Cam ciudat răspunsul dar vine cam pe mai multe cărări:

În primul rând, nu-mi place din pricina design-ului, urăsc albul ăla şi nu-mi place că e cam butucănos pentru un telefon. Aici sunt un pic cam incorect că m-am obişnuit cu al meu care e mic şi anorexic şi puţine telefoane îl egalează. Pe de altă parte am sa accept faptul că ecranul imens face parte din el şi că acomodarea lui pune probleme unei eventuale miniaturizări.

În al doilea rând sunt un fel de paradox, îmi plac gadget-urile însă nu am un buget suficient de sănătos cât să-mi alimentez o astfel de pasiune. Vine şi vremea mea, acuş termin facultatea şi-mi pot dedica timpul pe îndelete unor activităţi generatoare de venituri, venituri pe care ulterior le voi cheltui în mod frivol. Nu chiar, dar anumite lucruri la care ţin am să le am.

În al treilea rând s-a lansat la apă Apple iPhone 4, care începe să vină pe o direcţie de design mai uşor digerabil, şi e mai mic decât predecesoarele. Pe lângă asta, aduce mai multe tehnologii decât erau în variantele anterioare cu tot cu o autonomie mai mică.

E şi o prezentare a unor abilităţi destul de captivantă făcută de Apple:

Nu sunt mare fan al mesajelor lor de marketing (n-o să schimbe totul, n-o să schimbe mai nimic, da asta e altă problemă) însă sunt un fraier imens când vine vorba de calitate. Ăsta e primul lucru care-l văd eu la iPhone 4. Probabil că mulţi o să mă credeţi idiot dar sunt un mare fan al Volkswagen Phaeton şi sunt obişnuit cu o părere de genul.

Se dă erou de tot.

De fapt scriitorul din mine se uită la dashboard-ul WordPress şi-şi zice: pot să declar blocaj inspiraţional şi să nu scriu nimic azi, mâine…etc. Dar cred că azi o să fac un pic de mărturisiri.

Pentru început, trebuie să mărturisesc de ce am continuat treaba cu blogul meu pe un host şi domeniu proprietate personală spre deosebire de varianta de pe wordpress.com. Acolo era în primul rând un cadou şi abia apoi era o extensie a personalităţii mele din mediul online. Ştiţi voi; Lupul, Silver Wolf până şi Gremlin erau fiecare pe undeva pe lupul.wordpress.com şi-şi scriau tâmpeniile acolo.

Când am luat decizia să mă mut pe privat s-a întâmplat din două motive, primul fiind că “geek-ul” din mine era pe deplin sătul de limitările de pe WordPress iar al doilea fiind că eu mă consider suficient de important încât să-mi fac numele special de unu singur.

În principiu, nimic nu s-a schimbat, doar v-am împrospătat memoriile a cât de special sunt.

Revenind la probleme serioase, n-am uitat de ce am pus întrebarea aia cu ce făceaţi la 13 ani sau unde vă era mintea. Nu prea am primit multe răspunsuri dar am să zic totuşi ce-mi făcea mintea la vârsta aia. Recunosc că am observat că fetelor le cresc anumite chestii pe piept şi că mie îmi apare păr sub braţ dar cel mai important lucru pentru mine atunci… de ce să vă zic când pot să vă arăt. Pozele astea le-am făcut recent într-o curăţenie serioasă când am dat de vechile mele cutii magice.

Printre ele se găseau:

Şi bineînţeles, trebuia să fie mult mult:

Pentru voi probabil arată ca nişte idioate jucării, pentru mine erau (de fapt încă sunt da nu prea mai am timp de ele) mijloace de creaţie, luam varii bucăţele din toate jucăriile stricate sau care nu mai funcţionau complet şi îmi făceam unele noi.

Dar destul despre mine, hai să vorbim un pic despre mine!

Recent am primit un premiu de la o gagică care mă bate de mă stinge la baschet. Nu ştiu sigur pentru ce e, ce reprezintă şi de ce anume l-am luat dar atâta timp cât l-am bătut pe beţiv în topul realizat de sora lui e suficient să mă laud cu el

Tot în ceea ce mă priveşte am patru lucruri care îmi dau bătăi de cap pe termen scurt:

