaje sau cine n-a avut ocazia îl va reţine ca pe un moş antipatic însă nu e toată povestea acolo. Nu e nimeni perfect la urma urmei şi mult prea puţini sunt aproape de aşa ceva. Trebuie spuse două lucruri importante în ce-l priveşte pe cel afecţios numit “Mihăiţă” într-un grup restrâns de colegi. Primul ar fi că a fost un factor decisiv în soarta creării profilului nostru, iar al doilea că nimeni nu-l va uita… din varii motive.

Doamna Vârlan Gabriela ne-a predat Elemente de informatică aplicată în economie… bine, partea cu “în economie” e cam de dragul reclamei, da’ n-are importanţă. N-am înţeles niciodată de ce era nevoie ca un economist să ştie detaliat hardware şi să facă transformări în codul binar. Oricum le ştiam, care nu le ştiau au avut ceva probleme, dar ca profesoară mi-a plăcut pentru că în ciuda vârstei destul de înaintate ţinea pasul cu acest domeniu într-o revoluţie continuă şi a avut bunăvoinţa să recunoască faptul că nu ştie tot dar că e dispusă să se documenteze pe anumite teme de interes ale studenţilor.

Doamna Nechita Dana… Eheee, câte bătăi de cap i-am provocat în excursia de practică în care ne-a însoţit în anul II, câte am adăugat la listă în anul III pentru nişte blestemate de note şi câte altele au mai apărut pe parcurs. Cu toate astea încă ne zâmbeşte când ne întâlnim şi ne salutăm mai degrabă ca doi foşti colegi decât profesor/student. Mai e ceva, a avut o inovaţie foarte interesantă în ceea ce priveşte ultimul curs la care am predat şi dat note noi studenţii în timp ce dumneai şi-a asumat rolul nostru. Spun eu, legat de top şi pe lângă mine sunt sigur că mai sunt mulţi care-mi împărtăşesc opinia. O chestie memorabilă (poate sunt un pic ciudat) a fost prin primele conversaţii telefonice avute cu dumneaei, când a încheiat cu “Bine George, te-am pupat, pa” şi m-am blocat un pic.

Mişu Nicoleta. Doamna profesoară de Finanţele întreprinderii sau ceva de gen. A avut la noi o inspecţie la care s-a emoţionat mai rău ca noi la anumite examene. A fost bine cam tot ce e legat de curs, seminar şi examen. Toate astea sunt umbrite de o chestie … relativ importantă. Mi-a picat cu tronc rău de cum am văzut-o şi într-un amuzament, la banchetul de final i-am şi mărturisit asta. (Paragrafu’ ăsta l-am scris, l-am şters, l-am rescris… dar până la urmă am ajuns la concluzia că asta a fost situaţia şi trebuie spusă)

Domnul Georgescu Cristian a reprezentat pentru mine unul din misterele facultăţii. A predat colegilor “Baze de date” o materie cu o importanţă destul de mare prin domeniu, pe care o făcea să pară mult mai complicată decât e. Spun că a predat colegilor pentru că am fost de vreo două ori pe la cursul lui după care mi-am dat seama că dacă mai stau pe-acolo nu fac altceva decât să mă enervez şi eventual să ajung in belele. Ei bine, dacă e vorba de curs şi spun că l-a complicat de examen pot spune că l-a transformat într-o combinaţie între Cubul lui Rubik, un labirint şi examenul teoretic pentru obţinerea permisului – fiecare poate fi foarte simplu de rezolvat dar dacă ai fi nevoit să le faci pe toate simultan rezulatul n-ar fi aşa de vesel.

Oarecum legată de prezenţa domnului Georgescu în viaţa mea academică se află cunoaşterea doamnei Rizescu Geanina, profesoară tânără, capabilă, sincer un singur lucru am să-l reţin legat de ea. După ce am văzut-o de două ori prin catierul meu am întrebat-o la un moment dat dacă locuieşte acolo şi pentru prima oară am aflat ce înseamnă ca un profesor să se teamă de un elev. (Calm, n-are geamuri sparte nici la apartament nici la maşină).

