Dacă vrei senzații tari fără să ieși din casă, trebuie să încerci treaba asta.

Ai nevoie:

1. de un pic de somnolență,
2. un cuptor cu microunde,
3. floricele de făcut la microunde și
4. răbdare.

Aseară m-am pus să-mi fac niște floricele la microunde, ceva ce se întâmplă o dată la vreo două-trei zile fără incidente.

Ca de obicei, pun punga la execuție și mă uit prin jur timp de vreo 3-4 minute. De obicei după 3 minute e gata și trebuie să opresc eu microundele să nu ardă floricelele.

De data asta nu s-a întâmplat, erau mai bine de jumătate nesărite iar “uleiul” ăla aromat încă era acolo. Nu-i nimic, pun alta.

Programez și mă uit iar prin bucătărie (data asta mă uitam după pisoii ăștia).

Deodată aud un sunet similar cu sudura electrică.

Nu vă pot descrie în ce hal mi-a dispărut toată somnolența când m-am întors cu privirea la microunde și-am văzut că pe lângă sunetul ăla grav emitea și anormal de multă lumină la interior.

Imediat am sărit, oprit cuptorul cu microunde și încercam să-mi dau seama unde am greșit.

Cum e vorba de mine și nu are cum să se întâmple așa ceva am scos aparatul din priză să nu apuce careva aceeași bucurie a doua zi.

Am făcut treaba asta pentru că pe la mine prin casă nu sunt multe persoane dornice de adrenalină. Dacă tu ești diferit, încearcă să repeți experiența, în mod cert nu vei fi dezamăgit.

N-am fost niciodată mare fan al animalelor de companie. Bineînțeles, excepțiile fac regula și uite așa am ajuns să scriu despre Melody.

De când am scris de ea și am adăugat pozele pe blog a devenit cu adevărat celebră. A apărut în cartea asta pe care Icanhazcheesburger.com ne-a trimis-o cadou pentru că au primit drepturile asupra pozei.

Acum e la Botoșani, din nefericire când făceam bagajele să ne întoarcem la Iași s-a pitit undeva și cum eram grăbiți, a rămas acolo. Nu prea se omoară cu mersul cu mașina.

Oricum, spre deosebire de animala de care vreau să vă vorbesc, se descurcă bine. Melo, nu prea stă locului și miaună.

Ca diferență, Miura m-a și onorat cu faptul c-a vomitat de două ori în mașină. A am uitat să vă spun, în caz de nu știați, Miura e cățeaua ei.

Ar mai fi o chestie, dacă vă pare cunoscut numele e din cauză că eu l-am ales și vine de la un model Lamborghini legendar.

Treaba cu mașina, deși deranjantă, e neglijabilă raportat la bucuriile zilnice pe care mi le făcea p-aici. A ros ce-a prins, deși are o parte bună de dresaj tinde să fie bleagă des.

Miura

Face ceva, o prinzi, o legi sau îi dai câteva palme și 15 minute mai târziu face aceeași tâmpenie.

În fine, asta nu e așa important, dar pe mine mă disperă cu adevărat faptul că se comportă tipic câinește. Stă și miorlăie într-una când e legată deși a făcut ceva de e pedepsită. Sau stă și miorlăie într-una când stăpâna a plecat din cameră. Mai mult, când te întorci în cameră sare pe tine. DISPERANT obicei.

Altceva, în fiecare dimineață are două metode să te trezescă sare pe pat sau îți linge mâinile. O treabă foarte disperantă.

Dar, ce e mai important, e că am scăpat de ea. Rămâne la Botoșani și nu mai prinde loc cu noi de-acu că e jale.

În alte știri:

Gândacul s-a vândut și noi am rămas cu Megane-ul. Lucru nederanjant. De fapt, un lucru bun, am început să ne împăcăm cu Megane-ul tot mai bine.

O să devin aproape unchi. După ceva tentative sora ei în sfârșit a avut norocul să prindă niște rezultate vesele care-i spun că în curând va avea o scuză să facă niște fițe.

Cel mai șocant totuși e faptul că după veștile astea două, printr-un amestec ciudat, e posibil ca pe viitorul meu buletin să scrie Cluj.

În principiu, nicăieri, online tot aici voi fi, sper ca frecvenţa mea de a fi aici să fie considerabil îmbunătăţită cât de curând.

Unde am dispărut fizic e cu totul altă poveste, am reuşit să mă pot muta în Iaşi fără mari incidente. De fapt stai, e posibil să fi fost unul pe traseu dar întrucât mi-a plăcut atât de mult chiar nu contează că altora nu li s-a părut la fel de interesant.

Companioni la drum au fost ea, Beţivu’, Tenia şi Megane-ul de care vă ziceam aici.

Betivul juca Worms si Roxana se juca de-a Tenia

A fost o zi bună, am spus glume, am tachinat lumea ne-am plimbat cu maşina, am mâncat (cu mulţi oxidanţi) la McDonald’s, am înjurat ceva personi prin trafic (dacă stau bine să mă gândesc asta nu-i ceva atât de interesant încât să scrii pe blog) dar mai presus de toate am cântat de mi-a răcit roacăru’ după atâta aer rece.
Citeşte în continuare

Cam ciudat răspunsul dar vine cam pe mai multe cărări:

În primul rând, nu-mi place din pricina design-ului, urăsc albul ăla şi nu-mi place că e cam butucănos pentru un telefon. Aici sunt un pic cam incorect că m-am obişnuit cu al meu care e mic şi anorexic şi puţine telefoane îl egalează. Pe de altă parte am sa accept faptul că ecranul imens face parte din el şi că acomodarea lui pune probleme unei eventuale miniaturizări.

În al doilea rând sunt un fel de paradox, îmi plac gadget-urile însă nu am un buget suficient de sănătos cât să-mi alimentez o astfel de pasiune. Vine şi vremea mea, acuş termin facultatea şi-mi pot dedica timpul pe îndelete unor activităţi generatoare de venituri, venituri pe care ulterior le voi cheltui în mod frivol. Nu chiar, dar anumite lucruri la care ţin am să le am.

În al treilea rând s-a lansat la apă Apple iPhone 4, care începe să vină pe o direcţie de design mai uşor digerabil, şi e mai mic decât predecesoarele. Pe lângă asta, aduce mai multe tehnologii decât erau în variantele anterioare cu tot cu o autonomie mai mică.

E şi o prezentare a unor abilităţi destul de captivantă făcută de Apple:

Nu sunt mare fan al mesajelor lor de marketing (n-o să schimbe totul, n-o să schimbe mai nimic, da asta e altă problemă) însă sunt un fraier imens când vine vorba de calitate. Ăsta e primul lucru care-l văd eu la iPhone 4. Probabil că mulţi o să mă credeţi idiot dar sunt un mare fan al Volkswagen Phaeton şi sunt obişnuit cu o părere de genul.

Se dă erou de tot.

De fapt scriitorul din mine se uită la dashboard-ul WordPress şi-şi zice: pot să declar blocaj inspiraţional şi să nu scriu nimic azi, mâine…etc. Dar cred că azi o să fac un pic de mărturisiri.

Pentru început, trebuie să mărturisesc de ce am continuat treaba cu blogul meu pe un host şi domeniu proprietate personală spre deosebire de varianta de pe wordpress.com. Acolo era în primul rând un cadou şi abia apoi era o extensie a personalităţii mele din mediul online. Ştiţi voi; Lupul, Silver Wolf până şi Gremlin erau fiecare pe undeva pe lupul.wordpress.com şi-şi scriau tâmpeniile acolo.

Când am luat decizia să mă mut pe privat s-a întâmplat din două motive, primul fiind că “geek-ul” din mine era pe deplin sătul de limitările de pe WordPress iar al doilea fiind că eu mă consider suficient de important încât să-mi fac numele special de unu singur.

În principiu, nimic nu s-a schimbat, doar v-am împrospătat memoriile a cât de special sunt.

Revenind la probleme serioase, n-am uitat de ce am pus întrebarea aia cu ce făceaţi la 13 ani sau unde vă era mintea. Nu prea am primit multe răspunsuri dar am să zic totuşi ce-mi făcea mintea la vârsta aia. Recunosc că am observat că fetelor le cresc anumite chestii pe piept şi că mie îmi apare păr sub braţ dar cel mai important lucru pentru mine atunci… de ce să vă zic când pot să vă arăt. Pozele astea le-am făcut recent într-o curăţenie serioasă când am dat de vechile mele cutii magice.

Printre ele se găseau:

Şi bineînţeles, trebuia să fie mult mult:

Pentru voi probabil arată ca nişte idioate jucării, pentru mine erau (de fapt încă sunt da nu prea mai am timp de ele) mijloace de creaţie, luam varii bucăţele din toate jucăriile stricate sau care nu mai funcţionau complet şi îmi făceam unele noi.

Dar destul despre mine, hai să vorbim un pic despre mine!

Recent am primit un premiu de la o gagică care mă bate de mă stinge la baschet. Nu ştiu sigur pentru ce e, ce reprezintă şi de ce anume l-am luat dar atâta timp cât l-am bătut pe beţiv în topul realizat de sora lui e suficient să mă laud cu el

Tot în ceea ce mă priveşte am patru lucruri care îmi dau bătăi de cap pe termen scurt:

• telefonul, aparent la sfârşitul perioadei de garanţie şi-a zis să-şi ia concediu prin service (e a treia oara deja) după ce m-a obişnuit cu nărav şi e ceva pe care îmi pot pune bază. O să-şi revină el şi-o să fie ca nou.
• maşinuţa RC (cel mai tare cadou primit în formă fizică) nu prea are chef să meargă nici aia, recent am desfăcut telecomanda şi e ok, urmează verificările la maşină + acumulatorul ei.
• blogul, dintr-un motiv a naibii de enervant nu vrea dom’le să fac upload la poze fără să-mi dea un rahat de eroare. Asta n-ar fi o problemă, am trecut prin atâtea erori că nu mă mai sperie nimic doar că eroarea asta, după vreo 10 variante de soluţie încercate tot nu vrea să dispară… mai am vreo 3-4 şi o să trec şi prin alea.
• maşina, pardon, Dacia, care îmi tot face câte o cheltuială când e lumea mai dragă… nu e vorba de piese sau service ci de taxe, impozite, itp şi alte minuni. Sper că deşi m-am răzgândit în privinţa primei promisiuni de aici am să reuşesc să mă ţin de ce-a de-a doua şi poate am ocazia ca vara asta să reprezinte ultimele cheltuieli pe maşina “altuia”.

Şi cum tot am vorbit deja cam mult despre mine cred c-ar fi cazul să nu mă opresc.

De vreo trei sferturi de lună am început să-mi consum o mică porţiune din timp scriind pe blog. Ce-i drept, nu e vorba de blogul acesta dar pentru mine e un început în ceva ce aş vrea să fac la o scară mai mare pe viitor.

Scriu despre maşini şi deşi sunt cam pus la perete de anumite convenţii fac tot ce pot să îmi pun amprenta asupra celor publicate. Începutul a fost cu UltimateCarBlog.com şi continuă în prezent cu Automotorblog.com.

Acum că am terminat postarea am să-mi reactivez pluginurile şi să văd cum fac să-mi restaurez emblema 100% funcţionalitate pe căsuţa mea virtuală.