• telefonul, aparent la sfârşitul perioadei de garanţie şi-a zis să-şi ia concediu prin service (e a treia oara deja) după ce m-a obişnuit cu nărav şi e ceva pe care îmi pot pune bază. O să-şi revină el şi-o să fie ca nou.
• maşinuţa RC (cel mai tare cadou primit în formă fizică) nu prea are chef să meargă nici aia, recent am desfăcut telecomanda şi e ok, urmează verificările la maşină + acumulatorul ei.
• blogul, dintr-un motiv a naibii de enervant nu vrea dom’le să fac upload la poze fără să-mi dea un rahat de eroare. Asta n-ar fi o problemă, am trecut prin atâtea erori că nu mă mai sperie nimic doar că eroarea asta, după vreo 10 variante de soluţie încercate tot nu vrea să dispară… mai am vreo 3-4 şi o să trec şi prin alea.
• maşina, pardon, Dacia, care îmi tot face câte o cheltuială când e lumea mai dragă… nu e vorba de piese sau service ci de taxe, impozite, itp şi alte minuni. Sper că deşi m-am răzgândit în privinţa primei promisiuni de aici am să reuşesc să mă ţin de ce-a de-a doua şi poate am ocazia ca vara asta să reprezinte ultimele cheltuieli pe maşina “altuia”.

Şi cum tot am vorbit deja cam mult despre mine cred c-ar fi cazul să nu mă opresc.

De vreo trei sferturi de lună am început să-mi consum o mică porţiune din timp scriind pe blog. Ce-i drept, nu e vorba de blogul acesta dar pentru mine e un început în ceva ce aş vrea să fac la o scară mai mare pe viitor.

Scriu despre maşini şi deşi sunt cam pus la perete de anumite convenţii fac tot ce pot să îmi pun amprenta asupra celor publicate. Începutul a fost cu UltimateCarBlog.com şi continuă în prezent cu Automotorblog.com.

Acum că am terminat postarea am să-mi reactivez pluginurile şi să văd cum fac să-mi restaurez emblema 100% funcţionalitate pe căsuţa mea virtuală.

Yep… e vremea aceea a anului în care lumea se veseleşte, se familieşte şi face totu’ să pară vesel în draci cu un mesaj scurt de varii urări. Râvnitul premiu acordat de faimoasa AIBL pentru cel mai bun sms de Crăciun din 2009 merge la Michel, un fost coleg de liceu de-al meu. Poate îl va scrie şi pe aici să îl vedeţi şi voi.

Ieri, blogul meu a împlinit doi ani, în decursul cărora a avut un succes fabulos, cel puţin pentru mine, statisticile nu sunt tocmai de acord cu mine, dar nu contează eu sunt mulţumit, la urma urmei blogul ăsta are şi o scuză pentru a sa existenţă.

Tot ieri, a venit moşu’ băi nene (ştiu, e cam ciudat, dar mă supun regulilor de aici, da?) şi arată mai gagicos aşa, brunet, cu aluniţă pe nas. Mi-a adus… da mi-a adus… Hmm, mai bine o să fac nişte poze când am ocazia şi vă explic exact emoţiile trăite pe marginea lor.

Azi, am cunoscut o parte din familie, o parte restrânsă deja privindu-mă ca “ginerele” şi după un moment foarte bisericesc (sfinţirea casei) care nu prea mi-a priit, am stat la o masă care cred că ar fi fost visul lui. Pe bune acu, ştiu că moldovenii deţin recordul la crăpat în ei dar s-ar părea că sunt în urmă tare la ce se întâmplă aici de sărbători. Mă uitam la masă si la cum continuau să vină platourile şi mă pregăteam să-i pun un girofar de avertizare pentru agabaritice.

Hmm, cam atât pe azi că excesele strică şi, mai important, mi-e lene. Planurile pe zilele astea ies ok, iar pentru revelion par să fie pe acelaşi traseu.

Este de vis pentru oricine sub 10-11 ani, zăpadă din belşug, puţini golani care să te “boteze” şi trafic mai deloc. Pentru cei de peste vârsta asta e un pic antipatică.

Cei de 13-14 ani nu-şi mai pot vrăji gagica aşa uşor că întârzie unde ajung şi calcă pe bec de la prima ocazie.

Cei de 18-19 ani sunt neinteresaţi de eveniment, accesul la bar fiind încă destul de bun iar pentru cei care nu frecventează aceast minunat adăpost al celor însetaţi se mulţumesc cu:
“Bă, ai văzut că afară ninge!”
“Nu, dă şi mie link…”

Cei de peste vârsta asta îşi fac probabil cei mai mulţi draci datorită condiiţiilor din trafic. Nu e problema că ninge, problema e că ninge şi lumea se adaptează destul de greu la condiţiile astea. Problema lor se manifestă pe trei planuri:

1) Autorităţile locale, care, după cum spuneam, sunt total nepregătite atât din punct de vedere al echipamentelor insuficiente pentru cât de mare e oraşul cât şi din punct de vedere al pregătirii operatorilor acestor utilaje; exemplul cel mai concludent fiind defilarea de pe o arteră importantă unde trei lame ce mutau zăpada erau urmate de un o singură maşină care arunca sare. Lamele curăţau 2 benzi sau 3 în funcţie de cât de strânsă era formaţia iar maşina cu sare doar o bandă. Drept urmare se ajungea la zăpadă tasată peste tot şi pe o banda se topea. Apa rezultată se scurgea pe altă bandă unde îngheţa şi era ulterior acoperită de încă un strat zăpadă. Treabă ceas! Alt exemplu, pantă uşoară, un Unimog (vezi poză) pregătit pentru deszăpeziri, nu reuşea să pornească.