Gheorghiu Gabriel, profesorul meu de sport din facultate. Mă rog, s-o fi chemat altfel materia în orar dar era un prilej să-mi mai fugăresc oasele. Pasionat de maşini, ceea ce in catalogul meu e un + mare şi gras. Orele de sport erau un fel de găseală în familie din două motive, era distractiv, şi nu venea mai nimeni la ele.

Doamna Neculiţă Mihaela, ne-am întâlnit la mai multe ocazii. Economie Europeană, Mediul de Afaceri European, Negociere Comercială, a fost de faţă la cursul festiv unde i-am spus că s-a prezentat întotdeauna în faţa noastră cu o figură de mamă. Asta spune destul de mult şi, ca o mamă, ne-a fost alături şi ne-a dat multe lecţii despre o parte nevăzută a vieţii economice. Mă rog, unii au reţinut şi partea din cursuri da asta contează mai puţin.

Rămânând pe un ton demn de emisiunile de pe la prânz de duminică trebuie să vă spun despre doamna Muntean Mihaela. Printre altele, e o cronică subiectivă dar cred că dacă eram nevoiţi să facem vreo acţiune caritabilă pentru ceva cauză onorabilă la care apărea ideea de a licita pentru o ieşire cu unul profesorii tăi, cam aici s-ar fi ajuns la cea mai mare sumă a serii. Acum că am lămurit partea asta, trebuie să vă spun că la primele ore au fost momente de… nelinişte printre ăştia de ne ziceam studenţi când zâmbetu’ dumneai dispărea din cadru. Eh, ca profesor bun, trebuie să-ţi marchezi cumva autoritatea nu? (Şi ca să vezi, tot eu am să răspund) Desigur, mai ales atunci când studenţii te plac atât de mult… Tot legat de doamna Muntean, la unul din seminare a apărut în mod suspect pe ecranul folosit pentru varii prezentări o inimioară desenată de mână. Total inexplicabil eveniment, sigur n-am avut nimic a face cu asta.

Doamna Manea Daniela, sincer să fiu, nu-mi aduc aminte multe despre ea. Asta e de bine în sensul că nu au fost mari conflicte şi de rău că nici mare lucru important n-a avut loc. Legat de una din materiile ei a fost însă unul din cele mai mari scandaluri din grupa noastră.

Gabriela Opaiţ, unul din numele mai putin sonore prin facultate datorită unei identificări mai uşoare după varii porecle mai mult sau mai puţin meritate. Odată depăşit acest aspect aflai că e una din cele mai distractive profesoare din facultate. Materia a fost nasoală rău, Bazele Statisticii, dar cumva a trecut bine şi frumos fără probleme. Mai puţin atunci când am fost dat afară de la oră pentru faptul că în lipsa unui anume coleg n-avea cu cine să se certe.

Anul următor, statistica nu ne-a dat pace şi s-a regrupat sub denumirea Statistica Afacerilor şi ni s-a prezentat prin domnul Ştefănescu Răzvan. Situaţia a fost total diferită, relativ previzibilă. O singură chestie a fost întotdeauna ciudată. La un moment dat s-a enervat, ceva nespecific, şi am fost primul găsit ca ţintă pentru ameninţări disciplinare. Nu ca nume, doar vizual, întâmplarea a fost să fiu primul pe care s-a concentrat când a spus că e posibil că anu’ trecut să fi trecut cam mulţi la materia lui şi că anul ăsta poate n-o să mai fie la fel. Problemă serioasă, singura chestie e că privirea şi înfăţişarea lui îmi aduceau aminte de un fost coleg de liceu care oricât s-ar fi enervat, nu făcea altceva decât să îmi provoace amuzament. Nu vă pot spune cât m-am abţinut să nu râd atunci…

Tot pe o notă a previzibilităţii dar uşor mai bine a fost la materia intitulată Monedă şi Credit, prezidată de doamna Dumitriu Ramona. Cursurile erau simpluţe, seminarele aveau o evaluare accesibilă dar uneori incomodată de anumite întrebări şi examenul a fost ok. Ce a fost de reţinut la această profesoară a fost reacţia la invitaţia la cursul festiv dar mai ales la banchetul organizat cu ocazia finalizării cursurilor prin această mirifică facultate. A fost clar un moment de bucurie, atât de mare încât a uitat momentan direcţia în care se ducea înainte s-o fi invitat.

Finanţe publice am învăţat de la doamna Susanu Monica, pe dumneai n-am reţinut-o decât pentru două chestii. Avea un fler imens la a dicta cu o viteză de vreo două ori mai mare decât cea la care puteam să scriu şi cândva a fost olimpică la limba română.

Tot finanţe, de fapt, Analiză economico-financiară am învăţat de la domnul Buhociu Florin. Ţinea cursul într-un mod destul de antipatic, şi lăsa o impresie de stricteţe nenecesară. La examen s-a schimbat situaţia.

Ambele seminare la finanţe le-am făcut cu domnul Antohi Valentin, singurul profesor care ne-a spus că suntem praf fără să ne simţim aşa. El ne-a zis că suntem de la istorie după notele prin lucrările lui dar măcar ştim economia într-o măsură mai mare decât ştiu unii de la inginerie matematica. Mare profesor, ocupa şi ceva funcţie pe undeva de nu se plângea de bani, da asta nu era totu’ dintr-un motiv sau altu’ plăcea dom’le la fete. Ghiciţi de ce? Unul din profesorii importanţi după mintea şi singurul de care mi-a părut rău că n-a putut fi cu noi la cursul festiv şi banchet, dar mă consolez cu gândul că faptul că pe datele respective era în China e un motiv destul de bun.

Administrarea întreprinderilor de comerţ, turism şi servicii e genul de titlu de materie ce se face cu cineva din conducerea facultăţii. În cazul de faţă, doamna Şarpe Daniela. Cum să spun eu treaba asta Îmi aduc aminte mai multe lucruri legate de cum e ca persoană din administraţie decât ca profesoară (s-ar părea că am fost cam chiulangiu) însă din ce-mi aduc aminte legat de nivelul ăsta treaba e bună. La puţinele ore la care am fost, chiar mi-a plăcut atmosfera.

Dacă tot am ajuns prin zona asta a lucrurilor care pică nasol celor ce studiază istoria… Matematici aplicate în economie s-a numit materia şi sincer puteau să-i zică “Coşmarul tau” sau orice alt nume complet nelegat de conţinutul cursului că oricum n-avea legătură cu economia neam. A fost cea mai nasoală experienţă din facultate şi nu ştiu dacă doar pe profesor, domnul Mirică Ion ar trebui să dau vina. Bine că s-a dus.

Pe acelaşi nivel are unei problematici trebuie să vorbesc neapărat de Management General, făcut sub îndrumarea doamnei Olaru Adriana. Nu-mi aduc aminte prenumele, nu-i nimic, oricum e suficient numele să sperii pe jumătate din cei ce vor citi acest articol. Ca idee a de ce se întâmplă asta să vă spun cum se manifesta un examen de-al ei în sesiunea de restanţe. Se dădea sala I30, o capacitate imensă,  se umplea, restanţierii stăteau în picioare în sală aşteptând ocazia să dea. Şi apoi mai stăteau şi pe micul hol de lângă sala. Şi apoi pe scări de la etajul doi până jos. Şi mai erau şi câţiva pe afară. Cred c-aţi prins ideea, numai termenul “legendară” i s-ar putea asocia.

De o situaţie diferită, dar nu cu mult, am avut parte la Bazele Contabilităţii şi la Contabilitate Financiară. Deşi la financiară a fost mai bine, trebuie să recunosc că certurile cu contabilitatea m-au urmărit din liceu până în anul III în ultima sesiune. Bazele contabilităţii a fost ultimul examen dat înainte de licenţă… Nu l-am dat însă cu profesoara de atunci, doamna Moisescu Florentina. La doamna Radu Riana situaţia a fost diferită, m-am împăcat mult mai uşor cu materia şi eventual cu examenul deşi nici aici n-a fost totul aurit. Probabil personalitatea complet diferită a fost cea de care m-am legat mai bine. Tot în grupa mare şi ferice a contabilităţii trebuie, dar trebuie menţionată persoana care ne-a ţinut seminarele doamna Balcu Florina. Stilul său de a preda ne cam înnebunea pe la ore, la fel şi stuaţia cu absenţele şi notarea dar până la urmă ne-am spus la revedere cu zâmbetul pe buze şi am învăţat ceva dansuri noi

Cred că ăsta a fost lucrul care mi-a afectat cel mai mult cariera academică.

Doamna Soare Ionica, cursul “Ecoturism şi turism rural”, unul din cursurile pe care le-am găsit cel mai puţin interesante din facultate, după unele voci datorită faptului că o parte din creşterea mea a avut loc la ţară şi pentru că am bunici p-acolo. Problema a fost că doamna Soare denotă foarte multă pasiune când vorbeşte despre materia asta încât mi-am zis că-i mai bine că n-am dat pe la curs să nu cumva să ajung să avem probleme. Încă nu sunt sigur dacă a fost o decizie prea deşteaptă.

Nistor Costel, cunoscut afecţios sub numele de Decanu’. Hmm, nu-mi imaginez de unde o fi venit porecla. Oricum, la trei materii ne-a ţinut cursul şi la mai niciuna n-am fost decât la seminar. După cum văd eu situaţia problema era că se apropia vertiginos de numărul maxim de acţiuni ce pot fi inteprinse simultan. Tot timpul părea să fie într-o fugă către undeva şi din motivul ăsta când ajungea în faţa noastră la cursuri prindea un moment de respiro, lucru care-l făcea să-şi coboare vocea pe un ton destul de obositor de urmărit. Chiar mi-ar fi plăcut să am ocazia să-l cunosc mai bine ca profesor pentru că îmi lasă a impresia a avea potenţial.

Susanu Irina, Marketing General, treaba-i ceas. Nu mi-a părut niciodată a fi născută pentru a preda, mai degrabă aş zice o doamnă cu un considerabil succes în domeniu după care a profitat de ocazia de a mai împărtăşi din cunoştiinţe şi ălora mai necopţi. Am prins-o de vreo două ori în offside în trafic, nu e tocmai o imagine bună dar poate am prins eu momentele greşite.

Managementul relaţiilor cu clienţii, domnul Căpăţână Alexandru, curs bine făcut, seminar ireproşabil, ce mai, treaba a fost bună, poate un pic cam clinic şi rece uneori, dar pe ansamblu mi-a lăsat impresia a fi un profesor “aşa cum trebuie”. Chiar şi-a găsit timp să-mi citească o scriere destul de voluminoasă şi sa-mi dea o părere deşi n-avea mare legătură cu cursul.

Încă un soi de management, de data asta cel al calităţii serviciilor, cel ţinut de doamna Totolici Sofia. Un curs relativ greoi, un seminar cu emoţii şi un examen imprevizibil. Să rezum activitatea şi situaţia ar trebui să spun de modă veche dar în ciuda vârstei doamnei Totolici n-aş vrea să las impresia de decrepitudine pentru că nu e deloc cazul.

Primul în topul preferinţelor mele va fi însă domnul Stanciu Silvius, cu care am făcut două materii ambele privind Mărfurile şi Siguranţa consumatorului. Între noi fie vorba, materia nu era aşa de captivantă. Asta în principal deoarece o parte o ştiam deja de prin liceu şi altă parte nu mă interesa neam. De bine de rău am ajuns s-o învăţ şi mai important decât atât sunt sigur că nu sunt singurul. Ce mi-a plăcut a fost faptul că ştia să implice studenţii în curs şi să-i ţină atraşi acolo, fie cu o glumă, fie cu o mică informaţie ciudată, fie cu o atenţionare… erai acolo şi nu doar psihic. Examenul era iarăşi prilej important, stăteai neliniştit destul de mult până îţi făceai curajul să intri şi, în mod ciudat, acolo mai învăţai ceva. Ăsta da profesor. Şi a mai fost o chestie importantă, s-a prezentat la banchetul de capăt de drum şi împreună cu doamna Muntean mi-au prezentat o situaţie de genu’ “plecăm în vreo două ore să nu incomodăm tineretu” şi au rămas până dădea soarele să răsară. Era vorba de nişte ore de făcut prin altă localitate în dimineaţa următoare.

Vezi mai multe video din Film

Aşa trebuia să fie un articol, poate cu o scurtă biografie (pe care oricum o ştie lumea) dată de această ştire, nu o nesimţire crudă a media de a profita de un astfel de moment trist să facă tot felul de scrieri idioate. Citeam azi dimineaţă pe twitter ceva ce m-a scârbit complet.

Bine a zis Turcescu, nesimţire e deja un cuvânt care are un sens şters pentru oamenii ăştia.

Printre altele, plod fiind, cântam şi eu melodia asta prin fata televizorului deşi habar n-aveam ce-i ăla dor. Şi mai cântam multe altele, ieri când am auzit ştirea, în sinea mea m-am întristat însă am să recunosc că n-am fost tocmai plin de regret deoarece s-a sinucis. A renunţat. Ăsta e pentru mine ceva de neiertat, refuz să accept asta.

Chiar şi aşa, Mădălina merita o odihnă anunţată cu mai puţine vuvuzele…

Văzând clipul, reamintindu-mi ceva evident şi uitându-mă la activitatea mea recentă pot spune că am făcut paşi mari spre a nu avea acelaşi CV cu omul în cauză.

Era în urmă cu ceva timp un sondaj prin care se stabilise că în condiţiile actuale, oamenii îşi pierd, în medie 4 ani din viaţă în trafic. Sună cam nasol, mai ales când adaugi poluare şi costuri…pe de altă parte, în trafic stai pentru că te duci sau vii de undeva unde creezi valoare adăugată, fie pentru tine, fie pentru alţii.

La calculator dacă petreci acelaşi timp în jocuri nu ştiu ce anume creezi, vorba omului, realizări virtuale… valoare 0? Chiar dacă eşti fan WoW sau Xbox dinăla “hardcore” (prietenii ştiu de ce) tot nu vei produce ceva util nici prin realizări “realm first”, primu’ loc nicăieri.

Gândeşte!

Via Dragoş.

Babe, I’m too sad, I’m too tired – Vama Veche – Sha la la la

piesa asta a dat tonul!

Vei ajunge departe în viaţă?

Baby girl,

I said tonight is your lucky night! – Peter Andre – Mysterious Girl

Aparent, o să mă descurc de minune.

Te vei căsători vreodată?

Ascultă-mă şi am să-ţi spun povestea,

Ca să ştii şi tu,

Am să-ţi spun reţeta mea! – Voltaj – Un pas în faţă

Mai e ceva de zis?

Care e tema preferată a celui mai bun prieten?

Maybe you are with the lonely,

Maybe you can’t get to sleep at night - ATB – I’m in love with the DJ

Beţiv, cunoşti vreo gagică care mixează?

Care e povestea vieţii tale?

Uhuuuu, always have! Always will! - Ace of Base – Always Have, Always Will.

Nu merg pe absoluturi, dar sunt mulţumit de răspuns

Cum era în liceu?

The summer is here,

You wanna feel somebody - ATB & ATC – Summer around the world

Cam aşa era…

Cum poţi avansa în viaţă?

Voi mai simţi vreodată, în nopţile târzii,

Parfumul tău în perna mea? - Talisman – Amintiri

Cum o să mă descurc de minune? Sleeping my way to the top!

Care e cel mai fain lucru la prietenii tăi?

Ştiu, un copil se naşte acum,

Dar ştiu, un bătrân îşi ia rămas bun – Holograf – Vine o Zi

Prietenii mei, sunt mai toţi copii

Ce se preconizează pentru acest weekend?

I know there’s something in the wake of your smile,

I get a notion from the look in your eyes - Roxette – Listen to your heart

Pe scurt: porno dar trist.

Ce cântec te preconizează cel mai bine?

If I talk in my sleep and I talk in my dream,

I’m just a fool for you - Blue system – History

M-am prostit aşadar!

Dar pe bunicii tăi?

We’re no strangers to love,

You know the rules and so do I – Rick Astley – Never gonna give you up

Ita la ei ce nebunii.

Cum îţi merge în viaţă?

Everybody listen up cuz I’m about to get my speak on – Coolio – Too hot

Merge bine, v-aş zice cum da ascultaţi sigur?

Ce melodie îţi va cânta la înmormântare?

Am sa fiu acolo,

Când vântul în faţă îţi va sufla - Voltaj – Acolo

Deci ăsta a fost încă unu din momentele faine ale realizării lepşei ăstea. Chiar vreau piesa asta la înmormântare! Bine, asta presupunând c-o să mor vreodată

Cum te vede restu’ lumii?

How dare you say that my behavior is unacceptable? - Maroon 5 – Harder to breathe

Chiar aşa, cum îndrăzniţi?

Vei avea o viaţă fericită?

Accesi, spenti e stupidi speciali,

Due consonanti perse in tre vocali - Toto Cotugno – Gli amori

Practic, ceva cu dragosti (da, la plural!).

Ce cred prietenii cu adevărat despre tine?

Pe sub norii de hârtie,

Jos la poarta din levant,

Este o împărăţie, ascunsă,

Într-un vechi oraş – Mihai Mărgineanu - Pe sub norii de hârtie

Aşa e, prietenii mei mă văd ca o împărăţie, tocilară şi care nu e din Galaţi!

Sunt persoane care te doresc în secret?

Hey now honey!

You got to face the floor.

You headed for the heart,

But you couldn’t find the door, could you?

Could you? – Roxette – Knockin’ on every door

Perfect match, pentru cine e curioasă pe uşa mea scrie 3 9(trebuia 39 dar sunt puse cam ciung cifrele).

Cum să mă fericesc singur?

Miercurea pe înserat

Pe badea mi l-au luat,

Cu arcanul l-au legat

L-au luat cătanele,

Că s-au făcut zilele,

Şi la oaste a plecat – Etno – Hai nu mă lăsa

Ce bine că n-am prea multe piese cu tentă sexuală.

Leapşă primită de la o blogăriţă cu nume de Cosânzeană şi la completarea căreia invit pe oricine să răspundă.

Pentru mine a fost o sursă de amuzament continuu realizarea sa şi sper să fie la fel şi pentru voi.

P.S. Leapşa o faceţi aşa:

Iei Winamp (sau ce player inutil foloseşti) şi pui pe shuffle.

Iei întrebările de aici, şi la fiecare răspunzi cu prima piesă ce apare la next.

În leapşa originală se dădea ca răspuns doar titlul piesei, eu recomand să puneţi şi un vers două în caz de se potriveşte mai bine decât titlul.

Apoi adăugaţi comentarii pe marginea fiecăreia potriviri sau nepotriviri între întrebare şi răspuns.

Am găsit clipul ăsta aici, m-am uitat de câteva ori la el şi vreau să zic că m-a pufnit râsul de fiecare dată.

Păreri sunt de toate părţile, pentru mine e un caz “open and shut”. Nu mă interesează că e profesoară şi femeie, sau dacă vreţi să-i spuneţi aşa…doamnă. Este un cetăţean împotriva căruia s-a înregistrat o plângere, la apariţia poliţiei nu face altceva decât să nu coopereze şi să-l lovească pe poliţistul trimis.

Poliţistul, cu tact, îşi aşează ochelarii la loc şi îi returnează favorul “doamnei” după care o escortează la procedurile următoare.

Oarecum amuzat, mă duc la masă şi le povestesc alor mei care iniţial nu au acelaşi entuziasm dar apoi îmi dau dreptate. Mai mult, vin cu o povestioară legată de a unui vecin de-al nostru.

Îl dăm anonim, să zicem că pe vremea când ţara era condusă de un anumit personaj, la care acum se face referire drept “împuşcatul” acest anonim conducea spre casă deşi băuse ceva mai mult decât prevedea legea. Oprit de poliţie, omul foarte prietenos îi explică, hai dom’le lasă-mă să plec că nu-mi iese norma, că e nevoie de maşină la coloană, etc…

“Tovarăşul miliţian” nu prea înghite găluşca şi insistă că este beat şi să meargă la testat. Anonimul zice hai nene mă laşi?; după care se întoarce spre maşină dând să urce la volan. Miliţianul îi arde un baston (ca să zic aşa) pe spate… la care omul nostru se întoarce şi-i dă un pumn de-i aranjează ideile în cap.

Organul îşi revine şi spune: “Ai dat în haina statului” (era o vorbă p-atunci şi motiv de persecuţie).

Al meu vecin, foarte … isteţ să zicem: A, da? Ia vin-o mă încoa’! Şi mi-l ia şi-l dezbracă de uniformă după care îi serveşte o bătaie bună.

Poate sunt un pic morbid azi, da băi nene ce m-a amuzat explicaţia omului la procuratură:

Dom’le omu’ eu n-am bătut haina statului, era dezbrăcat, de unde să ştiu ce meserie are?

Ar fi multe de zis, da sincer mi-e lene şi voi lista doar ce e important.

Am baut o bere (două, poate trei-patru) liniştit.

Au fost mai mulţi colegi şi gagii/gagicile decât mă aşteptam.

Au fost cel puţin 30 minute în care fiecare de acolo s-a simţit bine (excepţie o persoană care nu s-a simţit bine din motive fiziologice probabil).

A băut putzi da nu a luat microfonu’ la scandal cum mă aşteptam.

O seară “caraoche” poate fi distractivă indiferent de calitatea vocală a persoanelor care decid să interpreteze ce oferă DJ-ul.

Am avut chef de-un dans, două (iar paranteză…). Ştiu că nu-s talentat la asta dar plăcerea vine şi de la nepricepuţi şi a fost ok, n-a murit nimeni de râs pe lângă mine.

Am cântat (să nu uit să beau câţiva litri de apă şi să mănânc ceva să am voce şi mâine).

Am ajuns acasă cu ajutorul unui prieten care se aproprie de finalul zilelor sale (ca taximetrist) cu care am avut o discuţie plăcută.

Acum stau şi vorbesc pe messenger în loc să dorm ca oamenii, deci încă am un “Buzz” favorabil de pe urma experienţei.

Acu serios, mi-a adus nişte cadoaie foarte faine:

Un fular de vreo 2 km, de fapt are cam 2 metri da îmi place foarte tare. Reacţia mea iniţială a fost “uau…”, dar ulterior mi-am dat seama că acum pot trece de la a fi Dezbrăcatu’ la a fi Baronul Roşu la volan.

Un portofel din piele marca “Hassion”. Poate pentru voi n-are relevanţă marca, dar e foarte importantă în acest caz. Nu e importantă pentru că ar fi impregnată cu 50 milioane de euro în diamante sau alte asemenea ci pentru că vine într-un ambalaj roşu, pe care apare stema naţională şi sub care scrie serios de înfricoşător România. Reacţia iniţială a fost “hmm…ticăie? ” însă cu timpul a început să-mi placă şi conţinutul e foarte fain

Un ceas de mână Q&Q auriu cu curele din piele. Reacţia mea iniţială a fost “Yehaaaa băutură!” până când mi-am dat seama că forma de sticlă a ambalajului era falsă. Acum îmi place ceasul da nu prea am ocazii la care să-l port că nu consider că merge cu orice fel de costumaţie lejeră… om vedea dacă-mi schimb sau nu părerea.

Un vin rose care are o culoare foarte foarte foarte faină, e de nedescris, e … roz cred.

Am vrut iniţial să pun poze, dar nu au ieşit suficient de reuşite să se prindă calumea detaliile de acolo. Aşa că pofta-n cui.

Primul lucru şi cel mai important, am deszăpezit a doua oară maşina şi data asta nu am pornit doar motorul ci am ieşit din parcare şi fost la o plimbare. Pe la bancă, pe la benzinărie, pe la cadoaie, ştiţi şi voi drumurile din perioada asta.

Am gume de vară, mâine urmând achiziţia celor de iarnă şi a lanţurilor. În aceste condiţii am plecat la drum şi m-am împotmolit de două ori. Când am ieşit din parcare, şi când am intrat la loc. În rest s-a circulat ok, deşi aveam un pic de ciudă de când am plecat că abia ce lopăţisem, iar, şi începuse să ningă.

Fulgii mari arată de vis… chiar şi din maşină. Iarnă frumoasă anul ăsta, chiar frumoasă şi iarna peste oraşul şi cartierul meu chiar arată bine. În cartier cel mai bine arată grădinile care au o plăpumioară de peste 1 metru de zăpadă, în mare parte neatinsă iar în oraş luminiţele, în special cele de la primărie a căror undă albastră face casă bună cu albul nămeţilor.

Mi-am făcut ceva actualizări la wordpress, la pluginuri şi la windows-ul de pe desktop (frate-miu mă atenţionează foarte precis când este cazul de o actualizare, cam fix când mă uit eu pe ecranul lui şi văd) şi am actualizat lista mea de bookmarkuri.

M-am reapucat de citit benzile desenate ale lui Garfield, m-am reapucat de vizionat, în mod aleatoriu, câteva episoade mai vechi din Top Gear şi de purtat o pereche mai veche de blugi (care recent nu prea imi mai venea datorită “surplusurilor”)

Şi m-am gândit să împărtăşesc cu voi două din fazele recente care m-au făcut să zâmbesc:

P.S. Dacă tot am conectat telefonu’ cred că-mi actualizez muzicile din el, a ajuns un mic cimitir acolo.

Cei de 13-14 ani nu-şi mai pot vrăji gagica aşa uşor că întârzie unde ajung şi calcă pe bec de la prima ocazie.

Cei de 18-19 ani sunt neinteresaţi de eveniment, accesul la bar fiind încă destul de bun iar pentru cei care nu frecventează aceast minunat adăpost al celor însetaţi se mulţumesc cu:
“Bă, ai văzut că afară ninge!”
“Nu, dă şi mie link…”

Cei de peste vârsta asta îşi fac probabil cei mai mulţi draci datorită condiiţiilor din trafic. Nu e problema că ninge, problema e că ninge şi lumea se adaptează destul de greu la condiţiile astea. Problema lor se manifestă pe trei planuri:

1) Autorităţile locale, care, după cum spuneam, sunt total nepregătite atât din punct de vedere al echipamentelor insuficiente pentru cât de mare e oraşul cât şi din punct de vedere al pregătirii operatorilor acestor utilaje; exemplul cel mai concludent fiind defilarea de pe o arteră importantă unde trei lame ce mutau zăpada erau urmate de un o singură maşină care arunca sare. Lamele curăţau 2 benzi sau 3 în funcţie de cât de strânsă era formaţia iar maşina cu sare doar o bandă. Drept urmare se ajungea la zăpadă tasată peste tot şi pe o banda se topea. Apa rezultată se scurgea pe altă bandă unde îngheţa şi era ulterior acoperită de încă un strat zăpadă. Treabă ceas! Alt exemplu, pantă uşoară, un Unimog (vezi poză) pregătit pentru deszăpeziri, nu reuşea să pornească.

2) Şoferii, care, nu au cunoştiinţele necesare pentru mers iarna. Nu îşi cunosc maşina, nu cunosc un pic de fizică de bază, nu simt diferenţele de aderenţă, conduc cu ghete sau alte încălţări cu talpa foarte groasă, nu îşi curăţă corespunzător maşina şi mai ales, nu au echipare corespunzătoare (cauciucuri, lanţuri, eventual nisip, lopata)

3) Pietonii, care ies pur şi simplu afară să cumpere o pâine sau orice, îmbrăcaţi insuficient aşa că se grăbesc. Graba cam strică treaba şi se întâmplă să sară în faţa unei maşini fără să se asigure, să alunece pe şosea încercând să treacă printre ele şi alte minuni.

Ce mai, e gravă treaba.

Da măcar ninge aşa frumos

Despre filme, politică, economie, viitor, etc.

În principal e cazul să recunoaştem că oricât am fi noi de copii, şi oricât am fi noi de dornici să fim percepuţi ca nişte copii, nu prea mai suntem.

De fapt nu mai suntem cam deloc.

Suntem moşi, da suntem mândri de asta.

Băutura

Oarecum.

Abia ce am venit de la o aniversare târzie a unui bun prieten de la care am ieşit un pic ameţit, plimbându-mă printr-o ceaţă simpatică cu beţivu’ şi sunt mulţumit, în adevăratul sens al cuvântului. Au fost beri, a fost vin, a fost cherry şi a fost chiar apă, dar am discutat, ne-am adus aminte de câte ceva, am discutat de câte ceva pe viitorul apropiat sau îndepărtat şi aş concluziona că am petrecut o noapte plăcută old style.

Dincolo de asta nu mai e mult de spus.