În mod cert nu surprinde pe nimeni fraza asta având în vedere anumite opinii d-ale mele dictatoriale, dar la modul serios, chiar imi place comunismul.

Nu mă interesează că au alţii putere şi majoritatea n-are, nu mă interesează economiile planificate şi alte vrăjeli.

Ce contează cu adevărat pentru mine e muzica lor. Au ceva cu adevărat special oamenii ăştia când vine vorba de compus imnuri.

Mi-au plăcut şi alte piese, printre care aş aminti ceva de pe coloana sonoră a jocului Red Alert 3.

Totusi, dintr-o vizionare mai recentă, aş adăuga piesa asta:

Porţiuni din ea apar pe coloana filmului “Vânătoarea lui Octombrie Roşu”, film pe care îl recomand oricui are un pic de interes în istorie şi implicit puţină nostalgie.

Dincolo de film, revenind la muzică, nu aş putea numi anumite piese, să listez compozitori sau să identific pasaje din varii opere sovietice, dar simt cumva un impuls de motivaţie când ascult aşa ceva.

Totul sună foarte frumos, dar eu sunt genu’ de om care e foarte motivat de Blondie – Maria când trebuie să se costumeze pentru un eveniment aşa că poate nu merit ascultat pe deplin.

Am mentionat că dacă ascult Kosheen – Catch sunt atât de impresionat că simt cum se adună plumb în talpa piciorului drept? Poate ar fi mai bine să mă abţin momentan.

În ultima vreme iar mi-am trădat blogul, locul meu special, din pricina unor probleme sentimentale. Să spunem că mi-am schimbat “starea civilă” pe facebook…

Tot mi-e greu să vorbesc despre situaţia asta, aşa că am să las o melodie care vine tot de la ea:

Am cam făcut abuz de muzici în ultima vreme, dar având în vedere că n-am pus nimic ce aş clasifica sub foarte bun, îmi dau singur iertare, la urma urmei, aici încă sunt dictator dacă peste ţară nu, fir-ar al dracu’ comunism.

Totul părea să fie o zi relativ normală, urma să plec din Galaţi către Iaşi cu trenul.

Am plecat spre gară, şi cum asta e la 5 minute de unde stau, am observat ceva ciudat. Gara nu mai era cea nouă din Galaţi, ci cea în care, copil fiind, mergeam numai cu privirea în sus uitându-mă la “tablourile” impresionante de deasupra.

Scurtul moment de nostalgie trece, îmi iau bilet şi pornesc către acelaşi peron pavat în aşa natură inteligentă că toate trollerele care trec p-acolo sună ca nişte pistoale mitralieră Uzi.

Ce este foarte interesant în schimb e trenul în care mă urc, e unul nou, diferit şi mult, mult mai bun (nu că s-ar putea mai rău în cazul multor garnituri de la CFR).

Tot oarecum ciudat e faptul că acest tren nu sună a diesel, dar ce contează, poate au terminat de electificat toate secţiunile de drum şi mergem şi noi generând mai puţină poluare fonică. În plus, am ocazia să stau jos comod, cu loc pentru ambele picioare şi pentru eventualele bagaje.

Interior TGV

Pornim, în cam 20 minute ajungem la prima staţie, dar spre uimirea mea, nu este Barboşi aşa cum eram obişnuit, ci Tecuci.

Un pic dezamăgit că nu am reuşit să mă uit pe fereastră la casa bunicii, întreb controlorul CFR care trece prin vagoane imediat după pornirea trenului şi acesta îmi spune cu zâmbetul pe buze că de când cu garniturile astea noi de tren multă lume e uimită de viteză şi nu ştie că s-au scos câteva opriri de pe traseu.

<În continuare nu sunt sigur dacă visez sau nu>

Mai trec vreo 10 minute şi ajungem la Bârlad iar după vreo 20 suntem la Vaslui. Ăştia de la CFR îşi bat joc de noi.

Zilele astea nu mă simt foarte bine (fiziologic vorbind) şi asta mă face mereu să mă gândesc şi la alte lucruri care nu mi-s bine.

Ce mi se pare curios e că nu sunt dezamăgit că n-am maşină, n-am televizor de 505 inch, n-am Playstation 3 în 3way SLI şi alte minuni.

Din toate lucrurile pe care le-am ratat (să spune că au fost câteva, nu multe, dar destule) îmi pare rău de unul singur.

Nu am citit destul. Am acumulat informaţie din toate sursele mai moderne însă de stat efectiv cu cartea-n mână cred c-am mai puţin decât am petrecut citind ebook-uri şi uitându-mă la discovery.

Aş vrea să remediez asta, doar că recent am văzut cum încep o carte în două parţi, citesc prima parte relativ rapid şi apoi nu am tragere de inimă s-o iau şi pe a doua la rost. Aici e problema mea, când mă simt rău, simt că vreau mai multă tragere de inimă.

Cam acolo ajung în ultima vreme.

Nu știu dacă fac ceva greșit.

Nu știu dacă o fac în mod repetat.

Nu știu dacă e vina mea.

Nu știu dacă e vina cuiva.

Dar se întâmplă, ajung acolo și mă văd cazând în gol… în mod repetat. Asta n-ar fi o problemă dacă aș dormi în timp ce văd asta. Și apoi n-ar fi o problemă dacă ar fi o finalitate legată de situația asta dar nu se întâmplă nimic altceva.

Și tot cad… pe traseu sunt acompaniat de muzică cel puțin bună, dacă nu mai mult.

Te împinge la lucruri bune.

Ăsta e noul meu crez, cred că dacă n-aș fi așa leneș, nu m-aș strofoca psihic atât de mult acum ca să-mi permit ulterior să mă strofoc mult mai puțin sau deloc.

La o linie scurtă, anumite planuri d-ale mele au cam sărit din schemă. Așa că am să renunț momentan la mai toate planurile.

Mai departe am să trec pe niște idei și aplicarea lor. Unele sunt vechi, altele sunt mai noi, dar toate sunt importante și toate mă pot ajuta să fac ceea ce sper.

Lenea

Nu am să vă spun ce idei am, cum le aplic și alte asemenea. Asta o să fie în principal din cauză că sunt pesimist și cred că am șanse s-o dau în bară cu toate.

Între timp, oarecum legat de activitătile astea am decis să-mi mai organizez anumite lucruri legate de viața online. Primele victime au fost cele aproape 2000 de emailuri vechi. Căsuțele mele de email sunt mult mai curate da încă mai merită sortare acum.

Apoi am reușit într-un final, după multe intermedieri forumuri si alte prostii să mă împac cu Google. Aveam o problemă cu Adsense-ul din pricina unui cont de mail mai vechi cu aceleași date și într-un sfârșit s-a rezolvat.

Cu Adsense-ul si cu Google mai am de lămurit multe chestii (primul fiind redimensionearea propriu-zisă și afișajul corect) dar pentru început sunt mulțumit de cum îmi ies treburile.

Săptămâna asta a fost relativ generoasă cu mine mai puțin în două aspecte. Prima ar fi faptul că în ultima vreme îmi împart spațiul locuibil și cu un câine iar a doua ar fi că e posibil ca acest spațiu locuibil să nu mai fie al meu.

Despre prima am să scriu mai detaliat când se termină perioada de groază iar despre a doua sper să nu scriu prea curând. Chiar deloc dacă se poate.

Ca bonus, în weekend mă vizitează bețivul (care acum s-a dat pe scrisul în engleză) și-mi aduce o jucărie dragă.

Cine ghicește?