2) Şoferii, care, nu au cunoştiinţele necesare pentru mers iarna. Nu îşi cunosc maşina, nu cunosc un pic de fizică de bază, nu simt diferenţele de aderenţă, conduc cu ghete sau alte încălţări cu talpa foarte groasă, nu îşi curăţă corespunzător maşina şi mai ales, nu au echipare corespunzătoare (cauciucuri, lanţuri, eventual nisip, lopata)

3) Pietonii, care ies pur şi simplu afară să cumpere o pâine sau orice, îmbrăcaţi insuficient aşa că se grăbesc. Graba cam strică treaba şi se întâmplă să sară în faţa unei maşini fără să se asigure, să alunece pe şosea încercând să treacă printre ele şi alte minuni.

Ce mai, e gravă treaba.

Da măcar ninge aşa frumos

E cam devreme din punct de vedere calendaristic, da’ e ok din punct de vedere al meu.

Am fost provocat aseară să scriu despre dar cum îmi era lene, evident, a rămas pe astăzi.

Deci treaba asta, a fost de Crăciun (poetic, nu?). Mai exact când eram în clasa a doua (inocent, nu?) şi la vreo lună după ce am fost operat (dramatic, nu?). Ce a fost aşa special… păi nimic aparte, doar că în ajun, eram tare nerăbdător. Pe atunci dormeam la bucătărie eu, şi frate-miu cu ai mei în dormitor. De ce ţin minte chestia asta?

Pentru că mi-a fost a naibii de utilă, dat fiind faptul că bradul era în sufragerie şi cum ai mei de sărbători nu-s adepţii trezitului devreme, lăsaseră cadourile sub el dinainte de culcare. Bine, eu dormeam (teoretic, nu?) de ceva timp deci urma să le găsesc dimineaţa următoare. Cred că atunci am avut prima oară răbdare serios, pe la 22:00-23:00 s-au retras în dormitor şi au stat la TV până pe la 00:00-00:30. Pe la vreo 00:45 mi-am luat inima în dinţi şi-am ieşit tiptil de la locul meu, să mă duc să văd dacă primisem cumva cadouri de la ai mei, nu de alta da’ ştiam că Moş Crăciun nu există (tragic, nu?).

Am aprins lumina cu atenţie: doar 1 bec din cele 5 ale lustrei, cel care bătea spre balcon, să fiu cât mai greu de depistat (secretos, nu?) şi am început să studiez situaţia. În faţă era un baraj de sucuri şi vreo 2 cutii cu bomboane, urmate de vreo două cutii mari pătrăţoase care sigur nu mă interesau că, după ambalaj, erau pentru ai mei (atent, nu?). După ce am memorat vizual pe unde erau, le-am dat la o parte să descopăr lucrurile suculente: un trenuleţ electric mic, lucrat binişor, simplist şi unu mai mare, lucrat mai din topor pe alocuri dar cu mai multe accesorii (a dreacu de atent, nu?).

Le-am tras deoparte şi le-am desfăcut fără să las urme sau să distrug ceva din ambalaj (bă da atent, nu glumă, nu?) şi m-am pus pe treabă, asamblat, pus baterii, teste, deschis propriile căi ferate. După vreo juma de oră de uitat, schimbat traseu, observat ce şi cum, mi-am adus aminte că de vreo oră eram îngheţat aproape (nesimţit, nu?). Culmea, puneam la loc toate treburile şi mă uitam destul de des spre dormitor, să văd de nu se aprinde o lumină ceva (suspicios, nu?).

Când am terminat toată treaba am stins lumina şi m-am strecurat înapoi în pătură.

Pentru vreo 20-30 minute cât m-am încălzit, după care am ieşit iar să-mi fac de cap (nesătul, nu?).

A doua zi a fost destul de reuşit, da nu la fel e mult farmec.

A fost destul de distractivă treaba asta, drept urmare am să provoc şi eu mai departe nişte personi; norocoşii nominalizaţi sunt următorii:

Andreea, Andrei, Iulian, Claudia, Roxana (citeşte cu atenţie, că n-o să apară de multe ori apelativul ăsta aici)

A şi încă o chestie destul de faină: