Când e vorba de mine, fac puţin. Spun multe, fac glume, încerc mereu să mă forţez să fac mai bine, mai mult, mai repede… dar; apare inevitabilul dar; nu am rezultate.

Şi care e scuza mea pentru toată ideea asta? Păi să vedeţi, nu e. Este doar vina mea, mi-o asum şi-am să vă salut cu ură peste câţiva ani de pe străzile pe care am să dorm.

Mă mir că încă reuşesc să fiu fericit. Nu mă păcălesc sau ceva şi am deseori momente în care mă simt tot stresul necesar şi ceva în plus, dar per total sunt fericit.

Îmi lipsesc destule însă un singur lucru vreau cu adevărat, să reuşesc să fac asta în continuare.

Să reuşesc să pot fi fericit cu puţinul care-l am şi cu ce fac fără să ştie alţii. Mai bine mă apreciez singur în pacea mea decât orice altceva.

Dimineaţa e un termen subiectiv însă ştim cu toţii ce enervant poate fi să fii trezit de un telefon neaşteptat. Chiar dacă vine cu 30 secunde înainte să-ţi sune alarma sau înainte de ora uzuală la care te trezeşti, apelantul va fi băgat, scos sau, cel puţin, trimis undeva “de bine”.

Ei, eu păţesc destul de des să mă regăsesc în situaţia asta, în mare parte pentru că dimineaţa mea începe puţin mai târziu ca a altora.

Azi, norocosul de la celălalt capăt al firului a scăpat uşor. Deşi dormeam, ştiam că e târziu (era 10:12) şi că dacă mai stau febra musculară pe care o am la spate nu-mi va fi prietenă.

Astfel, m-am ridicat destul de împăcat cu ideea şi dau să răspund. Înainte de asta, am aruncat o privire numărului care mă suna să văd că era unul necunoscut.
Citeşte în continuare

Într-una din serile trecute mi s-a blocat în minte un citat şi zilele următoare am apucat să-l trăiesc pe deplin.

Citatul respectiv e al lui Bernard Shaw şi zice cam aşa: “Secretul de a fi nefericit constă în a avea răgazul necesar pentru a-ţi bate capul să vezi dacă eşti fericit sau nu.”

Ultimele zile au fost bune, am fost constant ocupat şi am avut un volum de muncă fizică foarte aproape de limita mea. Dincolo de munca fizică am avut şi destule alte ocupaţii cât să nu-mi dau seama cum trec zilele.

Fiind atât de ocupat, n-am avut timp să mă gândesc la toate lipsurile sau lucrurile care m-ar fi facut să stau în sinea mea de aş ajunge să mă consider nefericit.

Cei care simţiţi că uneori vă apasă problemele de genu ar trebui să încercaţi să vă umpleţi programul cât de aproape de maxim se poate.

Pe bune, e al naibii de greu sa să te gândeşti la prostii atunci când ai de cărat mobilă, mergi cu un scaun de birou pe cap sau să urci patru etaje cu braţele îndoite de cutii.

Ca experienţă bonus am apucat să conduc o dacie care merge atât de prost că ai mai multe şanse să câştigi la loterie decât să te relaxezi în ea când eşti la volan.

Chiar vroaim să scriu ceva de tradiţii, dar având în vedere ceva evenimente recente, am decis să fac folos de blogul meu personal în aşa mod în care a fost iniţial conceput.

Să-mi găsesc locul.

Momentan locul meu e undeva plin de furie, neputinţă, durere dar mai ales, ură.

Tradiţiile or fi cum or fi, dar mai presus de ele sunt eu, concepţiile mele şi antipatia generată de călcarea lor.

M-am certat în trecut cu multe persoane pentru probleme de genu’ şi astăzi, după o zi de rahat, s-a întâmplat să mă lovesc de ceva fix din această categorie.

Furia (sursa motifake.com)

Mi s-a luat ceva, nu neapărat important sau valoros, dar mi s-a luat şi apoi mi s-a făcut favoarea enormă de a fi minţit în faţă ca şi cum n-aş fi avut respectivul lucru.

Lucrul în cauză e atât de irelevant că într-o zi normală aş fi trecut fără probleme peste el însă ziua de azi n-a fost tocmai un plus în favoarea abţinerii de la exteriorizare.

Nu-mi bag, nu-mi scot, nu lovesc şi nu chinui.

Ce-o să fac în schimb e să scriu un articol, să mă pun la loc pe trebi şi mai bifez ceva intolerabil în carneţelul meu.

O zi bună.

Ştiu că e un subiect fumat, dar având suficientă experienţa în domeniu… aş vrea să atrag atenţia supra părţilor bune ale acestui conflict.

Eu mă simt bătrân de ceva timp. Am prins tradiţionala burtă anti criza vârstei mijlocii, arăt uşoare semne de viitoare chelie iar gândirea mea e în multe aspecte mult mai în vârstă ca mine.

La urma urmei, la fiecare test de toate neamurile imi iese ca sunt un om plictisitor, la o vârstă psihologică de peste 30-35 ani, care e îngropat de nişte griji aparent inexistente.

Asta nu e prioritatea mea momentan. Recent (adică doar în urmăcu vreo 5 ore) am auzit o scurtă conversaţie care m-a făcut să mă simt foarte tânăr.

Varsta psihologica

Aşteptam să ne adunăm cu lumea să mergem la o bere fără vreun motiv anume (nu am mare încredere în toată treaba asta cu 1 mai) când am interceptat spusele a câteva tinere aflate la joacă.

Nu puteau să aibă mai mult de 14-15 ani, nu mă pricep prea bine la vârstele fetelor, mai ales în ziua de azi, (şi ştiu că asta e o problemă) dar aici nu-mi admit marjă de eroare mai mare de un an.

Şi printre teme abordate foarte cunoscute mie, una m-a atras în special:

Puştoaica 1: Eu mă uit pe Internet la desenele cu Viaţa cu Louie pentru că sunt foarte faine.

Viata cu Louie

Puştoaica 2: Sună cunoscut, mai zi ceva de ele.

Puştoaica 1: Erau pe Fox Kids când eram mai mici, atunci nu prea pricepeam ce zic, dar acu râd de mă prăpădesc, se sperie mama când mă aude.

Din toată treaba asta eu am tras concluzia că pot să mă simt distrat, un pic mai tânăr, un pic mai puţin stresat şi poate chiar mai vesel.